985 matches
-
ăsta, numai prin sărut și totuși ceva, respectul... Bine, darling, n-avea nici o grijă, o să-i cer lui daddy să-l cheme pe Santiaguito să-și petreacă primul Crăciun cu noi. Bobby se uita la ea și ba se simțea rușinat, ba se simțea În largul lui. Și ea i-a povestit o mulțime de lucruri despre tatăl lui, Îl mai iubea și acum, nu, nu era ca Juan Lucas, trebuie să ți-l amintești, sigur, erai foarte mic, dar ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Într-o fărîmă din trecutul ei, acum o clipă, căzuse pe jos. Se Întreba ce-o fi cu picăturile astea pe pînza scîndurii, dar chiar ele o făcură să se aplece ca să ridice vasul, zîmbi cînd o văzu venind, pocăită, rușinată, venea ascunzîndu-se după vasul cu apă. dar acum ea, sînt eu, maică-ta, alerga s-o salveze și-i poruncea dă-te jos din trăsura asta, Dora!, fata mamii!, ascultătoare, supusă, ea sărea din trăsură și vînzătorul de Înghețată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
față de ea. Nici nu avea cum, la momentul ăsta. Nu mai era omul care fusese, și asta numai dacă te gândeai la ce-i făcuse ea. Simplul fapt că-i accepta compania o uimea și o făcea să se simtă rușinată și recunoscătoare. Nu știa ce însemna noua lor legătură și cu ce s-ar putea alege el din asta, asta dacă se va alege cu ceva. Pentru ea, întâlnirile cu el însemnau diferența între a rămâne pe linia de plutire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
câtorva prieteni apropiați cărora le arătase câteva pasaje îl convinsese că ar putea exista un public pentru astfel de eseuri. Aprobarea publicului nu însemnase nimic până când o căpătase. Acum, ideea că-și va pierde publicul îl făcea să se simtă rușinat. Ceea ce începuse ca o activitate secundară devenise definitorie, o definiție care dispăruse în momentul în care îi dăduse crezare. Avea doar cincizeci și cinci de ani. Cincizeci și șase. Cum avea să-și umple următorii douăzeci de ani? Exista laboratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un simplu gest de politețe, spuse el. Dacă toată lumea... Nu e politețe, țipă ea. Pur și simplu le fuți creierii tuturor. El dădu înapoi. Evident. Asta era maximum din partea lui în materie de cruzime, ceea ce o făcu să se simtă rușinată. Când ajunseră la dezbatere, era deja spăsită. Îl luă de braț, în timp ce traversau parcarea primăriei. Îi dădu drumul în hol, când îi văzu pe Karsh și pe colegii lui de la Platteland. Rămase cu ochii în jos, la marmura de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu mai spuse nimic. —Te cunosc eu, Bărbate. Noblețea Weber. Cunosc eu mintea aia a ta de idealist. — Nu e ceva ce... îmi doresc. De-aia m-am întors așa de repede. —Ai fugit? izbucni ea. Apoi se înmuie iar, rușinată. Nu știai, atunci când am vorbit despre întoarcerea ta acolo? — Nici acum... nu știu. Nu e... Ar fi vrut să spună dorință, dar suna vag. Nesigur, ca în scrierile Celebrului Gerald. Altă strădanie disperată pentru a face din haos o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
însoțit prima noastră întâlnire, că nu mi-a sfâșiat corpul, că nu am țipat, că am fost tăcute amândouă, iar eu am zâmbit mereu. Vechea și nevindecata mea angoasă pare să fi luat o pauză. Frica de moarte e cam rușinată și retrasă în bârlog, nu doar că n-am decedat, dar am adus o ființă nouă pe lume. E ca și cum edificiul scheletului meu psihic s-ar fi prăbușit, atunci pe drum, și acum se reconstruiește, cu alte unghiuri, cu arcuri
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
cale să ajungi pînă la ea“ - am zis - „chiar de-ar fi fost nevoie să spargi zidul!“. Ei, asta l-a dat gata: n-a mai putut să se uite-n ochii mei și-a Întors privirea cu un zîmbet rușinat. „Ei, și-acum ce-ai de gînd să faci cu hîrtiile astea vechi?“ - l-am Întrebat. „Cred că acum nu mai ai nevoie de ele“ - am zis. „Nu prea văd la ce-ți mai folosesc.“ „Nu“ - a zis - „mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aruncat pe toate-n cap... că doar aveam găini care făceau zilnic o groază de ouă. „Cum naiba ți-o fi venit să faci așa ceva?“ - am zis. „Pai, dacă mi le-a dat cu cinci cenți duzina“ - a zis cam rușinat - „a fost un chilipir, parcă mi-a părut rău să-l scap.“ „Și dacă ți le dădea cu doi cenți duzina, tot risipă era! Nu ne folosesc la nimic“ - am zis. „Ba ne folosesc“ - a zis. „Le dăm copiilor.“ „Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
