1,270 matches
-
Mihai Gafița, veniți în seara fatală în vizită la familia Petroveanu, regizorul Alexandru Bocăneț, pianistul Tudor Dumitrescu, poeta Daniela Caurea, care-și serba nunta. Cînd a prins să se destrame întunericul, am reușit, în sfîrșit, să urc. Palide de nesomn, resemnate, Zuța și soacra ei, Maia, stătuseră întreaga noapte ca sub asediu, aproape fără să se miște prin camere. N-aveau cum să știe - mi-au spus - dacă la etajul lor, șapte, zdruncinăturile fuseseră mai mari sau mai mici decît în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Rău, aspru cu oamenii și cu animalele? Bărbatul care, cînd se îmbăta pe la vreun hram, se întrecea cu alți căruțași în curse nebunești, barbare, bătîndu-și calul, ca să cîștige, cu codiriștea ori cu lanțul? în sicriu, mătușa avea aceeași figură modestă, resemnată ca totdeauna. Cînd au adus-o acasă nu știau dacă are pregătite lucrurile trebuitoare. Avea tot: straie, ștergare și cecuri cu peste 30 de mii, depuși pe numele ei și al nepoatei, dovadă că gîndise că va trăi mai mult
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care și-a îngăduit-o; de aici faptul că tot ce afir mă are o pondere pe care cu greu am găsi-o în spusele celorlalți moraliști; toți, mai mult sau mai puțin instalați în certitudinile comode ale acrelii, toți, resemnați să accepte corupția noastră radicală, pe care nu dau semne că ar vrea s-o corecteze și nici măcar să deschidă vorba despre ea. Încă un pas și ar aluneca în cinism, într-o dezabuzare fără scrupule. Pasul acesta avea să
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
amical (a dus-o la spital), dar nu și profesional. Nu i-a sugerat să dea în judecată managementul magazinului sau patronii fiindcă nu și-au curățat gheața din fața businessului propriu. Și poate, dacă îi sugera, mama ar fi spus resemnată: „Lasă-i în plata Domnului! Așa a fost să fie”. Ea, ca și cei mai mulți dintre noi, este o fatalistă, chiar și atunci când „fatalitatea” este complet evitabilă. Într-o țară capabilă să se administreze, probabil că în această iarnă era plin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
nădăjduiască apropiata întregire a drepturilor ei, prin câștigarea drepturilor politice. Dar în calea aspirațiilor ei justificate, deodată se ridică bâta fascistă! Ceea ce înseamnă, jos independența economică, jos traiul demn de munca proprie; înapoi în umbra iatacului; smerită în fața altarului, și resemnată... la bucătărie. Lovitura căzută din senin, n-o poți abate. Dar când din practica politicii fasciste știm ce primejdie ne așteaptă și pe noi, sub un astfel de regim, nu putem rămâne nepăsătoare, trebuie să ne împotrivim. Astfel au înțeles
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
este greu să vorbesc de experiența noastră personală fără s-o leg în linii mari de ceea ce au trăit alții. În timpul celor patru ani dinaintea plecării noastre, am fost purtată de o forță care astăzi mi se pare de neînchipuit. Resemnată, ca atâtea soții de deținuți politici, căutam de fapt, înfrigurată, o soluție. A aștepta vreme de opt ani întoarcerea lui Vlad mi se părea de neconceput. Am hotărât să risc totul, trimițând în secret un mesaj familiei franceze a lui
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
unde a stat în aceeași celulă cu Țurcanu și alți câțiva. Încă înspăimântat de prezența lui Țurcanu, Cerbu l-a turnat pe Leonard Gebac, spunând că acesta ar fi lăsat-o mai moale cu acțiunea la Canal, dar Țurcanu, foarte resemnat, i-a răspuns că e mai bine dacă a făcut așa, după care i-a mărturisit că a stat două luni la Interne și că bănuiește că ancheta e gata. Țurcanu, cunoscut în cameră sub numele de Turieanu, a adăugat
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
autentică pe care, cu un termen demonetizat prin recurență, o vom numi totuși veridică”. Sunt avansate ipoteze privitoare la maniera în care realismul este capabil să „soluționeze” condiția umană în cadrul universului artistic, analizele utilizând concepte precum „revolta”, „indiferența” sau „justificarea resemnată”. Considerațiile finale, pertinente la nivel teoretic, revin asupra unui bun câștigat, faptul că nu există un realism autentic în afara existenței unei armonii între conținut și expresie, în același fel în care „nu există fără această corespondență nici o altă categorie artistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286491_a_287820]
-
