907 matches
-
în anturajul fizic, fiind precizat printr-un gest indicativ sau printr-o determinare (parțială) prin completări atașate cuvîntului deictic se realizează o referință deictică. Există și o referință demonstrativă, atunci cînd termenii referențiali nu sînt specifici și nu au autonomie referențială (fiindcă au slabă saturație semantică). V. actualizare, anaforă, cataforă, coreferință, deducție, denominație, discurs, inducție, nume, semn, semnificație. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002, VARO - LINARES 2004; ESCANDELL VIDAL 2004. IO REFORMULARE (argumentativă). Caracterul segmentelor enunțiative care participă prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în raport cu interlocutorii și cu situația de comunicare, și este considerată o echivalență de sens între două enunțuri. Este vorba de o echivalență dinamică, inerentă, pentru că ea nu cuprinde valori, care, în afara unui context, să arate o aceeași semnificație sau identitate referențială. Noile tendințe arată că parafraza este un fapt de limbă, generat de fenomenul echivalenței semantice la nivelul sistemului, o relație pe care toți vorbitorii unei limbi, în orice circumstanță, sînt în măsură să o recunoască și să o actualizeze, în interiorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interacțiunii, cît și unitate superioară intervenției și actului de vorbire. Lucrările recente oferă o structură modulară în care schimbul, alături de intervenție și act, reprezintă unul dintre cele trei componente ale modelului ierarhic interacțional, treptele superioare interacțiunea și secvența aparținînd modulului referențial. Schimbul este alcătuit în opinia majorității analiștilor din minimum două intervenții, una inițiativă și una reactivă. C. Kerbrat-Orecchioni distinge însă și schimbul trunchiat, adică schimbul alcătuit dintr-o intervenție inițiativă care nu atrage după sine o intervenție reactivă verbală sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
schimb. Secvența se definește ca fiind un ansamblu de schimburi ce se caracterizează printr-o coerență semantică și/sau pragmatică accentuată. Această caracteristică a tematicii unitare a secvenței a determinat analiștii să o considere, alături de interacțiune, ca parte a modulului referențial. Modulul referențial, în cele mai recente studii, cuprinde unitățile superioare ale modulului conversațional, unitățile inferioare (schimbul, intervenția și actul de vorbire) fiind încadrate în modulul conversațional. Delimitarea secvențelor este de cele mai multe ori problematică, cel mai ușor de identificat și, de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se definește ca fiind un ansamblu de schimburi ce se caracterizează printr-o coerență semantică și/sau pragmatică accentuată. Această caracteristică a tematicii unitare a secvenței a determinat analiștii să o considere, alături de interacțiune, ca parte a modulului referențial. Modulul referențial, în cele mai recente studii, cuprinde unitățile superioare ale modulului conversațional, unitățile inferioare (schimbul, intervenția și actul de vorbire) fiind încadrate în modulul conversațional. Delimitarea secvențelor este de cele mai multe ori problematică, cel mai ușor de identificat și, de aceea, cel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în cadrul enunțurilor. Există o sinecdocă particularizantă atunci cînd se denumește o colectivitate printr-un element reprezentativ, care produce efectul de exemplarizare (românul este sceptic din fire), și o sinecdocă generalizantă, dacă întregul înlocuiește partea, care poate duce la o disoluție referențială (s-a trezit cu poliția la ușă) sau o amplificare denotativă, ca în unele tipuri de discurs, precum cel epic (ne-au copleșit hoții de drumul mare). V. metaforă, metonimie, trop. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stiluri funcționale în cazul unei limbi literare moderne: stilul științific, stilul beletristic, stilul religios, stilul juridic-administrativ și stilul publicistic. Considerat ca realizîndu-se în registru neutru, fiindcă nu admite înregistrarea manifestărilor pronunțat subiective, stilul științific uzează, prin definiție, de funcția cognitivă (referențială) a limbii și caracterizează discursul științific și tehnic. Dar, întrucît știința și tehnica sînt creații ale spiritului orientat spre realitate, cuvîntul are aici rolul de expresie a creației, de mijloc pentru exprimarea și transmiterea ei. Pe de altă parte, fiind
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dacă textul narativ presupune o centrare tematică asupra unui subiect animat, secvența descriptivă dispune de tendința de depersonalizare, decurgînd din raportarea la un univers inanimat. Taxonomia textelor descriptive se revendică de la tradiția retoricii, speciile acestor texte fiind delimitate în funcție de criteriul referențial (topografia, cronografia, prozopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul). Producerea textului descriptiv se bazează, în aceeași viziune, pe efectuarea a patru operații: ancoraj referențial, prin intermediul unei teme, aspectualizare, punerea în relație și expansiunea prin sub-tematizare. Textul dialogic, conversațional, a făcut obiectul cerectărilor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și temporală, textualitatea și referința realizează două paradigme ale timpului verbal. Astfel, de exemplu, perfectul simplu ar fi definit prin faptul că reprezintă timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin faptul că face să se releve reperul referențial și prin faptul că evenimentul este situat pe primul plan. De altfel, categoria gramaticală a timpului este purtătoare în discurs a informației temporale, aspectuale, referențiale și textuale. În concepția lui G. Guillaume, a gîndi o noțiune înseamnă a o construi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
