163,370 matches
-
de atunci bîntuie în suferință pe drumurile Anatoliei, victimă a unui blestem. Cînd și cînd se încrucișează cu cîte o altă caravană, iar călătorii dezorientați întreabă care este drumul sau pun alte întrebări, dintre cele mai neașteptate; cel care le răspunde, fie și printr-un singur cuvînt, atrage asupra lui același blestem și va trebui să rătăcească astfel împreună cu ei pînă la sfîrșitul veacurilor. Pentru ce a fost blestemată caravana aceea? Se spune că cei ce călătoreau declaraseră în fața rudelor lor
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
să-l îmbuneze, el se făcuse că nu-i vede, izbutind astfel să se ferească de vrajă și să-și continue călătoria. “După ce se putea recunoaște caravana fantomă?” întrebară tovarășii noștri de drumeție cei mai neliniștiți. “Nu există nici un mijloc”, răspunse el. “Ea seamănă întru totul cu caravanele obișnuite, călătorii ei sînt aidoma tuturor călătorilor, și tocmai din acest motiv atîția oameni se lasă înșelați și vrăjiți”. La auzul istorisirii făcute de conducătorul caravanei noastre, unii dintre ai noștri dădeau din
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
peste un colț de verdeață. Se apropiară cu zîmbete largi și începură să ne salute cu formule în arabă, turcă, persană, armeană. Ai noștri erau stingheriți, dar nu se clinti unul măcar, nici unul nu se ridică în picioare, nici unul nu răspunse la salutul ce i se adresa. “De ce nu ne vorbiți? sfîrșiră ei prin a întreba. V-am ofensat cu ceva fără să vrem?” Nici unul dintre ai noștri nu se clinti. Ceilalți dădeau deja să plece, jigniți, cînd, deodată, conducătorul caravanei
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
sfîrșiră ei prin a întreba. V-am ofensat cu ceva fără să vrem?” Nici unul dintre ai noștri nu se clinti. Ceilalți dădeau deja să plece, jigniți, cînd, deodată, conducătorul caravanei noastre izbucni într-un uriaș hohot de rîs, căruia îi răspunse un alt hohot încă și mai sonor al celuilalt conducător de caravană. “Naiba să te ia, zise acesta din urmă înaintînd cu brațele deschise. Iar le-ai servit basmul tău cu caravana fantomă. Și s-au lăsat duși de nas
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
ar fi ca o pavăză contra noilor veniți, a străinilor. Lui G. Călinescu, înainte de război, i se pare că orășanul cu deosebire, nu are spirit constructiv, nu este edil, ba din contra, este indolent. Nu aruncă zăpada, nu curăță poleiul, răspunzând, când i se face observație, în stilul miticist al unui "farniente" dâmbovițean: "Ce să pun cenușă, nene? Las-o-n plata Domnului, că iese mâine soarele și se duce" ( Țara lui "las-o-n plata Domnului" 1934). Acestui Mitică îi
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
păstrat aproape neîntrerupt legături epistolare și nu numai cu cei trei mari contemporani - Cioran, Ionescu, Eliade - dar și cu patriotul filozof Constantin Noica sau cu Pericle Martinescu, dar mai ales cu Nicu Steinhardt pe care îl numea "Nicu Aureliu"; acesta răspundea misivelor "din inimă, din suflet și din cuget" cu o trainică prietenie. Parte din aceste "scrisori din exil" au fost tipărite în 2001 la Cluj, după cum la București vrednicul Nicolae Țone avea să-i tipărească un volum simbolic intitulat "Piatră
Amintirea lui Lucian Boz by Barbu Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/13763_a_15088]
-
femeia. În depărtare, printre pini, a apărut o casă. Mergem până acolo, a spus bărbatul. Poate vom da peste cineva care să ne arate drumul. Sufla o briză ușoară, iar pinii se unduiau. Au bătut la ușa casei. N-a răspuns nimeni. Au stat să asculte și li s-a părut că aud voci. Au bătut iar. N-a răspuns nimeni. Au așteptat. Au bătut din nou, tare, rar, clar, fără grabă. Bătăile lor se deslușeau bine. N-a răspuns nimeni
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
cineva care să ne arate drumul. Sufla o briză ușoară, iar pinii se unduiau. Au bătut la ușa casei. N-a răspuns nimeni. Au stat să asculte și li s-a părut că aud voci. Au bătut iar. N-a răspuns nimeni. Au așteptat. Au bătut din nou, tare, rar, clar, fără grabă. Bătăile lor se deslușeau bine. N-a răspuns nimeni. Atunci bărbatul a împins cu umărul și a forțat ușa. Dar casa era goală ( ...) Nu era nimeni în bucătărie
