11,500 matches
-
de pământul cleios al pădurii..., tăcerea ierbii se sufocă, în fuga ei nebună înfrântă de flăcările clocotitoare ale Iadului... Am ațipit sub roua dimantină a dimineții, memorând tăcerea ierbii și, răvășit de dorința revederii, îmi scald setea de vis în rana amintirilor dăltuite în iernile trecute ale vieții mele... Unde se duce oare iarba când zăpada înroșită de durere îi inundă viața, încătușând-o în amintire? Tăcerea ierbii ne învață să murim frumos, risipiți între sânii iubitelor noastre, goi pe dinăuntru
Poetul de gardă. In: Editura Destine Literare by George Călin () [Corola-journal/Journalistic/82_a_226]
-
a doua oară de la pictură la poezie. E dizlocarea, în cazul tău, izvor de încordare ori un bun punct de pornire pentru poem? Produce ea încordare? Mă gândesc la autori cum ar fi Ishiguro, Rushdie, Lessing, Ondaatje. Dizlocarea e o rană fertilă pentru ei, din ea picură proza. Dizlocarea ta e cu mult mai discretă. Ți se pare că ai ceva în comun cu ceilalți scriitori dizlocați? Iată o întrebare la care din interior e foarte greu de răspuns. Sunt convins
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
care face pe boxerul, ci la consilierii din categoria Octavian Știreanu, pe care ideea ramînerii de căruță nu cred că-i amuză deloc. Pentru aceștia, viteza luată de Adrian Năstase trebuie să fie mai dureroasă decît un cuțit învîrtit în rană. Prin urmare, ei n-au decît o alternativă: fie îl abandonează pe bătrînul stalinist, sărind în barca lupului mai tînăr, fie înfruntă riscul ieșirii din cărți, rămînînd fideli refrenelor "Katiușei" și ale lacrimogenului "Sulico". Pentru un neinițiat e uluitor că
Zgomotul și euforia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15706_a_17031]
-
Mircea Mihăieș Pentru politicianul român, Ardealul e marele handicapat al țării. Nu trece lună în care vreun demagog fruntaș pe ramură să nu dorească să-l salveze, să-i oblojească rănile istorice ori măcar să-l lingușească frenetic. Există în toate aceste demersuri o doză de îngrijorare reală, dar există și mult cinism. Să ne amintim că în martie 1900, un grup de patrioți cu grade nu s-a sfiit să declanșeze
Cine s-a săturat de Ardeal? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15741_a_17066]
-
indiciu, eroul a condus jocul - cu sacrificiul acceptat al celor mai frumoși ani ai vieții, situație care ar fi putut lua, în roman, aspecte de cel mai declarat dramatism. Însă, la cea de a treia persoană, eroul nu-și exhibă rănile, nu se autocompătimește, nu-și urlă spaimele, ci doar narează împrejurări, cu răceala istoricului. Și, paradoxal, din acest ton, narațiunea primește un suflu tineresc, romanul o tentă detectivistică, primează aventura, pariul. Numai punându-te în locul celui ce nu știa dacă
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
Forbes nu se afla în patul răvășit. Era trântită pe jos, într-o rână, goală, într-o baltă de sânge uscat care mânjise toată pardoseala camerei, și trupul ei era ciuruit de lovituri de cuțit. Erau douăzeci și șapte de răni mortale, și după numărul și sălbăticia lor se vedea că fuseseră făcute cu furia unei iubiri înverșunate, și că doamna Forbes le primise cu aceeași pasiune, fără măcar să strige, fără să plângă, recitând din Schiller cu vocea-i frumoasă de
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
urlă lupii între noi. Sub câte cergi să învelim Suflarea strânsă cute, cute Sub măști, ce le rostogolim Prin iarba vorbelor mărunte. Să facem foc mare de câlți Din gânduri spuse-ntâia oară Apoi, să îl sărim desculți Și nici o rană să nu doară. Și nici o șoaptă să n-audă Zeii setoși ce spală-n ploi Cerneala strânsă-n buza udă, Când urlă lupii printre noi. VISUL În visul meu, iar se făcea Că mă născusem înc-o dată Un ochi mi
Poezii. In: Editura Destine Literare by Ana Iram () [Corola-journal/Journalistic/82_a_232]
-
ăla beteagul Prins în sârba cea nătângă. Pe-un călcâi aspru de stele Fă contur cu mâna-ți dreaptă La o lacrimă cu vele Să o umfle vântu-n șoaptă. În cerdacul veșniciei Mulge-mi gândul, frica-mi iartă, Vindecă-mi rana prunciei Din obrazul ce te-așteaptă. Din bucăți de mângâiere Și întregu-mi, fă-ți avere!
