758 matches
-
Capitolul 21" —Of, slavă Domnului, a croncănit Hugo. Lacrimile strânse în ochi au început să-i curgă pe obraz în timp ce se uita la chipul minunat al doctoriței Watson. —Vă mulțumesc. Doctorița pediatră i l-a dat înapoi pe Theo. Copilul ronțăia acum fericit un biscuit și arăta mai vesel decât fusese toată seara. — Deci n-aveți de ce să vă faceți griji, a spus doctorița. L-am consultat cu atenție. Știu că arată foarte dramatic, dar nu e decât o infecție virală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
indiferență suverană. Cel puțin deocamdată, acum nu simt nicidecum nevoia să o iau de la capăt. Pătrunse în sufragerie și observă imediat laptopul, iar amintirile ieșiră din cutele memoriei, făcându-i gura pungă. Dinții i se strepeziră instantaneu, ca și cum ar fi ronțăit kilograme de lămâi. Un iepure fricos, cu urechile pleoștite, scos din jobenul uriaș, aruncat către cupola circului, în rostogolire amețitoare, un magician - de unde naiba a mai apărut și ăsta, cu prostiile lui și cu insistența aceea agasantă? -, care dorea să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
condamnat, iar dosarul clasat. După aceea, exact ca în producțiile de la Hollywood, detectivul respectiv mergea la bar, se așeza la tejghea, se îmbăta și pleca acasă cu o damă planturoasă. Punându-și răbdarea la încercare, stătuse câteva minute bune și ronțăise o lamă de gumă, gândindu-se la următoarea mutare de pe tablă. Guma avea un gust puternic (artificial, totuși) de căpșune, iar în minte îi veniseră imediat câteva imagini excitante în care rolul principal îl avea, bineînțeles, Lucia. Scuturase din cap
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
locul normelor etice știute. Tot ceea ce Îi Înveți tu pe studenții tăi, Thomas - Îi spusese Berg odată -, nu va face nici cît un strigăt de luptă atunci! Iar imperativul moral al lui Kant, nici cît laba unui șobolan, bună de ronțăit! Foamea, Thomas, omoară tot. Nu trebuie să te atașezi de nimic, pentru că vei suferi, o auzise Thomas, demult, spunînd pe Antonia. Rusoaica visase totdeauna să vadă Petersburgul, avea un glob de cristal În care puteau fi zărite miniatura statuii lui
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lucrurile. Nu ar fi tras prea mare folos nici una dintre părți. De ce un alt potop, odată ce se dovedea, În mai toate cele, că Înaintașii degeaba fuseseră Înecați În cel de mult știut? ...Au băut ceai, Thomas și un whisky, au ronțăit alune și pesmeți, au vorbit despre muzică, despre Ann, despre viitorul acesteia, despre climă, despre Amsterdam. Helga, binevoitoare, elegantă, frumoasă - Îi plăcuse lui Thomas de cum o văzuse -, s-a oferit să Îi arate acestuia, dupăamiază, orașul. Maricrisa mergea În vizită
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Un sfîrșit acvatic; sau o altă renaștere; marea nu ar fi fost decît un imens lichid amniotic În care, embrionar, Thomas, În loc să piară, ar fi devenit veșnic. Asimilat În celulele hoardelor de heringi ce s-ar fi hrănit din el, ronțăit de oamenii care pescuiau heringi, de cei care cumpărau peștii; atomii corpului său ar fi trecut, apoi, În urmașii acelor oameni. În Ingrid; și cîteva dintre femeile pe care le cunoscuse ar fi gustat, fără să știe, din el, născînd
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
din care scoase niște bastoane lungi de ciocolată. Întinse unul tânărului, dar când acesta vru să-l ia cu mâna, ea-l trase înapoi, ducîndu-i-l de-a dreptul la gură. Luă și ea un baston, pe care începu să-l ronțăiască, înșirînd în același timp, pe masă, mănușile de piele, pe care se pregătea să le frece cu benzină. - Va să zică, ai să studiezi medicina? Domnul doctor Felix Sima! Sună foarte frumos. Vreau s-ajungi un doctor mare, dar mare. Însă, apropo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
închiriată de Pascalopol, și ședea oricând la îndemîna ei, agitând un pachețel cu mâna. Felix alergă intrigat și descoperi că fata avea în mână un pachet de ciocolată fină. - Rupe din el... nu tot... nu tot!Apoi Otilia începu să ronțăie cealaltă jumătate și porni iar cu trăsura. Otilia amesteca o seriozitate rece, blazată cu cele mai teribile copilării. Într-o zi îmbrăca păpuși, în alta mustra pe moș Costache că se murdărește pe haine cu scrum de țigară și-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
