1,867 matches
-
acuma, cậnd? I-aș fi răspuns: acum, Yoane, acum! Era deja prea tậrziu, fiecare dintre noi avea probemele lui. N-am rezistat însa tentației de a-i săruta obrazul proaspăt bărbierit, în care am deslușit tainic semnele virilității. M-am rușinat puțin de gestul meu necugetat, izvorật parcă din disperarea apropiatei despărțiri, dar n-aș fi găsit niciodată, oricật de talentată aș fi fost, cuvậntul acela magic prin care să-i pot dărui măcar un singur strop din ambrozia hărăzită zeilor
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Care bunică? — Spune că se numește... Mary? Am clătinat din cap. Nici o bunică pe nume Mary. —Bridget? Am clătinat din nou din cap. —Bridie? Nu, am spus stânjenită. Destest momentele când astfel de oameni o dau în bară. Mă simt rușinată pentru ei. —Maggie? Ann? Maeve? Kathleen? Sinead? Morna a înșirat fiecare nume irlandez de care auzise vreodată, uitându-se la Ryan’s Daughter și cumpărând CD-uri cu Sinead O’Connor, dar nu nimeri numele nici uneia din bunicile mele. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Nu mint! Adevărul adevărat. Tot. OK, m-am gândit - nu întru totul convinsă - și am citit mai departe. M-am așezat pe scaunul din față lângă Gorila 1. Gorila 2 a trebuit să stea în spate, rușinat de perdelele cu volane. Eu: Gorilă 1, ai și-un nume cumva? Gorila 1: Colin. Eu: Gorila 2 are un nume? El: Nu. Gorilă e suficient. Eu: Care-i treaba cu perdelele cu volane? El: Doamna Big. Eu: Există și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
vag că Împreună cu Belbo și cu Diotallevi rezolvam un fel de puzzle care ne făcea să pierdem zile și nopți Întregi, dar nu-i mai spusesem nimic, de când Îmi ținuse predica aceea a ei despre psihoza asemănării. Poate că mă rușinam. În zilele acelea i-am povestit tot Planul, Încheiat În cele mai mici amănunte ale lui. Ea știa de boala lui Diotallevi, iar eu mă simțeam cu musca pe căciulă, de parcă aș fi făcut ceva neîngăduit, și Încercam să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
țuguiate, fără să lase să iasă vreun sunet. Așa se pronunță numele maladiei tabu. Gudrun se ducea să-l vadă pe Diotallevi În fiecare zi și cred că-l deranja, din cauza ochilor ei plini de milă. El știa, dar se rușina că o știau și alții. Vorbea cu greutate. Belbo scrisese: „Din chip i-au rămas doar pomeții“. Părul Îi cădea, dar asta era din cauza tratamentului. Belbo scrisese: „Mâinile lui nu mai sunt decât degete“. Cred că În cursul unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă invitase astăzi să ies cu el și i-am spus că sunt ocupată, doar nu vrei să trec drept mincinoasă. Nu treci deloc drept mincinoasă, erai Într-adevăr ocupată cu mine, ăsta-i un lucru de care să te rușinezi? Nu că mă rușinez, dar dă-mi voie să am și eu regulile mele de politețe. Plecaseră de la restaurant și Începuseră să urce din nou pe cărare. Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ies cu el și i-am spus că sunt ocupată, doar nu vrei să trec drept mincinoasă. Nu treci deloc drept mincinoasă, erai Într-adevăr ocupată cu mine, ăsta-i un lucru de care să te rușinezi? Nu că mă rușinez, dar dă-mi voie să am și eu regulile mele de politețe. Plecaseră de la restaurant și Începuseră să urce din nou pe cărare. Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo nu-i cunoștea, prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zisese nu contează, urcând câțiva kilometri se pot găsi o sută de alte locuri mai bune decât ăsta. Găsiseră un restaurant la două și jumătate, Într-un târg mizer pe care, după spusele lui Belbo până și hărțile militare se rușinau să-l Înregistreze, și mâncaseră macaroane răsfierte, asezonate cu carne din conserve. Belbo o Întreba ce se ascundea aici, pentru că nu era o Întâmplare că ceruse să fie adusă tocmai unde trebuia să sosească Agliè, voia să provoace pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la orice freamăt estetic și la orice solidaritate de idei, Începuse să se plângă că era târziu, că el voia să se Întoarcă acasă, că nu mai avea salivă, etcetera etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
