820 matches
-
oribil cu mine ? — N-o să se poarte nimeni oribil cu tine. SÎnt prietenii tăi. Oricum, probabil că la ora asta au uitat deja totul. — Vezi să nu ! N-ar fi mai bine să rămîn acasă cu tine ? Îi apuc mîna rugător. O să fiu cuminte de tot, Îți promit. — Emma, ți-am explicat, spune Lissy răbdătoare. Azi mă duc la tribunal. Îmi desface mîna dintre ale ei. — Dar ai să mă găsești aici cînd vii. Și diseară o să mîncăm ceva bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Tatăl? Că vorbele o să iuțească oamenii ceva de necrezut... Nu așa zis? Tu, frate al lui Moru, nu așa auzit? Nu. Nu auzisem așa ceva de la Moru. Nu fusese niciodată vorba de iuțeală, dar Logon se uita la mine cu ochi rugători, de parcă cineva Îi luase pământul de sub picioare. Îi era și frică ca nu cumva să nu fie așa, oricât de curajos fusese altminteri, când Înfruntase drumul ca să mă găsească. - Nu așa spus Moru? Întrebă el din nou. - Ba cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că n-o să iasă. BRUNO: Unde dracu’ am greșit? GRUBI: S-o ștergem. Să-i dăm drumu’... BRUNO: Cred că s-a rupt osia. Când se rupe osia se strâmtează osul din fundul gurii. Așa-i dacă mâncăm rahat... GRUBI (Rugător.): Hai s-o lăsăm baltă... BRUNO: Și ce-o să zică Pendefunda? GRUBI: Ce-o s’ zică! Ce-o s’ zică! S’ zică! BRUNO: Nu ține. GRUBI (Meditativ.): N-avem noroc... BRUNO (Încearcă să facă ordine în unelte.): Trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
s-a-nverzit burta! BRUNO (Cu mirare.): Pendefunda! GRUBI (La fel.): Pendefunda! FETIȘCANA: Stați aici și trageți fumul. O să vi se-ncurce mațele. GRUBI: Ce s-aude, Pendefunda? BRUNO: S-a terminat cu bine? FETIȘCANA (Râzând.): Ce vă pasă? GRUBI (Rugător.): Zău... FETIȘCANA: A ieșit. Acum se-ntremează. Da’ văd că n-ați făcut nimic. GRUBI: Nu merge. S-a-mbuibat cu zgrunțuri. Ne-a alunecat talpa de două ori. Dac-o ține tot așa... FETIȘCANA: Treaba voastră. (Răstoarnă găleata cu lături în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Eu? Eu? Eu... MACABEUS: Trebuie... Îl omori și gata! PARASCHIV (Înspăimântat.): Eu nu omor pe nimeni... Eu n-am omorât niciodată pe nimeni... Vrei să mă spurci? MACABEUS: Dacă nu-l omori îți crap capul! PARASCHIV: N-ai decât... MACABEUS (Rugător, fierbinte.): Trebuie să-l omori... Dacă nu-l omori tu, te omoară el... PARASCHIV (Făcut ghem.): N-are decât. MACABEUS: Taci! (Explozii apropiate, haosul în dezlănțuire.) PARASCHIV: Mi se înfundă trompeta! MACABEUS: Taci, taci... Se adună rău... PARASCHIV: A plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Asta-i tot. (Cei doi ascultă, extaziați; ȘEFUL GĂRII s-a ridicat și el ușor și soarbe cuvintele CĂLĂTORULUI.) CASIERUL (Așteptând câteva secunde, în speranța că vor urma și alte detalii.): Asta-i tot? HAMALUL (Dezamăgit.): Nu se poate! CASIERUL (Rugător, jalnic.): Mai spuneți, domnule... Mai spuneți... HAMALUL (Ținându-i isonul.): Zău... Nu se poate să fie numai atât... CASIERUL: Poate vă mai amintiți ceva... HAMALUL: Spuneți... că noi vă ascultăm... N-o să scoatem o vorbă. Amintiți-vă tot... CĂLĂTORUL PRIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
va trece, ca un nor pe cer sau o durere de măsele. În vreme ce madam Martinescu se găsește, ca în fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul o supără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ar fi fost un bebeluș. Vezi? i se adresă Noth toantei. Nu voia cu tot dinadinsul s-o chinuiască. Încerca s-o facă, în ciuda prostiei ei, o ființă omenească mai cizelată, mai utilă. — Vezi? repetă el cu seriozitate, cu solicitudine, rugător. Așa se umblă cu obiectele de preț. CAPITOLUL NOUĂSPREZECE MICUȚA RESI NOTH... M-am dus în camera de muzică a casei lui Werner Noth în curs de golire și am găsit-o acolo pe micuța Resi cu câinele ei. