15,319 matches
-
bănuim", tributară din nou măsurii, numărului, valorii, ce pot propune "imagini divine, care dau viață lucrurilor, și imagini profane, care dau corp divinului". Concluzia sa optimistă continuă într-un fel o idee a lui Mircea Eliade, și anume aceea că sacrul și profanul se vor regla în continuare unul pe celălalt, întrucât - mai afirmă Alain Besançon - "ele nu prosperă durabil decât împreună, hrănindu-se reciproc, așa cum a demonstrat, timp de câteva secole, Occidentul Europei..." Cum să nu fiu entuziasmată de faptul
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
Cum să nu fiu entuziasmată de faptul că, într-o lume în care valorile morale, umane, spirituale sunt agresate și înlocuite adesea cu simulacre de natură să deruteze, favorizând manifestarea instinctelor primare cu drept de expresie artistică autentică, apelul la sacru rămâne - în opinia cărturarului francez - singura șansă a individului și chiar a Universului, de a dăinui?! Aceasta a fost, în mare, temelia pe care îmi structurasem - la București - proiectul de dialog cu Dl. Alain Besançon. Emoția mă copleșea, la fel
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
Cartea dvs. tradusă recent la București de Mona Antohi - Imaginea interzisă. O istorie intelectuală a iconoclasmului -, m-a interesat tocmai datorită problemei creației, pe care o puneți într-o manieră nouă aș spune, sau dintr-un punct de vedere strict sacru. Căci imaginea despre care vorbiți este una divină: logosul - ceea ce Aristotel numea "intelectul care se gândește pe sine...". Nu tocmai, întrucât eu vorbesc mai întâi despre o situație în care oamenii îi reprezentau cu inocență pe Zei: egiptenii își reprezentau
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
la Biblie și la afirmația că "omul nu poate vedea chipul lui Dumnezeu" - în sensul de arhetip, de model absolut. De altfel, toți artiștii au gravitat și mai gravitează încă în jurul unei asemenea idei, al acestei forma mentis de esență sacră... Da, numai că în lumea creștină, în special în cea latină, există două presiuni: prima presiune este cea a dogmei încarnării - pentru că în Evanghelii stă scris că "acela care m-a văzut L-a văzut pe Tatăl" iar Dumnezeu e
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
deplină libertate, o critică a poeziei, pentru că aceasta este în esență poezia lui, o critică a poeziei: " Acum pictez un tablou mare:/ vreau să-mi fac un autoportret./ Aici o să desenez inima - o gămălie de chibrit,/ aici, creierul - un aparat sacru și concret.// Undeva vor fi neapărat nasul și gura,/ n-are nici un sens să omit ochii - două semne de întrebare,/ aici în colț o să-mi pictez gândurile - / o claie informă de rufe murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat -/ va
Un poet mereu la modă: GEO DUMITRESCU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17035_a_18360]
-
părăsesc amfiteatrul mult înainte ca dl. Barbăneagră să fi atins apogeul elucubrațiilor sale de extremă dreaptă. Iată, însă, că domnia sa continuă - de la Paris! -, să plângă de mila țărișoarei, inventând fapte infame și crime la fel de credibile ca și teoriile sale despre "sacru". Cred, chiar și acum, când fragmentele din jurnalul lui Cristian Bădiliță au fost renegate de către însuși autorul lor, că am făcut bine citându-le. A ignora o realitate nu înseamnă că aceasta nu există. Or, din păcate, rândurile d-lui
Mâhniri de tânăr colportor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17050_a_18375]
-
repede decât se credea lumină acolo unde părea să se instaureze o pătură densă de ceață. Cu titlu personal, aș aștepta, desigur, reacția d-lui Barbăneagră. Firește, dacă astfel de mărunte lucruri nu-i vor părea acestui însetat de verdele sacrului mult prea profane pentru înaltele sale preocupări spirituale!
