570 matches
-
rol de vătrai în miniatură. Se apucă să-și pregătească pe îndelete o pipă dintr-un amestec de Latakia și tutun verde de Virginia, amestecul obișnuit. De afară, din luna lui februarie, răzbate glasul unei guguștiuc, viu ca o literă sângerie pe alb-cenușiul fundalului din hârtie de orez. Părintele Ieronim face semn celei dinaintea lui să se apropie. Femeia se închină și îngenunchiază la picioarele părintelui. ─ Părinte, murmură femeia. Însă bătrânul se apleacă și-i atinge umărul drept, făcându-i semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire, fără să bănuiască ce se întâmpla în pulvinar. Vitellius era singurul care stătea jos. Ceilalți erau în picioare, iar oamenii lui îl înconjuraseră. Antonius și Errius stăteau în fața lui, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privirile atente ale soldaților, Antonius salută căpeteniile flaviene, privindu-i pe fiecare în parte, ca și cum ar fi vrut să le ghicească gândurile. Se opri lângă masă, dar nu se așeză. Privi spre cerul căruia soarele la asfințit îi împrumuta nuanțe sângerii. — Suntem aici ca să hotărâm, exclamă. Se întoarse spre soldații care așteptau în picioare în fața Pretoriului și continuă cu glas mai puternic, pentru ca toți să-l poată auzi: — Suntem aici ca să hotărâm, repetă. Să blocăm Alpes, astfel încât vitellienii să rămână în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Indira, îmbrăcată într-o sari albastră, cu șal albastru muiat în aur și cu picioarele goale, tălpile și unghiile roșite. Doamna nu știa aproape deloc englezește și zâmbea întruna. Probabil că mâncase în acea după-amiază mult pan, căci avea buzele sângerii. Când am privit-o, am rămas uimit; n-aș fi crezut că e mama Maitreyiei, ci mai degrabă sora ei cea mare, într-atît era de tânără, de proaspătă și de timidă. O dată cu ea venise și cealaltă fată, Chabù, de vreo
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
karma, strămoșii... Câte puteri trebuiau întrebate și invitate pentru asigurarea fericirii noastre?... ― Ți-am ales piatra pentru inel, îmi spuse Maitreyi, dezlegând din colțul sari-ei o nestemată verde-neagră în forma unui cap de șopârlă, străbătută în creștet de o geană sângerie. Începu să-mi explice inelul. Va fi lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene ― din fier și aur ― ca doi șerpi încolăciți, unul întunecat și altul galben, cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt feminitatea. Piatra o alesese ea dintr-o grămadă întreagă, adunată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
făcut! După ce privi prima pagină, roti ușor mâna stângă, trase de mâneca parpalacului și își privi ceasul. Apoi duse din nou ziarul în fața ochilor. Era vorba despre unul dintre cotidianele de mare tiraj care apăreau în oraș, iar deasupra titlului sângeriu ce anunța cu litere mari un nefericit accident în care fusese implicat un taximetrist care pierduse controlul volanului era tipărită și data apariției - ziua, luna, anul... Ceva nu era în regulă. Ceasul său arăta o dată și o lună, era chiar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fi ieșit din casă tocmai pentru a se combina cu un bărbat într-o noapte nesfârșită de iarnă, printre fulgii smooth jazz-ului... Ridică paharul și o privi atent, prin vinul roșu. Întregul decor se tulbură dintr-o dată, căpătă nuanțe sângerii, ca și cum pictorul din atelierul imaginar ar fi stropit tabloul, vru să se ridice de la masă și să o invite la dans (bineînțeles că nu avea să fie refuzat, cel puțin așa se întâmpla în scenariul creionat în minte, iată-i
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă i se umplea de nisip. Când loviturile conteniră, lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se să oblojească ceea ce fusese vătămat pentru totdeauna. Nu-și amintea de tatăl lui dispărut decât prin vocea lovind în pereții odăii lui primitoare, strivind ochii vorbitori, ca niște bulbi de lalea sub tocul cizmei. El căpăta înfățișări diferite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umeri Isaia, mai trebuie să și scuip. Că nu merge numai să torni, mai trebuie să și verși... Magdalena bău două înghițituri, dar se înecă și mai tare. Se liniști până la urmă, privind năucă și ștergându-și cu mâneca saliva sângerie de pe buze. Iadeș își scutură mâinile de coji, încercând să nu bage de seamă că Mierlă le caută pe cele sfărâmate, prin iarbă. Se apropie, privind mai mult curios decât înduioșat : — Stai mai deoparte, îi spuse lui Lucică, arătând la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că o fac din milă pentru Lucică și Magdalena, care se țineau îmbrățișați, aproape de foc, să se încălzească. Lucică întorcea, din când în când, capul spre fată, îi săruta tâmpla și cobora buzele spre gura ei. Magdalena își ștergea bărbia sângerie și își trăgea, cu sfioșenie, capul într-o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate, așezându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate. Părul se sufoca sub culoarea roșie, evident, nu a lui. Gâtul era scurt, de parcă ar fi vrut să se ascundă, cu albeața lui cu tot, dar nu avea unde, căci umerii erau dezgoliți. Bluza
