649 matches
-
Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tânguia printre ramurile unui brad singuratic. Sub acesta, se vedea o moviliță de pământ proaspăt, pe care fusese pusă o singură piatră, ca însemn funerar. Pe vremuri, în ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uman în ei și să fie conștienți că, acum, moartea lor n-ar mai avea nici un sens. Ar fi o mare izbândă și până și Hanbei s-ar bucura. O conduse până la brad, unde fusese pus un koto, pe o rogojină de papură. După ce rezistaseră timp de trei ani asediului, cu tot curajul și integritatea lor, războinicii din provinciile apusene, care îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, deveniseră doar niște umbre ale celor care fuseseră înainte. — Nu-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță de copaci și rădăcini și prevedeau că, în iarna care urma, aveau să fiarbă rogojinile tatami și să mănânce tencuiala de pe pereți. În timp ce se consolau unii pe alții, toți cu ochii înfundați în cap, încă le mai rămăsese destul curaj pentru a putea plănui trecerea prin iarnă pe cât puteau de bine. Ba chiar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
totul de poezie. — Nopțile de vară sunt scurte, anunță gazda lor, marele preot. Se face târziu și mă tem că va fi lumină afară înainte de a ne fi terminat cele o sută de strofe înlănțuite. În altă cameră, fuseseră aranjate rogojini pentru poezie. În fața fiecărei perne erau puse hârtii și cerneală, ca pentru a-i încuraja pe participanți să scrie versuri elegante. Shoha și Shoshitsu erau amândoi poeți consacrați. Shoha era privit cu afecțiune de Nobunaga, se afla în termeni familiari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
viziteze pe Shogen la Muntele Shinmei. În acele vremuri, exista obiceiul de a se ține frecvent ceremonii ale ceaiului în tabără. Totul, desigur, era pregătit cu simplitate - camera ceaiului nu era decât un adăpost temporar, cu ziduri grosolane de ipsos, rogojini de papură și o vază cu flori sălbatice. Scopul ceremoniei ceaiului era acela de a dobândi forța lăuntrică necesară pentru a putea îndura oboseala unei campanii îndelungate. În zorii acelei zile, Shogen măturase pământul umed de rouă și pusese cărbunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să aștepte. Chemând, încă o dată, un vasal, puse ca în fața lui Sanzo să fie aduși atât de mulți bani, încât ar fi trebuit să-i ducă în spinarea unui cal. Un funcționar și ajutorul personal împachetară monedele în baloți de rogojini, pe când Sanzo se uita cu gura căscată de uimire. — Vreau să mai îndeplinești o misiune, Sanzo. — Ascult, stăpâne. — Le-am dat amănuntele, cu multă grijă, la trei dintre oamenii mei de cea mai mare încredere. Vreau să te deghizezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
covorul tău de plante de apă? Trestie! Marusia se plesnește cu palma peste frunte, mândră și ușurată că și-a amintit. Covor de trestie? se miră Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină, cum am putut să uit? Și atunci cum, pune rogojină pe tavan? Nu rogojină. Se pune trestie. Și peste el tencuiește? Cine tencuiește? Proprietarul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ușurată că și-a amintit. Covor de trestie? se miră Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină, cum am putut să uit? Și atunci cum, pune rogojină pe tavan? Nu rogojină. Se pune trestie. Și peste el tencuiește? Cine tencuiește? Proprietarul, cine altcineva! izbucnește Niusea cu năduf. Păi atuncea spune și tu "se tencuiește". Ei, da, sigur
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Niusea. Nu, draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină, cum am putut să uit? Și atunci cum, pune rogojină pe tavan? Nu rogojină. Se pune trestie. Și peste el tencuiește? Cine tencuiește? Proprietarul, cine altcineva! izbucnește Niusea cu năduf. Păi atuncea spune și tu "se tencuiește". Ei, da, sigur! Se putea să nu-mi găsești tu nod în trestie
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină, cum am putut să uit? Și atunci cum, pune rogojină pe tavan? Nu rogojină. Se pune trestie. Și peste el tencuiește? Cine tencuiește? Proprietarul, cine altcineva! izbucnește Niusea cu năduf. Păi atuncea spune și tu "se tencuiește". Ei, da, sigur! Se putea să nu-mi găsești tu nod în trestie! În papură. Doamne, ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și beam. După o vreme am simțit ceea ce, fără îndoială, trebuie să fi simțit lady Diana în ziua nunții ei, când au început să sosească trenurile pline de cadouri din Commonwealth. Un set de pahare butucănoase, de sticlă groasă, o rogojină portocalie de proveniență iraniană și fabricație recentă, o chitară spaniolă și o pereche de castaniete, două tablouri în ulei (primul reprezentând cățeluși și pisoiași moțăind, al doilea un nud perfect redat), o labă de elefant, ceva ce părea a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu inițiativă, trudă și respectul legii, colectivizarea prin atâtea jertfe, schingiuiri, asasinate, condamnări... (vezi Caietele: Arhiva Asociației foștilor deținuți politic din România), Canalul Morții, lagăre de muncă silnică, penitenciare cu ferestre oblonite, paturi de fier sau priciuri de lemn cu rogojini pe ele sau cu pături-deșeu, încăperi fără încălzire iarna, cu WC-uri în hârdaie, cu tinete în celule, supraaglomerare, inacces la corespondență și medicamente, mâncare scârboasă, bătăi, înjurături, toate pe spatele foștilor prim-miniștri, miniștri, intelectuali de toate categoriile, scriitori
