1,319 matches
-
în fața unui gard de scânduri lung de vreo nouă-zece metri, dar care se vede treaba nu mai fusese de multă vreme reparat. Portița deschisă atârna într-o balama, iar în curte se zărea o chichineață de căsuță acoperită cu tablă ruginită și găurită. În fața căsuței, dar ceva mai departe de ușă, o grămadă mare de gunoi de cal, iar lângă reziduurile de natură cabalină se odihnea o căruță hodorogită pe oiștea căreia atârnau două hamuri de cai ferfeniță. Imediat lângă atelaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
era acest personaj? Ce post ocupa în cadrul organigramei acestei comunități rurale? Simplificând lucrurile, putem spune că individul îndeplinea două funcții complementare: aceea de călău și de cioclu. Înarmat cu un instrument de suflat fie un corn primitiv, fie o trompetă ruginită gata să-și dea duhul plus o traistă încăpătoare făcută dintr-un sac mare, găurit și ponosit, având culoarea tenului specifică locuitorilor din continentul african, ființa aceasta producea fiori de spaimă ori de câte ori își semnala prezența alternativ prin cele două obiecte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de jos existența lui mizerabilă. În ziua despre care vreau să vă vorbesc, noi tocmai finalizaserăm activitatea de înfrumusețare din fața căsuței noastre, când liniștea binecuvântată a satului a fost spartă de sunetul strident, penetrant, răscolitor emis din interiorul unei trompete ruginite și răgușite. În același timp, am zărit pe partea opusă a străzii silueta inconfundabilă a cioclului zootehnist însoțit de cele două accesorii emblematice ale uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să ne culcăm!... Ăștia erau doi la unu: s-au dus împleticindu-se spre lac. Gămălie, se vede treaba, studiase problema, era în temă, ideea asta o copsese el mai de multișor. Știa că dacă umblă la o roată mare ruginită și o mișcă o țâră, asta face să se crape un fel de porți de metal uriașe și atât îi trebe apei, pe urmă știe ea drumu, izbucnește, se năpustește, mătură tot în cale. Al dracu Gămălie a reușit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mișcă o țâră, asta face să se crape un fel de porți de metal uriașe și atât îi trebe apei, pe urmă știe ea drumu, izbucnește, se năpustește, mătură tot în cale. Al dracu Gămălie a reușit să clintească roata ruginită: cu ochii tulburi, Pușcărie îl privea ca prin ceață, râdea și căuta și el să-l ajute. Pereții s-au deschis, nu mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
considerabilă. În cărticica pecetluită scrie că vagabonzii și-au găsit într-adevăr un adăpost într-o baracă, la marginea orașului. Dar aceasta nu e situată lângă barajul lacului de acumulare. Ci lângă o exploatare petrolieră, într-un loc cu sonde ruginite și rezervoare gigantice de țiței. Apoi, deosebirile se țin lanț. În cărticică scrie altceva: nici pomeneală să plouă și mai cu seamă să plouă torențial, ca la potop. Nu, dimpotrivă. Orășelul Serenite este zugrăvit cum e luat în stăpânire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pe terasament cresc spini cu flori mov, liniile au fost furate de țigani și chiar tramvaiul este o amintire) se întinde câmpul, periferia orașului. Pe câmp se înșiruie, în dezordine, ceea ce a rămas nefurat în decursul anilor: câte o roată ruginită care nu mai poate sluji la nimic, grămezi de petece putrezite, cutii de tablă, prin care zbârnâie seara vântul ca într-o scoică, schelete de umbrele, resturi de găleți și lighene fără fund, capace de plastic, sticle sparte și altele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a unui tramvai de mult dispărut, printre resturile terasamentului cresc niște spini cu flori mov. Liniile au fost furate de țigani, care au furat și tramvaiul. Acum, între linii înfloresc o mulțime de maci sălbatici. Pe câmpia în dezordine, roți ruginite, zdrențe, câte un șobolan obraznic... Vântul șuieră rostogolind butelii de plastic, zbârnâind printre fragmentele ruginite ale unei foste macarale; de departe, pare a fi un exotic schelet de mamut. Încolo, nimic, un peisaj arid, nici câini maidanezi, nici bufnițe noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Liniile au fost furate de țigani, care au furat și tramvaiul. Acum, între linii înfloresc