obosit? Pentru mine, nu! Mergem încet-încet. Tot drumul, bătrânul bombăni, ocărând în surdină pe Stănică: pungaș, escroc etc. Ca să-i facă o plăcere lui Felix, găsi cu cale să cumpere de pe drum un fișic cu alune americane, pe care le ronțăi aproape numai el. Sosiți în fața restaurantului, G. Călinescu moș Costache trimise pe Felix înainte, spre a preveni pe patron. Felix se strecură cam stingherit printre mese, fiindcă începuse să se strângă lumea (erau orele zece), căutând din ochi pe Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
satisfacției și arunca lui Felix priviri recunoscătoare. Cei doi plecară, însoțiți până în ușa gangului de Iorgu, care-i sui într-o trăsură, dând ordine birjarului cunoscut să-i ducă în contul lui. - V-ați învoit? întrebă Felix. - Hîhî, mormăi Costache, ronțăind din alunele cu care-șiumpluse buzunarele. Apoi își dezvoltă gândul între două mestecări. Dacă nu mai sunt legi în țara asta și nu poți să lași ce-i al tău cui poftești, vând mai bine. Dau eu cui vreau, și dumnealor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe vremea când scoteam cuptorul! - Ei, ce miroase? zise Stănică cu umor. Ți-am adus covrigii tradiționali. Ce poate să-ți aducă un pârlit ca mine, ajuns la covrigi? Uite și alune. Bătrâna luă covrigii, foarte încîntată, și începu să ronțăie monoton. - Ia să văd, cine mai e pe aici? continuă Stănicăridicînd capul. Pe un pat bătrânesc, înalt și lat, cu multe suluri și perne, dar fără tăblii, ca paturile țărănești, ședeau îngrămădite vreo cinci fete de vârste felurite, de la cincisprezece
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vă pasă, zise el ironic, vă jucați cu banii. Mamaei de viață! Când oi da de filon, mă scald în șampanie. Dați-mi niște bani, că mi-am cheltuit ultimele resurse pe covrigii tantei Agripina. Agripina asculta mulțumită discuția și ronțăia. - Cât să-ți dau, Stănică? întrebă verișoara. - Ce să-mi dai? Am zis și eu, așa. Parcă tu ai bani?Bărbatu-tău te ține din scurt. Să-ți văd geanta. Stănică luă într-adevăr geanta, privi în ea, mișcă admirativ
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trebuie, pătrunjel, scorțișoară și unt de nucă (cum se mânca odată), și înăcrești cu zeamă de lămâie. Și lași să fiarbă. - Și pe urmă, adaugă Stănică cu apetit, presari pe deasupra tot scorțișoară pisată! - Așa mâncam noi, bătrînii! încheie simplu Agripina,ronțăind alune americane. Stănică își continua ancheta prin rafturi. Se uita acum la ceștile de cafea, multe și desperecheate. Una plină de stafide o deșertă pe gât. Cele mai delicate aveau forma unor boluri de ceai chinezesc, erau mici și zugrăvite
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără să se supere? Găsi pe Otilia ghemuită pe sofaua ei, mușcând nervos din vârful unei batiste de dantelă. Felix desfăcu pachetul de ciocolată, rupse o bucată și-o întinse fetei, care o luă în tăcere și-ncepu s-o ronțăie. Mici lacrimi i se rostogoleau pe obraz. Neștiind cum să înceapă vorba, Felix întrebă: - Otilia, ce gândești tu acum, de ce plângi și nu spui nimic? - Papa moare! - Poate că nu, cred că e în afară de vreun pericol imediat. - Toți cei care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
găbjit o pereche, poți să abțiguiești 53 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI aripile raglanului putrezit. Celei de-a doua aripi a trenciului i se descusură tivurile și cusătura laterală, pârâind încetișor, cu sunetul cu care un caniș ar fi ronțăit un biscuit. - Ce regi, boangă?... - Cei șapte... - Nu-s stricăciunile de care ne-au învățat comuniștii la radio?... Că se parangheleau, în petreceri, la Sinaia, până le aruncau reginele la popi, pe coclendere, cu belciugul coroanelor... Și până i-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dar mi-ai încredințat-o stricată... E tristă. Nu mișcă din fund!..." E câte unele care-și mișcă. Dar nu pune destulă conștiință în asta... Cât timp ai lipsit? - Doi ani. 69 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Fiara le ronțăia lor sfinții, pantele, lăstărișul de pe Muntele Măslinilor, apele verzi ale Iordanului, ramurile de finic pe care le agita Ceaușescu... pentru că pictorul ăla, parcă-se Sabin Bălașa, îl pictase în sfârcul turlei și pe Ceaușescu, deșelând cu petele lui de ficat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
