2,886 matches
-
invitarea României de ... XXVII. EMILIA ȚUȚUIANU - JOC, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 1521 din 01 martie 2015. De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat, S-adun în ochi mișcarea lui și reflectarea cerului, Să simt răcoare-i la picioare, Să simt că-ntregul corp mă doare. Și într-o zi... Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau Și pietricele zvârlite departe, pe mal adunau Erau zeci, sute și mii și albe și negre, maro
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
atunci iarăși am pornit Pe prundul aspru să găsesc Doar pietre albe, negre, maro și cenușii... Citește mai mult De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat, S-adun în ochi mișcarea lui și reflectarea cerului,Să simt răcoare-i la picioare,Să simt că-ntregul corp mă doare.Și într-o zi...Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreauși pietricele zvârlite departe, pe mal adunauErau zeci, sute și miiși albe și negre, maro, cenușii,Dreptunghiuri, triunghiuri
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului mă pregătesc pentru plecare pe cerul toamnei azuriu mi-e ghid un stol de zburătoare și-o adiere vizitiu trăsura norilor gonește pe larga zorilor cărare soarele blând își risipește firave raze prin răcoare privesc tabloul de sub mine un vast pastel de toamnă plină al dimineților senine redefinite de lumină pădurile își cern povara de frunze cu destin grăbit să deie semn ”trecută-i vara!” și-adorm pe patul ruginit condorul paznic în tărie
DRUMEŢIE ÎN ÎNALT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383228_a_384557]
-
că încă e loc,Cînd arborii lumii se-ndoaie,De dragoste și de noroc. În dorul brutal de perecheStau zîmbet și lacrimi, și fum,Tu - rană adîncă și veche,Amestec de flăcări și scrum... Spre capăt îmi ești întîmplare... VII. RĂCOAREA DIN URMĂ, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2327 din 15 mai 2017. Simt că se-apropie vara, o simt în amintirea Celui pierdut prin frunze și răstignit sub ploi, Cînd cenușia toamnă mă scufunda-n iubirea Unui destin
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
frunze și răstignit sub ploi, Cînd cenușia toamnă mă scufunda-n iubirea Unui destin de rană, lucrînd în amîndoi. O ruginie spaimă, în arșițe confuze... Pe trupu-mi tot leșia, fierbînd, se va lăsa, Nenumărate zile de foc vin să acuze Răcoarea milenară din sufletu-mi de nea. Isterice incendii și plumb topit prin clipe... Voi deveni o baltă cu apă, stuf și pești Cînd frunza din octombrie în iulie o să țipe A putregai și-a lacrimi, prin visele lumești. Și-o să
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
sau de borhot, căci s-a răcit minunea a treia zi sub soare, și se întorc păgînii pe Dunăre înot. În fond și pîn-la urmă, mansardele sînt goale acolo sus în cerul mai bun din cîte sînt; dac-ai ratat "răcoarea" ai șansa prin spitale să te înscrii la casă prin luare de cuvînt. Citește mai mult Cînd va duhni și sila ca varza în butoaieși-or să se ude-n stradă batistele cu spirt,va izbucni ca floarea speranța din gunoaie
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
malț sau de borhot,căci s-a răcit minunea a treia zi sub soare,și se întorc păgînii pe Dunăre înot.În fond și pîn-la urmă, mansardele sînt goaleacolo sus în cerul mai bun din cîte sînt;dac-ai ratat "răcoarea" ai șansa prin spitalesă te înscrii la casă prin luare de cuvînt.... XX. COLINDĂTORUL, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2293 din 11 aprilie 2017. Sînt cel ce vă urează-o zi mai bună, În viața asta searbădă și
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
