1,542 matches
-
Majoritatea prăvăliilor erau închise la ora asta, cu obloanele de metal trase. Băiatul se învârtea prin piață, cotind la stânga și la dreapta atât de repede, încât Mahmud știa că nu va reuși să iasă singur de acolo. Băgă mâna înăuntrul sacoului, sub braț, ca să verifice dacă mai avea cuțitul acolo, în tocul de piele. În cele din urmă, Mahmud simți un miros: de pită proaspătă. Trebuie să fie o brutărie nonstop pe-aici. Aproape sigur, fiindcă șirul de chioșcuri goale, nepopulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe care o ignorau toți ceilalți. Zona transportului greu. Întră în parcare și găsi cu ușurință un loc. Nu ieși imediat din mașină, ci rămase să asculte finalul episodului: Jenny izbucnind în plâns de dorul unei schimbări. Ieși, își aranjă sacoul - un tweed contemporan, cum îi plăcea să-l numească -, aruncă o privire admirativă Jaguarului său de colecție, impecabil lustruit, și se îndreptă spre recepție. Bună ziua încă o dată, domnule, spuse gardianul în clipa în care intră în clădirea Ascentis. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Pantalonii largi de tweed erau rezistenți și-i permiteau deplină libertate în mișcări. Cutele și ascunzișurile lor formau pungi de aer cald și stătut care îi dădeau lui Ignatius un plăcut sentiment de liniște. Cămașa de flanelă în carouri făcea sacoul inutil, în timp ce un fular îi ocrotea porțiunea de piele expusă dintre guler și clapele care îi protejau urechile. Vestimentația lui era acceptabilă după orice criterii teologice și geometrice, oricât de obscure și sugera o bogată viață interioară. Schimbându-și greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
și eu să știu. Pleacă de aici, filfizonule. Ignatius râgâi și eliminarea gazelor sale din stomac răsună cu ecou printre zidurile aleii. Asociația artistică a doamnelor își întoarse pălăriile în direcția de unde se auzise sunetul vulcanic. Ignatius privi lung la sacoul de catifea bej al tânărului, la sveterul de cașmir și la bucla blondă de păr care cădea peste fruntea feței sale agere și sclipitoare. Pleacă din ochii mei până nu dau cu tine de pământ. — Pe cinstea mea, spuse tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
poți imagina, îi spuse tânărul. Ai început să-mi aduci aminte de tata și ce poate fi mai deprimant decât asta? Mă tem că va trebui să mă grăbesc. E timpul să ne costumăm. — Nu! Ignatius îl prinse de reverul sacoului. — Doamne Sfinte, șopti tânărul, punându-și o mână pe gât. Acum voi fi silit să iau tranchilizante toată noaptea. — Trebuie să ne organizăm imediat. Nu am cuvinte să-ți spun cât mă deprimi. — Va trebui convocat un miting mare ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
perete și cu filtrul de cafea vechi bolborosind în colț. Cafeaua era renumită ca fiind groaznică. Nimeni nu o bea. Cei șase oameni de știință din comisia de analiză se îmbrăcaseră puțin mai protocolar pentru acea întâlnire. Majoritatea își puseseră sacouri. Unul chiar purta cravată. Dar stăteau relaxați în fotolii, în timp ce discutau cu persoana investigată, dr. Ronald Marsh, patruzeci și unu de ani, care stătea la aceeași masă cu ei. — Și cum anume a murit această fată de doisprezece ani? Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
depinde să utilizăm cu înțelepciune ceea ce ne dă Dumnezeu. Se simțea mai bine acum. Era unul dintre răspunsurile lui clasice. — Deci clonarea este o folosire înțeleaptă a ceea ce ne-a dat Dumnezeu? Fără voia lui, își șterse fruntea cu mâneca sacoului. Spera ca acea bucățică de film să nu fie folosită, deși era sigur că o vor face. Niște copii îl fac să transpire pe șeful INS. — Unii oameni cred că știu ceea ce vrea Dumnezeu, spuse el. Dar eu nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
elegant, o jachetă de motociclist pe spatele căreia scria MORI ÎN IAD“, un trening de velur, un ghips de picior detașabil, un Mossberg 590 cu țeavă scurtă și două Parabellum negre, de 45. Pentru acea zi, se îmbrăcase într-un sacou sport de tweed, pantaloni obișnuiți și pantofi maronii cu șireturi. În fine, întinse pe pat trei fotografii. Prima, bărbatul, Frank Burnet. Cincizeci și unu de ani, bine făcut, fost infanterist marin. Fiica tipului, Alex, abia trecută de treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
