5,766 matches
-
îl simți cînd pune ceva la cale, un gest, o ezitare, o clipire a ochilor, sînt cîteva probe sigure, de exemplu, dacă se uită la unghii cînd vorbește cu tine, dacă își găsește de lucru, tot mută scrumiera, ori paharul, răsucește între degete lingurița, cheile, trebuia doar să fii atent. Atent și precaut. Deci Basarab Cantacuzino, "Mumia de la Baldovinești", cum i se mai zicea, se hotărâse. Deocamdată își dezmorțea încheieturile, punea țara la cale. Trebuia deci să organizeze o acțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a-și da cu părerea. Nu asta era treaba lor. Treaba lor era să vadă, să audă și să comunice. Altcineva era în drept să înțeleagă! Și-a mai pus un păhărel și după aceea a închis ușor dulăpiorul, a răsucit cheia și apoi a ascuns-o deasupra. Un gest casnic, inutil, nimeni n-ar fi intrat în biroul său să-i cotrobăie prin sertare. Sau, cine știe... A scuturat nervos din cap, și-a frecat tîmplele cu degetele, chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu mai am vreme, efectiv nu mai am decît foarte puțin timp. Trebuie să te grăbești, dragă Bîlbîie, să te grăbești." Leonard Bîlbîie a priceput că este într-adevăr o chestiune foarte serioasă, a înclinat încă o dată fruntea, s-a răsucit pe călcâie și a ieșit cu pași rari, egali din birou. Ar fi vrut să-i spună că se va grăbi cum nu s-a grăbit nimeni pînă atunci din Serviciu, dar știa că lui Mihail nu-i plac asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de vie cu ea însăși, cu viața toată chiar. De acolo, de sus, nu se vedeau decît pete de culoare armonizate, roșu sîngeriu, verde închis, ocru, galben bătînd în verde, negru, forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei răsucea butonul pilei galvanice, lăsînd așa să treacă un curent electric prin mușchii despărțiți de restul trupului, de inimă și de cap, iar mușchii tresăreau într-un zvîcnet viu, adevărat, așa cum văzuseră de nenumărate ori în apa bălților și a Dunării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnului Schmeltzer stăruia asupra fiecăruia dintre ei și mult mai tîrziu a înțeles că ea ajungea să fie înțeleasă numai de unii dintre ei, anume de aceia care se înfiorau și care nu mai încercau și a doua oară să răsucească butonul declanșator de impuls electric, care nu se distrau repetînd acel gest fundamental de a da viață tocmai pentru că înțelegeau că dau viață măcar pentru o fracțiune de secundă la ceva ce trecuse de acum în stăpînirea morții. Doar acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
este viața?, iar în reflexul ei întrebarea era ce este moartea? Iar el, chiar el era oglinda, luciul din ce în ce mai mat, mai tulbure, așa încît întrebările se amestecau. Rămînea doar amintirea gestului, cum degetele sale transpirate, subțiri, încordate, dureros de încordate, răsuceau butonul negru al pilei galvanice și ceea ce era pînă atunci o jumătate de broască,. o jumătate mai moartă decît tot ce era mort pe lume, în acea clipă căpăta viață. O secundă, o fracțiune de secundă, dar îndeajuns să zvîcnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fracțiune de secundă, dar îndeajuns să zvîcnească și să dărîme o ordine a lumii care părea de neclintit. Asemenea mușchilor de broască secționați i se părea că zvîcnește și caraghioasa organizație subversivă a militarilor de la Arsenal și Aeronautică. Undeva, cineva răsucea un buton și pentru cîtva timp Vulturul Alb devenea cu adevărat o pasăre amenințătoare. Apoi totul intra în letargie. Toată fascia lor părea moartă, prăfuită, aidoma bufnițelor împăiate care vegheau deasupra ușii laboratorului profesorului Schmeltzer. Și, iarăși, probabil cînd se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bărăganului. Putea izbândi o ispravă nemaiauzită, o adevărată poveste vînătorească. Surugiul, trimis de Marghiloman însuși la haltă să-l aștepte, era un țăran fălcos, cu ochi mici, negri, ascunși sub arcadele proeminente ale feței