Mâhniri de tânăr colportor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17050_a_18375]
-
Fiindcă la noi nu s-a discutat literatură! Cineva și-a apărat postamentele de beton armat, cineva a zis că în artă (ca și în moarte) toți sunt supușii acelorași implacabile legi. Nu c-aș regreta "certurile" mele cu monștrii sacri, dar, obiectiv vorbind, ele s-au dovedit a fi sterile. Uneori cred că doar latina - limbă moartă, nu-i așa? - ar fi în stare să redea toată vechimea unor autori pretinși moderni... M.V.: Ați avut multe neplăceri "sociale" din cauza literaturii
Emilian Galaicu-Păun: Uneori, și un poet singur poate ține loc de generație by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/17057_a_18382]
-
epoci în care oamenii se simțeau încă aproape de Dumnezeu și această apropiere a avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării subiectivității moderne. Imaginarul religios al sec. XVII este analizat prin prisma unor opere reprezentative aparținând lui Corneille, Drélincourt, Racine etc. Fețele sacrului sunt descrise și confruntate pornind de la Dumnezeul matematic al lui Descartes, de la divinitatea augustiniană a lui Pascal și ajungând la "Mirele divin", la Dumnezeul atotputernic, strălucitor și infinit accesibil al lui Malebranche. De la imaginarul religios se trece la cel social
O alegorie a depărtării by Alina Chiriac () [Corola-journal/Journalistic/17090_a_18415]
-
cosmopolit... Față de "Grupul de la Târgoviște" manifestam, de asemenea, afinități. Cultul stilului și lumea văzută ca text, o anumită subtilitate "evazionistă", discretă, dar tenace, irepresibilă. Suntem de părere că în poezia dvs. armonia și echilibrul, viziunea solară sunt rodul deschiderii către sacru; propensiune pe care am remarcat-o încă din anii când religia era un tabu ("călușul celest" dintr-un poem de A.P.). Ce părere aveți? Viziunea solară, luminozitatea anumitor proiecții s-ar putea să fie rodul deschiderii mele spre sacru, ca
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
către sacru; propensiune pe care am remarcat-o încă din anii când religia era un tabu ("călușul celest" dintr-un poem de A.P.). Ce părere aveți? Viziunea solară, luminozitatea anumitor proiecții s-ar putea să fie rodul deschiderii mele spre sacru, ca și a unui temperament echilibrat-mediteranean, nu fără zone umbroase, o familiarizare cu peisajul italic. Îmi lipsește poate "simțul tragicului" cum s-a spus (Radu Enescu) și e firesc, într-o anumită măsură. Creștin fiind, refuz lipsa sensului și recunosc
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
și timp paradisiace, visul decorporalizării, al trupului diafan, în locul celui greoi și gârbovit de-acum, plajele visate la Cesenatico sau la Ravenna, fascicolul de raze dintr-un luminiș, șuvoiul care iese din mâinile înviatului, pictatat de Beato Angelico. O materie sacră ce pare imaterială. În Fețele poeziei de Mircea A. Diaconu generația '70 îi cuprinde pe: Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Ion Mircea, Adrian Popescu, Cristian Simionescu, Gheorghe Grigurcu, Marin Mincu, Mircea Ivănescu. Vă recunoașteți ca membru al acestei familii poetice? Da
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
dacă mesajul îl dezamăgește, întrerupe politicos convorbirea sau, la nevoie, chiar trântește receptorul, enervat de insistența interlocutorului. N. Steinhardt nu este timid în judecarea literaturii, este generos. El nu se sfiește să se distanțeze - după ce inițial îi admiră - de monștri sacri ai literaturii, ca Teilhard de Chardin sau Emil Cioran. Apologia spiritului românesc La fel trebuie înțeleasă elogierea de către N. Steinhardt a românilor, a României, a stilului de viață românesc. Elanul scriitorului-călugăr împinge românismul spre ipostaza lui ideală, îl obligă să
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
pentru te miri ce veleitar versificator sau romancier diletant, studiul lui Fondane să nu-și poată găsi un editor în România. Pentru cele cîteva mii de cărturari și studenți preocupați de filosofie ("se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge?"), eseul lui B. Fondane consacrat lui Stéphan Lupasco trebuie tipărit. Căci, spune traducătorul în prezentare, chiar dacă atitudinea eseistului e polemică, e de presupus că, dacă nu ar fi fost ucis la Auschwitz, Fondane și-ar fi revizuit
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17116_a_18441]
-
se aseamănă. Chipul omului creat după asemănarea celui al lui Dumnezeu constă în suveranitatea sa asupra existenței, în privirea de stăpîn, în poruncă. Mitul trece în iluminism, iar natura devine simplă obiectivitate". (Mircea Eliade ar recunoaște aci un caz al "sacrului camuflat"). După cum e invalidată teza naivă a binefacerilor obligatorii ce ar decurge din aplicarea principiilor raționale în domeniul social. Michel Foucault arată că idolatrizarea, de tip iluminist, a "rațiunii instrumentale" a dus la un "sistem al dominației", adesea nefast, inventîndu-se
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
aceste nume zăceau ascunse în coșul cu rufe murdare. De bună seamă înainte de a fi editor Nicolae Țone a fost poet, pentru că nu te poți simți irezistibil atras de poezie, nu poți să te înhami la o căruță cu monștri sacri, dacă nu simți tu însuți în tine o pîlpîire de poet, o cît de mică asemănare cu cel căruia i te închini. Cartea indecent de voluminoasă a lui Nicolae Țone, cu un titlu la fel de indecent Nicolae Magnificul, împodobită cu provocatoarele
