1,025 matches
-
făceau să pară cumva mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă, iar tunica lungă din lână cenușie, singura îmbrăcăminte pe care o avea, o arăta din plin. Chipul femeii, înconjurat de o chică sură, deasă și răvășită, era alungit și viguros; mari și neliniștitori îi erau ochii, cu privirea pătrunzătoare, accentuată de albastrul foarte deschis, în nuanța cerului. Avea nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet. Tovarășii lui Balamber îl ajunseră, vociferând, în pragul ușii, nerăbdători să se adăpostească de ploaia ce asalta vuind frunzișul răvășit al copacilor și acoperișul de ardezie. Balamber, până în acel moment incapabil să se miște, se trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură, subjugați de privirea femeii, deși ea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe care îl făcea printre arbuștii răvășiți. Pentru început, nu-și pusese problema încotro să se îndrepte; se gândea doar să scape de cei care îl voiau mort. Peisajul ce-l înconjura nu era, totuși, nou pentru el și înțelese dintr-o dată, cu groază, că alerga spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se năpusti asupra tânărului, ce îl fixa cu o expresie de ură și total dispreț, prin vălul lichid al ploii torențiale. Iute, apucă trupul lui Rutger, îl întoarse și, trăgându-l după el, trecu pe lângă un ulm înalt, cu frunzișul răvășit de furtună. Chiar acolo îl lovi trăsnetul. Cu un bubuit îngrozitor, un fulger orbitor izbucni deasupra sa și împrejurul său, în vreme ce o energie extraordinar de puternică îi lua în stăpânire trupul; zguduindu-l și străbătându-i cu fierbințeala focului fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sat, cu buze voluptoase, care, tremurând își strângea vălul sub bărbie, dar purta încă urme de farduri sub ochi și își ținea cu mare grijă rochia brodată, ca să nu și-o ude în balta unde fusese împinsă de gloată? Vieți răvășite, sărmane rămurele pe care râul, în acea revărsare de teroare, le dezrădăcina și le împingea înainte spre ruină. Cum era femeia aceea, care, apăsată de o legătură grea, făcută dintr-o pătură înnodată, ținea de mână un copil. Avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
glasuri se împletiră în tonuri de spaimă și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
altfel - ale lui Gomerius de a-l ajuta, se zbătea pradă crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar nu simțea de fapt nici o teamă; mai degrabă, pe lângă sentimentul surd, apăsător, al propriei neputințe de prizonier, îl încerca dorința arzătoare a unei înfruntări și, mai presus de orice, un sentiment de ostilitate virulentă. Cu puțin timp înainte, Lidania, răvășită, intrase în depozitul femeilor, anunțând că Odetta își luase viața. Cineva o găsise, nu departe de tabără, spânzurată de un mesteacăn. Vestea fusese primită cu durere de către tovarășele sale, dar fără mirare, aproape ca o întâmplare obișnuită și, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
peste măsură de îngrozite, care nu înțelegea nimic din ce se întâmpla în jur. își dădu seama că, așa cum era și logic, nu construcțiile deja distruse pe jumătate ardeau, ci multe corturi de-ale hunilor. Cai înnebuniți galopau în mijlocul taberei răvășite, iar pe cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși de o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se produse o confuzie, apoi Sebastianus auzi un strigăt: — Haideți Haideți! Ajunge. Să plecăm de-aici, Luați răniții. Pe cai! în câteva clipe, burgunzii și galoromanii ce luptau alături de ei întoarseră spatele dușmanului și o luară la goană printre corturile răvășite ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori nu putuseră să-și abandoneze animalele și să-și piardă recolta. Zumzăitul frenetic, îngrozitor, al muștelor îi atrase atenția spre stânga. Cadavrul unei femei, galbene la față ca ceara și cu părul răvășit, zăcea pe treapta casei sale, cu spinarea rezemată de ușorul de la intrare și cu capul lăsat într-o parte. Un val de sânge îi scălda tunica: probabil îi tăiaseră gâtul. Ținea în brațe, pe pântece, ceva ce Sebastianus nu reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frunziș, cei doi nu se puteau orienta cu ușurință prin parc și înaintau repede, însă fără să alerge. Cu toate acestea, nu se găseau, probabil, la mai mult de treizeci de pași. Sunt aici! Sunt în grădină! Mă urmăresc! strigă răvășită. Cu o circumspecție care ei îi păru absurdă, soldatul îi vorbi într-un murmur confuz, pe care cu greu reuși să-l deslușească: — Câți sunt? încleștându-și brațele, ea continua să strige prostește: — Doi. Vin aici! Au ucis-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a acelei vești. Atunci, trebuie să închidem imediat! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de berbec umplea noaptea și cădea lugubru asupra cetății și a oamenilor, ca o sinistră prevestire a morții, pe care urletele sfidătoare ale apărătorilor bastionului amenințat căutau să o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine bătut tipic soldatului resemnat deja la gândul predării. Fiecare din ei își ținea alături arme. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sangiban! Strigă. Trebuie să ajungem la el! La prima cotitură, însă, se izbiră de un grup de soldați și milițieni ce alergau în direcția opusă, având înaintea lor un bărbat uriaș, cu tenul bronzat și cu părul negru, lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