lui de peceneg sau cuman. Se răsucise către el și privea cu gura întredeschisă către cele cinci dropii nemișcate, paralizate parcă. Desigur că îi zăriseră și cu mintea lor de pasăre pricepuseră și de ce se oprise droșca în dreptul lor. Dar nu se mișcară, nu se împrăștiară, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu. Mai ales în ultima vreme, de cînd..." Șerban Pangratty se întoarse brusc înspre fereastră, nu-i plăcea deloc cum arăta privirea lui Mihail. Probabil atinsese fără să vrea un punct nevralgic, o zonă delicată, foarte personală. Cînd s-a răsucit din dreptul ferestrei, totul reintrase în normal. "Vă rog să mă scuzați, dar, știți, încerc să mă obișnuiesc cu ideea, a fost o situație îngrozitoare, inconștient am tot amînat relatarea... faptelor. Deci, Bîlbîie l-a adus pe adjutantul Popianu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au trecut fiori, mi se păruse că zăbovisem mult prea mult, Încât domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după lumina anemică a becului. Colbul gros care se așternuse pe cotoare ca și pânzele văluroase ale păienjenișului stăteau mărturie că acele cărți nu fuseseră vreodată atinse. Cărțile erau ferecate În lanțuri, ca ocnașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să‑i vadă, apoi tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
consilierii din școli spun astăzi că, în valul recent de sinucideri la adolescenți, e vorba de fapt, mai ales de puștii care încearcă să se sugrume în timp ce-și fac laba. Îi găsesc ai lor țepeni, c-un prosop răsucit în jurul grumazului, legat de suportul de prosoape din baie. Spermă moartă peste tot. Sigur, părinții curăță. Trag niște pantaloni pe copil. Fac să pară totul... mai acceptabil. Să pară intenționat. Genul obișnuit de sinucidere tristă de adolescent. Un alt prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ar spune că două, trei mușcături sunt nimica toată pe lângă faptul c-o so mierlești. La domnișoaracu... și rus să fii, într-o zi s-ar putea să ai nevoie de dinți în cur. Dacă n-ai, tre’... să te răsucești. Îți treci cotul pe sub un genunchi și tragi piciorul în sus până aproape de față. Și-ncepi să muști și să rupi cu dinții ce-ți iese din cur. Rămâi fără aer, și-o să rozi orice ca să ajungi să-ți tragi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
blond, cârlionți și spirale, zulufi și bucle, aranjate să-i facă fața cât mai mică. Pe tocuri, cu un picior adus doar puțin în fața celuilalt, ușor încrucișate astfel încât șoldurile să-i pară mai înguste. Ușor întoarsă într-o parte, își răsucește umerii să stea cu fața drept spre public. Ținându-și respirația, se contorsionează astfel încât să pară subțire în talie. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Fața ei învăluită în fragmente de pe casete cu exerciții de gimnastică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
centrul atenției, e un singuratic. Dar e fericit. Ce e important e că Doctor Ken a fost de acord. Sigur, îmi dă un interviu. Un mic profil pentru secțiunea divertisment a ziarului de duminică. Directorul căruia îi fac propunerea își răsucește capătul unui pix în ureche, scoțându-și ceara. Mai mult decât plictisit. Directorul îmi spune că publicul nu dorește o poveste despre cineva care-a fost drăgălaș și talentat cât era mic, a primit o grămadă de bani ca să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu-i da apă. O să se umfle și mai tare. Pe covorul roșu cu albastru, domnul Whittier se răsucește până rămâne întins pe burtă. Răsuflă scurt și iute ca un câine. — E din cauza diafragmei, spune Sfântul Fără-Mațe. Mâncarea i se umflă în stomac, absorbind deja lichidele și blocând duodenul la celălalt capăt. Cele zece porții de Tetrazzini se întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
