2,944 matches
-
ne spun că: • actorul nu are decât rareori obiective clare și proiecte coerente; • comportamentul este activ: el este, fără îndoială, constrâns și limitat, dar niciodată direct determinat; • raționalitatea comportamentelor nu se raportează la obiective clare. Nu este vorba de o raționalitate în raport cu obiectivele, ci de o raționalitate definită prin raportare la context și la oportunitățile oferite de acesta. Dacă salariații dezvoltă strategii autonome în cadrul unei situații în care nu există unicitate a obiectivelor, problema esențială care se pune pentru analiza organizațională
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
decât rareori obiective clare și proiecte coerente; • comportamentul este activ: el este, fără îndoială, constrâns și limitat, dar niciodată direct determinat; • raționalitatea comportamentelor nu se raportează la obiective clare. Nu este vorba de o raționalitate în raport cu obiectivele, ci de o raționalitate definită prin raportare la context și la oportunitățile oferite de acesta. Dacă salariații dezvoltă strategii autonome în cadrul unei situații în care nu există unicitate a obiectivelor, problema esențială care se pune pentru analiza organizațională este cea a puterii. Puterea unui
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
această explicație prin norma de internalitate va căpăta o orientare diferită o dată cu Beauvois și Dubois (1988). Pentru Jellison și Green, valoarea explicațiilor interne pare să se întemeieze pe o valoare afectivă. Pentru Beauvois și Dubois, valoarea explicațiilor interne își găsește raționalitatea în practicile de evaluare. Beauvois și Le Poultier justifică această legătură în două fraze bine formulate: "Ceea ce fac oamenii este reflectarea a ceea ce sunt și trebuie să le fie atribuit. Iar ceea ce trebuie să li se întâmple în organizație este
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
Aici teiștii fac o greșeală în concepția lui Himma, spunând că din moment ce premisa este adevărată și argumentul este valid, atunci argumentul acesta arată că concluzia este adevărată. Dar dacă este plauzibil de susținut că orice persoană cu un minim de raționalitate care are îndoieli în legătură cu statutul concluziei, va avea aceleași dubii și în legătură cu premisa. De exemplu, dacă cineva se îndoiește că este rațional să accepți că Dumnezeu există, atunci poți fi sigur că acesta se va îndoi și de faptul că
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
acesta se va îndoi și de faptul că este rațional să accepți premisa " Ori există Dumnezeu, ori 2+2=5". După autorul citat, același lucru se poate întâmpla și cu argumentul lui Plantinga. Astfel, orice persoană cu un minim de raționalitate care înțelege premisa și concluzia acestui raționament și care are dubii în legătură cu existența unei entități care posedă o mărime maximă, va avea aceleași îndoieli și cu faptul că există o lume posibilă în care o asemenea ființă să existe 331
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
să accepte premisa acestui argument? b) Poate fi rezonabil pentru un teist să accepte premisa acestui argument independent de concluzia argumentului? Răspunsul natural pentru a) ne obligă să ne aplecăm asupra răspunsului lui b): există vreo garanție independentă potrivită pentru raționalitatea credinței teiste: este posibil să existe o entitate care să posede mărime maximă!? Oppy consideră că nu avem în argumentul lui Plantinga nici un înțeles care să ne arate că este rațional pentru un teist să creadă în existența unei entități
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Dumnezeu printru-un argument deductiv, a cărui caracter poate fi exprimat astfel: "îți convine bine, nu îți convine poți să pleci". Daniel Dombrowski consideră că poziția lui Hartshorne se situează undeva între aceste extreme deoarece chiar dacă acesta încearcă să folosească raționalitatea pentru a justifica credința în Dumnezeu, nu este de părere că un singur argument, chiar și cel ontologic este suficient. Contrar poziției enunțate mai sus(lanțul argumentației este atât de puternic precum este cea mai slabă verigă), Hartshorne consideră că
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
pescuit, agricultură și procesarea și marketingul produselor piscicole și de acvacultură. Acest fond este alocat pe o bază regională. În anii 1980 logica interguvernamentală a continuat să se manifeste, chiar dacă a fost însoțită de încercări de a impune măcar aspectul raționalității economice prin dezvoltarea unor principii precum concentrarea, programarea și parteneriatul. Din 1986 politica regională a fost raționalizată în termeni de coeziune economică și socială iar reducerea disparităților regionale urma să fie realizată preponderent din cheltuieli ale fondurilor structurale. În plus
Politici economice europene by Ileana TACHE () [Corola-publishinghouse/Science/202_a_459]
-
grad de control al societății de stat. Termenul considerat echivalent de o serie de autori este governmentality. Acest termen este o expresie originală, formulată de filosoful francez Michel Foucault, obținută prin combinarea termenului de government (guvernare) cu cel de rationality (raționalitate). Guvernarea, în acest sens, se referă la conducerea sau la activitățile destinate ghidării modului în care sunt conduși oameni. Conducerea este interpretată din perspectiva direcționării și leadership-ului. Se referă, de asemenea, la conducerea proprie - autoconducerea, în care sensul este acela