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de pe Channel 4; doar era editor de texte TV. S-o deranjez ca să i-l prezint pe Sally ar fi fost ca și cum m-aș fi trezit să-l întreb pe preot cât e ceasul chiar în mijlocul slujbei. Sally se uită rugător la cea care-l ținea în frâu: — Mărită stăpână, e o veche prietenă de-a mea. Rogu-te în genunchi, pot să vorbesc un pic cu ea? Numai dacă-i îndeplinești orice poruncă, spuse stăpâna, înmânându-mi lesa. Avea tocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Veneția la opt; ajunge la Grisignano la opt patruzeci și trei. — Și-nainte de asta? — La șase douăzeci și patru. Poți trimite pe cineva să mă aștepte la ăsta? — Guido, trenul ăsta ajunge la șapte treizeci, spuse Ambrogiani pe-o voce aproape rugătoare. — Vreau să vorbesc cu el acasă la el și nu vreau să plece Înainte să am ocazia s-o fac. — Guido, nu poți da buzna În casele oamenilor la șapte treizeci dimineața, chiar dacă e vorba de americani. Dacă-mi dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cu părul blond buclat, Celia era singurul punct strălucitor din încăpere; restul părea estompat, doar niște umbre a ceea ce a fost. Luă de pe o masă un pahar oarecare cu apă, îl bău prompt, apoi se așeză pe taburet, oftând prelung, rugător... Buzele rujate ale Celiei se lipeau și se dezlipeau ca-ntr-un vals, în timp ce cărbunii ochilor îl urmăreau pe Ion intens; două violoncele freamătă în tempo. Cum dorești! dădu Ion deznodământul așteptării. Frate! bombăni Victor cu afectare. Cum să... Dar
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
E un punct mort. Tata Începu să tremure. Dinții Îi clănțăneau În gură. Am pus o pătură pe el și l-am mângâiat pe frunte și pe ureche. — i tare frig sub pământ, se plânse el, privindu-mă cu ochi rugători. — Te iubesc, i-am spus eu, Îmbrățișându-l. Hohotele de plâns Îmi zgâlțâiau rucsacul din spate. — marilenă, du-tie ș-adă scara din cămară, o Îndemnă tata. Sora mea se ridică de la masă și intră În cămară, al cărei bec nu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
E un punct mort. Tata începu să tremure. Dinții îi clănțăneau în gură. Am pus o pătură pe el și l-am mângâiat pe frunte și pe ureche. — I tare frig sub pământ, se plânse el, privindu-mă cu ochi rugători. — Te iubesc, i-am spus eu, îmbrățișându-l. Hohotele de plâns îmi zgâlțâiau rucsacul din spate. — Marilenă, du-tie ș-adă scara din cămară, o îndemnă tata. Sora mea se ridică de la masă și intră în cămară, al cărei bec nu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
o are, se forță și reuși să-și miște pleoapele de mai multe ori. Spre mirarea tuturor, începu să vorbească. - Nu este el... Nu este vinovat. Lăsați omul... în pace, oameni buni! șopti el, destul de greu, dar clar, cu voce rugătoare. - De unde știi tu că nu este vinovat? îl întrebă cineva obișnuit să pună întrebări și să i se răspundă. - Eu..., eu l-am văzut... Are explozie de cauciuc... N-a putut controla mașina... Se făcuse liniște deplină încă din momentul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
că nu vede și... - Domnule doctor! Veniți repede! Pacientul adus ieri noapte are probleme, au fost cuvintele alarmante ale asistentei apărute de după paravanul despărțitor, care au întrerupt-o pe Iuliana. - Iertați-mă, domnișoară! Cu aceste cuvinte și cu un gest rugător, doctorul Tomescu s-a răsucit pe călcâie și a trecut dincolo exact în momentul în care intra și Ofelia, aproape alergând, fiind alarmată de colega ei prin soneria de pe hol. Iuliana a înțeles situația de urgență. S-a ridicat, a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a oprit. Își ștergea lacrimile ambiționate să curgă pe obrajii ei palizi. Începu să plângă încet, mocnit. Eugen se ridică îngrijorat. Ar fi dorit să plece. Se simțea vinovat de reacția neașteptată a doamnei Dobrescu. Îngrijorat și nehotărât, o privi rugător pe Iuliana. - Ce medicamente aveți în casă, la îndemână? o întrebă, făcând semn cu bărbia către mama ei. - Nu, nu este nevoie! șopti aceasta, ținându-și batista la ochi. Iuli, mai spune tu domnului... Știi tot atât cât știu eu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mai întors... Șeful de sală a declarat că l-a văzut în holul principal vorbind la telefon. I-a atras atenția tonul folosit. Părea agitat, nervos. L-a văzut ieșind. Încă vorbea la telefon... Iuliana oftă prelung și îl privi rugător pe Eugen. El înțelese și se ridică pentru a-i pune apă în pahar și a-i oferi un șervețel, pe care ea îl folosi pentru a înlătura două lacrimi mari ce se rostogoleau lin pe obraji. Nu o întrerupse
