1,300 matches
-
moartea! Mi-am adus aminte de visul tulburător de azi-noapte: eram cu un prieten, când au apărut fiare sălbatice. Lângă mine era un leu. Îmi era groază și mă rugam mereu. Am zărit-o pe Lena T.H. de la bancă, era răvășită, cu părul murdar și pete negre pe față. Deprimată, se învârtea într-un cerc de damnați. Eram în lumea lui Dante? Vrând să scap de prezența leului, m-am ascuns într-o cămașă de noapte, albă, brodată de mama. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se prăbușească, iar planul părinților Întemeietori ai cetății se destramă În lupte interne. - Planul acela, dacă a existat vreodată așa ceva, s-a scris, precum răspunsurile Sibilei, pe frunze, pe care chiar și o adiere ușoară de vânt izbutea să le răvășească, replică Dante, scuturând din cap. Filosoful privea și el În jur abătut. - Dar cum se face că orașul vostru a ajuns În această stare Întristătoare? Dante arătă mânios spre grupul de ticăloși care Încă se mai Încleștau unii cu alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că a fost ucis, n-am rezistat ispitei... Avea niște instrumente minunate, un compas și un fir cu plumb din aur masiv... străvechi... - Dar hârtiile lui, planurile construcției, unde sunt? - Nu știu... Când am intrat În odaia lui, totul era răvășit... și apoi priveliștea aceea cumplită... Dar nu era nimic, În afară de instrumente, Îți jur! Dante se simțea Înclinat să-l creadă. Asasinul neglijase obiectele de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în fața hotelului. Am coborât pe plajă. Linda era acolo, în picioare, o siluetă superbă pe nisipul auriu. Era îmbrăcată într-o rochie de vară foarte lejeră cu dungi bleu roz și albe. Vântul de vară îi mula rochia pe trup, răvășindu-i parul mătăsos, blond, ducându-l peste gură. Nu știu de ce amândoi ne simțeam cuprinși de o groază, dar eu eram cât se poate de excitat. -Ești superbă, i-am zis eu. Zâmbea cu un soi de complicitate inocentă, apoi
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Îmi repetam mereu în gând că în viață hazardul guvernează totul. După câteva mile bune de înot continuu, am găsit în sfârșit iahtul luxos ancorat de țărm. Când m-a văzut acolo,a fost atât de uluită de figura mea răvășită de valuri, de zâmbetul meu ușor forțat și a rămas foarte contrariată. Avea o privire jicnită și ușor pierdută. -Eram convinsă că vei veni să mă cauți! Își întoarse imediat ochii jenată de privirea mea revelatoare. -Tu ce crezi că
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
spectacol. Cât despre Thea, uneori arăta mai barbar decât ei în ciuda rujului civilizat și a formei convenționale a pantalonilor de călărie pe care îi purta. Avea brațul întins pe care ateriza vulturul, cu aripile și picioarele strânse, cu penele pieptului răvășite de la curenții de aer. Îi flutura și ei șapca. Eram foarte mândru de ea. Găseam că e cel mai splendid spectacol uman pe care-mi fusese dat să-l văd pe lume. Îmi încercuia sufletul asemeni unei panglici diafane. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în memorie prin această noapte. Și știu ce-ar zice Tatle. ― Numai zeii nu regretă nimic, senor. Umbra lor nu se scurtează și nu se alungește. Acum, se mai aud doar zgomotele de pe stradă. Și, din când în când, vântul răvășind noaptea zăpușitoare. La drept vorbind, în asemenea orașe nu e niciodată destulă tăcere. Chiar dacă orașul doarme, sunetele se rostogolesc pe străzi, uneori, ca în plină zi. E de ajuns să vorbească tare cineva. Fără voie, vei auzi totul. Merida, chiar dacă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
învăluie un timp cu privirea, ca într-un con de lumină, să-l vadă mai bine, apoi se retrage, făcîndu-și de treabă în baie, unde, din cînd în cînd, oglinda îi trimite în ochi imaginea unei femei obosite de somn, răvășită în privire, cu un rictus ciudat în colțul gurii. Insatisfacției cu care s-a ridicat din pat, i se adaugă un sentiment de furie că bărbatul din fotoliu nu pleacă odată, să se poată arunca iarăși în așternuturi, să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bărbatu-miu. Ia zi-i, ești bolnavă? De ce? Ca să știu, să-l tratez, că am doi copii... Fata stă chircită, băgată toată într-o ladă de citrice, cu fusta ridicată pînă la șolduri, un ciorap rupt de la genunchi în sus, răvășită la păr, smiorcăindu-și nasul din care se preling două șuvițe de sînge. Ieșită din minți, Sultana pune mîna pe-o scîndură de la o navetă cu sticle goale și-o smulge, îndreptînd spre fată capătul în care se vede ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