de încetare a masacrelor, dat de sultanul speriat, să fie respectat întocmai și imediat. Domnul Nelidov, pe atunci ambasador la Constantinopol, îmi povestea că a văzut de la fereastră o scenă tipică: un grup de armeni care fugeau, iar alții, deja resemnați, căzuți în genunchi, se aflau în fața cîtorva turci înarmați cu bîte și hangere. Deodată, aceștia din urmă, oprindu-se și înălțînd brațul ca pentru a da lovitura de grație, făceau semne că "s-a terminat", ridicînd chiar un adolescent leșinat
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
păcat, dragă prietene, că ați părăsit postul de la Viena! Acum ne-am fi văzut mai des și ați fi putut constata schimbări. S-a dus timpul de a mai merge, în lesă, pe urmele Germaniei. Nu voi mai face plimbările resemnate și supuse ale Contelui Goluchovski...". Aceste cuvinte cu siguranță că nu erau o butadă fără valoare și viitor. Cercurile mondene și diplomatice puteau să constate destul de repede că la seratele oficiale, Ambasadorul Germaniei, Tschiski, nu mai reușea, ca altădată, să
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
aer construit, demonstrativ al piesei și un gust al absurdului prea căutat. Aceleași excese, vizibile cu deosebire în finalurile dramatic-spectaculoase, sunt de găsit și în nuvelele din volumul Martirolog profan. În vremea războiului, părintele Prigor duce un trai liniștit și resemnat, în umbra ocrotitoare a credinței, veghind căldura căminului, în care tocmai i s-a născut un fiu. Niște soldați dintr-un regiment în trecere îi cer să îi lase să sape după niște bani ascunși de un camarad, presupus mort
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
ar zice un filozof, este pur și simplu o falsă Întrebare, una dintre acelea care nu trebuie puse. Mă aflu, nu-i așa, În fața unui „caz”, a unei „realități” ca atare, ce trebuie acceptată, privită Îndelung, cu o anume stupoare resemnată, acceptând, la urma-urmelor, că propriul nostru creier, În ciuda experienței sale individuale și istorice, are limitele sale. Neputințele sale, lașitățile sale, când, ridicând din umeri, dă pur și simplu la o parte o realitate care nu se potrivește cu nimic. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
noastre recente Într-una mai amplă a creat acel cerc de izolare și de cvasi-răceală În jurul meu În Parisul anilor ’80. Nu m-am plâns atunci și nu o fac prea insistent nici azi, eram cumva obișnuit - era să zic resemnat, deși nu a fost cazul! - cu acest „cerc al izolării” pe care l-au creat „forurile” politice, dar și unii colegi, până atunci extrem de serviabili și calzi, după Întoarcerea mea În țară În aprilie ’72. Singurătatea face parte, de altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de la Belgrad, unde fusesem invitat, alături de o delegație de scriitori francezi, la un amplu simpozion literar. Atunci, În acele puține zile cât am Întârziat În capitala Românilor, m-am speriat cu adevărat: lumea, lumea literară adică, vârfurile ei păreau mai resemnați ca niciodată; ba apăruse un simptom ciudat pe care puțini Îl vor mai recunoaște azi și mult mai puțini și-l vor reaminti: o stare de apatie psihică, un fel de „lehamite voioasă”, de „acceptare fatalistă” a „realității”, o apatie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
straturile”; „Iarăși mă iritase sănătoasa poftă națională de râs care ne întovărășește dezastrele. Unii susțin că astfel am rezistat, eu mă întreb însă dacă nu cumva din ea vine pieirea noastră”; „La noi, oamenii arată dintru început obosiți, dintru început resemnați, de parcă au mai trăit încă atâtea vieți grele și dezamăgitoare, așa că au renunțat de mult să se mai împotrivească răului atotputernic. Iar dezordinea, provizoratul, primitivismul se înmulțesc spontan... Ca microbii în praf. Există parcă în aer un ferment al dezordinii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
de decibeli în sus, fac ulcer, se nevrozează sau mor. Omul pare să fie mai rezistent. Eventual se cretinizează, cade în fandacsie sau, mai rău, devine dependent. Oricum, mărturisesc că n-am prea multă încredere în cei care, fericiți (sau resemnați) să fie agresați în felul acesta, își exprimă „liber“ votul când li se cere... Un obicei generalizat este și „muzica de fond“ din orice magazin, dar mai ales din restaurante și cafe nele. Ești invitat să abandonezi orice conversație și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și te pârăște „la centru“. E și obedient (cu cei „mari“), e și sărăntoc, dar e, mai ales, adumbrit intelectualmente și tembel. Nu poate fi vindecat, reorientat, strunit. E un ticălos somnambulic. Mai mult decât indignare, stârnește uimire și o resemnată bună dispoziție... Toți cei de mai sus sunt ticăloși secunzi, de mâna a doua. Ticălosul adevărat, ticălosul model, ticălosul de vocație e infinit mai spectaculos. Mediocru și veleitar, uleios ca o delațiune și călău ca un abur toxic, deopotrivă umil
