4,056 matches
-
Simpla înșiruire a titlurilor capitolelor stârnește curiozitatea: Semi-periferii și culturi de frontieră; Portughezi, români, ideologia Cruciadei și a Epocii de Aur; "Latinitatea" ca mit revelator; Întâlniri reale și imaginare între portughezi și români; Mituri culturale - Camőes și Eminescu "poeții simbol"; Romantismul - formă culturală a globalizării; Profilul literar al unui diplomat (capitol ce reia sus-amintita interacțiune dintre ambasadorul Brederode și Mateiu Caragiale); Descoperirea și construcția Portugaliei în literatura română; Convergențe politice în secolul XX; Mihail Manoilescu și Mircea Eliade, portrete românești ale
Frânturi lusitane - Lusoromânul by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8905_a_10230]
-
Mihai Zamfir Russo ocupă în proza pașoptistă un loc izolat pe care nu i-l dispută nimeni: autor straniu, în sensul benefic al cuvîntului, o mare promisiune nerealizată, poate cel mai talentat și mai original prozator din primul nostru romantism. A apucat să ne lase doar cîteva elocvente mostre de proză bună, pentru ca după aceea să se retragă în tăcere. S-a vorbit despre "secretul lui Alecu Russo": nu vom ști niciodată de ce posesorul unui asemenea talent n-a perseverat
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
de un îndrăgostit de provincia natală, dar care nu-și pierde niciodată luciditatea. Iată un exemplu de echilibru fragil greu de atins, care lui Russo îi reușește aproape totdeauna. Majoritatea pașoptiștilor vorbeau și scriau curent franceza. Bilingvismul este, pentru primul romantism românesc, aproape o regulă. în cazul lui Russo, lucrurile au mers însă mult mai departe. Franceza a fost limba studiilor sale (începînd cu vîrsta de 12 ani), ca și limba lecturilor sale esențiale. Cele mai personale pagini, redactate în franceză
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
Mihail Kogălniceanu, artistul Russo este, față de doctrinar, un "reacționar". Evident, Russo nu-i nici pe departe un apologet al fanariotismului. Originalitatea sa remarcabilă îl face să întrevadă, dincolo de preferințele personale, valoarea emblematică a trecutului și să coboare astfel la originile romantismului european. E cel dintîi scriitor român care privește trecutul nu ca un moldovean ori un muntean aflat în prea rapidă tranziție, ci ca un romantic incurabil, care descoperă valoarea ontologică a timpului trecut. "De ce oare cu cît ceasurile, zilele și
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
sprijinul propriilor opinii lingvistice, îi pomenea în cunoștință de cauză pe Pascal și pe Racine, îi cunoștea pe clasicii latini, îi deveniseră familiari Voltaire și Rousseau (de la care își va lua și numele); dar mai ales era la curent cu romantismul de ultimă oră, atașîndu-se nu doar de Lamartine și de Hugo, ci și de Théophile Gautier, Xavier de Maîstre, Alexandre Dumas pere ori Balzac, totul fără ostentație, cu naturalețea rezultată dintr-o lectură atentă. Neobișnuită a fost însă reacția acestui
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
în paginile franceze, ascunse privirii contemporanilor, sigilate cu două peceți, cu cea a limbii străine și cu cea a îngropării lor printre alte hîrtii. în acest prețios expolium, se găsește, de exemplu, primul jurnal intim românesc compus după toate regulile romantismului, intitulat Soveja. Deși nu are decît vreo 30 de pagini, găsim în el deja din belșug substanță amieliană. Pe parcursul unui scurt interval de timp - între 25 februarie și 4 aprilie 1846 - notațiile lui Russo consemnează stările sale de spirit aproape
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
a înlocuit suavitățile; contradicția sentimentelor, avântul naiv; frenezia, suspinul disciplinat: dispărând cerul (s.a.) din muzică, în locul lui s-a instalat omul. Înainte vreme, păcatul se răspândea în dulci tânguiri; a venit clipa când s-a instalat: declamația a înfrânt rugăciunea, romantismul Căderii a triumfat asupra visului armonios al decăderii..." Asaltul tenebrelor, insinuarea neliniștilor, pânda catastroficului impun adoptarea unor măsuri de protecție. Agresivitatea în muzică tinde să fie demascată și încriminată. Lumea muzicii are azi mai mult ca oricând nevoie de liniște
Un contrapunct oportun by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9822_a_11147]
-
în "Convorbiri literare"). Într-o operă de o viață care nu depășește dimensiunile unui volum de 300 de pagini, Constantin Negruzzi reușește o primă și miraculoasă sincronizare cu însuși conceptul de literatură, oferă texte subsumabile marilor curente literare ale timpului - romantismul și realismul - într-o limbă română surprinzător de proaspătă și de eficientă în spațiul literar. Și pentru ca miracolul să meargă până la capăt, acest scriitor miraculos care și-a început cariera sub semnul unei limbi române involuate, mai rău, atrofiate, ajunge
Costache Negruzzi, precursorul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9809_a_11134]
-