am continuat nebunește: rolele de sub scaunul meu zburau înainte, abia lăsîndu-mi timp să-mi pregătesc spatele și umerii pentru bătaie. David, care niciodată nu făcea vreun comentariu, a strigat furios: "Calmează-te, pentru Dumnezeu. Folosește-ți capul!" M-am simțit rușinat, înjurînd în sinea mea. Dacă și David își pierduse încrederea în mine, cum mai aveam să-mi fac brațele și picioarele să mă asculte? Cu îndrăzneala disperării am recuperat, și cînd ceva mai tîrziu David a spus " Da, ține-o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
dacă-mi permiteți, prețul mă atrage, e nouă mii litrul". Zice el: "da' nu cumpără nime', asta-i pântru sârbi, e proastă, bate avansurile la motor cu benzina asta". "Aha", zic. "Păi, vezi", zice. Mă aburc la volan și plec rușinat, las înaintea mea un beamveu așa cum stă bine unei dacii autohtone și îmi fac reproș că adică de ce a trebuit să mă intimidez, trebuia să-i spun aluia în nădrăgoci că la mine cam bate avansurile la buzunarul cu salariul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ceremonie vin amestecat cu apă într-o cupă și dă de băut la toți cei ce au ucis dușmani în bătălii. Acei ce nu au avut această glorie nu pot gusta din acea băutură și se țin de o parte rușinați; și aceasta e pentru ei cel mai mare semn de dispreț (IV, 66). Sciții observă oarecare ceremonii particulare pentru a se lega mutual prin jurământ. Se toarnă vin într-o cupă și se amestecă în el sânge, pe care contractanții
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
de brațul lui mare și-l ținea ascuns sub pătură, dar odată se trezise cu el afară, iar copiii se ghemuiseră în jurul lui și se holbau. — Ai putea ucide pe cineva cu ăsta, a spus băiatul admirativ. Lanark se simțea rușinat, pentru că și lui îi trecuse asta prin minte. Trase brațul și murmură fără mare convingere că două mîini de om ar face o treabă mai bună. Da, îl aprobă băiatul, dar nu într-o luptă. Lanark descoperi că brațul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
strada, amestecul de sfidare și autocompătimire topindu-se într-un sentiment de izolare tragică. Atunci văzu că peste drum, înaintea lui, nu erau omoplații lui Kate Caldwell dansînd disprețuitor, ci o bătrînică energică ducîndu-și sacoșa. Ajunse la terenul de joacă rușinat și dezamăgit. Apoi se duse spre școală pe un drum care îl solicita mai puțin cu complicațiile lui emoționale. Descurcîndu-se bine la unele materii și învățînd să o ducă prost la altele fără să-i supere pe profesori, ajunse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
intrat în institut. Ultima oară cînd am auzit de ea, începuse să lucreze pentru consiliu. Dacă n-ai văzut-o pe coridoare, înseamnă că s-a alăturat grupului de bază, Cortexin, probabil. Avea talent deosebit pentru comunicații. Lanark se simți rușinat și neputincios. Dorea să-l urască pe Sludden, dar nu găsea un motiv rațional. Am văzut-o pe Nan și copilul ei, spuse Lanark pe un ton acuzator. — Mi-a povestit Rima. Mă bucur că sînt bine, zise Sludden zîmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că era doar un intrus acolo. Se afla la jumătatea drumului spre ușă când simți privirea femeii ațintită asupra lui. - Domnule colonel, mormăi el, vă mulțumesc pentru onoarea... Glasul său suna dezgustător chiar și pentru propriile-i urechi. Se întrerupse, rușinat. Îl inundă un val de nesiguranță, nevenindu-i să creadă că așa ceva i se întâmplase tocmai lui. Aruncă femeii o privire ca și cum, timp de o clipă, i-ar fi pus la îndoială identitatea. Medlon vorbi în același moment. - Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
