1,136 matches
-
Eu sar de pe fix (1995) par să fie transpunerea epică a scenetelor vesele interpretate în fața publicului de actorul U., văduvite însă de efectele umoristice specifice reprezentării scenice. Piesele lui de teatru, peste cincisprezece, au fost reprezentate, multe în propria viziune regizorală, la Chișinău și Bălți (Teatrul Luceafărul, Teatrul de Păpuși Licurici, Teatrul Satiricus ș.a.). Ca scenarist și regizor, U. a realizat filmul artistic Văleu, văleu, nu turna (1991). SCRIERI: Dealul fetelor, pref. Ariadna Șalari, Chișinău, 1977; Insula adolescenței, Chișinău, 1980; Băiatul
URSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290387_a_291716]
-
intenționat formulând dedicația-moto. În Pluralul românesc. Premiere de teatru și vernisaje în anii ‘90 (2001), o antologie de publicistică, materialul se organizează în două mari secțiuni: Spectacole, actori, regizori și Artiști, expoziții, traiectorii. În prima este discutată, de exemplu, viziunea regizorală „elaborată și modernă” a lui Mircea Cornișteanu la spectacolele cu Avarul de Molière și Revizorul de Gogol ș.a., intrându-se mai mult în detaliile tehnice și de atmosferă decât în analiza pieselor puse în scenă. Tot articole și cronici sunt
VASILE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290446_a_291775]
-
legături cu universitatea din București, o serie de profesori se interesaseră de metodă, unul a fost concediat și alții sancționați. În 1992 s-a aflat că numitul N. Stoian era, de fapt, agent al Securității (Neculau, 1999). Iată ce construcție regizorală fantastică s-a elaborat pentru a reprima niște intelectuali! Se pare că era un avertisment pentru o serie de academicieni și profesori care începuseră a obiecta contra politicii ruinătoare a clicii ceaușiste. În următorii ani, Securitatea, constatând starea de spirit
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
comentează de regulă spectacole cu piese subsumabile genului comic, de la estradă la farsă sau comedie. Se rețin îndeosebi considerațiile asupra teatrului de păpuși, unde pe autor îl preocupă trasarea unei istorii minimale a speciei și a specificului său scenografic sau regizoral. SCRIERI: Cea mai frumoasă aventură (Cetatea florilor). Întâmplări despre copii pentru a fi jucate de păpuși, București, 1959; Băiatul din banca a doua, București, 1961; Băiatul cu ricșa, București, 1962; Copii, haideți la teatrul de păpuși!, București, 1963; Costache Antoniu
POPOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288970_a_290299]
-
a poetului, oficiant al misiunii sale sacre - de martor al „trecerii zeului” -, este susținută de un limbaj intens metaforic, a cărui gravitate, asemănătoare sunetului unui violoncel, pune în lumină ritmul lent al clipei de grație, într-un montaj scenografic și regizoral unde se simte experiența actorului: „Cu rouă pe față / și ceața-n spinare; / prin ocheane de nori / din templul fără coloane / coboară / jefuitorii de nopți, / s-adune rămășițele voastre / din iarba sărată / de ploi selenare // Transparenți ca un nimb / puterile
RADOF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289092_a_290421]
-
o calitate structurală, și anume construcția polifonică, bazată pe succesiunea vocilor narative ale personajelor: Roua Caraoglu - studentă la fără frecvență și lucrătoare într-o tipografie, Ozana Orghidan - studentă și jurnalist la revista „Universitas”, Șerban Magiru - inginer. Remarcabilă este și strategia regizorală, cvasiteatrală, de desfășurare a unei intrigi tradiționale (vechiul „triunghi” amoros): confesiunile fiecărui personaj se derulează în spațiul izolat al unui golf, într-un peisaj de amurg care, alături de dinamica sentimentală (subiectul propriu-zis al prozei), oscilând între pasiune paroxistică și gelozie
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
pedală de constantă comprehensiune (cu incidentale înțepeniri în rigiditate), asupra procesului de „translare”, de „eșafodare” a textului dramatic pe scenă, acest „spațiu al semnificațiilor esențiale”. El își exprimă cumpătat și bucuria de a fi asistat la un „festin” de performanțe (regizorale, scenografice, actoricești) care par menite să reziste „dintelui vremii” (titlul unui volum care urma să îi apară), cum și insatisfacția de a fi fost martor la o cădere. „Sub semnul celor două măști îngemănate”, consacră, în articole nu lipsite de
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
După un veac de teatru românesc (1937), o alta, Organizarea teatrului (1938). Un portretist remarcabil, evitând pitorescul și anecdotica de colportaj, se arată A. în medalioanele de regizori și de actori. Prieten cu Gordon Craig, încearcă să-i prezinte gândirea regizorală în broșura Gordon Craig și ideea în teatru (1936). Oprindu-se asupra controversatului termen de „supramarionetă”, exegetul nu înțelege prin el „actorul-păpușă”, ci un interpret de superperformanță. Craig răspunde printr-un gest cordial, scriind un „cuvânt înainte” la cartea cea