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a răspuns nimeni. Au stat să asculte și li s-a părut că aud voci. Au bătut iar. N-a răspuns nimeni. Au așteptat. Au bătut din nou, tare, rar, clar, fără grabă. Bătăile lor se deslușeau bine. N-a răspuns nimeni. Atunci bărbatul a împins cu umărul și a forțat ușa. Dar casa era goală ( ...) Nu era nimeni în bucătărie. Nu era nimeni în odăi. Nu era nimeni în spatele casei, unde se uscau rufele, întinse pe sârmă, fâlfâind în briză
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
-l despărțea de alt câmp, femeia a exclamat: Ar fi trebuit să culegem câteva mere ca să le luăm cu noi. Nu știm unde suntem, nici cât vom avea de mers până să mai găsim ceva de mâncat. Așa e, a răspuns bărbatul. Și, întorcându-se, au pornit spre pomul care se decupa, rotund, în mijlocul câmpului. Dar, când au ajuns lângă pom, au văzut că de pe ramuri, printre frunze, dispăruseră toate poamele. A trecut cineva pe aici, a trecut fără să-l
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit de păsări, trosnituri de crengi uscate, șoapte ale brizei și frunzelor. Și au mers înainte. Au dat peste un gard viu încărcat de mure. Sunt minunate a spus femeia. Bărbatul a cules un pumn de mure și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a spus din nou: Sunt minunate Când au isprăvit de mâncat, bărbatul a spus: Trebuie să plecăm. Trebuie să găsim șoseaua și ținutul unde ne ducem. Cum o să găsim acel ținut, dacă nu știm unde suntem? Trebuie să căutăm, a răspuns bărbatul. S-au ridicat să plece. Așteaptă, a zis femeia. Vreau să iau mure cu mine. Și, deznodându-și basmaua de la gât, a despăturit-o și a întins-o pe jos. Au început amândoi să culeagă mure și au adunat
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Păstrăvi albaștri lunecau pe lângă gesturile lor. Pe urmă s-au întins, în umbra aurie a pădurii, pe iarba de pe mal. Profilul femeii se decupa printre flori. Aici e ca în ținutul unde ne ducem, a spus ea. Așa e, a răspuns el, dar aici e doar un loc de trecere. Și amândoi s-au sculat și s-au îmbrăcat. ( ...) Și au mers înainte. Acum ziua începea să scadă. Mi-e foame, a spus femeia. Avem mure, a spus bărbatul. A pus
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
bărbatul, arătând spre dreapta. Bărbatul a luat-o pe femeie de mână și au început să alerge amândoi spre dreapta. Dar pe măsură ce alergau, vocile se auzeau tot mai departe. Merg mai repede decât noi s-a plâns femeia. Dar, a răspuns bărbatul, dacă vom putea măcar să mergem pe urmele lor, vom fi salvați. Așa au făcut, ascultând și alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar, la lumina stelelor nu zăreau nimic decât un hău de întuneric, iar o răceală de marmură le atingea obrajii. E o prăpastie, a spus bărbatul. Pământul se despică în fața noastră. Nu mai putem face nici un pas. Uite aici a răspuns femeia. Și a arătat o cărare îngustă care înainta pe marginea prăpastiei. În stânga se înălța o faleză de piatră, iar în dreapta era hăul. Să mergem, a spus bărbatul. Mi-e frică, a spus femeia. Suntem împreună, a răspuns bărbatul, nu
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
aici a răspuns femeia. Și a arătat o cărare îngustă care înainta pe marginea prăpastiei. În stânga se înălța o faleză de piatră, iar în dreapta era hăul. Să mergem, a spus bărbatul. Mi-e frică, a spus femeia. Suntem împreună, a răspuns bărbatul, nu-ți fie frică. Și au pornit pe cărare. Bărbatul mergea înainte și femeia în spate se ținea cu mâna stângă de pietre și cu mâna dreaptă de umărul bărbatului. Înaintau în tăcere sub strălucirea obscură a stelelor, cumpănind
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar deodată trupul bărbatului s-a clătinat, s-au rostogolit niște pietricele. El i-a strigat femeii: Ține-mă Însă umărul lui alunecase deja din mâinile ei. Femeia a țipat. Agață-te de pământ Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat: Răspunde Stătea întinsă pe jos, cu mâinile
