713 matches
-
ploconim cu toții, de parcă am fi fost prinși cu mărfuri de contrabandă. În afară de luminozitatea orbitoare, mai era ceva ciudat la filmările de amator ale lui Milton: ca Hitchcock, apărea Întotdeauna și el În ele. Singura cale de a controla lungimea peliculei ramase era aceea de a citi contorul dinăuntrul obiectivului. În toiul scenelor de la Crăciun sau de la zilele de naștere, Întotdeauna venea un moment În care ochiul lui Milton umplea ecranul. Așa că acum, când Încerc rapid să-mi schițez anii de Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i se păru că l-a găsit, gândurile lui trecură mai departe, se târâră pe sub sârmele ghimpate, cinci sute optzeci și trei de metri, până la marginea tranșeelor rusești, unde ramaseră fără călăuză. " Acolo începe viața nouă și o lume nouă!" își zise cu inima încleștată. În adăpost îl aștepta sublocotenentul care-i ținuse locul și care dorea să afle ce i-a spus și cum l-a felicitat generalul. Ca să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dincolo... la mine... Vin și eu îndată! ― Bine, prea bine, zise Vidor, uitîndu-se nedumerit spre cei doi gradați, ca și când ar fi vrut să citească vreo explicație pe fețele lor. Bine... Atunci mă duc să dau fetei legătura și vin... Apostol ramase lângă birou, în picioare, până ce văzu pe Vidor intrând în odaia de dincolo, pe urmă trecu și el, fără șovăire, dregîndu-și puțin glasul, în mers. Pe fața groparului citi un fel de spaimă amestecată cu șiretenie. ― Bade, vorbi Bologa hotărât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acum, tînjeam după el - un sat Îndepărtat, pierdut printre copaci, unde mi-am petrecut cîteva zile. Dar pentru că Îi era atașată o ramă de tablou, se transformă În peisaj și știind că e peisaj, deveni transparent. Dacă s-ar Înlătura rama, ceața nu ar avea nimic neobișnuit În ea. Și atîta vreme cît nu putea fi atins cu mîna, În netransparența lui nu se deosebea cu nimic de zidul de beton... Nu fi dezamăgit... Nu exista Încă nici o dovadă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ai fost prea atentă. Mihai Marinescu stătea la un scaun depărtare de tine, îți dăduseși puțin capul pe spate să-i vezi fața, după ce se deșirase cât e de înalt, te uitai la el cum își potrivește cu buricul arătătorului rama abia vizibilă a ochelarilor, înainte de a începe să vorbească ușor nazal, egal, monoton, rece, cu totul lipsit de pasiune, lucid, interiorizat poate, vedeam că așteptai ceva și nu înțelegeam ce anume, pe urmă te-ai uitat în jur, te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dădea în vreme ce ne urmărea, fără îndoială scuturîndu-și capul. Accentul lui era greoi, dar tonul folosit era atît de calm și în același timp atît de plin de forță, încît era imposibil să nu-i urmezi instrucțiunile. După primul kilometru, am ramat cumva încît barca a fost cu adevărat propulsată înainte și chiar am reușit pentru un moment să nu ne mai înfrînăm, lăsînd capătul lamei în apă între bătăi. Schneiderhahn nu făcea complimente. Cînd nu spunea nimic, era mulțumit, iar după ce
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
am văzut pe nimeni cumpărând vreuna din ramele lui Suze. Adică, știu că trebuie să se cumpere, pentru că stocul se epuizează, dar nu am văzut asta întâmplându‑se în fața mea. Doamne, ce palpitant! Mă apropii ușor tocmai când clienta întoarce rama invers. Se încruntă la preț și inima îmi tresaltă ușor. — E o ramă foarte frumoasă, zic în treacăt. Foarte neobișnuită. — Da, zice ea și o pune înapoi pe raft. Nu! strig în gând, necăjită. Ia‑o înapoi! — E așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sacru «mamă» ! Un gângurit când pruncul vrea s‐o cheme, E lângă noi, în clipele supreme, Din leagăn pân‐la cea din urmă vamă. Din veșnicii, ca focul unei steme Își flutură a dragostei maramă ... Păstrează‐ i chipu‐ n aurită ramă 131 și de nimic, nicicând nu te mai teme! Ocrotitoare‐n oarba vijelie, Chiar umbra ei se schimbă în făclie Pe drumul drept menită să te poarte. În fața ei, de‐a pururi te prosternă! Simbol duios al patriei, eternă, Te