picioare, unul cu un fel de jug din lemn din care atârnau două baterii de mașină, pe o sfoară. La ce Dumnezeu le folosea? Bărbatul aducea cu un bou electrificat. Wendy și Wyatt zâmbiră trecând pe lângă ei; bărbații părură să se rușineze și se uitară În altă parte. Wendy și Wyatt nu i-au recunoscut, erau piloții bărcilor, Pată Neagră și Limbă, cei care-i plimbaseră pe lacul puțin adânc. Pentru cei mai mulți turiști, birmanezii arătau la fel, În afară de distincția bărbat - femeie, bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de un roșu aprins, și creșteau În solul spongios, adânc, Între rădăcinile unui copac găunos. —Uite, ce roșu - aprins, aproape fluorescent, spuse ea. Moff se Întoarse și văzu ce găsise. Apropiindu-se, lui Heidi i se tăie răsuflarea și se rușină numaidecât. Proiectilele aveau forma exactă a penisului În erecție, cu glugi bulboase, iar roșul le făcea să pară umflate, gata să pocnească. Se Întoarse, căutând repede alte plante comestibile. Însă Moff Încă mai cerceta planta. —Douăzeci de centimetri lungime, aproximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
străduințele mele de a-l liniști s-au dovedit zadarnice... Până am ajuns, după vreo treizeci și ceva de minute, la hotelul din Bruxelles unde stătea. Numai acolo s-a liniștit și ne-am despărțit după ce mi-a urat, parcă rușinându-se puțin, "Noapte bună!". Altă dată, într-o splendidă noapte de vară, sub un cer senin înstelat și clar de lună, mă întorceam acasă după un sfârșit de săptămâna la Knokke, orașul balnear de pe litoralul Mării Nordului, cu plaje îndrăgite de
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
lipsit de mijloace proprii. Până la plecarea lor din România după câteva luni nu am știut ce este lipsa, ba câteodată îmi permiteam să invit câte un prieten să se înfrupte și el din bunătățile preparate de sora mea. Nu mă rușinez să recunosc că am iubit profesiunea pe care o alesesem hotarârea de a studia filosofia am adoptat-o definitiv cu trei ani înainte de terminarea liceului; eram mândru de universitatea în care studiam, la fel cum eram mândru, în pofida condițiilor materiale
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
sosită de la curtea domnitorului Ștefan al Moldovei. - Încântat, frumoasă doamnă! spuse francezul, cu o plecăciune. Curtea domnitorului Ștefan trebuie să fie extrem de... atractivă cu astfel de prezențe. Cu Îngăduința fratelui dumneavoastră, v-aș invita la dans. - Dar nu știu... se rușină Erina. - Ah, dar aceasta e cea mai măruntă dintre probleme... Eu Însumi am mari dificultăți În a imita mișcările acestor exersați dansatori. Dar, sub protecția măștii, se poate Învăța orice dans... Nu-i așa, monsieur Litovoi? François de Montpellier rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nuanțele de galben ale pământului, dizolvate În maro, pe măsură ce planul se Îndepărta, și apoi Într-un albastru-deschis, la linia orizontului, pentru a reveni la albastrul-Închis al hainelor personajului tocmai sus, În tăriile cerului. - Parcă depărtarea... spuse, Într-un târziu, ușor rușinat de neștiința lui. - Extraordinar! exclamă Giovanni. Puțini și-ar fi dat seama. Într-adevăr. Depărtarea. Cum ai ajuns acolo? - M-a dus culoarea... mărturisi Alexandru. Culoarea m-a luat din planul apropiat, unde nu mă reține nimic, căci trei dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sale de moralitate, cari nu sunt destul de puternice pentru a-l face să vorbească, seamănă mult cu purtarea bisericoasă și actele de caritate ale unei "gazde de hoți" carele, cu tot disprețul ce-l afectează pentru protejații săi, nu se rușinează de-a se pune în fruntea lor și de-a-i acoperi cu vaza sa politică. De astă dată să nu ni se zică că exagerăm. Epitetele cu cari se gratifică roșii în familie, titlurile de hoți, speculanți ai intereselor publice
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
patrioți când nu mai au altă resursă, și astăzi, după cinci ani de jaf nerușinat, stropesc lumea cu echipagiurile lor, [î]și reparează casele din banii statului dîndu-le cu chirii enorme la cutare sau cutare administrațiune publică (cum nu se rușinează a o face însuși d-l ministru de finanțe), creează posturi lucrative cu lefuri întreite decât acele ministeriale și mai joacă și comedia dezinteresării politice, depunând niște portofoluri ministeriale cari au ajuns într-adevăr niște posturi secundare în privința lefei. Astfel
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
