1,063 matches
-
dacă se face întru adevăr, necesitate și reverență 1. Prin necesitate înțeleg, nu atunci când se afirmă cu jurământ un adevăr oarecare, ci atunci când acesta este de o anumită însemnătate pentru folosul sufletului sau al trupului sau al bunurilor vremelnice. Prin reverență înțeleg atunci când, rostind numele Creatorului și Domnului, chibzuind, ne îngrijim să-I aducem cinstea și reverența cuvenite. 39. Trebuie luat aminte că, dat fiind că jurând în zadar pe Creator, păcătuim mai mult decât jurând pe creatură, este mai greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
cu jurământ un adevăr oarecare, ci atunci când acesta este de o anumită însemnătate pentru folosul sufletului sau al trupului sau al bunurilor vremelnice. Prin reverență înțeleg atunci când, rostind numele Creatorului și Domnului, chibzuind, ne îngrijim să-I aducem cinstea și reverența cuvenite. 39. Trebuie luat aminte că, dat fiind că jurând în zadar pe Creator, păcătuim mai mult decât jurând pe creatură, este mai greu să jurăm cum se cuvine, întru adevăr, necesitate și reverență, pe creatură decât pe Creator, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
îngrijim să-I aducem cinstea și reverența cuvenite. 39. Trebuie luat aminte că, dat fiind că jurând în zadar pe Creator, păcătuim mai mult decât jurând pe creatură, este mai greu să jurăm cum se cuvine, întru adevăr, necesitate și reverență, pe creatură decât pe Creator, și aceasta din motivele care urmează: Primul: atunci când vrem să jurăm pe vreo creatură anume, dorința de a numi2 creatura nu ne face la fel de atenți și de prevăzători la rostirea adevărului sau la întărirea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
atenți și de prevăzători la rostirea adevărului sau la întărirea lui cu necesitate, ca dorința de a-L numi pe Domnul și Creatorul tuturor lucrurilor. Al doilea este acela că, jurând pe creatură, nu e la fel de ușor să se arate reverență și închinare Creatorului ca atunci când se jură și este numit însuși Creatorul și Domnul; pentru că a vrea să-L numești pe Dumnezeu, Domnul nostru, aduce cu sine mai multă închinare și reverență, decât a vrea să numești un lucru creat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
creatură, nu e la fel de ușor să se arate reverență și închinare Creatorului ca atunci când se jură și este numit însuși Creatorul și Domnul; pentru că a vrea să-L numești pe Dumnezeu, Domnul nostru, aduce cu sine mai multă închinare și reverență, decât a vrea să numești un lucru creat; de aceea, le este mai îngăduit celor desăvârșiți să jure pe creatură decât celor nedesăvârșiți; pentru că cei desăvârșiți, prin contemplarea stăruitoare și luminarea minții, chibzuiesc, meditează și contemplă mai mult că Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stăruitoare și luminarea minții, chibzuiesc, meditează și contemplă mai mult că Dumnezeu, Domnul nostru, este în fiecare creatură, după esența, prezența și puterea proprii ei, și astfel, jurând pe creatură, sunt mai potriviți și mai dispuși să aducă închinare și reverență Creatorului și Domnului lor decât cei nedesăvârșiți. Al treilea este acela că, jurând deseori pe creatură, e de temut idolatria, mai mult la cei nedesăvârșiți decât la cei desăvârșiți. 40. Să nu se rostească nici un cuvânt de prisos; prin acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
iad pentru un singur păcat, de câte ori nu am meritat eu aceasta pentru atâtea șpăcateț. Vorbesc despre aducerea aminte a păcatului îngerilor; cum, fiind ei creați în stare de har și nevrând să se ajute de libertatea lor pentru a arăta reverență și ascultare Creatorului și Domnului lor, devenind trufași, au trecut de la har la răutate și au fost azvârliți din cer în iad; și așa mai departe, să cugetăm mai în amănunt cu înțelegerea și, mai apoi, mișcând mai mult simțămintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sau cu doi pași înainte de locul în care voi contempla sau medita, voi rămâne în picioare vreme de un Pater noster și, cu mintea înălțată, voi lua aminte cum Dumnezeu, Domnul nostru, mă privește etc., și voi face un gest de reverență sau de umilință. 76. A patra adăugire. Voi intra în contemplație când în genunchi, când prosternat la pământ, când întins cu fața în sus, când șezând, când stând în picioare, fiind mereu în căutarea a ceea ce vreau. Trebuie luat aminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ca să nu rămân surd la chemarea Sa, ci să fiu gata și silitor în împlinirea preasfintei Sale voințe. 92. Primul punct este să-mi pun în fața ochilor un rege omenesc ales de mâna lui Dumnezeu, Domnul nostru, căruia îi poartă reverență și îi dau ascultare toți principii și toți creștinii. 