porniră la drum: Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și Broanteș spre Stambul, Metodiu și Iovănuț spre Moldova. Să-i urmărim oleacă pe aceștia din urmă. După vreo două ceasuri de cale bună, se lăsă noaptea. Călugării mergeau prin stepă fără grăbire. Era răcoare, ieșise și luna. Ici se auzea un greiere, dincolo o furnică, cerul înstelat era deasupra lor și legea creștinească în ei. Ce mai, să te tot duci! — Doamne, preacuvioase Metodiu - suspină Iovănuț, trăgând aer în pieptul încă mic, da-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca om serios și trecut de mult de vârsta zburdălniciilor, vei ieși să dormi cu noi afară. Nu asta am vrut să sugerez! - zise nervos Barzovie-Vodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dormi acolo? - făcu Metodiu. Toate astea sunt făcute să te uiți, dar să te folosești de ele - ioc! Drept să-ți spui, eu n-aș da o pădurice de foioase pe toată balta asta luminată! în pădure e tihnă și răcoare, cântă păsările, foșnesc frunzele, mai faci un foculeț, mai frigi o ciozvârtă, pe când în palat numai vopsele, pâră și zavistie. Spune tu, fiule, unde cad mai multe capete, în pădure sau în palate? — Sincer vorbind - răspunse Iovănuț - în pădure. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întrebă papa. — Sanctissime, aici în Cetatea lumii vin cu sârguință mințile tinere cele mai strălucite din toate locurile unde-a ajuns umbra crucii Sfântului Petru. Umbra aceasta n-a ajuns încă pe la noi, dar îngăduie înalt-prea sfinția Voastră ca la răcoarea ei să intre cât de curând și câțiva dunăreni de-ai noștri. Socotiți numai ce lumină ar răspândi aceștia peste plaiurile noastre, după o ședere de un an-doi-trei aici. Bănuiesc că frumosului dumneavoastră gând - zise cardinalul Damiani - i se asociază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și pe cei care sunt amenințați cu moartea. — În privința asta ai dreptate, dar deocamdată nu pot face nimic. În deșertul ăsta blestemat am mai mult de o mie de oameni care se întrec, și ei sunt pe primul plan. Părăsind răcoarea confortabilului cort, Yves Clos și Amed Habaja dădură de căldura înăbușitoare a deșertului și de figura gânditoare a lui Nené Dupré, care aștepta la umbra unui salcâm. — Ce-a spus? întrebă nerăbdător. — Să încarci toate lucrurile de care ai nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acesta se limită să răspundă cu acreală: — Zgomotoasă. — Asta-i tot? — Nu-i chiar tot, dar e cel mai important - inmouchar-ul schiță un zâmbet, deși interlocutorul său nu-și dădu seama. Și, totuși, recunosc că acolo sus este mult mai răcoare și că deșertul se vede cu totul altfel. — Și nu ți s-a părut minunat? — Într-un anumit fel... Se vedea clar că beduinul nu era foarte interesat de subiect, ba chiar ar fi preferat să-l uite cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
început toată povestea asta, așa că voi sunteți cei care trebuie să propuneți soluții. — Și cum ați vrea s-o facem de aici? Nu știu, dar un lucru este clar: nu e problema mea. După câteva ore, pe când se bucurau de răcoarea nopții și de frumusețea lunii care lumina straniul peisaj din jurul lor, Aisha întrebă dintr-odată: — Crezi că ai vreo șansă să reușești ce ți-ai propus? Fratele său nu-i răspunse imediat, dar când o făcu, tonul său era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vulturii erau un fel de termometru viu ce indica cu deosebită precizie când temperatura de la suprafața pământului depășea limitele suportabile, iar oamenii trebuiau să stea absolut nemișcați la umbră, deoarece nu erau capabili să se ridice în aer în căutarea răcorii înălțimilor. În ciuda părerii răspândite de cei ce avuseseră de suferit de pe urma metodelor lor brutale, mercenarii erau și ei oameni și, prin urmare, nici ei nu se puteau înălța în căutarea unei temperaturi mai suportabile, drept pentru care Bruno Serafian ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
imaginați-vă acum, vă rog, Încercați să vedeți un havuz Într-un scuar dintr-o mică așezare răsăriteană, o calmă oră de seară cu ciorchini de glicină și acolo sub zvîcnirea vioaie a apei o fată goală; Încercați să simțiți răcoarea parfumată a pielii ei, acel trup oval și lunecos sub stropii zglobii ca și cînd zilele de mult s-ar fi Întors cu adevărat, ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să meargă. Aș fi dus-o la un restaurant, dar mi-a spus că bunicului ei nu-i plăcea să se întoarcă prea târziu, așa că ar fi preferat să facem o plimbare. Vântulețul încă mai bătea și era puțin mai răcoare. Ne-am îndreptat spre casa unde locuia ea. O țineam de mână, iar ea nu spunea nimic. Mă strângea iar, cum