temea să nu fie constrâns să lupte pe două fronturi. Bătălia din vecinătatea taberei hune nu se prelungi prea mult. Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar într-o tunică de in soioasă și zdrențuită, micuța avea picioarele goale, iar crustele de noroi și murdărie păreau să acopere fiecare părticică ce se putea vedea din trupul său, chiar și fața înconjurată de o claie de păr răvășit, negru ca pana corbului. Era nu prea înaltă și foarte slabă și se vedea limpede că fusese greu încercată de lipsuri în ultima vreme; cu toate acestea, îi înfrunta pe cei doi câini cu un curaj și o energie nebănuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care hunii și-l regăsiseră, pregătiri pentru înfruntarea altor atacuri. Se înnopta, iar Balamber, care fusese profund mișcat de cuvintele înflăcărate ale lui Atila, se îndepărtă împreună cu Mandzuk pentru a se alătura restului mingan-ului său. O mică siluetă cu părul răvășit îi alergă în întâmpinare și, acolo, în mijlocul războinicilor, se ghemui în el într-o îmbrățișare strânsă și tăcută, împingându-se cu capul în pieptul său. — Go-Bindan! exclamă Balamber, fericit să o revadă și surprins de izbucnirea aceea de afecțiune. încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu pielea argăsită și cu inima de piatră, care, seara, în jurul tăciunilor din vatră, râdeau nerușinat, se necăjeau unii pe alții, se îmbătau cu kumis și, atunci când nu se încăierau, se tăvăleau pe covoare cu sclave ori concubine cu hainele răvășite și cu privirea tulbure: așadar, acolo nu era loc - cel puțin, așa i se părea lui - pentru micuța creatură găsită pe drumuri, fie ea și cu caracterul excepțional al lui Go-Bindan. Fetița aceea constituia cu adevărat o mică problemă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu voce pierdută, într-o ultimă încercare de a-i da ajutor. Ca printr-un văl, îl văzu pe burgund lăsându-se pe genunchi și ducându-și mâinile la burtă, iar pe Go-Bindan alergând spre el în lacrimi, cu fața răvășită și chemându-l. Vru să-i strige să fugă, dar vocea i se frânse în gât, și o văzu venindu-i înainte. Simți greutatea trupului său, îi simți părul, strânsoarea brațelor sale, mirosul său de copil încă. Luat de elanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
El e Suduan-gun! N-o să moară, îți spun eu! Balamber încercă să se ridice pe coate, dar greutatea copilei, care nu slăbea strânsoarea, îl împiedică să o facă. Imobilizat în felul acela, nu putea vedea nimic altceva decât părul negru, răvășit, al lui Go-Bindan și un nor mare și alb ce trecea leneș și indiferent pe bucata de cer de deasupra lui. Auzi un galop, apoi imediat vocea precipitată a unui burgund: — Trebuie să mergem: le vin întăriri! După o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mi-apare Și fără-ai vorbi deloc, Vine el, ce întâmplare, Supărări, cuvinte, șoc! - Cum tu mamă, mama mea, Steaua mea ce mai înaltă, Poți să-i vorbești uneia Taman despre aialaltă?! De atunci, fiul meu iubit Este trist și răvășit, Liniștea nu-mi mai găsesc N-am greșit dar ... pătimesc! Aș pleca în depărtări, Unde ar vrea Dumnezeu, Dar vor trece supărări, Rămân cu feciorul meu! CÂNTĂ-MI CUCULE ȘI MIE Cucule, pasăre rară, Când cânți, viața-i mai ușoară
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
pentru că spada prelua și încorpora pentru vecie suflul vital, tinerețea, suplețea și frumusețea femeii. Brusc, unul dintre animalele împăiate se mișcă și se apropie de ei. Era Rufus, care intrase în încăpere cine știe pe ce ușă ascunsă. Avea privirea răvășită și ceru grafului permisiunea să vorbească. Se apropie de Jordan, ca și când ar fi vrut să-i spună o taină, dar vorbi suficient de tare ca să audă și Bătrânul: Sunt niște oameni din sat la poartă, spun că l au văzut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gâturile lungi printre ostrețe, Întâmpinând cu gălăgia lor lumea, care acum, nu se știe de ce, În loc să se ducă, se Întorcea de la biserică. De altfel, după toată această pălăvrăgeală, timpul părea să fi fost dat peste cap, iar lumea atât de răvășită, Încât Mașa nu mai știa nici ea dacă tot ce vedea se petrece aievea sau e rodul unei halucinații sau al unui vis. Sau poate că era un semn pe care Dumnezeu i-l trimitea, Însuflețind cu duhul său copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]