93. Al doilea punct. Să privesc cum acest rege vorbește cu toți ai săi, spunând: „Voința mea este să cuceresc întreg pământul necredincioșilor; de aceea, cine ar vrea să vină cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și pe slujnică și pe pruncul Isus după ce s-a născut, luând eu chipul unui mărunt sclav sărac și nevrednic, privindu-i, contemplându-i și slujindu-i în trebuințele lor, ca și cum m-aș afla de față, cu toată supunerea și reverența cu putință; apoi, să reflectez în mine însumi, ca să trag vreun folos. 115. Al doilea punct. Să privesc, să iau aminte și să contemplu ceea ce vorbesc șStăpâna noastră, Iosif etc.ț și, reflectând în mine însumi, să trag vreun folos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în munți sau la ocean, la o partidă de pescuit sau seară de seară, la partide interminabile de tenis de masă. Însă în diplomație, profesie "subțire", unde te-ai aștepta ca totul să se deruleze cu zâmbetul pe buze și reverențe, loviturile "sub centură" sunt la ordinea zilei. Îmi amintesc în acest context de deviza "Congresului de pace de la Viena", de după războaiele napoleoniene, "Congresul râde, cânta și dansează" deviza în spatele căreia au fost călcate în picioare destinele multor țări și popoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
model creștin (și cu atât mai puțin ortodox), pe deasupra operei și chiar împotriva voinței lui. Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creștin (deși va fi avut în comun cu creștinismul în resorturile intime ale personalității sale reverența față de tradiție sau vocația mărturisitoare)" (Eminescu și creștinismul, 1995). Argumente în favoarea acestei opinii prezintă tocmai analizând câteva poezii ce, de obicei, sunt reclamate a fi tipic religioase. Astfel, Răsai asupra mea, e "un soi de rugăciune" adresată Fecioarei. Răzvan Codrescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lumină aspecte ascunse și petrecute la întuneric ce ar fi fost altfel lăsate pradă uitării. Îl felicităm și îi mulțumim pentru munca, talentul și tenacitatea sa. Dragi cititori, să parcurgem cu atenție aceste pagini prețioase și să ne aplecăm cu reverență în fața mărturiei înaintașilor iar drept răspuns să ne ridicăm la înălțimea chemării noastre. Fr. Emilian Cătălin, Ministru Provincial OFMConv. - România 1. PR. PETRU ALBERT autobiografie Subsemnatul Preot Petru I. Albert, m-am născut la data de 10 februarie 1919, în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
rân duială și Rishawa fu mulțumită. Îi mai rămăsese să aștepte semnalul din corn, care anunța sosirea oaspeților. Atunci ea, Rishawa, cobora câteva trepte de pe terasa Înaltă, Împreună cu părintele Anselm, duhovnicul și omul de În credere al familiei, făcea o reverență adâncă și săruta cu sfială mâna domnului, mulțumind pentru cinstea care se făcea umilei sale case. Bertold, cavaler desăvârșit, o săruta pe obraz și o conducea de mână pe scară În sus, până la sala mare, unde, cu cuvinte curtenitoare, Îi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse cu un zâmbet curtenitor: — O clipă, frumoasă doamnă, vă rog să iertați lipsa de politețe a slujitorului nostru. Numai devotamentul față de stăpâni l-a făcut să uite pentru o clipă cum trebuie să se poarte. Adelheid făcu o ușoară reverență, așa cum Învățase de la Rishawa și dădu să fugă. Obrazul Îi ardea și ar fi vrut să intre-n pământ de rușine. Așteaptă o clipă, frumoasă doamnă. Îngăduie-mi să te Întreb cine ești și ce Înger bun te-a adus
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-a pierdut graiul de admirație este prietenul meu Bodo, de la Zürich. Auzisem multe despre domnia ta, dar n-am avut niciodată privilegiul de a te Întâlni și sunt fericit că a sosit În sfârșit clipa. În timp ce făcea din nou o reverență, cu o grație care i-ar fi adus laudele doamnei Rishawa, Adelheid Îi privi pe sub sprâncene pe cei doi tineri. Conrad era un bărbat nu prea Înalt, cu nasul ușor În covoiat și fața Îngustă. Avea părul blond și ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
progresivă a unor semne vestimentare, prin disocierea reflexă a superiorilor de inferiori, capătă înfățișarea unei curse-ștafetă, cu obiecte care trec dintr-o mână într-alta în sens cvasiliteral. Un fenomen identic are loc în domeniul limbii, în sfera terminologiei de reverență. Cuvinte ca jupân, chir, cocon, observă L. Șăineanu (Încercare asupra semasiologiei limbei române, 1887), „ilustrând odinioară personalitățile cele mai marcante ale societății, au scăpătat și scapătă încă până la clasele cele mai de rând, devenind, din nalte titluri de nobleță, niște