și tehnici la cele mai subtile provocări ale contemporaneității. Formele arhaice se convertesc subit în repere ale unei surprinzătoare avangarde, clasicismul se instalează confortabil în forme de lut sau în lemnul cioplit sumar, barocul se revarsă din împletitura de nuiele, romantismul se naște din coloratura afectivă a obiectelor, iar țipătul expresionist poate fi perceput, aproape la fiecare pas, solidar deopotrivă cu forma și cu tonul cromatic. Dar dincolo de această simultaneitate transistorică și postideologică, dincolo de generozitatea unei priviri ample și atotcuprinzătoare, Max
Max Dumitraș sau despre sculptura Zen by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9825_a_11150]
-
nasul ca un mac,/ La ieșire'ntr'un picior,/ Să mai capete-un pitac.// Dar când prind în dimineață/ A țipa, cocoși isterici,/ Răsăritul e-o paiață/ Care joacă pe biserici." (Dimineață). Alte finaluri sînt mai fragile, aplecate, cavalerește, spre romantisme desuete: Și-apoi, cu o regală nepăsare,/ Să te scobori pe trepte de sonete,/ Spre inima-mi ce-ți cade la picioare,/ Ca un umil buchet de violete?" (Din umbră). Lumea unor senzații cînd deșirate, cînd burdușite cu proză și
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
Rezultă de aci plasarea tehnicilor descrierii în perspectiva istoriei literare, care încetează să mai fie un discurs placat asupra producțiilor unor epoci. în demersul Mihaelei Mancaș se intră în dinamica structurilor interne prinse sub lupă. Semnificative sînt astfel observațiile îngemănării romantismului cu realismul, ceea ce dă un farmec aparte scriiturii multor prozatori din creația românească, ferită de convulsiile mutațiilor uneori prea bruște din sfera occidentală, mai ales cea franceză. în repetate rînduri cercetătoarea se referă la proza lui Eminescu, care, deși romantică
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
Simona Vasilache Pînă să fie un curent, romantismul e o mentalitate. Sigur că puțina literatură cumsecade, și ea amestecată cu diverse alte influențe, care ne-a rămas de la romanticii români, n-ar îndreptăți prea din cale-afară un studiu de felul Omului romantic al lui François Furet. Însă, pe
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
și cînd astfel de jurăminte să mai țin vreodată!". Iubirile Zoei, care țin, în tempo-ul pe care îl imprimă Negruzzi, mai mult de lumea lui Caragiale decît de cutumele romantice, sînt farse, vodeviluri. Negruzzi se înscrie, aici, într-un romantism de foileton, dens în întîmplări și sărac în principii, cum nu e romantismul "mare", cu morala lui alternativă, invalidată social. O comedie cu răvașe încurcate, anticipînd, din nou, vîrsta de declin a scrisorii cînd, dintr-o viață dublă, încredințată hîrtiei
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
în tempo-ul pe care îl imprimă Negruzzi, mai mult de lumea lui Caragiale decît de cutumele romantice, sînt farse, vodeviluri. Negruzzi se înscrie, aici, într-un romantism de foileton, dens în întîmplări și sărac în principii, cum nu e romantismul "mare", cu morala lui alternativă, invalidată social. O comedie cu răvașe încurcate, anticipînd, din nou, vîrsta de declin a scrisorii cînd, dintr-o viață dublă, încredințată hîrtiei și secretului, rămîne doar elementul stînjenitor, și fără nimic înalt-romantic, care poate da
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
hîrtiei și secretului, rămîne doar elementul stînjenitor, și fără nimic înalt-romantic, care poate da peste cap niște planuri foarte burgheze, asta este Zoe. Versurile triste, adînci, din Hugo, sînt niște motouri dezmințite de o realitate care deja își rîde de romantism. Chiar moartea sau, mai exact, fata tînără pe patul morții, subiecte ale unei drame delicate, clorotice, cu plînsete în fund de odaie, devin bagatele, sperieturi și-atît: "- Închipuiește-ți, Iliescule, zicea acest din urmă, aseară cînd m-am dus acasă, ce să
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
cu părul și scăunașul. Cînd, în cele din urmă, se împlinesc soroacele, Toderică nu este primit în iad, în amintirea strașnicei partide de cărți, și trebuie, cu toată necuviința lui, să stea în Rai. Dovadă de cum se întorc lucrurile... Un romantism neserios, făcînd pasul spre propria-i deriziune, pune Negruzzi în aceste cîteva scrisori despre o Românie hîtră, reconfortantă, cu vechile ei metehne, pe care le citești cu firească indulgență. Antiteză? Alb și negru? De acord, numai să știi să spui
Români vechi şi noi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9883_a_11208]
-
Nunțile era o "livre ou le caractere surréaliste est plus prononcé que dans ceux qui l'ont précédé" (83). Ar însemna că Țepeneag nu e - deși și Daiana Felecan susține contrariul - teoreticianul și practicianul original și consecvent în delimitarea de romantism și suprarealism, în impunerea unei literaturi într-o altă modalitate onirică, una autonomă. Constat cu surprindere: contradictoriu e, vai, comentariul, nu textul comentat. De altfel, Ilina Gregori (vezi fraza următoare care încheie citatul) constată și ea luciditatea metodică. Doar că