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
deja din mâinile ei. Femeia a țipat. Agață-te de pământ Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat: Răspunde Stătea întinsă pe jos, cu mâinile îngropate în țărână, și a început să țipe ca cineva pierdut în mijlocul unui vis. Apoi s-a oprit din țipat și a murmurat
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar nici o voce nu i-a răspuns, iar în tăcerea vastă, limpede și sonoră se auzea doar rostogolirea pietrelor. Era singură, învăluită în spaimă, agățată de pământ, în fața hăului. Răspunde a strigat, aplecată peste prăpastie. În depărtare, ecoul a repetat: Răspunde Stătea întinsă pe jos, cu mâinile îngropate în țărână, și a început să țipe ca cineva pierdut în mijlocul unui vis. Apoi s-a oprit din țipat și a murmurat: Trebuie să mă duc să-l caut. A înaintat de-a
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Barbu Cioculescu Întrebării curente care ar fi cele n cărți pe care le-ai lua cu tine pe o insulă singuratică sau în eternitate îi răspunde, în spirit, inițiativa editorială de a întocmi dicționarul celor o sută cei mai mari scriitori români în neființă trecuți. Lucrarea a apărut sub egida Uniunii Scriitorilor, este prefațată de președintele acesteia, dl Eugen Uricaru și coordonată de dl Mircea Ghițulescu
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
opțiunilor noastre ar ricana astfel că pe când în Dicționar figurează cinci președinți ai Uniunii Scriitorilor, un al șaselea, poet al incomensurabilului registru de la cel mai apos suprarealism la cea mai focoasă lirică militantă cu apoi îndărăt comanda, Virgil Theodorescu, nu răspunde la apel. Își ocupă fotoliul Eugen Jebeleanu, nu și dublul său pe acest pământ, Cicerone Teodorescu. Figurează Titus Popovici, nu și competitorul său fidel Francisc Munteanu. Hotărât lucru, nu există dreptate pe lumea asta În Dicționar, nouăzeci și nouă de
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
mult din arenă, pe Maria Banuș. Așa că nu dintr-un strâmt foișor, la ultimul său cat, vom pune nota finală unui Dicționar conținând medalioane cu competență elaborate, deci cu o bună informație și cel mai adesea în duhul sintezei, cu toatele răspunzând unei certe necesități. Când coordonatorul s-ar fi fixat la o sută unul autori, cel puțin una din hibe ar fi dispărut. Ca să nu mai pomenim de acei scriitori care, neretrăgându-se la timp de pe această vale a plângerilor, n-
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
am visat cu spatele la mine. Și am fost fericită cînd, după mulți ani, l-am visat în sfîrșit cu fața la mine. În momentul în care lucram la Ionescu, mi-a venit ideea să fac ancheta aceea frumoasă, la care atîția scriitori au răspuns antologic, "În lumea taților", anume ca să pot vorbi și eu despre tatăl meu. Avem tați, avem parte de ei, și avem parte de ei pînă murim. D.P.: Ai putea spune și tu, la fel cu Ionescu: Tot ceea ce am făcut
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
era la editură o evreică basarabeancă; traducea de zor o istorie universală și îi tot dădea cu Alexandru Macedonski. Eu văd și îi atrag atenția că Macedonski e un poet român... puțin altul decât cuceritorul Alexandru Macedon. Și ea îmi răspunde: Aveți voi așa un poet?. Cum poți să reacționezi în asemenea situații? Așa că eu trăiam într-o continuă uluială că ăștia existau cu adevărat, că exista guvern, poliție, în fine. Eu l-am văzut pe A. Toma. Am intrat la
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
natură istorică. La 15 septembrie 1840, pe la șase dimineață, vasul Orașul Montereau, gata de plecare, pufăia rotocoale mari de fum în fața cheiului Saint-Bernard. Lume peste lume șosea cu sufletul la gură; butoaie, otgoane, coșuri cu albituri stînjeneau trecerea; mateloții nu răspundeau nici unei întrebări; călătorii se îmbulzeau; baloturile erau urcate în cele două tambururi ale vaporașului și harmalaia se pierdea în fîsîitul aburilor, care, țîșnind de sub plăci de tablă, învăluiau totul într-un nor albicios, în timp ce clopoțelul din fața sună neîntrerupt. În sfîrșit
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]