câmpul muncii. Cunoștea și o pensiune tainică, particulară, cu circuit închis, ținută de o rubedenie mai de pe departe de-a sa, mare profesoară de romînă-engleză, care accepta în internat și băieți. Era un loc excelent, în care putei să-ți ronțăi în liniște pastilele, între sendvișurile cu parizer sau cu friptură de curcan. Distinsa profesoară era o tipesă. 290 DANIEL BĂNULESCU metrou uitau, uneori , să deschidă rapid ușile. Nici unul însă, până azi dimineață, nu uitase atât de mult... Pe de altă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și un fum gros se răspândi împrejur. Pungașii se apucaseră iar de barbut. Oacă, cel mai mic, ședea deoparte, că se curățase, și ronțăia semințe. Lângă flăcări, bătătoriră pământul cu palmele, și Bozoncea scoase zarurile. De data aceasta, meșter se dovedi codoșul. Scuipă și-și făcu semnul crucii, că era bisericos. Babaroasele cădeau clănțănind în praf. Hoții priveau cu ochii aprinși norocul. - Șanu-Brăila! spuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sub ei se vedea lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poala plină, trecea pragul, potolindu-le: - Ho, nesătulelor, ho, că v-am adus... Și le împărțea morcovii reci și proaspeți. Tinca se uita la al ei, glumea cu celelalte, ca între bătrâni, despre sculele bărbaților morți și se apuca să ronțăie. Îi da mâna, că mai avea câțiva dinți, dar ce te faci cu celelalte, știrbe toate! Mița cerea un cuțit și se apuca să-și curețe bucățica ei. Tăia solzii umezi, aripile verzi-albicioase care înfloreau în capul morcovului, și când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe care i le păstram. Puțin, îmi spuneam, căci nu-mi permiteam să risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu tot corpul ciupit ca de un vărsat. A murit uitându-se drept în ochii mei. Ei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
desenul lui Luca. — De unde știi ? îngăimă Jenică. — Am fost și eu odată copil. Asta e taina magilor. Se întoarse în spatele tejghelei, luând foaia cu el. Tărâmurile se împărțiseră în două, astfel încât făcură namilei loc să intre. Fetița venea în urmă, ronțăind ciocolata. Uriașul arătă spre pachetul de țigări și Maca i-l întinse. Apoi își aminti de neîndemânarea aceluia, scotoci și îi dădu o țigară. — Om bun, se hlizi uriașul. — Care dintre noi ? întrebă Maca. Era o întrebare peste puterile căpcăunului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
veritabil trebuie să fie Așa ceva încă nu există Înțeapă și împroașcă înapoi Strigătul păsării de o mie de ani Înghețat ca un cuțit Stomac întunecat MORTII SE ÎMPART, SE ÎMPUTREZESC PIANISTA (îl oprește): Cele mai multe oase scârție Oasele ne povestesc Oasele ronțăie oase, cranț, cranț Domnilor și Doamnelor și domnii mei Aceasta e presiunea mortală Înalta presiune mortală de folosință generală COMPOZITORUL (furios pe cei strânși în jurul mesei): Pe de altă parte ce vreți voi Din punctul culminant scâncește încăpățânarea ca o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
apucături de killer politic. Pur și simplu, vreau să contribui la dezbatere, să destind atmosfera", adică mai pe românește, să mai facă niște tumbe și giumbușlucuri, ca aprigii democrați de la PDL, să-și mai descrețească frunțile și să nu-și ronțăie unul altuia gâtul. Acum iată una, chiar pe placul meu. In localitatea brașoveană Racoș, românii și ungurii au uitat de „nem tudom romaniok", s-au aliat, au pus mâna pe topoare, furci și ce mai are omul contondent prin casă
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
omului ei. Femeia parcă nu mai avea astâmpăr, făcea mișcări dezordonate, își plesnea fruntea, se lăsa pe vine în fața băncii și imediat ridicându-se, uitându-se buimăcită prin încăpere. Deodată se repezi la bătrânul cu care venise și care acum ronțăia un măr scos de cine știe unde. Îl zgâlțâi așa de tare și neașteptat încât bătrânul uită să mai înghită bucata de măr mușcată și căscă niște ochi mari alburii în care se citea un fel de spaimă amestecată cu o mare
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]