Poezii. In: Editura Destine Literare by Ana Iram () [Corola-journal/Journalistic/82_a_232]
-
aș fi făcut "o critică severă". Îmi amintesc doar că, atunci, ca și acum, m-a frapat faptul aberant că, în România sfîrșitului de secol XX, o fiică iubitoare nu cheamă un doctor la patul tatălui ei înjunghiat, cu o rană sîngerîndă. Atunci, ca și acum, premisa mi s-a părut falsă; ea subminează credibilitatea întregului; senzația globală e aceea că filmul nu propune "viață", ci o ipoteză de lucru, o convenție, o demonstrație. Construind cronica pe același principiu al ciorbei
Ciorba reîncălzită by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16195_a_17520]
-
de Rhin./ Mozaicul va scînci ca un cățel./ Scaunele, îmbufnate, vor cere să li se facă/ Dreptate la suprema instanță./ Tu însă îți vei pieptăna părul de salamandră-amăruie/ Și ai să-ți spui că frunzele de salcîm/ Sînt ca niște răni pe umerii copiilor./ Acum, cînd marele oraș e îmbrăcat în kaki" (Scenă de gen IV). Baudelairismul actualizat al autorului Cîntecelor negre e reluat cu vervă proprie: ""Am oroare, i-am spus,/ De această mașină de întins diminețile,/ De frunzele aurii
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
șoselele circulare/ Ale ochilor mei nu se umpluseră încă de plombe,/ Încă nu-mi pîlpîiau ca niște neoane uzate/ Nervii actinici.// În noaptea dinaintea căderii meteoriților/ Ei trăseseră husa peste oraș și se culcaseră./ Numai eu priveam luna, ca o rană/ Pe trupul unui proaspăt bărbat" (Intersecție marcată). Real care nu e doar refuzat în numele ingenuității native, al purității "anilor puțini", ci și acceptat, asimilat, cu o luciferică satisfacție, ființei lăuntrice. Pătrunzînd în bolgia unui pragmatism al vîrstei mature, autorul își
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
rătăcesc în cuprinsul/ Unui alt stăpîn,/ Pe care nici nu-l bănuiesc măcar/ Și care, ca și celălalt,/ Se crede singur/ Și îi este frică/ De încăpățînarea mea/ De-a merge mai departe/ Și a descoperi astfel -/ Cine știe? -/ Chiar rana de la capătul lumii/ Din care picură încă,/ Necunoscuți unii altora,/ Zei ipotetici" ( Rana de la capătul lumii). Ne aflăm pe un tărîm eretic, în care demonia poetului se proiectează în demonia prezumată a tainicului mecanism universal. O altă inadaptare e de
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
Și care, ca și celălalt,/ Se crede singur/ Și îi este frică/ De încăpățînarea mea/ De-a merge mai departe/ Și a descoperi astfel -/ Cine știe? -/ Chiar rana de la capătul lumii/ Din care picură încă,/ Necunoscuți unii altora,/ Zei ipotetici" ( Rana de la capătul lumii). Ne aflăm pe un tărîm eretic, în care demonia poetului se proiectează în demonia prezumată a tainicului mecanism universal. O altă inadaptare e de factură temporală. Reflex al pierderii unității primordiale, al Paradisului conținut în aceasta, se
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
anină, Iar datina și mila sunt deșarte Când soru-mea-i flămândă, bolnavă și pe moarte...” Ce este traumatomanția? „Traumatomanție” se cheamă artă, este o mantie de origine turcească se pare... este o mantie care te ajută să prevezi viitorul după natura rănilor primite... Am făcut o aluzie la această inițiere a mea într-un mai vechi poem, Jeu d'Amour (Joc din Baad), și urmărind această artă mă voi expune continuu ca un demonizat până la sfârșitul vieții mele... Alice Botez, după ce mi-
în memoriam Cezar Ivănescu. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_223]
-
colocvial-argotice, dintre care unele urmează tiparele predefinite, iar altele impun chiar modele de construcție noi. Numeroase expresii pornesc de la structuri obișnuite ale verbului, în care introduc elemente noi, adesea figurate: așa sînt cele care desemnează acțiunea de a produce o rană, o pierdere, o pagubă (a da buzunar, a da cep, a da gaură, a da țeapă etc.), sau cele care indică metonimic un act prin instrumentul utilizat: a da cu mangla, a da cu vastul = "a fura" (prin extindere glumeață
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
tăcere. Uitarea noastră e, în realitate, tăcerea lui. * Numai spiritele mediocre tremură de spaimă în fața criticii. Critica nedreaptă trebuie învinsă prin simpla evidență a meritului, care nu se cade neapărat să lupte, ci să fie. Pasivitatea senină, triumfătoare în fața agresivității. * Rănile te caracterizează mai bine decît orice alt factor. * Puterea taumaturgică a necunoscutului: Doctorul nu-i lecuiește pe cei care-l cunosc" (Isus, Evanghelia după Toma, 36). * Medicul Cehov despre discreția impusă suferinței: "Nu-i auzim pe cei care suferă și
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
pro-european, cu grijă cultivat ani în șir, în băltoaca securismului și a comunismului. Aproape că nu mai are rost să ne întrebăm cum s-a ajuns aici, pentru că, am observat, cu cât reprezentanții societății civile pun mai abiutir mâna pe rănile țării, cu atât crește extremismul! întredesciderea dosarelor Securității (pentru că nici dl. Onișoru nu mai crede, sper, că are acces la totalitatea arhivelor poliției politice!) ne-a arătat prelungirile perverse ale comunismului. Așa cum a ieșit din parlament, legea are un singur