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
cu naivitate: „Să mă ferească Dumnezeu să-ți zic vreodată madamă. Ați fost când ați fost madame, ci acum, mulțumită lui Dumnezeu, sânteți și dumneavoastră cocoane, cu casele dumneavoastră, cu boierii dumneavoastră.“ (Vodă și prinț...) Evoluția semantică a termenilor de reverență îi prilejuiește lui Heliade, și în alte ocazii, observații judicioase și pline de haz: „Jupâneasă, slav. «doamnă». Nu cred că nici o doamnă mai va să fie jupâneasă; nici un colonel, nici un maior mai va să fie jupân, și însuși de le-
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
ca să-l lase să treacă lângă mine; însă Rousseau, întorcându-se, i-a spus că n-o să vină cu noi. Domnul de Genlis și cu mine am protestat cât am putut, însă Rousseau, fără să ne răspundă, a făcut o reverență, ne-a întors spatele și a dispărut. A doua zi, Domnul de Sauvigny, rugat de noi să se ducă la Rousseau și să-l întrebe ce a fost această ne cuviință, a fost peste măsură de uimit când Rousseau i-
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
pe saltele și încep să-și oblojească picioarele pline de bășici și bătături. Alții au bandaje pe glezne sau până la genunchi. Privesc fețele lor și nu văd pe nimeni trist. Toți sunt senini și se tratează cu o anumită reverență chiar, fapt ce mă impresionează foarte mult. La ora 19 merg la Sf. Liturghie. Alături de localnici, oameni simpli, sunt aproximativ 20 de pelerini. Aproape toți se împărtășesc iar la sfârșitul Liturghiei preotul ne invită în față pentru a primi binecuvântarea
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
le iau în serios. Când face referire la rațiunea cosmică sau când gânditorii orientali vorbesc despre "unul" (tad ekam), despre Nirvana, "gol" (shunyata), "nimicul absolut", "luminile întunericului", trebuie să luăm toate aceste definiții de cele mai multe ori ca expresie paradoxală de reverență față de misterul absolutului, care nu se lasă închis în concepte sau reprezentări: o theologia negativa împotriva reprezentărilor prea umane și "teistice" despre Dumnezeu. De aceea, cum am precizat deja, budiștii care, deși acceptă în mod absolut o realitate superioară (dharmakăya
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
rigoare a raportării la altceva; când compari părăsești, de fapt, tentația unilateralității, ai privirea ațintită, deopotrivă, înăuntru și în afară. Obligativitatea utilizării acestui mijloc indică importanța care se dădea și literaturizării oricărei discuții, indiferent de temă, ca un fel de reverență față de o știință considerată superioară; tratarea temei într-un mod cât mai serios; rigoare nerostită, dar subînțeleasă; prelectorii se documentau îndelung, își comandau cărți din străinătate, aveau discuții în contradictoriu, percepând tranșarea subiectului ca pe un "exercițiu intelectual"28 etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Monza, am avut parte de aceeași glumă jovială: "Diplomația românească se recrutează din fașă?"). Cu noul rege, scena s-a schimbat: fiecare misiune intra în totalitate în sala tronului și trebuia să se retragă cu spatele, făcînd trei saluturi și reverențe încercare periculoasă, de aproape 20 de metri de parchet alunecos, din cauza piedicilor neașteptate pentru doamnele cu trene lungi de catifea sau de mătase care le încurcau picioarele în timpul plecăciunilor prescrise de protocolul nemilos... În aceste condiții, mi-a fost dat
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
prescripții și stimulări aproape macabre. La balul cel mare, în fața unei canapele goale, unde nu aveai voie să te așezi, dar pe care trebuia să stea fantoma Împărătesei defuncte 81, Marea Maestră a Suveranei dispărute, Contesa Harrach, primea omagiile și reverențele invitaților ca și cum ea ar fi fost Împărăteasa înviată, fiind interzis în acea seară să atingi mîna acestei amabile văduve de neam mare, oricare ar fi fost relațiile de rudenie și prietenie pe care le-ai fi avut cu ea în
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
colindătorii fiind instanța inițiată care intermediază darul sacru. O imagine impresionantă a lui axis mundi se află în basmul cules de Ovidiu Bârlea în Fundu Moldovei, Suceava. Aici el este figurat drept nuc, arbore față de care mentalitatea tradițională are o reverență deosebită: „Șî nucu cela d’e aur facș frunzâ d’i nuc d’e aur șî nuci d’i aur, însâ gios nu mai pk’ica. Giumătat’e ira gol șî giumătat’e ira cu nuci, însă nu put’ș
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]