semn că femeia a închis. Cine era? o întreabă pe tehniciană. O femeie; v-a solicitat pe dumneavoastră. Ce a vrut? M-a trimis la Dracu', înaintea Sorinei, la Sălcii spune Vlad, ieșind înfuriat. Pînă la serviciul Dezvoltare, viscolul îi răvășește hîrtiile de sub braț, zburîndu-i de cîteva ori casca de pe cap, biciuindu-l din toate părțile. Gîndul că, din cauza lui, Sorina stă la Sălcii și rabdă de frig și de foame începe să-l obsedeze, făcîndu-l să se întrebe cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Se lasă dus spre saltea, murmurînd: Mi-e teamă, Lazăre... Nu, nu ca aseară, cînd m-ai amenințat tu... Acum... mi-e teamă așa, în general; o frică stupidă, de om bolnav. Oboseala, dom' profesor; oboseala, foamea, surescitarea... Profesorul tace, răvășit de gînduri, în centrul cărora, ca un obelisc, scînteiază metafora celor cinci foi de viță, folosită de Lazăr într-un articol: "nud cu cinci foi de viță: două la ochi, două la urechi, una la gură". Se discuta literatura unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am invitat să treacă pe-aici să bem o cupă de șampanie, am spus. Sunt în stația Gloucester Road. O să sosească în câteva minute. Sper că n-ai nimic împotrivă. — I-ai invitat să treacă pe-aici acum? întrebă Antonia. Răvășită de mânie și amărăciune, fața ei era de-a dreptul urâtă. Ești complet nebun! Chiar n-ai pic de minte? Eu plec, și se întoarse spre ușă. — Antonia, draga mea, nu te supăra pe mine. N-am știut că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu vei uita ce ai promis că o să faci? — Da! Da! Vreau să zic, nu, n-o să uit! Acum, dă-mi drumul să ies! Părul Îi era Încă ciufulit, iar geaca stătea aiurea pe el. N-ar fi arătat mai răvășit nici dacă l-aș fi legat și l-aș fi violat. M-a Întrebat cum ar fi arătat, de fapt, dacă Într-adevăr aș fi făcut asta. Nici nu mă puteam gândi la așa ceva. Din păcate, afacerile au prioritate. — Liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
telefoneze lui George. Nici un răspuns. Și, cu toate că Gabriel îl îndemnase, refuzase să-i scrie sau să-i mai telefoneze. — Eu cred că ar trebui să facem ceva, spuse Gabriel. Ce naiba putem face? întrebă Alex. George era un subiect care-i răvășea pe toți. — Lumea vorbește multe, interveni Brian. — Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de ce vorbește lumea, spuse Alex, și mă mir că voi vă sinchisiți. — Nu-i vorba de asta... începu Gabriel. Desigur, întări Brian. Mie îmi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dimineață de dimineață, când își relua povara conștiinței, reflecta la ciudățenia ei: misterul spiritului, atât de general și atât de particular. De ce gândurile nu-și pierd proprietarii? Cum de reușește individul să se mențină întreg și cum de nu se răvășește ca stropii de ploaie care se scurg pe geam? Cum reușește conștiința să continue, cum își menține continuitatea? E posibil ca blestemul memoriei să nu cunoască sfârșit, și de ce nu cunoaște sfârșit? Clipa prezentă, prin natura ei, nu anihilează trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în buzunar. Își îndreptă privirea spre una dintre gravurile în lemn și constată că ramurile salciei căpătaseră o față omenească, un cap rotund, ca al fiului ei George. Simți un val de ură spontană față de „cele două tinere“, care vor răvăși și vor profana frumoasa casă neîntinată. Se întrebă dacă mai poate reveni asupra contractului de închiriere. Nu, era prea târziu. Capul lui George, încâlcit printre ramuri, părea capul unui înecat. Ieși în hol, își zvârli papucii din picioare în lada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de către Tom). De acolo, luase direcția Camerelor Ennistone. După ce văzu expresia lui George, preotul, cuprins de frică, străbătu coridorul alergând. Bătu de formă la ușa lui John Robert, intră în cameră și răsuflă ușurat când o văzu goală. Patul era răvășit, ușile de la baie închise, masa acoperită cu mărturiile studiului. Părintelui Bernard