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
statului: (1) teoria mecanicistă și (2) teoria organică. În teoria mecanicistă, guvernarea este interpretată ca o activitate necesară pentru menținerea ordinii în societate. Guvernarea este un mecanism și un scop, statul este expresia legii, iar legea este ilustrarea perfectă a raționalității. Fără o ierarhie puternică impusă de stat, interesele individuale pot deveni dominante în defavoarea interesului general. Se impune, deci, conservarea statu-quo-ului în care lipsa de obediență civică este considerată ca ilegitimă. Michel Foucault este, la sfârșitul anilor ’70, unul dintre criticii
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
alocările bugetare pot fi reduse la un algoritm. Tipul acesta de decizii va necesita întotdeauna compromisuri care implică alegeri controversate cu privire la valori și priorități. În pofida dificultăților, stabilirea unei legături între resurse și rezultate aduce procesului un plus semnificativ de transparență, raționalitate și responsabilitate. Configurarea acestei conexiuni între outcome-uri și resurse este un pas necesar în abordarea managerială orientată spre rezultate (MBR). Demersul managerial orientat spre rezultate conduce spre o mai bună gestionare a resurselor, la mai multă responsabilizare și oferă guvernului
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
inițiativa activiștilor, ori de sus în jos, caz în care o instanță exterioară ajută la stimularea implicării potențialilor activiști. Multe dintre campaniile ecologiste sunt coordonate de organizații puternice precum Greenpeace. Deși realizările m.s. ar fi fost greu de imaginat în afara raționalității organizaționale, acest element și anumite corolare ale sale a suscitat critici din mai multe poziții. Se condamnă, de pildă, profesionalizarea anumitor roluri în ONG-uri. Skocpol (2003) arată că organizațiile civice americane operează din ce în ce mai mult managerial, iar sarcinile m.s. sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
al întemeietorilor sociologiei românești - generația pașoptistă - de a edifica un model al dezvoltării societății ca proces de modernizare este cuprins în programele revoluției de la 1848 din Principatele Române, izvorât direct din principiile Revoluției Franceze. Valorile care susțin aceste programe exprimă raționalitatea capitalistă a muncii eficiente, caracteristică liberalismului economic și politic: proprietatea privată, individul, libera concurență, economia de piață, societatea civilă, separația puterilor, adică marile valori liberale susținute de Locke, Hume, Montesquieu, Tocqueville (Tănase, 1995, p. 3). Perioada de înflorire a acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
expertiza; - structură organizațională simplă, cu un bun echilibru între structurile de conducere și cele de execuție; - structuri descentralizate, autonome, însă puternic legate de valorile organizației. Modele ale schimbării organizaționale Ballard (1998) identifică cinci modele ale s.o.: procesul, alegerea rațională, raționalitatea pragmatică, haosul și învățarea continuă. Primele trei modele se bazează pe premisa existenței controlului, stabilității și a ierarhiei în organizații. Celelalte două modele promovează ideea funcționării organizației într-un mediu aflat într-o continuă și rapidă schimbare și pun accentul
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
la localitate: reconstruire a identității istorice și geografice. Imagini seriale discontinue - asemenea imaginilor văzute din interiorul unui autoturism. Distanțarea spațiilor destinate autoturismelor și pietonilor: redescoperirea spațiului urban pietonal. Sursa datelor: Compilația autorului după Michael Dear și Steven Flusty (2002). În comparație cu raționalitatea orașelor moderne, definite în primul rând ca centre de producție, în majoritatea cazurilor industriale, imaginea orașelor postmoderne este mai sofisticată și detaliată, în ele regăsindu-se diversitatea, multiculturalitatea și eleganța stilată. Conform acestei imagini, orașul postmodern este unul dinamic și
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
existentă. Acești actori au ales să se identifice cu elementele ideaționale, cu valorile propuse chiar de regimurile comuniste, reușind să creeze loialități și solidarități alternative, construite în jurul acestor valori. Tehnocrați, manageri, inteligenția dizidentă au adoptat, în spiritul lor, valori precum raționalitatea, democrația, participarea în procesul democratic, care aveau deja o anumită legitimitate și o prezență instituțională chiar în interiorul regimurilor comuniste, și s-au opus aplicării lor practice distorsionate și corupte (Eyal și Townsley, 1995; Eyal, Szélenyi și Townsley, 1998, pp. 86-112
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