o mulțime de maci sălbatici. Pe câmpia în dezordine, roți ruginite, zdrențe, câte un șobolan obraznic... Vântul șuieră rostogolind butelii de plastic, zbârnâind printre fragmentele ruginite ale unei foste macarale; de departe, pare a fi un exotic schelet de mamut. Încolo, nimic, un peisaj arid, nici câini maidanezi, nici bufnițe noaptea, nici pisici, numai bulgări de pământ calcaros, uscat și, între pietre, o tufă de bostan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de mărfuri, semăna cu un birou administrativ; era încărcată cu registre de inventar, dosare cu diferite acte de la procesele pe care nu le mai termina Părintele Ivan, urmărindu-le, consecvent, cu anii. Erau acolo și borcane pline cu mosorele, șuruburi ruginite, resturi de creioane, lucruri pe care personajul le găsea pe unde trecea și le aduna pentru dânsul. Cred că noi eram singurii oaspeți ai părintelui; ne primea cu un aer protocolar, după ce ne anunțam la poarta de la gard agitând un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
zi era închisă. Își îndreptă privirea, înadins, în altă parte și deschise ușa de la intrare. Un vânt rece de aprilie îl izbi în față. Încuie ușa după el și se îndreptă spre poartă. Aceasta scârțâi când o deschise, dar balamalele ruginite nu-l mai deranjau de mult. Închise poarta, apoi, conform obiceiului, zăbovi o clipă să arunce o privire spre capătul străzii. Strada era lungă, iar casele mai îndepărtate se răzlețeau astfel încât era aproape imposibil să-ți dai seama unde începea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
e de-ajuns să vâri cuțitul pentru a o pune în mișcare, bucuroasă a-și depăna învechitele melodii, chiar lipsită fiind de moneda de rigoare... Cânt de unul singur... Dar sună fals. Ce vrei? O șandrama uzată și cu coarde ruginite... și totuși e o melodie autentică, doar că e cam învechită. „Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Tu de ce nu mă iubești? Iubește-mă!“ Atât de învechită, încât de-abia mai reușește să răsune... Mai mult tace. Sau cântă în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că este foarte greu să-ți păstrezi atașamentele într-un oraș cum e Chicago, care din când în când suferă câte o demolare de mari proporții. Uneori, când sunt întrebat de rădăcini, răs pund că în locul lor am niște sârme ruginite. Lucru de înțeles la un american. A.R. Credeți că se poate vorbi despre o criză a literaturii, sau mai curând despre o criză a capodoperei în zilele noastre, în comparație, să zicem, cu primele decenii ale secolului? S.B. În
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ancestrale: determinarea, puterea și aptitudinile de vânător. Scrisoarea 188 Padre Leonello este un omuleț foarte căutat. Nu face parte din lumea interlopă... Padre nu are legă tură cu mafia. Este preot și slujește într-o bisericuță oarecare. Conduce o mașină ruginită, iar casa lui nu mai e de mult îngrijită. Uneori (des) îl găsești pe la gară sau pe la autogara din Perugia - conduce sau așteaptă pe câte cineva. Este mai căutat și mai iubit decât toți șefii de asociații românești din Italia
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Am sărit de pe cerdac în șaua primului cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar mi-au pierdut urma. Taica făcuse din mine un călăreț neîntrecut. Când se crăpa de ziuă, calul a poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
intre În afara Înălțimilor lor. Era un servitor bătrân, cărunt, rumen de trai bun și care gâfâia ușor. Cicatricea de pe obraz și mâna stângă cu trei degete lipsă dovedeau că În tinerețe omul fusese mai mult decât un slujitor cu Încheieturile ruginite. Fata simți cum i se urcă sângele În obraji, dădu să se scuze și să plece, dar de pe o bancă se ridicară doi cavaleri, și unul dintre ei spuse: — Lasă, Haro, nu ești chiar heruvimul cu sabia de foc la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unor blănuri și tapiserii, după obiceiul timpului, apoi prin coridoare Întunecate, și ajunseră la o scară Îngustă, În spirală. Urcară până sus, cam vreo două sute de trepte, Își făcu socoteala Adelheid, și ajunseră În fața unei uși strâmte, cu o Încuietoare ruginită, pe care călăuza o descuie cu oarecare greutate. Pătrunseră Într-o Încăpere