2,464 matches
-
de miasmele coloranților, satura spațiul, făcând aerul imposibil de respirat. Era un uscător, un depozit Încăpător, În care vopsitorii aduceau la uscat pânzele tratate, În urma procesului de colorare. Dante fu cuprins de o bruscă senzație de greață, În timp ce Își recăpăta răsuflarea, aplecat pe vine. Dar mintea lui se străduia să traseze o hartă a locului. În spatele prăvăliei lui Teofilo se deschidea o magazie pe care, dintr-un motiv sau altul, spițerul hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ațintită asupra treptelor când auzi că cineva Îl strigă pe nume. Se Întoarse taman la vreme pentru a evita să fie luat pe sus de messer Duccio, care alerga spre el. — Te-am găsit, În sfârșit! exclamă secretarul comunal, cu răsuflarea retezată de oboseală. Domnia ta niciodată nu poți fi găsit. De sub braț scosese o foaie mare, făcută sul, pe care se tot căznea să o desfășoare sub ochii lui Dante. — Poate pentru că mă ocup cu ceva, replică poetul cu răceală, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri decât el, se gândi cu disperare. Și totuși, cu orice preț, trebuia să scape, pentru a nu trăda speranțele Florenței. Cu siguranță, acea răzvrătire era doar primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI VREDNICE DE ȚINUT MINTE îngăduie-ne, Cetitoriule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea, hodinește-ți ochii și lasă-i să lunece iute peste vorbe, căci n-avem a spune nimic din ceea ce, îndeobște, îți reține atenția. Aibi încredere în noi, nu te ducem pre tine în ispită de la trebi, nu mai povestim, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tonurile iernii fierbinte și să aducă orașului turistic mulți turiști japonezi. Acum gerul adusese cu el posibilitatea unei alte fantezii, aceea de a prezenta feeria lui Purcell pe gheață, într-un alt peisaj. Toți erau nerăbdători să-și facă văzute răsuflările în aerul înghețat, să scoată din ei „nori“ de sunete. Numai Blanca tăcea bosumflată - când nu tușea; fața ei albă ca porțelanul se învinețise de frig. Trebuia să cânte aria Emmelinei și se îngrijora mult pentru vocea ei mult încercată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
până la capăt, spunea o femeie, jumătate în glumă și jumătate în serios. - Lasă totul pentru mine! - Nu pot, am copii, o casă și un soț! - Vrei să mănânci prăjitura și să o și păstrezi? Să-ți fie de bine! Toate răsuflările parcă deveniseră fierbinți. Se vedeau formele lor în aer în formă de nourași din care puteau ieși în orice clipă ființe noi. - Vino, i-a spus „Eros“ unei femei care plângea de bucurie. - Așteaptă până mâine, soțul meu suferă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că e revoluționar... - Ăăă, da, vă mulțumesc, chicoti veselă individa. Să continui... Dar fiindcă totuși pentru că, însă, numai, deci, pentru, ca să, fiindcă, dacă, pe la, numai, doar, virgulă deci el o aștepta pe ea în fremătare, nemainemaiputând în a-și ține răsuflarea. El o iubea fără asemănare virgulă dragostea e cel mai înălțător sentiment pe care îl poate concepe ființa umană! - Aah! urlă Euripide ca înjunghiat, speriindu-ne. Credeam că i se făcuse brusc rău, dar nu era decât sentimentul de profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-aș putea-o descrie decât ca imposibil de urmărit nici de cel mai îndrăzneț atribut al omenirii. Dintr-un motiv necunoscut mie, însă, iată că încă nu mor, iar singurul dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
deși mai bine-ar fi să-ncerc. Cuvinte hâde, lipsite de sens, dar amăgitoare, îmi zgârie imaginația, asemeni șoaptelor necunoscute receptate de fiecare dintre oamenii pe care somnul îi încearcă încă la revenirea zilnică în lumea celor vii, și cumplită răsuflare de pucioasă se răsfrânge asupra sufletului meu pe măsură ce reușesc să îmi strecor privirea spre acel afară pe care nu l-am mai zărit de atât amar de vreme, invadându-mi ființa, și nimicind-o, și chircind-o, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și se dezechilibră, căzând la pământ. Lanterna îi scăpase din mână, rostogolindu-se undeva în stânga la vale. În cădere, văzu lumina ei licărind pe pantă, pierzându-se apoi printre tufele dese. O durere ascuțită îi străbătu coșul pieptului tăindu-i răsuflarea. Se lovise de ceva, probabil un bolovan căzut din munte ori o cioată, iar acum simțea cum coastele îi pulsau. Gemu și își duse mâinile la locul dureros. Hainele nu erau sfâșiate și nici nu simțea sânge. Era murdar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rupă la fugă dar frica îl paralizase de tot. O amorțeală rece îi cuprinsese membrele, țintuindu-l pe loc. Își cuprinse capul în mâini și închise ochii strâns. De acum, ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig, o adiere înghețată îl învălui dintr-o dată, venind dinspre locul de unde bănuia el că se apropie fiara. Apoi se făcu din nou liniște. Foșnetul frunzelor încetase și nici picăturile de apă nu mai curgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