făcuse și la cinema. Am vorbit puțin despre film. Nu-mi aduceam aminte mare lucru din el, așa că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pic cu Montana și acum parcă îi vedeam aura albastru-închis în jurul meu. Nu puteam să mai aștept; ar trece ore până să se ducă. Cel puțin mirosea scump. Făcându-mi curaj, am împins ușile grele de sticlă. înăuntrul galeriei era răcoare și puțină umezeală. Un val de liniște zăcea în aer. Avea același efect asupra mea precum școala; mă făcea să vreau să mă zbengui și să țip cât pot de tare și ostentativ ceva despre chiloții directorului. Era puțină lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
uniforma lui, a chemat un taxi din șirul de pe partea cealaltă a străzii. Nu s-a uitat înapoi la mine când a plecat. Am urmărit mașina până a întors spre Grosvenor Square și nu am mai văzut-o. Afară era răcoare după încălzirea centralizată din hotel, dar frigul era bine-venit. Am început să merg pe stradă, fără să-mi pese încotro, simțeam nevoia să fiu în mișcare. Eram foarte obosită, nu fizic, ci mental. Și aveam un sentiment ciudat de declin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
după o noapte l-au recunoscut chiar pe Jacopo, cu toate că el repeta cu încăpățânare că el nu era Jacopo. Dar în fața infinitului albastru al oceanului identitatea oamenilor nu înseamnă mare lucru. Oamenii deveneau mici, ușor de tentat să intre în răcoarea apei, trăind măcar o clipă în digestia marină. De-a lungul anilor, multe vieți se pierduseră, dar asta nu se băga de seamă prea mult pentru că în fiecare minut se nășteau ființe noi pentru a se întreține transcendentalul joc. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nopții și e tot timpul cineva care se amuză lângă pian. Cineva zboară în sufragerie. Vocea din cap șoptește: „Înțelegi? Ești aici? Adevărat?“ Mă scol, deschid ferestrele, văd din nou „zorii trandafirii“. Aștept, până când primesc un pumn cu pene de răcoare peste față. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Ghetele fericirii operat.doc PAGE 86
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Deși era încă dimineață, deja se anunța o zi de august fierbinte. Căldura de afară nu pătrundea în sala agenților de la secția de poliție. Ferestrele larg deschise dădeau spre nord, în curtea din spatele imobilului. Copacii înalți umbreau clădirea, asigurând o răcoare plăcută. Doi polițiști în uniformă erau așezați la birouri, răsfoind plictisiți dosarele din fața lor. Ușa se deschise brusc și în încăpere intră repede agentul Vasilică Pohoață. Se îndreptă repede spre biroul său și se rostogoli pe scaun. Deschise sertarul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
auzit eu? se scărpină olteanul în creștet. Ei, lasă! izbucni în râs Cristi. Și atunci ce l-a speriat? Un bursuc ori poate o veveriță? 7 Cămașa i se lipise de spinare imediat ce ieșise din sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul fără pic de nor, soarele de vară strălucea puternic la asfințit. Fierbințeala izbucnea în valuri din pavaj și din pereții clădirilor. Vizita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate pe un fel de podină din lemn negeluit, se înșirau de-a lungul pereților îmbrăcați în verdeață. Zgomotul și așa slab al micului orășel dispăruse complet iar față de vipia din drum, aici domnea o răcoare plăcută. În afară de el nu se mai afla nici un client acolo și un chelner în vârstă, mai mult lat decât înalt îi ieși zâmbind cu gura până la urechi în întâmpinare. Poftiți, bine ați venit, domnule ofițer! Luați loc la noi! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
grăbește-te te rog! Să fie un Heineken? Să fie! dădu din mână plictisit Cristi. Vine băiatul! spuse aproape țipând chelnerul și dispăru după perdeaua de mărgele ce atârna deasupra unei uși ascunse în zidul clădirii. Era transpirat și acum, răcoarea plăcută din grădină îi provoca o senzație de frig. Băgă mâna în buzunar să-și scoată batista ca să se șteargă pe frunte și după cap. Nu mai avem Heineken! Cristi tresări. Lângă el apăruse un alt chelner, mai tânăr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]