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
muzica? Nu ai ureche muzicală? țipă Relu la un moment dat, trăgând-o cu brutalitate de mână. După câteva încercări nereușite, dat fiind faptul că băiatul avea pași și figuri deloc ritmice și deloc obișnuite dansului, Iuliana strigă privindu-l rugătoare: - Nu mai pot în felul acesta. Eu plec și... - Să taci! a fost răspunsul lui tăios, însoțit de un gest brutal prin care a prins-o în brațe și i-a îndoit trupul pe genunchii lui. A încercat să o
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
meu? - Că sunt semne bune... Că dacă merge așa, într-o zidouă îl mută la secția... Uf! Că am uitat, deși... Cum? De ce să-l mute? S-a agravat starea lui? Vă rog mult să-mi spuneți, se întoarse Iuliana rugător spre asistentă, prinzându-i mâinile între ale ei. - Ei, na! Nu este așa... Va fi mai bine și poate fi mutat că nu mai este în pericol, doamnă... Liniștiți-vă, că știe doctorașul nostru ce face! Nimeni nu e mai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
el, și-ar fi frecat mâinile ca un notar care înregistrează un act. - Papa, zise scurt Otilia, spune-i că nu sunt acasă. Îmi pare rău, dar nu vreau să-l mai primesc. Moș Costache se sperie, privi pe Otilia rugător. - De-de-dece... ce? Te-te-te-așteaptă cu trăsura. Zi-zice că mergeți la teatru! Accentuă în așa fel ultimele cuvinte, ca și când Otilia ar fi trebuit să capituleze în fața acestui argument. - Nu, papa, nu merg, sunt obosită, vreau să se terminevorbele. Moș Costache plecă plin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dirigintă, ar fi dorit să nu fi reușit la facultate numai să nu îi știe pe cei doi cum se împăunau cu rezultatele elevilor și s-a trezit spunând: - Eu nu sânt mândru de școala mea ! Ea s-a uitat rugător la el dar n-a privit-o. Îi erau ochii plini de vidul urât din față. Citeai în ei numai furie și încăpățânare și în acele clipe nu putea să vadă pe nimeni din liceu. - O să-ți treacă și acest
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Cam aprins, că era la începutul săptămânii și el se grijea lunea la Stere, să-i meargă bine. Când și-a văzut câinele cu sângele baltă sub el, -lau apucat dracii. Animalul își Ungea rana și avea o privire sfârșită, rugătoare. Chirică ținea la al lui ca la un copil. Încă la cârciumă mai glumea cu Spiridon: "Ehe, Spiridoane, păi al meu mă cunoaște după miros. Ia să viu seara nebăut, ce, crezi că mă mai lasă să intru în curte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o să mai "omoare", când viața nu mai e prezentă decât în sclavia regretului? Aș vrea uneori să fiu atât de singur, că morții, enervați de mahalaua și de zarva cimitirului, l-ar părăsi - și invidiindu-mi liniștea, mi-ar cere rugător ospitalitatea inimii. Și cum ar coborî ei pe scări tainice spre funduri de nemărmurire, deșerturile tăcerii le-ar scoate un oftat ce-ar trezi faraonii din perfecțiunea adăpostului lor. Astfel ar veni mumiile, dezertând din întunecimile piramidelor, să-și continue
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubești - spune-o! dar nu cu două înțelesuri, nu ca atunci la bal... drept! spune! - Da! zise ea foarte rece - d-ta știi că eu te iubesc, sigur. Da. - O, astă răceală! Tu mă omori, Elis! Vorbește-mi, zise el rugători, cum știi tu câteodată să vorbești, c-o blîndeță uimitoare, c-o dulceață de sor - de iubită. - Bine bine! Știu eu! - Ce știi tu? Iaca că nu mă mai supăr... îți vorbesc blând. Îmi dai mâna ta? Așa. Spune. - Vezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mult fără s-asculte, zise cam întins și cam ca și când n-ar fi băgat de seamă: - Tu, Alec... și, ca speriată de ceea ce spusese, nu mai spuse nimic. Fața era purpură de rușine. EI stătu în loc... Îi strânse mâna și, rugător, cavaleresc, se înclină și zise-ncet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr, să știi. - Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glasul tremurător. Era un tu improvizat, fără de-a fi pus în legătură cu vo frază - și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]