îi veni inima la loc. Probabil că John Robert ieșise puțin, poate ca să stea de vorbă cu un medic. Așteptă un timp, apoi mânat de curiozitatea lui obișnuită (dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prin toate camerele. După ce se convinse că nu mai e nimeni, se apucă să verifice mai minuțios fiecare încăpere. Nu se simțea în largul lui. Totul se derulase mult prea ușor. În timp ce-și arunca privirea prin dulapuri și răvășea sertarele deschise, ajunse la concluzia că cel mai bine ar fi să obțină informațiile care-i trebuiau și apoi s-o ia din loc. Cu cât termina mai repede, cu atât mai mici erau șansele să fie surprins de altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să lucreze... Dac-ar fi fost acolo Navidad, nici măcar nu i-ar fi trecut prin cap - era o fată atât de bisericoasă, senină, de modă veche. Doar că, dintr-o dată, se simțise atât de nemulțumită. Întâlnirea cu Emma Buonocore o răvășise. Să-ți dai seama că o mamă de familie poate să-și lase așa, dintr-o dată, bărbatul, să-și ia copiii și să plece. Cei doi păreau atât de Îndrăgostiți. O familie atât de frumoasă. Dar și eu cu Elio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
catastroficei rupturi dintre noi. În prima sâmbătă din decembrie, am luat-o pe Portia de la o ședință de radioterapie de la veterinar. Era întotdeauna cumva irirtată după aceste tratamente, dar de data asta părea cu totul epuizată. Am fost așa de răvășită de starea ei, încât m-am dus direct la familia Hart. Nu mă mai dusesem niciodată la Sheba neanunțată, dar am cântărit că circumstanțele erau suficient de grave ca să justificice lipsa de etichetă. Casa era în întuneric când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
care să spargă monotonia. Ninge des și blînd și e o lumină oarbă, albăstruie care vine de pretutindeni, cei doi se furișează prin gard și coboară prin zăpada pînă la genunchi, Încercînd să țină minte drumul de Întoarcere, cu mințile răvășite de fapta lor curajoasă. Ajung În vale, găsesc o stînă și cumpără un bidon de țuică de la un cioban. Ciobanul e fericit de cîștigul neașteptat și de oaspeții agitați care-l scot, la rîndul lui, din plictiseală. Bea cu ei
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-i apreciezi vîrsta. Poate 30 de ani, poate 40 de ani, dar ar putea la fel de bine să aibă și 25. Ceva nu e În regulă, probabil din cauza excesului de zahăr, sau poate de vină e beția libertății care mi-a răvășit rațiunea cînd am ieșit pe poarta unității, În orice caz, mă trezesc cuprins de un perfid fior lubric. Îi explic euforic, În foarte multe cuvinte, cine sînt și unde vreau să ajung și probabil că Îi mai explic și alte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
baterie, le povestesc toată socoteala. SÎntem În sala de mese și se lasă cu chiote. Într-un fel sînt invidioși și e normal. Pe de altă parte, ideea că cineva poate ajunge să facă armata atît de aproape de casă le răvășește mințile. Victoria mea e și victoria lor, Gărăgău Îmi trage o palmă pe spinare și rîde, deși o face chinuit. Dar Portocală nu poate pierde prim-planul. Pentru că e foarte preocupat de starea soldaților, propune o strategie de război pentru
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
am urmărit știrile la televizor. Pentru că sîntem Într-un fel de alarmă sau consemn sau ceva, din cauza evenimentelor de la TÎrgu Mureș. Nu știm ce se Întîmplă acolo, se spune că În Încăierările astea interetnice au murit oameni, că orașul e răvășit. Ce dracu’ de Încăierări? În corpul de gardă vorbeau toți numai prostii, că o să Înceapă un război, că ungurii vor să ne fure iar Ardealul... iar război, frate, abia am scăpat de Ceaușescu!...În fine, chestia asta cu ungurii e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
deși aș fi putut-o face cu ușurință. Până la urmă am împlinit această comandă” - „Comandă ai spus?” - „Da; acum nu înțelegi, e peste înțelegerea ta. Când ai intrat în casa mamei am fost fericită că ai cunoscut-o, cu toate că era răvășită de boală, că te aflai în casa în care m-am născut și am trăit până la moarte. Asupra ta și a mamei am închis ochii acestei vieți. Eu te-am adus! Zâmbi ca-n grădina publică de altădată, și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]