dobândește statut profesional, calificare într-un domeniu, adesea independență), afectiv (își construiește o rețea relațională proprie, descoperă rolul sentimentelor și afecțiunii în organizarea vieții sale), social (dobândește o competență de a judeca și evalua oamenii și evenimentele, manifestă încredere în raționalitate și stabilitate, descoperă valoarea angajamentului socio-afectiv, învață să satisfacă obligațiile ce-i revin, oferă un stil de comportament caracterizat prin echilibru, armonie și capacitate de autogestiune). El descoperă valoarea integrării sociale și a eficienței ca factori care conduc la convertirea
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
un concept central pentru analiza comportamentului uman individual și de grup. O tradiție filosofică apăsat intelectualistă a impus ideea că omul este o ființă rațională, ale cărei acțiuni depind de mecanisme logice, reductibile la diagrame inteligibile. Or, acest mit al raționalității nu descrie o realitate, ci mai degrabă un ideal, o utopie antropologică. Pentru a Înțelege și a descrie creațiile umane, precum și pentru a anticipa și, eventual, a influența conduitele persoanelor și ale grupurilor, trebuie investigate motivațiile lor inconștiente, conținuturile imaginare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o comunicare ombilicală Între dumneavoastră și dumneavoastră, Între sinele vizibil și cel invizibil, ponderea având-o cel din urmă. Am și un participant neobișnuit, un student cu o natură extrem de rațională și care, pentru a se forța să iasă din raționalitate (pentru că are un discurs neologistic, de o limpezime extraordinară; comentariile lui de desfacere a tehnicii delirului sunt foarte bune, dar textele lui poetice nu sunt prea grozave), deci pentru a se forța să iasă din propria lui făptură, Își propune
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
reuși să mute ceva fundamental la un moment dat. Pe de altă parte, mă asociez lui Ovidiu, care amintea ceea ce, după mine, este marele paradox al anarhetipului. Fiind un concept care descrie postmodernitatea și, prin urmare, neagă multe dintre concluziile raționalității ce ghidează discursul științific, anarhetipul ar trebui, pe de o parte, să beneficieze de un tratament de tip modernist, adică să fie conceptualizat și limpezit după legi discursive moderniste. Or, asta devine imposibil pentru că Îi neagă identitatea, funcționalitatea, deci Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În raport cu un obiect mental. În acest sens, anarhetipul sau creațiile anarhetipice sau comportamentele anarhetipice funcționează printr-o raportare la un reper, o raportare inversă, o raportare prin fugă, prin respingere, prin deconstrucție. Aceasta nu Înseamnă că anarhetipul evoluează În planul raționalității, cum nu Înseamnă nici că funcționează doar În planul stărilor alterate de conștiință sau al inconștientului. Ceea ce voiam să sugerez descriind anarhetipul ca „deliberat” (probabil Însă că termenul induce În eroare) este doar această raportare inversă la un centru, și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
asta. Îmi spun, dimpotrivă: trebuie că Măcățel chiar este, Într-un oarecare sens, o pisică. șșParanteza parantezei: iată un moment crucial pentru colaborarea noastră. În clipa asta ar trebui să răsune În mintea ta toate sirenele de alarmă pe care Raționalitatea le-a instalat, În secret, cu o răbdare seculară, acolo. Să o dai dracului de carte șmecheroasă a unui literat. Să regăsești rolul tău originar de ființare care caută ființa, și crede că drumul către ea trebuie să fie drept
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ca un fel de agent metafizic Între Dumnezeu și cosmopolitismul urban, tolerat totuși de „aristocrații” naționaliști. În a doua secvență, societatea civilă românească devine fragmentară după momentul de euforie al schimbării, când din nou o stare de spirit, și nu raționalitatea politică a cetățeanului, a fost liantul necesar. Reîntoarcerea la formele etatismului paternalist evidențiază În 1992 lipsa de valoare a proprietății, victoria statului clientelar, confuzia care exista la nivelul societății civile asupra tipului de lider politic care, mai presus de profesionalism
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să construim un alt tip de Încredere socială În același timp cu o necesară reflexie critică. Conștiința critică a modernității cere examinarea continuă a acestor limite ale utopicului. În ce măsură utopia poate fi nocivă, poate conduce la o prăbușire a sensului raționalității, nu trebuie să căutăm prea multe exemple după 1990. Presupun că În modernitate exercițiul unei conștiințe critice nu se poate Împlini În afara societăți civile. Elitele Își asumă de obicei acest rol. Nu Întotdeauna preiau Însă și responsabilitatea pentru proiectele eșuate
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o onirocritică decurgând din exegeza rațională și sprijinindu-se pe exercitarea unei simple logici a cauzalităților bine înțelese. Departe de inspirație, de transă ori de apelarea la magia irațională, metoda sofistului trimite la analiză, la conjectură, la căutarea înlănțuirilor, la raționalitatea cea mai clasică sprijinită pe o teorie a cauzelor și a efectelor. La care se adaugă talentul interpretului pentru a produce sens. Antiphon nu propune adevărul visului, ci un adevăr al acestuia, adică adevărul său, ca interpret. în speță - dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]