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și se uită lung la cumnatul său. Zău?! Și ce-ai de gând, mă rog, să faci? Vrei cumva să te duci să protestezi cu pancarta agățată de gât, să faci greva foamei ca Mahatma Gandhi, să-ți pui o rogojină-n cap și să-i dai foc ori să-i întinzi lui Gheorghiu-Dej o jalbă-n proțap în balconul Comitetului Central?... Îți închipui că aici poate să cadă guvernul ca-n Italia, dacă faci asemenea scamatorii?... E-hei!... Te sfătuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rămas fecior la plug, domnu Stelică, da-ți-o-n aia a mă-sii!... Adică de ce să nu-mi ridic și eu nivelul de trai acolo, ca tot omul?... De ce să râm pământul ca ăi bătrâni toată viața?... De ce să dorm eu pe rogojină cu bătături în palme și de ce să-mi moară copilașii de foame?... De ce, domn șef??... Nu sunt și eu om?.... Domnu Stelică!!... Domn șeeef!!... Aici îți dau dreptate, admise Stelian, oprindu-se câteva clipe din scris și măsurându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
abordării sincere și păgâne pe care o folosesc chinezii când vine vorba de relații sexuale. În Covorașul de rugăciuni al trupului, apare un catren care aseamănă actul sexual cu rugăciunea și dă și titlul romanului: Deci aruncă la o parte rogojina aspră A autonegării de pe această lume Și ia covorașul de rugăciuni al trupului Ca loc pentru devotamentul tău. Din momentul nașterii, există un cordon ombilical care leagă bărbatul de locul misterios al creării sale și, de-a lungul vieții, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
roșu. La un moment dat, Lea amenințase că va lua o bucată de cărbune și va desena un chip pe prepuțul lui Ruben, așa încât lui Iacob să-i cadă cuțitul de mirare când va umbla acolo. Femeile se adunau pe rogojini, își adunau poalele fustelor și râdeau de acoperământul cel pufos pe care-l aveau bărbații între picioare. Dar după câteva zile au încetat cu glumele și Lea a plâns atât de mult peste bebelușul pe care-l ținea la sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spre cortul lui Iacob, Simon și Levi au încercat să-l împiedice, dar Ruben i-a dat la o parte. S-au mulțumit să-l urmeze pe Laban și să-l vadă cum scutură fiecare pătură, ba chiar ridică și rogojina de pe jos și bate în pământ, să nu cumva să fi săpat vreo groapă pe post de ascunzătoare. Ziua trecea și Laban căuta în continuare. Făceam ture între locurile unde bântuia Laban și cortul roșu și le povesteam mamelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nișele pereților și m-am întins ca să ating piciorul patului unde dormea stăpâna mea, cioplit ca o labă de animal imens. Am inhalat aroma patului meu - fân îndulcit cu mirosul unei flori necunoscute. Camera era plină de coșuri meșteșugite și rogojini împletite. O colecție de sticluțe era pusă pe un fel de cutie mozaicată, lângă o grămadă de pânzeturi împăturite, despre care mai târziu am aflat că erau prosoape de baie. Fiecare suprafață era vopsită sau pictată în culori strălucitoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
stătea la pândă. Familia s-a revărsat în stradă, scoțând vecinii pe la porți, de unde zâmbeau văzând agitația. Apoi Meryt a fost condusă prin vestibul în camera mare, o cameră modestă cu ferestre înalte care lăsau să intre lumina după-amiezii, cu rogojini deschise la culoare pe jos și pereți pictați cu un peisaj de grădină luxuriantă. Prietena mea a fost așezată pe cel mai bun scaun al casei și i s-a prezentat oficial fiecare nepot. Eu m-am așezat pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
înțeleg de ce surâdeau piloții Laurei. Piloții de furtună sunt puri pentru că ei mor la fiecare decolare. Mă binecuvântați? Nu, vă asigur, nu e cazul. Singurul meu merit e că nu mai vreau să dorm în același pat sau pe aceeași rogojină cu trecutul meu... că îmi caut, încă, declarația mea de dragoste. Și nu vă grăbiți să-mi atrageți atenția că pentru a ne face declarațiile de dragoste trebuie mai întâi să trăim. Asta m-ar sili să vă așez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
două sticle, identice cu cele a căror mândră posesoare era. Erau ale lui, ale mele. Galbena veșnicie a vieții și albastra veșnicie a morții. Joe-Sue le-a luat și a fugit în cortul său, scormonind pământul, ca să le îngroape sub rogojina pe care dormea. Când a ieșit din nou afară, sticla cea galbenă era goală, iar cea albastră zăcea în țăndări pe stânca unde ședea Prepelicarul. — Moarte, a zis ea. Moarte morții. Dar Joe-Sue nu a băut-o pe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Toole își pune toată nădejdea în rădăcina săgețelei. Merge de-a dreptul în miezul afecțiunii și, zdrang!, ești vindecat. — Rochia, zise Vultur-în-Zbor, ridicându-se în capul oaselor până ajunse ca un briceag, cu picioarele odihnindu-i-se de-a lungul rogojinei de papură, iar bustul și capul ridicate și aplecate în față, întrebător,spre mijlocul camerei și sprijinite cu un braț amorțit. — Haide, haide! sări Virgil Jones. Dacă aș fi în locul dumitale, n-aș încerca încă să stau la verticală. Orizontala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]