Onirismul văzut azi by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/9970_a_11295]
-
cu orice preț" ne transformă în ființe febrile și grăbite. Cât despre sexualitate, lucrurile par încă și mai dificile. Preferăm varianta romantică în care, atunci când era vorba despre dragoste, viața sexuală și sentimentul țineau balanța în echilibru. Acum folosim acest romantism pe post de scuză, evitând să privim mai îndeaproape o realitate ce nu mai are nimic de a face cu sentimentele. Discreția se transformă în indiferență, comportament care convine și care lasă drum liber tuturor anomaliilor. Cei care evocă în
Despre corp și alte năluciri by Diana Gradu () [Corola-journal/Journalistic/8945_a_10270]
-
una siropoasă, deoarece autoarea a reușit să se strecoare în intimitatea epocii și să pigmenteze narațiunea prin încrucișarea a două orizonturi distincte, jocul limbajelor asigurând echilibrul dintre sublim și grotesc, dintre tragic și comic, "arta iubirii" evgheniților, melancolia, tandrețea, senzualitatea, romantismul fiind deliricizate mai ales prin replicile țiganilor, nelipsiți din preajma boierilor. Umorul sănătos, tonic, greu de redat altfel decât prin citate, este salvator: " - Priveala, Ioniță, priveala poate să te îmbogățească. Totul respiră în jur, natura, culorile toamnei, viile... Trase aer în
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
Nu slăvindu-te pe tine... De răul lui Napoleon, intelectualitatea pactizează cu mulțimea, dobîndind, pentru prima data, statutul, la care va reveni ades, de girant cu carte al celor "mulți și nelăudați". Însă gloria revoluției s-a teșit, cu anii, romantismul e depășit, de nu cumva ridicol, iar intelectualitatea rămîne, vremuri după vremuri, să-și coacă în umbră mult-plănuita contra-revoluție, "a spiritului împotriva banului." Nici o șansă... O piață a produselor intelectuale - scrieri, în particular - constrînge elita să abdice pe criterii materiale
Suflul ideilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8994_a_10319]
-
medieval și nu-și permite aventuri speculative înspre actualitate, pentru a nu tulbura ordinea și ierarhia ideilor. Abia dacă putem sesiza, în toate cele 414 pagini ale tezei (în varianta publicată acum în volum), patru-cinci ieșiri din perimetrul medievalității, înspre romantism sau modernitate. Orlando Balaș nu iese din rigorile tematice și stilistice ale subiectului său, nu-și permite extravaganțe de nici un fel, e ca un fel de cavaler teuton îmbrăcat de sus până jos în zalele bibliografiei germanice. Nu-și permite
Un tânăr germanist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8984_a_10309]
-
semnificații și chiar categorii spirituale. Atât de atras de Grecia antică, el nu ezită să constate, în mai multe rânduri, că imaginea noastră asupra clasicității este falsă, reprezentând o creație a modernității. Iar viziunea modernilor a fost profund marcată de romantism. Argumentația sustrage antichitățile (ele însele mitologizate) unei admirații convenționale, stereotipe, restituindu-le aspectul lor inițial, genuin, fără interpolările și stilizările ulterioare: "Avem oare o viziune corectă, măcar, asupra a ceea ce a rămas? Dați-mi voie să vă atrag atenția asupra
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
mai bine. Toate ideile romantice trăiesc în această pledoarie pentru eroii coborîți în bătătură și cinstiți ca niște moși buni. Însă nu pînă acolo unde se exaltă legăturile de sînge cu Roma, "patimă care domnește astăzi mai ales în Transilvania." Romantismul lui Kogălniceanu visează cu măsură: "Să ne ferim, domnii mei, de această manie care trage asupra noastră râsul străinilor." Ce bine era să-l fi ascultat, întru exorcizarea tuturor maniilor noastre... Urmează, natural, firesc, o pledoarie pentru civilizație. Mergînd la
În urma unui târg de carte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9041_a_10366]
-
curînd după moartea lui, ferocele grobianism al țărilor civilizate. Totuși, cu toate derapajele care pîndesc un concept născut, totuși, din război - cum altfel s-au ridicat cetățile? - trebuie să-i concedem lui Kogălniceanu că omul nu poate exista în afara societății. Romantismul de academie, nededat la furtuni, vrea trebi așezate. Ideile lui, ducînd liberalismul pînă-n pînzele albe, pe tiparul știut - cine nu muncește, nu mănîncă - n-au alt mobil decît nevoia de dreptate împărțită riguros, de societate în care se știe, într-
În urma unui târg de carte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9041_a_10366]
-
realmente ceva nou; cînd a văzut că poezia lui neoclasică începe să dateze, depășită de noile orientări romantice, s-a resemnat și a ieșit din joc. A compus cele mai semnificative versuri cam între 1809 și 1828, deci înainte de izbucnirea romantismului; primul său volum, antologie de autor, apare abia în 1836 la Iași (Poezii), majoritatea concepute însă cu mult mai devreme. După decada ^30, mai compune doar puține și ocazionale versuri. A fost poet doar în prima jumătate a vieții; s-
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]