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
eu, este mult superioară ramelor de lemn, mai simple și mai ieftine. Ea îi dă greutate instrumentului și păstrează corzile mult mai bine acordate, pentru că le asigură ciocănelelor pe care sunt prinse corzile o întindere mai bună. în climatul nostru rama de metal este o necesitate. Pianul cu ramă de lemn nu poate imita niciodată sunetul atât de râvnit al unui pian cu coadă. în toate casele în care se pune preț pe calitate și profunzime spirituală pianul trebuie să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Întâmplarea complice, hazardul acesta miraculos îmi venise a doua oară în ajutor. Într-adevăr Mihaela avea un plic în mână. În clipa când îl rupse dădu cu ochii de mine. I-am făcut semn să nu strige. Ea nu strigă, ramase locului înlemnită de spaimă, privindu-mă țintă și trudindu-se să înțeleagă. (Sînt unele lucruri neprevăzute, care ne cer un răgaz până să le pricepem.) Momentul critic trecuse cu bine: groaza, încleștîndu-i gura, îi paralizase țipătul. ― Nu-ți fac nici un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în patul de alamă de sub icoană și mi-am băgat mâinile murdare între picioare. Îmi amintesc cum becul de pe stradă lumina rama ovală de deasupra mea. Simțeam o palpitație caldă. O palpitație ce nici cu o cărămidă ciobită nu putea fi oprită. Stăteam acolo ca pe un butoi. Încă nu v-am spus că omul cu care trăiam se numea Eberhart. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cine avea sa-i fie potrivnicul. Întâlnirea a avut loc pe o insulă a Ronului, iar soldații ambelor tabera se randuiră pe maluri, spectatori ai luptei ce avea să urmeze. La prima ciocnire ambele lăncii s-au frânt, dar cavalerii ramaseră neclintiți în șeile lor. Ei au descalect apoi și-au tras săbiile. A urmat un fel de duel în care adversarii pareau atât de egali în totul, încât nimeni n-ar fi putut spune de partea cui avea să fie
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
La urmă, socrul aduse și banii. Intrară în casă și statură pe pat. Unul la un capăt, altul la celălalt. Dogarul se răsti la femeia lui: - Tu du-te afară, acum e treabă de bărbați! Muierea ieși. Lucrurile de zestre ramaseră între ei. Câteva căzură pe preșuri, la picioare. Bătrânul numără rar, cu luare aminte. Damful băuturii se risipise. Stere privea grămada de bani. De afară se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capul mesei. Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică o privea cu coada ochiului. Își aducea aminte de întîlnirea de la pompă. Când simți că femeia ostenise, o chemă lângă el: - Mai stai colea, că ți-o fi ajungând... Muierea iar se puse pe plîns: - Sărăcuțaaa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te vei duce sa-ti cinti partitura de fringilida socialista la Antena 3, bey, spuley ! Boule, daca era fii-tu ce-ai fi spus ? penibilule... Nu te mai osteni p(r)ostac de serviciu. becali zatule, tot cacareaza de oaie ramai. Maninci kkat de p(r)ostac. mai imprastii niste voma pe site sa pari stiutor dar, de fapt, sa manipulezi. Stai dracului in banca ta daca esti idiot. Marele comentator de filme porno trucate e ranit in „sufletul” din cont
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a-și menține poziția în mijlocul canalului, astfel că nici măcar un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu închiseseră ochii de mai bine de treizeci de ore, dar, cu toate acestea, ramaseră atenți și tăcuți, hotărâți să se arunce asupra bestiei, dacă aceasta s-ar fi ivit. Dar nu o făcu. Marea armata a stelelor străbătu cerul pe deasupra capetelor lor, iar ei își petrecură timpul studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scoase limba mai bine de jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei prezenți ramaseră împietriți sau scoaseră un țipat de groază, văzând până unde poate ajunge brutalitatea unei ființe monstruoase, doar aparent umane. Ce fel de rasă putea fi aceea care preferă să se automutileze într-un mod atât de barbar, decât să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe cine va dori, încheie. — Asta e tot un jurământ? — În ce mă privește pe mine, da. Și pe mine de asemenea. Vetéa Pitó își puse palmă mâinii drepte pe nisip, iar Chimé și Tapú Tetuanúi și le puseră deasupra. Ramaseră așa câteva clipe, în liniște, conștienți de solemnitatea momentului. În cele din urmă, Tapú propuse: Primul care prinde un rac va petrece cu ea noaptea asta, al doilea, pe cea de mâine, iar al treilea, poimâine... De acord? —De acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cele mai simple. Că Nebunul din Aponapu? întreba Vahíne Tiaré. —Ceva mai pașnic. Stătea la prova, caun obiect neînsuflețit, cu picioarele atârnând deasupra apei și cu privirea fixă, îndreptată spre orizont. Iar într-o dimineață, dispăruse cu totul. Încă o dată ramaseră cu toții pe gânduri, în tăcere, pana cand aceeași Vahíne Tiaré se hotărî să întrebe: —Ce-ai simțit când ai rămas singur pe o navă aflată în Al Cincilea Cerc? Nimic, murmura aproape printre dinți căpitanul Mararei. N-am simțit decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de confuz, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă instanță - bătutul clopotului. Singurul efect al acestui ultim procedeu fu acela că, pentru câteva minute, agresivii băștinași ramaseră că trăsniți, însă imediat după aceea lansară asupra navei o adevarată ploaie de pietre, precum și câteva sulițe, care, din fericire, nu-și atinseră țintă. Ce facem acuma? întreba Vahíne Auté. Se pare că nu vor să știe nimic de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
reflecta lumină și de a absorbi căldură și, din acest motiv, le era imposibil să conceapă că toate acele obiecte minunate pe care le primiseră de la spanioli nu erau fabricate din niște materiale căzute din cer. Tocmai de aceea majoritatea ramaseră stupefiați într-o dimineață calmă, torida și sufocanta, văzându-l pe Vetéa Pitó cum iese pe punte cu o sabie în mână și taie, dintr-o singură lovitură, sfoară cu care era legat clopotul pentru a-l aruncă, apoi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să continue cu orice preț. A doua zi vântul slab se opri de tot, iar zăpușeala ajunse la limite insuportabile, dându-le tuturor senzația că Marara plutea nu pe apă, ci pe un ocean de mercur. Până la ultimul, ocupanții catamaranului ramaseră ore întregi că într-o letargie, până când, dintr-odată, Miti Matái își bagă mâna în apă, îi calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți dintre ceilalți îl auziră și ei: —Taifun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
când își făcu apariția un soare timid, care părea întristat de evenimentele la care asistase în acea zi, Roonuí-Roonuí se puse în fruntea oamenilor lui, hotărât să-și ducă la îndeplinire răzbunarea pentru toate câte suferiseră. În peștera nu mai ramaseră decât femeile, grăsanul Oripo, Vetéa Pitó, care n-avea dreptul să se expună, căci pe corpul lui era tatuat drumul de întoarcere acasă, precum și Miti Matái, a cărui viață era sfântă, căci de el depindeau viețile tuturor. Restul, printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uriașă era pe punctul să-și facă apariția la orizont, însă până atunci trebuiau să fie deja departe. Roonuí-Roonuí, Chimé din Farepíti și încă patru războinici, pe corpurile cărora se observau niște desene asemănătoare, în linii mari, cu tatuajele Te-Onó, ramaseră pe uscat. Ceilalți le ajutară pe femei - inclusiv pe Anuanúa, legată încă - să se îmbarce, împinseră navă în apă, se urcară la rândul lor și începură să vâslească în liniște, fără să ridice nici măcar o singură picătură de apă. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]