controleze simțămintele. Se clătină pe picioare și își dori din tot sufletul ca Ileana să fie acolo să-l sprijine. Îi spusese ceva, oare ce îi spusese? Chiar înainte să plece singur spre vârf îi șoptise la ureche. Simțea încă răsuflarea ei caldă pe gât. Era ceva foarte important, putea să jure acest lucru. Faptul că nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întrebări, dar păstrează-le pentru mai târziu. Desigur că avea o mulțime de nedumeriri. Pentru prima dată de când venise în Baia de Sus, începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat. Deși bătrânul nu vorbise de loc despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apese pe buton iar rezultatul era un dezastru, bila se oprise tot pe doisprezece roșu. Cele trei milioane pe care le jucase bărbatul se transformaseră într-o pierdere de aproape două sute. Era ceva de neînchipuit, Mihailovici simțea că își pierde răsuflarea. Crupierul acționase deja soneria prin care își chema supraveghetorul ca să-i aducă jetoane pentru a putea plăti câștigul eroului serii. Privind discret la ceas, acesta nu mai prididea să strângă mâinile chibiților ce țineau neapărat să-l felicite. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
marginea încăperii și rămase acolo cu spatele rezemat de perete. Simion Pop se strădui și el să-l imite. După clipe lungi, care nu păreau să se mai sfârșească, era alături de ginerele său. Din cauza efortului, gâfâia puternic, aproape își pierduse răsuflarea. Voi încerca să mă ridic în picioare, șopti Cristian după ce îl lăsase să-și revină. Tu rămâi unde ești. Am să te rog să te uiți la legăturile mele, poate reușim să ne eliberăm. Folosindu-se de peretele de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
toată perioada tinereții lui timpurii condensată Într-un singur alineat. Acum am ajuns la Ruma, unde tata a urmat liceul. Voi da un exemplu care va dezvălui cît de omniscientă era Enciclopedia morților. Principiul e clar, cu toate că ți se taie răsuflarea În fața acestei erudiții, a acestei trebuințe ca totul să fie Înregistrat, tot ceea ce Înseamnă viața unui om. Am dat deci și de o istorie sinoptică a Rumei, diagrama climatică a orașului, descrierea nodului de cale ferată, numele tipografiei și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care-l purtau, care se Încovoiaseră pînă la pămînt, mergînd aproape de-a bușilea; iar el, Dionisie, parcă plutea pe deasupra stîncilor, stînd În șezut, cu capul ușor Înclinat și proptit pe pieptul unuia din cei care purtau, abia auzindu-i răsuflarea stăpînită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să-i lase pe cei care-i purtau pe cei trei, adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la goană pe scări În jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată. Tata m-a Îmbrățișat cu putere. — Nu te teme, Daniel. Am să-mi aduc aminte eu pentru amîndoi. Ne-am privit În penumbră, căutînd cuvinte care nu existau. Aceea a fost prima oară cînd mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
existau martori oculari care să asiste la aprinderea rușinată a feței mele, care ar fi fost Îndeajuns pentru a aprinde o havană de la o palmă distanță. 3 În după-amiaza aceea cu ceață și burniță, Clara Barceló mi-a furat inima, răsuflarea și somnul. La adăpostul luminii fermecate din Ateneu, mîinile ei au scris pe pielea mea un blestem ce avea să mă urmărească peste ani. Pe cînd o contemplam vrăjit, nepoata librarului mi-a explicat povestea ei și felul cum dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și se Îndepărtă șchiopătînd ușor. În oricare altă noapte, abia dacă aș fi băgat de seamă prezența acelui străin, Însă de Îndată ce l-am pierdut din vedere În ceață, am simțit o sudoare rece pe frunte și mi s-a tăiat răsuflarea. Citisem o descriere identică a acelei scene În Umbra vîntului. În povestire, protagonistul ieșea În fiecare noapte pe balcon, la miezul nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea lui Neri, neîncrezătoare la Început, aprinsă de mînie după aceea, a băgat de seamă prezența mea. Încă gîfÎind, uluit, se opri. Clara Îl strînse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
profesorului de muzică. — Cheile, ți-am spus. — Duceți-vă la naiba, am scuipat eu. N-am văzut pumnul venind. N-am simțit doar ca și cum un ciocan pneumatic mi-ar fi smuls stomacul. M-am Îndoit ca o marionetă frîntă, fără răsuflare, bălăbănindu-mă pe lîngă perete. Neri mă Înșfăcă dintr-o dată de chică și Îmi scotoci prin buzunare pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
eu singur, am sugerat. — Ați vrea dumneavoastră. Hai, dați-i ’nainte, că eu vin din spate. Am Închis ușa Îndărătul nostru. O clipă, pînă cînd privirea ni s-a obișnuit cu penumbra, am rămas nemișcați În pragul apartamentului. Am auzit răsuflarea emoționată a portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lucrurile. Ți-aduci aminte că adusesem din camera lui ce am socotit că i-ar trebui, și i-a cerut lui Blanche o bucată de hârtie și niște sfoară ca să facă un pachet. Stroeve s-a oprit trăgându-și greu răsuflarea și mi s-a părut că o să leșine. Nu era deloc genul de poveste pe care mă așteptam s-o aud de la el. — Blanche era foarte palidă, dar a adus hârtia și sfoara. Strickland n-a zis nimic. A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]