autonomie), narațiune (povestire / autonomie). Tipologiile funcționale sau comunicaționale clasifică discursurile după intențiile care le animă. Dintre acestea, cea mai cunoscută a fost cea realizată de R. Jakobson în 1963 și care deosebește discursurile prin maniera în care ierarhizează funcțiile limbii (referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică, poetică). Ulterior, s-au realizat însă și alte clasificări ce se cuprind în acest grup, căci, în lingvistica engleză, se disting adesea două funcții majore: una tranzacțională, care corespunde exprimării conținutului, și alta interacțională sau interpersonală
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Propp (1968) și Barthes (1977). Pentru o critică riguroasă a formalismului, vezi Jameson (1972). Mai tîrziu, Barthes s-a depărtat de analiza structurală, sedus fiind de conținut - a postulat cinci „coduri” surprinse în construcția istoriei (hermeneutic, semic, proaieretic sau acțional, referențial sau cultural, simbolic); S/Z constă într-o aplicare a codurilor la analiza unei povestiri balzaciene, Sarrasine (vezi Fowler, 1981 pentru comentarii). Chatman (1969) este un recenzent favorabil al primelor lucrări de Barthes și Todorov, dar și o sursă de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de vedere realist, DIL implică o utilizare dublă, derutantă a limbajului: ambiguitățile sale îl îndepărtează de cele două puncte în care ne imaginăm că limbajul este ancorat în realitate, vorbitorul și referentul. Nu este nici total expresiv și nici total referențial, iar această neveridicitate îl diferențiază cel mai mult de alte forme de discurs reprodus. (Jefferson, 1981:42) Prin neveridicitate (invraisemblance) Jefferson face referire, în parte, la lipsa de veridicitate a Discursului Indirect Liber: efectul și convenția de reprezentare fidelă sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
o jalonează împiedică observarea unei permanențe a antagonismelor. Procesul de modernizare dependentă nu presupune formarea structurilor recurente, astfel încât să se poată degaja o omologie formală între clivajele care izbucnesc în împrejurări distincte. Fie că au un caracter direcțional, categorial sau referențial, clivajele amintite nu sunt structurate pe vreun criteriu geografic. Ele se formează ici și colo, fără a respecta a priori vreun principiu de repartiție. Astfel, metoda de comparație pusă la punct prezintă un caracter suplu și dinamic. Acesta nu ordonează
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
o societate în care destinele individuale nu se împlinesc la capătul unei serii de alegeri personale și de gesturi care să vădească libertatea, ci se văd validate în raport cu un sistem de regularități cu o finalitate comunitară și într-un cadru referențial prestabilit. Dificultatea situării totalitarismului într-un asemenea unghi de analiză este evidențiată printr-un paradox care, deși se înscrie în natura regimului 62, nu devine manifest decât după 1989: totalitarismul, colectivist și internaționalist prin vocație, totalitarismul a fost cel mai
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
categorie descentralizată a modernității. Individualismul modern nu este decât un alt nume pentru care subiectul atribuie un sens prăbușirii sistemelor tradiționale de referință și își dobândește autonomia cu prețul deteriorării figurilor comunitare ale identității. Procesul de dislocare a unui univers referențial definit până atunci prin stabilitate și regularitate generează un anumit tip de actori sociali, ei înșiși suficient de instabili pentru a se instala tocmai în locul lăsat gol de acest ansamblu simbolic, suficient de animați de pasiunea absenței punctelor de reper
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
discutat acordul anumitor tipuri de verbe-predicat: verbele reflexive cu valoare impersonal-pasivă și operatorii modali. Al patrulea capitol se referă la subiectul format dintr-o sintagmă binominală, am grupat o serie de sintagme alcătuite din două nominale care formează o unitate referențială, având un singur referent: primul nominal (N1) are o valoare cantitativă sau calificativă, iar al doilea (N2) are o valoare referențială, denumind entitatea cuantificată sau calificată de primul nominal. Sintagmele nominale sunt de mai multe tipuri: partitive (o parte din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