simțit niciodată ca atunci, în timp ce el saliva și tremura deasupra ei. Și să fie a naibii dacă, pentru un virgin, n-a durat surprinzător de mult. El începuse în poziția misionarului, apoi îi ridicase un picior în aer, și se răsucise între coapsele ei. Apoi o prinsese de glezne și i le trăsese în dreptul feței lui gâfâitoare. Dumnezeule, bine că făcea yoga. Viguros de parcă ar fi luat Viagra, o călărise în patru labe, pe la spate, ba chiar și-o scosese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
osul să vadă cât e de gros, Mama Natură spune: — Credeți că Lady Zdreanță era pregătită?. Spune: Dar domnul Whittier era? Și doamna Clark ridică din umeri. Spune: — Contează? Așezat pe blana falsă, alături de Mama Natură, Directoarea Tăgadă și-a răsucit un ciorap de nylon în jurul încheieturii stângi. Cu dreapta continuă să răsucească ciorapul tot mai strâns, în timp ce degetele mâinii stângi devin tot mai albe. Atât de albe încât până și blana pisicii pare închisă la culoare pe lângă pielea ei alb-vineție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lady Zdreanță era pregătită?. Spune: Dar domnul Whittier era? Și doamna Clark ridică din umeri. Spune: — Contează? Așezat pe blana falsă, alături de Mama Natură, Directoarea Tăgadă și-a răsucit un ciorap de nylon în jurul încheieturii stângi. Cu dreapta continuă să răsucească ciorapul tot mai strâns, în timp ce degetele mâinii stângi devin tot mai albe. Atât de albe încât până și blana pisicii pare închisă la culoare pe lângă pielea ei alb-vineție. Până când degetele alea albe, care nu mai simt nimic, se pleacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în biroul directoarei. Stând pe sofa. În pielea goală, zâmbind. Cu fețele pline de pistrui, nerușinându-se de nimic. Directoarea Sedomnulak trăgea de unul dintre sfârcurile băiatului. Cu degetul mare și arătătorul, doar cu unghiile de un roșu închis, directoarea răsucea și trăgea de sfârcul roz. Trecându-și degetele celeilalte mâini în sus și-n jos printre picioarele fetiței, directoarea spunea: — Măi să fie, parcă-i adevărată. Cora i-a spus directoarei că-i pare rău. S-a aplecat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pornim pe treptele de lemn, purtând cadavrul domnului Whittier. Asudăm cu toții. Irosind și mai multă energie în căldura asta imposibilă. Urmând leșul în întuneric, Mama Natură spune: — Ce știi tu despre purtatul perucilor? Cu cioturile mâinilor, cu inelul scânteind, își răsucește peruca pe cap, spunându-i Reverendului: Ce știe o matahală ca tine despre creațiile clasice ale lui Christian Lacroix? Și Reverendul Fără Dumnezeu spune: Despre o fustă Lacroix bufantă, cu petale de lalea? Spune: Nici nu ți-ar veni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Uitându-se prin vălul ei la Pețitorul cocoțat în copacul scânteietor de cristal, spune cu buzele ei de silicon: Povestește-mi ceva ca să uit cât îmi e de foame. Spune-mi o poveste pe care n-ai spune-o nimănui. Răsucind cu mâna o piersică învelită într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care îi prinsese povestirea. Luana turuia, fără măsură, năzdrăvănii de basm. Pe vremea când era mică și nu știa să meargă, tatăl ei îi mișca forțat picioarele, precum Charlie Chaplin papuceii de lemn, astfel că într-o zi i le răsuci prea tare și mama Sanda fusese nevoită s-o ducă la spital. Îngrozit, doctorul i le cususe, așa erau de rupte. Școlarii căscau gura ca la circ iar intențiile lor de protest împotriva scornelilor exagerate rămâneau fără șanse în fața debitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nimic în lume, se considera capabilă de orice, mai puțin să-l controleze pe Ștefan, să-l facă s-o iubească cu adevărat și să rămână lângă ea. Nu voia să-l piardă cum îl pierduse pe Ernest Radak. Se răsucea în așternut, încercând să găsească răspunsul întrebării care o obseda: "Să am o relație cu Ștefan, așa cum au aproape toate fetele din campus cu prietenii lor, sau nu?" În timp ce ochii i se închideau, sub greutatea palmelor lui Moș Ene, hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]