nesigur: "N-am de gând să mă fac de râs. Eu unul... " "Clark Fara..." - clipi ecranul. "Clark Fara..." Sări în picioare strigând: - Ăsta-s eu!... Eu sunt! Nimeni nu întoarse capul. Nimeni nu-i dădu nici cea mai mică atenție. Rușinat, se strecură de-a curmezișul sălii până la locul unde b gloată de bărbați asalta un coridor dincolo de ușă. Liniștea ce domnea pe acel coridor era aproape la fel de copleșitoare ca și zgomotul căruia îi luase locul. Era greu să se concentreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
inima îi zvâcni în piept; îi dădură lacrimile. Se șterse la ochi cu dosul mâinii ca să mai poată vedea ceva în jur, își aminti de tatăl lui Creel care murise de mult și păși mai departe, fără să se simtă rușinat. Unui om furios îi făcea bine să verse câteva lacrimi. Lacătul masiv cedă în fața energiei concentrate a micului revolver. O flamă scurtă, și metalul se dizolvă. Păși înăuntru. Era întuneric, nu vedea nimic, dar nu aprinse imediat luminile. Merse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ce trebuie. Am să strâng cele necesare în autoavion, inclusiv un pat pliant. O să dormim în cămăruța din spatele atelierului. Zorile se revărsară palide, dar se făcuse ora zece când se ivi o umbră în ușa deschisă; intră jandarmul .lor. Părea rușinat. - Am un mandat de arestare. - Spune-le celor care te-au trimis, îi spuse foarte hotărât Fara, că m-am Împotrivit arestării - cu arma. Își potrivi fapta după vorbă atât de repede încât Jor rămase nemișcat - un bărbat voinic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de la sine. Nu-ndrăzni să pășească înăuntru. — Ești aici? întrebă. Hei, Godun! Grăsunul apăru dinspre dreapta, unde, într-o încăpere mai mică decât mansarda, își improvizase biroul. — E ceva? zise îngrijorat. — Cred că mi-a venit o idee, îi spuse rușinat că deodată dăduse buzna. Vezi fâșia asta golașă din fața vitrinelor? Ne alungă clienții... — Homare, e noapte, ce tot vorbești? Dar, în timp ce privea împreună cu prietenul lui în direcția pompelor de benzină, fu ca al doilea ochi, ca a doua ureche a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Am priceput imediat că găsise, când mersese cu mine, un prilej să ridice pânza care acoperea bucata de marmură. "Dar nu-i nimic, chicoti ea ca să mă consoleze, ai să faci tu o sculptură mare dacă o să ai energia necesară". Rușinat, furios, am reacționat grosolan. Am îmbrîncit-o, "du-te dracului cu energia ta", apoi am plecat trântind ușa. Din întîmplare, pașii m-au dus în noaptea aceea în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în întuneric
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a întrebat, obraznic, dacă ne-am băut cafeaua. Cu alte cuvinte: "Cărați-vă!" În clipa următoare am auzit o bufnitură. Masa la care stătea Profetul s-a prăbușit sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la locul lui rușinat ― încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? ―, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom, iar Călugărul părea rușinat că trebuia să ia parte la o asemenea treabă. Victor stătea deoparte, cu dicționarul lui pe genunchi și tăia din când în când câte un cuvânt. După ritmul în care tăia acum cuvintele, amenința să rămână mut. Eu râdeam mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcut să-și iasă din pepeni și mi-a zis cu voce puternică de om enervat: „Ieși afară, parșivule!”, dar în enervarea lui în loc de „ș” a pronunțat scrâșnit litera s, încât izbucnirea lui suna așa: Iesi afară, parsivule! Am părăsit rușinat prăvălia și mereu mă urmărea acea literă „ș” transformată în „s” care era cu totul altfel de cum ar fi trebuit să fie. Am povestit acasă la ai mei și tata i-a dat dreptate domnului Tachi și am povestit cu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lume întreagă confirmă) că pe unde treceau armatele germane, ale celui de al Treilea Reich, au dat foc și au pustiit tot ce au putut în calea lor. În urma lor doar jalea, foametea și plânsul” (pag.253). “Acum erau bătuți, rușinați, înfricoșați, nici urmă din aroganța lor și din falsa lor politețe. „Erau umili și mărunți. Ei, falnicii, învingătorii, rasa superioară. Tatăl autoarei văzând starea lor deplorabilă de înfometați a trimis pe unul din funcționarii biroului lui să aranjeze o masă
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]