format dintr-o sintagmă binominală, am grupat o serie de sintagme alcătuite din două nominale care formează o unitate referențială, având un singur referent: primul nominal (N1) are o valoare cantitativă sau calificativă, iar al doilea (N2) are o valoare referențială, denumind entitatea cuantificată sau calificată de primul nominal. Sintagmele nominale sunt de mai multe tipuri: partitive (o parte din copii, unii dintre noi), pseudopartitive (un pahar de lapte), generice (acest tip de cursuri), calificative (prostul de mine) și superlative (mândrețea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nevaluate (engl. unvalued), care trebuie să fie valuate prin raportare la un nominal sau un substitut al unui nominal. Valuarea se face pe baza trăsăturilor morfosintactice. În absența acestora, valuarea se face pe baza trăsăturilor semantice. Astfel se explică acordul referențial al adjectivului din (11). Controlorul acordului adjectivului este absent sau nespecificat pentru gen, astfel încât acordul se face pe baze semantice. În (14)a și b acordul semantic este blocat deoarece controlorul acordului are trăsături morfosintactice specificate: +feminin, +singular, ceea ce impune
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nu par să fie interpretabile: genul gramatical (posibil, și numărul) și trăsăturile phi ale pronumelor legate. Ipoteza lui Sauerland ar putea fi extinsă și la sintagmele binominale, în care N1 are rol de cuantificare sau calificare, iar N2 reprezintă sursa referențială a sintagmei (vezi cap. 4. Acordul sintagmelor binominale): o mulțime de studenți, majoritatea studenților, prostul de mine etc. N2 impune adesea acordul, deși se află într-o poziție de subordonat (precedat de prepoziția de sau în cazul genitiv). Dacă am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
INDEX sunt asociate cu proprietățile referențiale, semantice, ale substantivului. Ele sunt numite și indici. Indicii trebuie să fie ancorați unor entități reale (existând anumite condiții de ancorare). Ei cuprind persoana, numărul și genul. (Nu și cazul, acesta nefiind o trăsătură referențială, ci una sintactică, împărtășită doar în cadrul grupului nominal.) Wechsler și Zlatić (2000) au propus această teorie pornind de la exemple în care acordul este hibrid sau mixt, același nominal declanșând simultan două tipuri de acord diferite: formal și semantic. În sârbo-croată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
formalizează astfel o distincție mai veche, între acordul formal și acordul semantic, prezentă și în gramaticile mai vechi, tradiționale, și fac o observație cu caracter generalizator: în interiorul grupului nominal, acordul este (mai degrabă) formal, iar în domeniul predicativ, acordul este referențial. Pronumele utilizate anaforic se acordă conform INDEX-ului. Ipoteza celor două seturi de trăsături poate explica diverse tipuri de acord: (i) acordul hibrid, al substantivelor cu neconcordanță între trăsăturile formale și cele referențiale. În multe limbi, acestea se pot acorda
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
termenului cu care se acordă. Faptul că un substantiv are, simultan, două trăsături de gen și două trăsături de număr (CONCORD și INDEX) nu constituie o problemă în acest cadru teoretic. Ele coexistă, fiind situate în planuri diferite: morfosintactic și referențial. Teoria celor două seturi de trăsături a fost foarte des folosită pentru a analiza o serie de fenomene de acord, în HPSG. Este necesară o delimitare foarte clară între posibilitățile de acord CONCORD și posibilitățile de acord INDEX ale nominalelor
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de mai sus (cu colective și cu neconcordanțe de gen), dacă vrem să păstrăm distincția CONCORD - INDEX și generalizarea că acordul predicativ se face pe baza trăsăturilor INDEX, trebuie să explicăm de ce acordul extern grupului nominal nu se face semantic, referențial. Pentru exemplele de la (41), se poate păstra ipoteza CONCORD - INDEX dacă adoptăm ipoteza că adjectivul predicativ și participiul din structura pasivului se acordă tot CONCORD, nu INDEX. S-ar unifica astfel acordul adjectivului din poziții interne grupului nominal cu cel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
doar la anumite limbi (ca engleza, sârbo-croata etc.). Dar, în acest caz, ipoteza CONCORD - INDEX își pierde din puterea explicativă. Doar distincția între cele două seturi de trăsături și observația bazată pe câteva limbi că acordul predicativ este de tip referențial nu este suficientă pentru a explica acordul predominant formal al substantivelor cu neconcordanțe între formă și sens din limbi ca româna. Totuși, există și în română anumite substantive care admit un acord hibrid. Este vorba de anumite substantive cu sens
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și persoană și trăsături formale de gen și număr: (44) mei - număr refererențial singular; persoana I; numărul formal plural; genul formal masculin Trăsăturile formale sunt implicate în acordul cu substantivul (copiii mei). Astfel, posesivul ar două trăsături de număr, una referențială și una formală, valuată prin acord. 5.5. Ipoteza morfologiei postsintactice Bobaljik (2008) susține că acordul trebuie să fie conceput în afara unei configurații sintactice. El ar ține de componenta care interpretează structura sintactică, adică de morfologie, și nu de componenta
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]