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
conturul urechii pe metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny Boy, dar melodia a reverberat în urechile mele ca tusea astmatică a unui câine. M-am rezemat, resemnat, de peretele liftului și am decis să-mi număr mărunțișul din buzunare ca să-mi omor cumva timpul. Pentru o meserie ca a mea e foarte important să știi să-ți omori timpul. La fel de important ca antrenamentul pentru un boxer profesionist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
buzelor ei asta mi-a sugerat. Sunetele erau imperceptibile. Nici măcar respirația nu i se auzea. Aveam senzația că ne desparte un zid gros din sticlă. — Marcel Proust? am întrebat. M-a privit ciudat și a repetat: „Proust“. M-am întors, resemnat, la locul meu. Mergeam iar în urma ei și încercam să reconstitui mișcarea buzelor pentru a-mi da seama dacă nu cumva a vrut să spună altceva. Am pronunțat în sinea mea tot felul de cuvinte fără noimă: brusc, vetust, etrusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fi refuzat slujba și să-mi fi văzut de drum. Mă pășteau prea multe primejdii și mă abăteam tot mai mult de la calea cea dreaptă. Dar asta era situația acum și nu mai aveam de ales. Am continuat să cobor resemnat. Pe de o parte era în joc mândria mea profesională, pe de alta, nu mai voiam să renunț din pricina domnișoarei dolofane în costum roz. Nu știu de ce, dar îmi plăcea. Nu-mi rămânea decât să merg până la capăt. După ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dat ușor din cap fără să-mi dezlipesc privirile de pe chipul ei. Ochii, buzele, fruntea, părul negru legat la spate. Cu cât priveam mai atent pe bucățele, cu atât imaginea generală părea să se îndepărteze de mine. Am închis ochii resemnat. — Scuză-mă, dar poate ai greșit clădirea. Toate seamănă între ele, zise ea punând dosarul lângă clame. Aici n-are voie să intre decât Cititorul-de-vise vechi. Intrarea este interzisă altcuiva. — Am venit să citesc vise... Asta mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la cititul lor. — Nu cumva ne-am mai întâlnit? A făcut ochii mari și m-a privit fix, încercând să scotocească printre amintiri. Am avut câteva clipe impresia că voia să mă înlănțuie cu ele, dar a clătinat din cap resemnată. După cum bine știi, în orașul ăsta nu te poți baza pe amintiri. Nu prezintă pic de siguranță. Există lucruri pe care ni le putem aminti și lucruri pe care nu ni le amintim. Se pare că tu faci parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
într-un restaurant, am comandat bere, crevete cu ceapă coaptă și mi-am văzut tăcut de mâncare. Crevetele erau cam reci, ceapa cam crudă, dar, pentru că nu mai era nimeni în jur care să facă reclamații, am decis să mănânc resemnat tot ce-aveam în farfurie. Când te-aștepți la prea multe, dezamăgirea e mai mare. De la fereastra restaurantului se vedea autostrada. Pe ea circulau mașini de culori și mărci diverse. Mi-am amintit de bătrânul cel ciudat și de nepoata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că-ți explicăm, fie că nu, lucrurile distruse nu se mai repară. Așa că mai bine ne-ai spune la ce ții cel mai mult din apartamentul ăsta. Vrem să ne arătăm respectul cuvenit față de obiectele respective. — Bine, fie, am zis resemnat. Televizorul și videoul. Sunt scumpe și abia mi le-am cumpărat. Și apoi raftul pe care am sticlele cu whisky. — Altceva? — Haina de piele, costumul din trei piese și jacheta cu guler de blană - model american. — Altceva? M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
țin. — N-am zis așa ceva, interveni, calm, Pitic. Am precizat doar că le acordăm respectul cuvenit. Deci am început cu ele. Întotdeauna pornim de la ce-i mai bun. Așa procedăm mereu. Am scos o bere din frigider și am privit, resemnat, cum îmi distrugeau apartamentul. 14 La capătul lumii Pădurea Toamna se sfârșea. Într-o bună dimineață, privind cerul, mi-am dat seama că iarna bătea la ușă. Norilor înalți și pufoși le-au luat locul, pe coama de nord, nori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]