KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

creștini nord-dunăreni au fost adevărați "apostoli" anonimi printre păgânii alături de care conviețuiau. Pierderea specifității obiceiurilor funerare getice (dacice) în fosta provincie și a celor sarmatice în nord -vestul Daciei, în cursul secolului V, se explică prin creștinarea acestor populații de către romanici, aceeași realitate a stat și la baza asimilării de către autohtoni a gepizilor, în secolele V-VI, și a slavilor, după secolul VII. Acest impuls intern n-ar fi fost posibil fără suportul reprezentat de Imperiu, redevenit după 450, singura putere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anumită predispoziție psihologică și culturală a grăbit adoptarea creștinismului de către autohtoni. Alături de un misionarism extern, al trimișilor autorităților bisericești și imperiale-negustori, captivi, refugiați, se poate vorbi și de un misionarism intern-o acțiune de convertire desfășurată din și în interiorul masei romanice, prin "intercirculație umană", schimb de bunuri și idei, "roirea" satelor pe microzone, alcătuirea uniunilor de obști, căsătorii exogame, transhumanță. Absența reală din memoria colectivă a românilor a amintirii unui "apostol al neamului" pune în evidență acest misionarism anonim, popular. Prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul arcului carpatic (Transilvania), conviețuirea dintre romanici și gepizi aici a fost o realitate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul arcului carpatic (Transilvania), conviețuirea dintre romanici și gepizi aici a fost o realitate. Evoluția creștinismului romanic, în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile de la sud și est de Carpați, pentru secolele V-VI

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul arcului carpatic (Transilvania), conviețuirea dintre romanici și gepizi aici a fost o realitate. Evoluția creștinismului romanic, în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile de la sud și est de Carpați, pentru secolele V-VI, nu știm nimic despre episcopia ortodoxă a "Gothiei", încetarea stăpânirii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autonome. Și în secolele V-VI, bisericile din fosta provincie Dacia s-au aflat în sfera de autoritate a Romei-această realitate bisericească a fost benefică, deoarece a conservat latinitatea nord-danubiană. Ritul funerar predominant a fost inhumația în tot arealul romanic. Ca o concluzie, în secolele V-VI, dovezile privind răspândirea creștinismului în spațiul carpato-dunărean sunt mai numeroase, dar multe elemente ale vechii spiritualități erau încă active, însă stabilirea proporției dintre creștinism și atavismele păgâne este imposibilă, credințele păgâne s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabilirea proporției dintre creștinism și atavismele păgâne este imposibilă, credințele păgâne s-au refugiat în mentalități, practici, cutume ale creștinismului românesc. Fenomenul religios în nordul Dunării, în aceste secole, este preponderent creștin, asistăm practic la supremația spiritualității creștine, iar populația romanică se integra în Biserică. Perioada 400-600 reprezintă momentul decisiv al creștinării celei mai mari părți a masei romanice nord-danubiene, concomitent cu generalizarea romanizării .50 O problemă controversată: ce religie a fost înlocuită de creștinism ? Legea lui Zalmoxis sau religia romană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale creștinismului românesc. Fenomenul religios în nordul Dunării, în aceste secole, este preponderent creștin, asistăm practic la supremația spiritualității creștine, iar populația romanică se integra în Biserică. Perioada 400-600 reprezintă momentul decisiv al creștinării celei mai mari părți a masei romanice nord-danubiene, concomitent cu generalizarea romanizării .50 O problemă controversată: ce religie a fost înlocuită de creștinism ? Legea lui Zalmoxis sau religia romană tradițională ? Sau și una și alta ? Răspunzând la aceste întrebări, P. P. Panaitescu afirmă că "amândouă aceste religii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
preot, creștini, păresimi, iar cuvântul "biserică" (vezi mai sus) se dovedește mai vechi decât ecclesia, frecvent în limbile apusene. O caracteristică a terminologiei noastre religioase este aceea că limba română a conservat termeni latini creștini, diferiți de cei ai limbilor romanice apusene: românii spun biserică (basilica) față de ecclesia apusenilor, sărbătoare-faste, crăciun (creatio)-dies natalis, rugăciune (rogatio)-prière, credință-foi. Însă, din limba română, lipsesc unele cuvinte, precum religio (în limba română, avem lege, din latinescul lex). Deosebirea dintre cei doi termeni se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
etno-culturală) pe pământul Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de rezistență și dăinuire ai întregii romanități nord-dunărene în fața pericolului triburilor migratoare. Prin creștinismul răspândit în limba latină s-a constituit și consolidat populația romanică nord-danubiană, singura creștină în afara Imperiului, la Dunărea de Jos și mijlocie, populație care va deveni cu timpul poporul român. Românii, ca popor, s-au născut și au fost cei dintâi creștini în sud-estul Europei, toate celelalte popoare creștinându-se mult