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
parcă se și înălțase puțin, tulpina i se îngroșase, sevele zvâcneau pe dinăuntru, frunzele se lățiseră și se ascuțiseră, ca jgheaburi pentru boabele de rouă, cârceii se încolăciseră pe arac, iar floarea se deschisese cu petale suprapuse, asemenea unui ciucure sângeriu. Jenică o privi și se rușină. Viața nouă care țâșnea în fața lui îi dădu un imbold ce-l copleși. Se întoarse îndărătul tejghelei și înhăță mapa cu lozuri. Scotoci dedesubt după săculețul cu celelalte, îi rupse sigiliul și răsturnă lozurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încremenit într-un picior,/ Un cer senin și bolta argintie/ Pe care sta, pahar strălucitor,/ Văzduhul răsturnat ca pe-o tipsie." Sau iat-o pictând natură moartă: "Pe tavă, struguri vineți și albi-gălbui ca mierea,/ Nuci proaspăt descojite și piersici sângerii./ Deasupra într-o vază, lung, ascultând tăcerea,/ Stau crizanteme albe-pe lujerii mlădii." Bogat este universul ei floral: nuferi, crizanteme, liliac, floarea de strugure; un adevărat paradis de mirosuri și culori se convertește în stări lirice: "Și cine-i de vină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să fure pruncul din brațele doicilor neatente. Dar chiar în clipa nașterii sale, copilul fusese sortit să îndeplinească fapte de vitejie, "căci pe pieptul lui firav se distingea imaginea vie a unui balaur, pe brațul drept avea însemnată o cruce sângerie, iar pe piciorul stâng se zărea jartiera aurie." Văzând aceste semne, Kalib, vrăjitoarea cea nemiloasă, a fost atât de tulburată, încât nu l-a ucis. Copilul devine tot mai frumos, crescând "într-o zi cât altul într-un an", iar
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
încet de prundiș. Era un strat gros de cinci centimetri de quartz alb. Soarele se reflecta în albeața lor de zăpadă și pupilele lui Bony, contractate, păreau niște gămălii de ac (...). Ascuns adînc între două bucățele de quartz, un ochi sîngeriu se uita țintă la Bony. Mișcînd capul de-un milimetru, inspectorul îl pierdu. Apoi îl zări din nou. Întinse mîna și culese quartzul care îl fascina. Era un rubin sau o piatră asemănătoare. Bony îl strînse în palma sa cu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ăsta al nostru, o priză nebună la dame. Dacă se ivea o trăpașă pe mozaicul voievodal din Piața Unirii una pe tiparul lui ne părăsea fulgerător. Stingîndu-și precipitat țigara, cum altfel!, se repezea la standul cu flori și, cu garoafa sîngerie între degete, fremătîndu-și nările de căpcăun, o ajungea pe urmărită și-o planta în locul ales de el. Îi oferea floarea și-i vorbea necontenit, o oprea pur și simplu să-și continue mersul în buiestru. De era cazul, deci oprita
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și pământescului ajung la imagini încifrate și puternice ale sacrificiului, demne de Nichita Stănescu: „Să le alung c-un gând? Dar Fiu-Ți va umbla cândva pe ape./ Frunză necăzută-n toamnă! Trunchiu-adânc, fără grămezi/ Verzi, de inimi, la picioare, sângerii. În loc de pleoape,/ Două, numai, niciodată veștejind. Ca să nu vezi,/ Veșnic, Lumea, Ți-ajutară. Una ți-ai pierdut-o. Poate / Porumbelul s-o aducă ...” (Viața din arcă). Rarele recăderi în discursivitatea întâlnită în primele meditații ale lui S. nu știrbesc unitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
somnoroși din plapuma cenușie a nopții și soarele Își Înhamă telegarii la carul său de foc, pornind În simbolica sa călătorie dătătoare de lumină și căldură. Treptat, razele astrului se oglindesc cu sfiiciune feciorelnică În apele mării Înroșindule ca petalele sângeriului trandafir, mângâie senzual, curtenitor acoperișurile și pereții verticali ai turnurilor de sticlă și aluminiu, pavimentul străzilor, dând culoare vegetației din parcuri și grădini, o nouă speranță la acest Început de zi pentru fiecare viețuitoare. Mașina noastră a prins viteză pe
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
este nu o dată supus insolitării generatoare de imagini stranii, simbioză de tehnică expresionistă și suprarealistă: „soția eschimosului își dezbrăca / rochia din blană de focă / și imediat după aceea / săniile pornesc din partea de sus a sânilor / trasează în goană lungi semne sângerii”. Discursul liric e mai puțin segmentat, eliptic și abrupt, conservându-și totuși adresa directă, tensiunea și urgența căutărilor, cum și ambivalența. Căci există în versurile lui P. un paradox al nihilismului, și nu întîmplător este citat Emil Cioran, „scepticul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
aici se găsește Căpitanul. E Căpitanul? Nu se poate ști încă. Înfrigurarea a cuprins pe toți. E o înmărmurire întreagă. Până și copacii au început să-și mai miște brațele pe cari frunzele rare și vestejite apar ca niște răni sângerii... Iată acum, s-a ridicat tot pământul de pe primul cadavru. Au apărut picioarele, îmbrăcate în postavul vărgat de închisoare... Mâinile date în lături au înjghebat o cruce. Să se mai fi păstrat oare?... Să mai fi rămas vreun rest, altul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]