Finala pe aparate: astăzi, imbecilitatea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16569_a_17894]
-
din urmă. Când izbutește aceasta, victima folosește, adesea, structura "ca și cum", care leagă două elemente: o armă violentă (agresoare) și o parte a corpului. De pildă: e "ca și cum" (spune victima) un burghiu mi-ar fi intrat în creier. Că arma și rana nu există, uneori, decât sub formula "ca și cum", aceasta ține de retorica durerii. Tortura deconstruiește vocea victimei. Majoritatea supliciaților își descarcă durerea prin urlet; unii îl utilizează ca scut sonor, alții semnalizează prin urlet sau se identifică acestuia. Nu este vorba
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
chipului, supliciații sunt niște "camarazi ai plânsului" și niște "rude în lacrimă". Unele victime ajung la capătul durerii: plâng și urlă până la refuz, până când vocea dispare și lacrimile seacă. Trupul lor și-a epuizat atât lichidele, cât și sonoritatea; din răni, inclusiv sângele curge subțiat. În acest caz, nu mai există nici un fel de limbaj posibil al durerii: dacă, totuși, lacrimi mai curg încă și zgomote scâncite mai ies, ele există fără conținutul lor, doar ca mimică de animal muribund. Torționarul
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
roteau în jurul unui personaj viu, acum dispărut. Se creează astfel o mare tensiune dramatică. Fiecare pagină i-l restituie pe Matthew părintelui său, ca să i-l ia aproape concomitent și să-l depună pe catafalcul final. O jupuire continuă, cu rana inimii deschisă și redeschisă printr-un laborios parcurs retroproiectiv. Matei Călinescu fiind un cerebral, o minte limpede și limpezitoare, complexul de boli de care suferă unicul său fiu îl lovește în plin. Îi dezarticulează sistemul de referință și cadrele bine
La școala Harmony by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11838_a_13163]
-
cu care începe o prietenie cerebrală... Filmul are și momente cinice pentru americani, realiste pentru europeni de genul replicii "Femeile se vor culca cu tine și dacă scrii o carte proastă". Dar scena care mi-a pus mie sare pe rană a fost înfruntarea dintre Jamal și profesorul său. Adicătelea, ultimul debitează citate, iar primul indică proveniența lor. Așa carevasăzică "literații" ăștia sunt un fel de bază de date. Ei nu-și bat capul cu miile de semnificații și interpretări dindărătul
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
parte a volumului său Cazul Blaga, nereluat ulterior nici într-o culegere de scrieri și nici în pomenita antologie Plagiatul la români. El este o lungă ruminație a acelorași argumente, învinuiri și insinuări ineficiente (pare că un rănit își pansează rănile). De aceea nu-l voi rezuma, pentru că m-ar obliga la repetări, ci doar voi selecta câteva accente. Dan Botta face o incursiune autobiografică, își recunoaște cu mândrie filiera corsicană prin mamă și respinge, pe bună dreptate, ca neimportant amestecul
Lucian Blaga și Dan Botta: sfârșit de partidă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11884_a_13209]
-
el și peste fată. Oamenii strigă tot felul de sfaturi recomandate la accidente: "Nu-l ridicați!" "Chemați Salvarea!" Eu privesc din hol. Sîngele lui Carlton împroașcă totul, îmbibă covorul, stropește hainele oaspeților. Mama și tata încearcă din răsputeri să astupe rana cu palmele lor, dar sîngele li se scurge printre degete. Carlton arată mai curînd nedumerit, de parcă nu poate înțelege întorsătura pe care au luat-o lucrurile. - E în ordine, îl încurajează tata, încercînd să-i oprească hemoragia. E în ordine
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
inima scuturată de cîntecul sporit,/ Priviți-mă. în mine un veșnic m-a privit./ Dar întunericul perdeluiește orice mers/ Către minune, mă încarcă/ Stafia purtînd un roi/ Sacru-demoniac împrejurul/ Aburelui și vrînd să se mărească/ Din tot ce mișcă sub rană" (întunericul). îndoielile nu sînt decît teste înfrigurate ale unei pietăți care n-a dezarmat, inspiratoare de nostalgii filtrate prin devastatoarea luciditate metaforizantă. Posedatul s-ar zice că are șansa izbăvirii chiar trecînd prin incandescentele miezuri ale căderii sale. însăși căderea
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
fi gândit la calamitatea care ne pândea și care a explodat ca o bombă - retrocedarea către proprietari a caselor naționalizate, și nimeni n-ar fi prevăzut calvarul inimaginabil și fără sfârșit al chiriașilor evacuați. Atunci, abia încercam să ne vindecăm rănile de după demolările ceaușiste, când atâta lume a murit de inimă rea, și atâtea cartiere superbe și case liniștite ale Bucureștiului au fost rase de pe fața pământului. Fără milă, fără noimă și fără discernământ. Ca să se ridice pe locul lor clădirea
Despre supraviețuire by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11936_a_13261]