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
istorică a teatrului din Iași. Se remarcă modul fericit în care coexistă rigoarea unei cercetări bazate pe o documentare serioasă și emoția unei spectatoare calificate. Aceeași vocație pentru teatru, văzut ca o împletire între textul dramaturgic, arta actorului și autoritatea regizorală, se manifestă și în cronicile dramatice, echilibrate și pertinente. SCRIERI: Prelegeri de istoria literaturii ruse din secolul al XIX-lea, Iași, 1976 (în colaborare cu Livia Cotorcea); Dramaturgia cehoviană - simbol și teatralitate, Iași, 1983; Simple propoziții. Încercări de poetică, Iași
BALANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285575_a_286904]
-
neagă vehement orice realizare de alt tip, considerând-o „reacționară” (modalitățile propuse de G. Lukàcs sunt amendate ca aberații). Volumele următoare, dedicate în special teatrului, înseamnă aplicarea acelorași rigori la fenomenul teatral, asupra căruia B. stăruie, încercând să analizeze arta regizorală, văzută ca rezultat al dialecticii realism-metaforă scenică. Aceeași tendință marchează opțiunile lui B. când studiază teatrul englez și american al „furiei și violenței” sau în volumele de interviuri și convorbiri cu regizori și actori români. Volumul din 1983, intitulat Arta
BALEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285583_a_286912]
-
Către sală : Copiii sunt loviți și în stare de șoc...(,, accidentații’’ se vaită, gemete de durere ). Să vină urgent o ambulanță ! O ambulanță !... Pe acest ,,fond’’ vizual și sonor auzim cum crește în intensitate sirena ambulanței, care în funcție de concepția regizorală va putea deveni un ,,personaj’’ vizual, dar mai ales sonor. Voce: A sosit ambulanța!... ( intră în scenă două persoane în ținută specifică, care încep ,,igienizarea’’ rapidă a locului accidentului : prim ajutor ,,accidentaților’’și transportul lor în ambulanță, a cărei sirenă
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
pâlpâind ca o vedere holografică Între două imagini: fetița drăgălașă, cu ochii negri, care eram pe vremuri și persoana severă, cu nasul acvilin, gen monedă romană, care sunt astăzi. Și așa am plutit noi doi de când lumea, așteptându-ne indicațiile regizorale și privind spectacolul din jur. De exemplu: Milton Stephanides absolvind la Annapolis În 1949. Chipiul alb zburând În sus. El și cu Tessie au fost detașați la Pearl Harbor, unde locuiau Într-un cămin auster de familiști și unde mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fi jocheu, cu riduri de la țigară și cu dinții galbeni. S-au aliniat ca să se urce În autocar și În acest timp scena din capul meu a Început să meargă Înainte de la sine, fără să mai asculte de indicațiile mele regizorale. Acum Milton dădea din cap că nu și doctorul Luce Își punea o mască de chirurg, iar colegele mele de școală din Grosse Pointe mă arătau cu degetul și râdeau, cu chipurile luminate de o bucurie malițioasă. Într-un acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
povești. Dar un pescar de ton pe care Îl cunoaștem ne-a adus deunăzi o pradă uluitoare. Și acum știm că acele povești sunt adevărate. Doamnelor și domnilor, Îngână Bob Presto, nu vă miroase... cumva... a pește? La această indicație regizorală, Zora, În costumul ei de cauciuc, cu solzi de paiete verzi, strălucitoare, se cufunda În bazin. Costumul Îi venea până În talie, lăsându-i pieptul și umerii goi. Zora Înota În lumina acvatică, deschizându-și ochii sub apă - ceea ce eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
în O noapte furtunoasă. Însăși Tofana, personajul central al piesei, îl aseamănă pe Rudy cu Venturiano. Tofana , fire pasionată, „ femeie fatală” în răzbunarea amorului este asemănată cu Mița. Ca și la Caragiale, gesturile sunt notate minuțios, cu exactitate, în indicații regizorale. Meșteșugul dramaturgului stă mereu în faptul de a crea surprize în modul de comportare a personajului central. Castriș, un individ mediocru, fără personalitate, e „tradusul” însumând trăsăturile lui Crăcănel și ale lui Pampon. Rudy este un ins mediocru ca și
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
vremea lui Shakespeare, adică, încropit cu ce avem. Da, sîntem regizori săraci, teatrul n-are cu ce să ne plătească decorurile scumpe, nu vine lumea, abia putem să plătim lefurile actorilor, lumina, caloriferul, și alte mizerii care ne strică viziunea regizorală... Asta îmi amintește de un spectacol pe care l-am văzut la Hanoi cu o piesă de Molière. Mizantropul și femeia pe care el o iubea atât de tare erau îmbrăcați în costume vietnameze, cu umbreluțe deasupra capului și evantaiuri
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