jocul și apoi spuse: ă Îl caut pe Pavel Pavelovici Virginski. Jucătorii își aruncară priviri pline de înțeles care se opriră asupra unuia dintre jucători, un bărbat cu barba plină de țepi și cu păr mătăsos negru, îmbrăcat cu un sacou unsuros și cu unghii murdare. Acesta era singurul care nu purta salopete muncitorești. Ochii săi ageri și calculați îl măsurară pe Porfiri din cap până-n picioare. ă știți Schtoss? spuse bărbatul, în sfârșit. ă Schtoss? Cine este Schtoss? Râsete zgomotoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe Porfiri din cap până-n picioare. ă știți Schtoss? spuse bărbatul, în sfârșit. ă Schtoss? Cine este Schtoss? Râsete zgomotoase și nereținute izbugniră în jurul mesei. Unii chiar bătură din pumni. Hilaritatea se curmă, iar privirile se îndreptară asupra bărbatului în sacou cu o așteptare nervoasă. ă Nu știu, spuse Porfiri. Nu prea sunt un jucător de cărți. ă Nu contează, spuse celălalt. Schtoss este joc de noroc. Nu e nimic altceva decât noroc. ă Înțeleg. și cum se joacă? ă Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
din buzunar. Mai întâi trebuie să fixăm miza. Jocul este între dumneata și mine. Dacă veți câștiga vă voi spune unde îl puteți găsi pe Vriginski. ă Iar dacă pierd? ă Dacă pierdeți, îmi veți da shuba la schimb pe sacoul meu. Se auziră murmure de dezaprobare amuzată, semn că bărbatul exagerase cu pretențiile sale. ă Dar nu este drept deloc, spuse Porfiri. Iată cum ar fi mai drept. Dacă eu câștig, dumneata îmi spui unde îl găsesc pe Virginski. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
La stânga, pe acolo, dincolo de femeia care tușeșete. Este o ușă. Duce la dependințe. Virginski locuiește acolo, la parter, cu meșterul de cabineți Kezel. După tensiunea confruntării, atmosfera reveni la amuzamentul vulgar de dinainte. Râsetele acum, însă, erau la adresa bărbatului în sacou, care suporta tiradele lor adresate eșecului său de a le asigura o sticlă de votcă. În ciuda succesului, Porfiri părăsi masa de joc cu reținere, aproape dezamăgit. Avea sentimentul că ei o terminaseră cu el. Nu-i rămânea decât să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
secolul al XVIII-lea, unul singur ar fi potrivit: diletantism. (René Le Forestier, La Franc-Maçonnerie Templière et Occultiste, Paris, Aubier, 1970, 2) A doua zi, seara, l-am invitat pe Agliè la Pilade. Chiar dacă noii frecventatori ai barului reveniseră la sacou și cravată, prezența oaspetelui nostru, cu costumul lui bleumarin cu dungi albe subțiri, cu vestă și cu cămașa lui imaculată, cu cravata fixată cu un ac de aur, făcu oarecare senzație. Din fericire, pe la șase seara barul Pilade era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nasturii aceia aurii care prea sar În ochi. Și, dacă-mi permiteți, se asortează bine cu cravata aceea bordò“. Belbo Îi mulțumise și deschisese din nou ziarul. Domnul continua să vorbească cu ceilalți despre dificultatea de a asorta cravatele cu sacourile, iar Belbo citea. „Știu, gândea el, se uită toți la mine ca la un nepoliticos, dar eu merg cu trenul ca să n-am nici un raport cu nimeni. Am destule când stau pe loc“. Atunci domnul Îi zisese: „Ce de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să apară În jurnale. I se lansa un apel să ia legătura cu polițiștii. Ceilalți pasageri Își aminteau În mod foarte limpede de bărbatul care lăsase valiza. Trebuia să fie un individ care stârnea bănuieli de la prima vedere. Avea un sacou englezesc albastru, fără nasturi auriți, o cravată bordò, era un tip taciturn, părea că vrea să treacă neobservat cu orice preț. Dar lăsase să-i scape că lucra la un jurnal, sau la o editură, pentru ceva În care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
două ori cravată, unde-a fost necesar. În rest, nu. Ca să zic așa, la botezul fiului meu, atunci am purtat cravată și a fost odată de-am fost naș. În rest, nu. Purtam cămașă deschisă aicea, pantalonii de-un fel, sacoul de-un fel, altă culoare. Nu purtam costum întreg, nu mi-a plăcut costum întreg - eram obsedat d-ăla de la școală. Nu, nu mi-a plăcut. Purtam pantalonii vișinii, ăsta, apăruse deja culorile astea vii, sacourile muștar, se purtau pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pantalonii de-un fel, sacoul de-un fel, altă culoare. Nu purtam costum întreg, nu mi-a plăcut costum întreg - eram obsedat d-ăla de la școală. Nu, nu mi-a plăcut. Purtam pantalonii vișinii, ăsta, apăruse deja culorile astea vii, sacourile muștar, se purtau pantofii cu cataramă coniac. Mergeam și făceam la comandă, de costa de 5-6 ori mai mult decât e-n magazin; talpă de talpă, piele-piele. Da, am avut un croitor care l-am preferat eu, așa. Aveam frizerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