Îngustă, luminată doar de razele palide ale lunii printr-o fereastră Înaltă cu un singur ochi de geam. Mirosea a piatră umedă și a mucegai. Fata fu Împinsă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un schelet de lemn și în ea avea obiecte din tablă, tuci sau fontă (ceaune, căzănele, castrole, găleți, șăici și chiar butoiașe, bidoane etc.). Aduna "blehoance" vechi, găleți sparte, bidoane stricate, căzănele fără torți, unelte agricole deteriorate, tablă (bleah) veche, ruginită, bucăți de burlane, plite, roți etc. În schimb dădea gospodarului obiecte noi, de care avea nevoie (prin negociere). Când bleharul venea în sat își anunța prezență bătând întro tobă. Băieții îl auzeau și fugeau, care mai de care să pună
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de asemenea își făcea intrarea în sat destul de des, dar cu căruța plină de vale (oale de toate mărimile, cratițe, tigăi, ceainice, lighene, site, polonice, tacâmuri, servicii de farfurii, platouri, tase etc.). Strângea oale (vase) farfurii sparte, tacâmuri vechi și ruginite, tigăi. Striga pe ulițe de răsuna satul: Hai, la oale! Oale sparte. Hai la fandele. tigăi vechi, ceainice, tacâmuri Nu mai stați pe gânduri! Oale! Oale! Gospodinele ieșeau în uliță și nu-și dădeau rândul în sortarea oalelor de la "negustorul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
oale! Oale sparte. Hai la fandele. tigăi vechi, ceainice, tacâmuri Nu mai stați pe gânduri! Oale! Oale! Gospodinele ieșeau în uliță și nu-și dădeau rândul în sortarea oalelor de la "negustorul" ambulant. Î n schimb, dădeau cratițele vechi, sparte și ruginite. Făceau astfel curat în gospodăria lor. Aceste personaje au rămas doar în amintirea satelor noastre. Pământ natal Pornind de la ideea afirmată de cronicarul Grigore Ureche, că: "Toată albina își apără căscioara cu acele și cu veninul său", cred că fiecare
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
mărginea de partea asta ulița, iar de partea cealaltă direct zidurile clădirilor ce se oglindeau în apă. Când cursul apei se întrerupea în vederea asanării, năpădeam toți copiii locului să căutăm comori pe fundul uscat, în special pietricele lucioase și tinichele ruginite fabulos. Într-o dimineață „normală“, cu albia murmuitoare de valuri iuți, ne-am strâns, alături de trecătorii curioși, în jurul unui leș acoperit de ziare fluturate de vânt, întins pe malul canalului: cetățeanul, probabil cu mintea încețoșată de alcool, căzuse în apa
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și în opera lui Caragiale. Iată, dintre exemplele mai puțin cunoscute, comedia Don Gulică sau pantofii miraculoși, scrisă de Al. Depărățeanu în 1853; în perechea alcătuită din postelnicul Scoarță și din soția sa Pistimița ne întâmpină cuplul conjugal tipic - bărbatul ruginit și femeia în pas cu moda. „Eu am stat în pension șapte ani întregi - declară Pistimița -, n-am luat educația și studiul ca d-ta prin falangă, ha! ha! și panachidă.“ Scoarță tocmai făcuse, cu multă duioșie, teoria panachidei: „iacă
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
unde era amplasată era superbă, clădirea era superbă dar prost întreținută atât în exterior, cât și, mai ales, în interior. Din cauza căldurii și umidității excesive, multe încăperi aveau evidente semne de igrasie, instalațiile de apă și aer condiționat erau vechi, ruginite, degradate, curtea interioară și spațiul din fața clădirii nu mai fuseseră temeinic spălate și curățate de nu știu când, grinzile podului erau afectate de termite, poarta de intrare pentru autoturisme se deschidea manual și în orașul cu una din cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
diabolic. Pentru doar 800 de dolari aveam să instalăm un sistem modern, aceeași ușă fiind acționată acum cu telecomanda din exterior. La demisol aveam două spații cam de 100 metri pătrați care foloseau pentru depozitarea vechiturilor ambasadei aragaze și frigidere ruginite, scaune rupte, cutii de carton..., poligon pentru gândaci și șoareci. Pereții erau lambrisați și podeaua era acoperită cu un linoleum de un prost-gust desăvârșit, sub care suferea un parchet multicolor. Am hotărât să transformăm spațiul în "Centru Cultural", am scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]