5,132 matches
-
oglindă apare, noaptea târziu, chipul unui om care s-a sinucis cu barbiturice. Apoi trebuie să se ducă la un raân stațiench cu etaj, încălzire centrală pe bază de gaz și spațiu de relaxare îngropat în podea, unde încă mai răsună ecoul armei cu care a fost comisă o dublă omucidere, acum mai bine de zece ani. Toate lucrurile astea sunt scrise în agenda ei cea groasă, groasă și legată, din câte se pare, în piele roșie. Aici își trece ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Ferestrele înalte, cu arcade, dau spre o terasă pietruită. După care urmează o peluză tunsă în benzi, după care urmează o piscină. Zice în telefon: — Doar nu dai un milion-două pe o casă ca să nu locuiești în ea. Vocea ei răsună puternic și strident în aceste încăperi lipsite de mobilă și covoare. De umăr îi atârnă o poșetuță cu roz și alb, prinsă de un lanț lung, auriu. Un metru optzeci. Șaizeci de kilograme. Vârsta nu-i ușor de ghicit. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Ea era? Și tipul cu favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
favoriți zice: — Nu. Și, fără să mă străduiesc câtuși de puțin, iată că se întâmplă. Nu fac decât să mă uit la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit prin mâncare. Și gagica de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
apuce de braț, dă ochii peste cap și deschide gura. Un fir de salivă i se scurge pe la colțul buzelor inerte; cade în drumul meu, in timp de din walkie-talkie se aude: „Jeanie? Jean? Pauză“. În minte încă-mi mai răsună ultimele cuvinte ale blestemului. Număr în continuare - 359, 360, 361 - și-mi văd de drum, printre oamenii care aleargă în cealaltă direcție. O femeie cu un exponometru atârnat de un șnur în jurul gâtului zice: — A chemat cineva salvarea? Lângă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și se aud țipete de oameni, pe care ar trebui să nu le băgăm în seamă. Apoi împușcături și scrâșnete de cauciucuri, și trebuie să ne prefacem că nu ne deranjează. Nu au nici o semnificație. Sunt de la televizor. O explozie răsună de sus. O femeie imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe care-l știi matale este: „Mie să mi-o aduceți bine pătrunsă“. Și mă opresc din numărătoare. Iute ca un spasm muscular, încordându-mi mușchii în el, mă opintesc zdravăn și-l împing pe puști cât colo, cu palmele răsunându-mi pe pielea lui goală; toată lumea a amuțit și se uită, iar blestemul îmi răsună în gând. Și am ucis din nou. L-am ucis pe prietenul Monei. Pe fiul lui Helen. Stridie mai stă o clipă, privindu-mă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
opresc din numărătoare. Iute ca un spasm muscular, încordându-mi mușchii în el, mă opintesc zdravăn și-l împing pe puști cât colo, cu palmele răsunându-mi pe pielea lui goală; toată lumea a amuțit și se uită, iar blestemul îmi răsună în gând. Și am ucis din nou. L-am ucis pe prietenul Monei. Pe fiul lui Helen. Stridie mai stă o clipă, privindu-mă prin părul din ochi. Și papagalul cade de pe umărul lui Bursuc. Stridie îndinde mâinile, cu degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade și, lovindu-mă cu picioarele, o zboară cât colo; în parcarea întunecoasă, care răsună de țipete îndepărtate, nu e nimeni care să vadă. Asta e viața pe care am avut-o. Asta e fiica pe care știam că aveam s-o pierd cândva. Din cauza unui iubit. Din cauza unor note proaste. A drogurilor. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ascult. Aștept să se oprească din plâns, ca să-i pot zice că-mi pare rău. Capitolul 37 Vila Gartoller în lumina lunii, o casă în stil georgian cu opt dormitoare, șapte băi, patru șeminee - totul este pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cristal. Pendulele prăfuite de cristal. Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jos. Țigările încă mai ard în scrumieră, fumate doar pe jumătate. Un alt bărbat e întins în pragul coridorului care duce spre toaletă. Altul e mort, întins pe masa de biliard, cu mâna încleștată pe tac. În spatele barului, un radio răsună în gol în bucătărie. Un om cu șorțul slinos zace pe grătar printre hamburgeri; grătarul sfârâie și fumegă și din fața omului se răsucește, lingând tavanul, un fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
întregesc decorul capetele cîtorva butoiașe, în care strălucesc robinetele din metal inox, bine șlefuit. Săteanu acționează luminile, pe rînd, de la albul viu pînă la clar-obscurul în care obiectele din jur par umbre. Trece în spatele barului și pornește magnetofonul, făcînd să răsune, din pereți, o melodie la modă apoi, de pe cealaltă pistă, acordurile unei simfonii. Apasă un buton și întreabă: Maria?, dar nu vine nici un răspuns. Apasă alt buton: Doina? Da, tata vine răspunsul fetei, în interfon. Mama unde-i? În bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aleea din fața ferestrei, mama lui trece grăbită, să potolească vaca ce-și scutură furioasă coarnele legate cu lanțul de un țăruș bătut lîngă iesle. Cînd vă apucați de-o operație, să lucrați întotdeauna ca și cum pe masă ar fi mama voastră răsună în urechile lui vorbele repetate atît de des de unul din profesorii de la Medicină. M-am cam grăbit ieri murmură Radu, rotind îndelung țigara între degete, privindu-i scrumul scurt, sub care mocnește scînteia focului, gata să se stingă. Runca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