crescute de la ceafă până la noadă, de o parte și de alta a coloanei. Arătau ca o gușă de curcan, vineție și dantelată, și tot așa umflându-se uneori, când era enervat ori excitat. Achile stătea aproape întotdeauna îmbrăcat gros, cu sacoul pe el, chiar și în mijlocul verii, deși uneori mai ieșea doar în cămașă, mai ales seara, dar avea grijă să-și pună un maiou strâmt, care îi ținea creasta în frâu. Viața lui intimă era destul de grea. Se ducea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
stătea o femeie cu părul negru despletit, îmbrăcată cu o rochie diafană. Pe când Zogru plutea fără grijă pe deasupra patului pictat, ușa de la intrare s-a deschis vijelios și Achile a intrat fără veste. Era asudat, după ce umblase toată dimineața cu sacoul pe umeri, deși toată lumea îi spunea lasă, măi, Achile, haina pe capul scaunului că nu ți-o ia nimeni, și nu voia decât să se vadă sub dușul lui englezesc. Din salonul mare se făcea o odăiță în care Achile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pantaloni și suflecată la mâneci. Pantalonii erau și ei suflecați la glezne, eu fiind desculț pe nisipul rece. Aveam nasturele de la gulerul cămășii descheiat, cravata trasă de la gât și nodul aproape stricat. Pantofii îi țineam în mâna dreaptă și, în stânga, sacoul pe care mi-l dădusem jos deși nu îmi fusese cald. Mă plimbam pe o plajă pustie și aveam sentimentul că veneam de departe. Mergeam ca un om care caută ceva și nu știe ce înaintând cu greu pe nisipul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
gri, a ridicat din umeri și a zis că fie, cinci minute chiar nu mai contează, și atunci tata a venit la mine, s-a oprit în fața mea, dar nu m-a mângâiat, nici nu m-a îmbrățișat, își strângea sacoul la piept cu ambele mâini, spunându-mi chestia aia cu marea, că e nevoie urgentă de el în acel institut de cercetări, va rămâne acolo o săptămână, dacă situația e foarte gravă, atunci ceva mai mult, până se vor lămuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Aspir sub preș. Fâl. Aspir sub măsuța de cafea. Fâl. Fâl. Nu m-am gândit niciodată să-mi vopsesc părul. Oare ce alte lucruri senzaționale am ratat ? — A, Samantha. Ridic privirea și îl văd pe Eddie intrând în cameră, cu sacou și cravată. O să am o întâlnire de afaceri în salon. Te rog să faci niște cafea și să ne-o aduci. — Da, domnule. Fac o reverență. Pentru câte persoane ? — Patru cu totul. Și niște biscuiți. Gustări. Ce vrei tu. — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
strigă Hilary către echipa de la PR. Blocați-i drumul ! Din toate direcțiile vin spre mine fete în costume cu pantalon, constituite într-un SWAT ad-hoc. Nu știu cum, reușesc să le scap printre degete. Una dintre el dă să mă apuce de sacou, dar mă smulg din mâna ei. Îmi arunc pantofii cu toc și accelerez, strâmbându-mă când simt pietrișul sub tălpi. Când ajung la poartă, inima începe să-mi bată nebunește. În fața mea, trei fete de la PR stau una lângă alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Jemima. Să ai o seară frumoasă. Mă Îmbrățișează strîns. Sună-mă dacă poți. — Te sun. Mă mai privesc o dată În oglindă, apoi deschid ușa și pornesc pe scări. Deschid ușa de la intrare și În pragul ei se află Jack, În sacou și cravată. Îmi zîmbește, și toate temerile mele dispar ca niște fluturi. Jemima se Înșeală. Nu sînt adversara lui. SÎnt cu el. — Bună, zice, cu un surîs călduros. Arăți foarte bine. — Mersi. Apăs pe mînerul portierei, dar un bărbat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pe o bancă din parc. Gura lui Îmi deschide gura, și-i simt barba abia crescută pe obraz. Brațul său mă Înconjoară și mă trage spre el și simt că nu mai am aer. Mă trezesc cu o mînă În sacoul lui, pipăindu-i mușchii perfecți de sub cămașă, vrînd să i-o sfîșii. O, Doamne. Vreau să mergem mai departe. Vreau mai mult. Fără veste, el se trage Înapoi și mă simt de parcă tocmai aș fi fost smulsă dintr-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]