extrem de atenți la fiecare gest. O lume bogată și rafinată care își permite să cheltuie (aproape) zilnic suma rotundă de 25 de euro pentru o masă obișnuită de prânz, pentru că cea à la carte este cu mult mai scumpă. Regăsesc, rușinat de plăcerea pe care o pot resimți, o Genevă familiară, mic-burgheză și tare bine așezată, cea cu care am interacționat atât de multă vreme. O societate a cărei morală calvinist-protestantă m-a schimbat în profunzime, prin "influență", ca să folosesc o
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
noaptea asupra ungurilor la Baia. Și i-a dat Dumnezeu în mâinile lui Ștefan voievod și ale oștii sale, și mare mulțime dintre dânșii au fost uciși. Și craiul a fost săgetat atunci în luptă. Și astfel s-au întors rușinați pe altă cale mai scurtă, și nu a fost cum gândiseră ei, ci s-a întâmplat cum a fost voia lui Dumnezeu, Părintele atotțiitor”. La 5 februarie 1468, Ștefan cel Mare se afla la Suceava. Din privilegiul pe care îl
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
era o femeiușcă înaltă, blondă, subțire ca o viespe, elegantă, apetisantă; avea niște sprâncene foarte subțiri, iscusit desenate, rimelate, de sub care ochii negri și focoși fugeau în toate părțile cu neastâmpăr și cutezanță, încât, de cum o vedeai prima oară, te rușinai și lăsai ochii în jos, apoi te întrebai în ce măsură poate el, omul acesta, Grigore Moscovici, stăpâni și îmblânzi un asemenea "mânz nărăvaș"? ... I-am văzut de mai multe ori împreună; și-am rămas mirat și ușor contrariat că el, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
apleacă ușor frunțile cu deferență, rușinate, serioase, tăcute. Și încep să urce potolite. Mă gândesc: "Oare ce a intervenit? Să le fi dojenit fostul profesor? Dar n-am auzit nici un schimb de cuvinte! Să-l fi cunoscut și s-au rușinat? Cine știe, ce s-a întâmplat? Poate a fost suficient să-l privească și să se gândească într-o clipită, ca și când ar fi privit într-o oglindă, că și ele ar putea să fie cândva așa, împovărate de ani! Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cristologic. Ca intelectual ce și-a asumat escaladarea Golgotei, poetul se consideră, astfel, păzitorul ființei neamului său, alături de "un Bălcescu, un Eminescu, un Iorga, un Vasile Voiculescu, un Mircea Eliade..." (p. 126), mereu și mereu la antipodul parvenitului ce se rușinează de obârșiile sale. Aitmatov a numit acest fenomen mancurtizare, un produs prin excelență al Cancerului roșu. Splendidă e la Cezar Ivănescu lectura Mioriței printr-o grilă sau în cheie zodiacală, în plin plan fiind aduse simbolurile Berbecului, Racului, Cumpenei și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o altă categorie de rezistență, cea a diamantului, proiectele de măcinare a civilizației românești țintesc mai ales în arheitatea ei. De aici și sentimentul inoculat cu multă perfidie în subconștientul românilor, nu doar al celor din Basarabia, de a te rușina să fii român, de a prefera să fii minoritar în propria țară. Iar guvernarea comunistă din Basarabia, politicieni aserviți actualei puteri imperiale a Rusiei până la abjecție, a adâncit fisura conștiinței naționale a unor basarabeni până la niște cote ce țin de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
În tren, Într-un compartiment. Acolo..., nu-mi mai amintesc exact, erau deja acolo, sau au venit ulterior..., dar erau două doamne care, văzându-mă Însângerat la mâini și ținut În condițiile ăstea au protestat: „Se poate domnule...!”. S-au rușinat și m-au dezlegat. Am ajuns la Gara de Nord, am schimbat trenul, am ajuns la Brăila și m-a dus la Securitate. Când ați ajuns acolo? Vă mai amintiți data? Cred că era ultima zi din luna iulie, pentru că din ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
înaltă „diplomație” când, inevitabil, vor apărea polemici arzătoare între Lionel și fiul lui, Ralf. Cum? Exersând calm răbdarea și intervenind cu grijă ca totul să nu se transforme în vibrații de ură, în negativitate, în amintiri de care să ne rușinăm. Iulie Este ultima zi a lunii iulie 1990. N-am scris nimic în acest caiet despre zilele trăite. Oare am pierdut timpul cu bagatele? Fără îndoială. Am fost nevoită să trăncănesc la telefon, din politețe. Dintre toți, Andrei (Bart) e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]