interior, spre mesele din jur. Imaginea profesorului o face să se cutremure. "Ce partidă ar fi făcut Maria! Cît de elegant și de manierat era în seara aceea, cu viscol, cînd..." Înțepenește cu ochii asupra lui și-n urechi îi răsună vorbele celui care a analizat, cu nouă ani în urmă, dosarul soțului: "Am fost prezent, și-o pot spune și în instanță, sub prestare de jurămînt, că... insolența..." Vorbe frumoase, dificile, greu de crezut să le fi scris un muncitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
c-ai s-o străbați? întreabă profesorul. Cugetînd, să înnebunești mai tare? A, nu răspunde Lazăr. Jucînd pocher, evident. Dar mai tîrziu, cînd adorm toți, să nu ne toarne careva. Vlad bate din nou, cu mai multă putere, făcînd să răsune culoarul lung. Da, intră! strigă Mihai fără să se mai ridice de jos, de pe patul improvizat. Scuză-mă că te deranjez... începe Vlad timid după ce intră. M-am întîlnit cu șeful tău, Ștefănescu, azi după program, și mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sigur că acceptă funcția de simplu comandant." Liu Bang a cedat: "Să fie pus atunci comandant-șef al armatei." În această funcție, Han Xin a câștigat multe bătălii importante, ajutându-l pe Liu Bang să cucereasă întreaga țară. De pretutindeni răsună cântecele Chu În China, când cineva spune că de pretutindeni aude cântecele Chu, înseamnă că se află într-o situație cumplită, fără ieșire. În 202 î.e.n, a fost instaurată dinastia Qin, prima dinastie feudală din istoria Chinei. Din cauza
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Deși aflată într-o situație defavorabilă, aceasta din urmă nu putea fi anihilată dintr-o dată, din cauza efectivului de 100.000 de ostași pe care-l avea. Într-o noapte, ostașii încercuiți ai lui Xiang au auzit că din toate direcțiile răsună cântece cunoscute. Ascultând cu atenție, soldații au recunoscut melodiile populare din ținutul lor, Chu. Xiang și ostașii lui au fost cuprinși de spaimă, crezând că ținutul lor a fost cucerit și că ai lor au fost luați prizonieri. În același
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
împărat nu trebuie să glumească pe seama puterii 398 Este într-adevăr un copil deștept!" 399 De la dispreț la respect 401 Song Yu și slăbiciunea lui pentru femeile frumoase 402 Excepționalul arcaș 403 Rușinea trăită de Han Xin 404 De pretutindeni răsună cântecele Chu 406 Descurcărețul Dongfang Shuo 407 Cum s-a remarcat Mao Sui 409 Boabele și tulpinile de soia 411 Din gura a trei persoane poate ieși un tigru 412 Scriitorul Zuo Si a scumpit hârtia la Luoyang 413 Pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
vise atroce repetitive, despre torturarea celor dragi și a lui însuși, induse prin electrozi lipiți pe tâmple de un supermicrosoft minune... Și nu pentru că e un burjui nenorocit, ci pentru că nu ține cu Steaua. După ani de despărțire, Lucian Pintilie răsună din nou în sufletul meu, sinistru și clar, cu vocea acestui monstru pe nume Dinică, în stare, la șaizeci și câți de ani are, să-și opereze toate manierismele, toate ticurile de mare actor, și să se înfățișeze spectatorilor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
în pragul pensiei, îndrumătoarea cenaclului literar, să-i explice cuvântul labagiu, pe care băieții îl pronunțau mereu când se certau sau când se încăierau și pe care bunica ei nu fusese în stare să i-l descifreze. În clasă au răsunat chicoteli, și ce chicoteli!, privirile noastre (inclusiv ochii puțin strabici) au învelit-o ca firele de mătase pe bietul cocon, iar Marineasca i-a răspuns sever stai jos, dragă, io nu ofer definiții pentru măscări. Nicoleta se înroșise ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
groază, becul nu a pâlpâit ca neonul din baie, fereastra nu s-a dat în lături deschisă de vreo rafală de vânt, iar câinii de pe stradă nu au scos nici măcar un scâncet când, de acolo, dinăuntrul borcanului de muștar a răsunat pentru prima oară în cartierul Drumul Taberei și poate și în tot universul (n-am de unde să știu) această discuție: - Ce faci Știme? - Bine Ștame. - Da’ Știma ce face? - Bine. Da’ Ștama? - Bine. Pa Știme. - Pa Ștame. Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
proveniența acelor sunete bizare: chiar eu eram cel care deschidea radioul. Pe unde scurte. Roteam ușor butonul, urmăream cum liniuța verde se mișcă încet pe scală, treceam peste tot felul de muzici arăbești și posturi slave, prusace sau anglofone, mai răsunau pasager arii din opere, exclamații în franceză și hituri pop, roteam și roteam, până când, în zona uneia din frecvențele cunoscute, ajungea să se distingă o voce în română, uneori mai clar, alteori mai stins. Pârâielile, țiuiturile, sâsâielile și bâzâiturile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cărții și am Împăturit-o de mai multe ori. S-a făcut cocoloș. Mi-am făcut un pic de loc În confetti și, ținînd cocoloșul În jos cu lăbuțele din față, am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum trompetele : „La naiba cu toate ! La naiba ! Și țipetele noastre se ciocnesc, ne luăm avînt și-apoi pornim spre libertate.” M-am Întors o ultimă oară spre adăpostul meu. Am netezit la loc cocoloșul, pînă cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ai spirit de turmă, urmă individul. Se opri Însă, tresărind nervos la auzul rafalelor trase de un tun antiaerian amplasat Într-un scuar din apropiere; Întreaga clădire se cutremură. Dinspre coastă, se auzi din nou huruitul unui avion. Tirul antiaerian răsună din ce În ce mai aproape, iar zgomotul monoton făcut de avion continua să se audă - „Unde ești? Unde ești?“ - pînă cînd, deodată, casa fu din nou zguduită de salvele unui tun din apropiere. Apoi se auzi șuierul unui proiectil, Îndreptat parcă anume asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]