punere în scenă în care regizorul e atât de dornic să se afirme. Încărcarea spectacolului tocmai cu elemente de care el a vrut să se descarce. Chiar acel puțin decor și acele sumare costume care au rămas. Chiar ideea sa regizorală, a cărei prezență n-ar trebui s-o simt, dar pe care o simt mereu și care până la urmă obosește. Prin ce? Prin neclaritatea ei. Nu se poate ca pe vremea lui Shakespeare, fiindcă se poate ca pe vremea noastră
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
gestul, care nu e o consecință a gândirii dramatice, cu alte cuvinte a celei din text, devine o consecință a gândirii particulare a regizorului, care construiește un spectacol al sau ignorîndu-l total pe autor, care are totuși și el idei regizorale, incluse în text și în armonie cu viziunea sa proprie despre pasiunile oamenilor și care ar trebui respectată. Altfel ce facem cu moștenirea unei culturi? Schelele acelea în orice caz îmi atrag mereu privirea, materialitatea lor fără sens îmi deturnează
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
împiedică de o scară de palat, de un fald de mantilă, de un paloș imens agățat la șold, sânt lucruri menite să fascineze publicul, și mulți se simt pe drept cuvânt foarte atrași de aceste tendințe de primenire a artei regizorale. Am fost pe punctul să fiu eu însumi fascinat de experimentul de la Teatrul Național, și ar fi foarte trist dacă felul de a vedea al celor care, ca și mie, nu le-a plăcut în întregime spectacolul ar putea constitui
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
vodcă și, în timp ce mai ia o gură din scotchul curat, sec (Macallan, 12 ani vechime), Nathan se întreabă dacă n-ar avea chef și de un al doilea pahar până să vină mâncarea. Așa arată scena. Odată conversația începută, indicațiile regizorale se vor limita la strictul necesar. Părerea autorului este că, din punctul de vedere al narațiunii, nu sunt importante decât cuvintele rostite de personajele mai sus menționate. De aceea, nu va exista o descriere a hainelor purtate, nici comentarii asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ar fi să îndulcești un pic tonul? O, Torvald, nu sunt copilul tău. Nu te lovi peste piept, e prea caricatural. Ratează o măsură. Menține tensiunea. Răsucește-ți capul spre fereastră, apoi spre ușă, acum vorbește. Ea îi urmează indicațiile regizorale, improvizând în același timp. E într-o bluză albastră, simplă, trupul ei e înalt și zvelt. E plină de dorință, dar totuși vulnerabilă. Asistenții șoptesc între ei. Zhang Min nu zâmbește, nu mai spune nimic altceva. După ce Lan Ping a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Îmi doresc pe film ceva ase mănător excelentei inițiative a Mirunei Runcan cu „Divanurile“ ei de acum 15 ani, când i-a adunat pe Mă niuțiu, Ducu Darie, Dabija, Galgoțiu, Tompa Gabor, per fect studiu de etapă al unei serii regizorale de marcată originalitate, omogenitate și densitate a programului socio-estetic. De ce nu-și asumă Gorzo, Chirilov sau Olivotto misia superplăcută de a-i reuni între două coperte pe noii mâncători de jăratec ai marilor noastre ecrane? Iar întrebarea mi s-a
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Așa striga, într-o explozie de bucurie intelectuală, G. Călinescu, fluturând, ca pe o aripă, ziarul în care se anunța decretul ieșirii din închisori a unor categorii de deținuți politici. Era în 1955! Ca patriarhul literaturii române moderne să salte regizoral și spontan, anunțându-și colegii de Institut despre eliberarea macedoneanului ostracizat, înseamnă că era vorba de o personalitate foarte cunoscută și foarte indispensabilă Institutului de teorie literară și folclor, al cărui director era chiar nunțiatorul deosebitei știri. Ovidiu Papadima, încă
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
a devenit singurul educator al teatrului”. Tinerii insulari pledează pentru „decabotinizarea actorului” și „reintegrarea textului în sacrele sale drepturi”, reprezentarea „integrală” a operei avînd loc cu respectarea cît mai fidelă a partiturii dramatice. Primul spectacol - un „spectacol-rodaj”, grevat de stîngăcii regizorale (cf. Sașa Pană, op. cit., p. 148) - a fost cel cu feeria postromantică Legenda funigeilor a lui D. Anghel și Șt.O. Iosif (singura piesă originală), precedată de Prologul la Cometa (monolog performat de Armand Pascal). Au mai avut loc reprezentații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetului, care dă tonul inconfundabil al multor pagini din La Lilieci. O încântătoare ambiguitate își face simțită prezența, în ciuda limbajului prozaic, a replicilor colocviale, în care aproape toți termenii își păstrează sensul propriu, literal, denotativ. În plus, faptul că intervenția „regizorală” este aproape inobservabilă, iar comentariul, minim, contribuie la întărirea senzației de autenticitate. E vorba, în primul rând, de o autenticitate psihologică și comportamentală, de o naturalețe a gesturilor și a replicilor care nu își află echivalentul nici măcar în cele mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]