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, în continuitate fizică și sufletească cu patria noastră mamă, italo-illyrică. Pârvan încheie astfel aprecierile sale față de creștinismul daco-roman: atunci când am fost lăsați în vălmășagul barbarilor slavo-turanici, după 602, în secolele VII-X, noi nu eram niște copii, ci un popor romanic, creștin, viguros, încă tânăr, dar deplin închegat. De aceea, coloniștii daco-romani n-au pierit, ci au dăinuit și s-au înmulțit, extinzându-se în spațiul vechii Dacii.58 Sfârșitul creștinismului antic Secolul VII marchează începutul unor fenomene istorice care au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
simțitor în Dobrogea. Un fenomen important ce datează din secolele VII-X, cu implicații mari în viața religioasă a românilor, este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în menținerea identității etno-lingvistice și spirituale ale autohtonilor. Mai întâi, credințele, ideile și practicile religioase ale populațiilor care au pătruns în nordul Dunării. Crișana, Banat și valea Mureșului mijlociu erau controlate, în secolele VII-VIII, de avari, influența lor asupra creștinilor romanici este nesemnificativă. Apoi, pe lângă avari, în secolele VII-X, în arealul românesc, au pătruns și alte populații nomade răsăritene, anții, etnie de origine alanică, mai ales în Basarabia, iar urmele bulgare sunt insignifiante. Influența acestor nomazi euro-asiatici asupra spiritualității creștine autohtone

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spiritual românesc. 62 Etimologia slavă a multor vocabule ce vizează aspecte ale mitologiei și religiei populare românești nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluții în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripțor, zgripțuroaică, dar și latinul drac (draco) alături de care stau "cohorte" întregi de genii, îngeri, existențe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
populare ale românilor, sub numele de "iele" (din thr.-dc. elle sau preindoeur. ellai), din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune, Crăciune-Kračun (bg.), Troian-Trojanu. Singura populație creștină, dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crișana, Banat și Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziției lor politice și sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al VII-lea, alături de romanicii din Crișana, Banat și Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziției lor politice și sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârșitul secolului al VII-lea. Populația autohtonă, evoluția sa religioasă (creștină), după ruperea graniței dunărene a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864) și revenirea bizantinilor (970), este dificil de surprins istoric, lipsesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reducerea teritorială a Imperiului și întreruperea legăturilor cu centrele bisericești din Bizanț, constituirea khaganatului (statului) avar în Panonia și încetarea legăturilor cu comunitățile creștine din Europa centrală și Italia, criza iconoclastă la Bizanț, infiltrarea unor alogeni în arealul locuit de romanici. 63 Până în secolul al IX-lea, materialele (obiectele) creștine sunt foarte rare, cele mai multe sunt produse locale, în secolele VII-VIII, obiectele creștine scad dramatic în Transilvania, Banat, Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crișana și Maramureș, ele sunt complet absente ca și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
afirmația că mormintele de incinerație aparțin populației romanizate, cum susține Eugenia Zaharia, este falsă. Dar menținerea unor adepți ai ritului ancestral până în secolele VII-VIII este plauzibilă, iar în anumite regiuni se poate să fi fost resturi de cenușă ale unor romanici păgâni, harta răspândirii creștinismului în spațiul românesc cuprinde puncte albe pe lungi perioade istorice! Dar mormintele de incinerație și sacrificiile umane sunt clar atribuite slavilor. Prin urmare, folosirea incinerației de către populația românească creștină este cu desăvârșire exclusă. Ceremoniile funerare sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Apahida), podoabe de aur și argint, unele cu semnul crucii și alte elemente de civilizație specifică. Urmele lăsate de gepizi (vezi mai jos) lipsesc în sudul și estul Transilvaniei, în Oltenia și estul Banatului. Împrumuturile și influențele reciproce între populația romanică (autohtonă) și gepizi, ca urmare a conlocuirii în același teritoriu din fosta Dacie romană, au fost active circa 130 de ani, din a doua jumătate a secolului al V-lea până în prima jumătate a secolului al VII-lea. Amestecul elementelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ani, din a doua jumătate a secolului al V-lea până în prima jumătate a secolului al VII-lea. Amestecul elementelor de cultură materială face dificilă atribuirea lor. În schimb, în agricultură, habitat (locuință), ceramică, gepizii au fost influențați de populația romanică locală, apropierea s-a produs firesc, gepizii fiind și ei creștini, conform descoperirilor de la Morești (jud. Mureș), Noșlac (jud. Alba), Bratei (jud. Sbiu). În același timp, populația locală (autohtonă) a preluat de la gepizi unele elemente de cultură materială: ceramică, piese

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii. Soarta triburilor imigrate, care nu au părăsit aceste locuri, a fost integrarea și asimilarea lentă în masa populației autohtone, romanice și apoi românești-ei "dispar"! Arheologia și numismatica dau mărturie că populația autohtonă a continuat să locuiască în vechile așezări sau în altele noi, înființate în cursul secolelor IV-VI. Ea și-a menținut felul de viață anterior-acel habitatus spiritual specific

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În această perioadă (454-567), viața populației autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când are loc răsturnarea stăpânirii politico-militare a gepizilor din Câmpia Tisei de către triburile războinice ale avarilor. Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]