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
puternici, preschimbându-se într-un praf chimic... Faptul că ar fi putut fi o zicere sadică, un sadism ce nu i-ar fi fost îngăduit, cel mult, decât lui Curzio Malaparte, profanatorul de lucruri sfinte, luarea în deșert a ceva sacru ca rămășițele somonilor. Unele lucruri fiind neinteligibile, tentația noastră de oameni normali este să înnobilăm gândurile ascunse ale celor ce ni se împotrivesc... La cei mai drastici și mai puri intelectuali din epocă, observasem mai demult o anume tandrețe sumbră
Somonii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15831_a_17156]
-
în plus" (Cum este cu putință). Scrisul însuși i se înfățișează ca o opțiune ținută în cumpănă de tentația nonexpresiei, de irezistibila atracție a luminii sacrale care se dispensează de grai: "Și iar îmi spun/ a scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ și iar îmi spun// a nu scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ să duci de mînă un geniu/ prin mlaștini cu flori cîntătoare// pînă la lumina ce ne așteaptă/ deloc grăbită
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
cumpănă de tentația nonexpresiei, de irezistibila atracție a luminii sacrale care se dispensează de grai: "Și iar îmi spun/ a scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ și iar îmi spun// a nu scrie e un gest sacru/ prin care te poți mîntui/ să duci de mînă un geniu/ prin mlaștini cu flori cîntătoare// pînă la lumina ce ne așteaptă/ deloc grăbită/ și atîta de/ necruțătoare" (Vocile). Circumstanță ce răsfrînge complexitatea poeziei în generalitatea sa, care nu s-
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
nepermise, răspunde cu forțe nebănuite. În democrație, insul uman se bucură de încredere, până la proba contrarie, în regim dictatorial, până la proba contrarie, omul este considerat infractor - și tratat ca atare. În care condiții: cine este slab și cine este puternic? Sacra permisivitate a democrației a fost amănunțit analizată de adversarul fundamentalist - căci de el este vorba -, pe ea s-a clădit strategia unui război nemaiîntâlnit, în care agresorul rămâne mascat, pentru ca , la limită, să-și nege cu îneverșunare crimele și să
O sfidare fără precedent by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15852_a_17177]
-
să probeze demonstrativ orice rețetă narativă. În Baudolino, rețeta ar fi aceea a romanului picaresc și a basmului, condimentată evident, cu ingrediente ce țin de "bucătăria" romanului postmodern. Acțiunea este plasată în secolul al doisprezecelea p. Ch., cînd împărat al "sacrului imperiu romano-german" era Frederic Barbarossa, protectorul și tatăl adoptiv al lui Baudolino. Expedițiile împăratului împotriva orașelor italiene, cruciadele, divergențele cu papalitatea, ocupă un spațiu extins în carte, dar și mai numeroase sînt întîmplările fabuloase (ai căror protagoniști - Baudolino și năstrușnica
Baudolino, păsările roq si pădurea narativă by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15899_a_17224]
-
în vremurile relativ contemporane, dirijabilul înlocuiește avionul, în trecutul îndepărtat se face uz de efecte speciale sofisticate creîndu-se continuu senzația de anticipație à rebours. Spectaculozitatea cinematografică rezonează insolit cu eterna reîntoarcere, principiul pe care-l simbolizează în mod tradițional scarabeii sacri, periodic invocați printr-un discret tatuaj ori prin cohorte, cîtă frunză, cîtă iarbă. Sintagmă potrivită și pentru sentimentul de risipă de fantezie resimțit la apariția superfluă a unor armate ciudate. Dacă unii combatanți resuscitați sînt reprezentări stilizate ale unor personaje
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
și, bineînțeles, temutul Impotep - jumătate ecorșeu, jumătate actor/ Arnold Vosloo. Celelalte personaje - temerarul Brendan Fraser, grațioasa erudită Rachel Weisz, cruda Patricia Velasquez, puștiul isteț Freddie Boath, zăpăcitul John Hannan, misteriosul Oder Fehr - își tatonează deocamdată timid anterioarele încarnări, precum coleopterele sacre ce se autogenerează. Trecutul revine... Morala declarată de Mike Myers/ vocea lui Shrek nu-i de ignorat: "Fiecare-i frumos în felul său!".
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
necruțătoarea amiază/ Palpită spasmodic, neînțeleasă agonie a unor monștri nebotezați de împuterniciții luminii,/ Neprovocînd niciun regret cu extincția lor" (ibidem). Pornind de la preceptele biblice, de la "alegoreza" Sfintei Scripturi, poetul ajunge a formula un catehism delirant al deznădejdii, al antirevelației, al sacrului vidat, ergo al demonizării care instaurează amoralitatea aptă a îndreptăți orice act scelerat și, în cele din urmă, se egalează cu destrămarea fiziologică, cu mahmureala și vomismentul, ca urmare a unei înjositoare beții provocate de deruta ontologică: "Clarviziune și delir
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
cu mahmureala și vomismentul, ca urmare a unei înjositoare beții provocate de deruta ontologică: "Clarviziune și delir; utopie și coșmar al deznădejdii;/ Revelație și retragere a harului; predicatele noului ecleziast;/ Dezacorduri ale unui suflet în necontenită surpare; maledicta și eclipsele sacrului; invocații ambigue;/ Speranța ce purcede în abis; gravitații ale tărîmurilor morții;/ O nouă stirpe de demoni; ceața proclamînd îndreptățirea oricărui act; sau/ Ceea ce vomită mahmureala unui timp turmentat la răspîntii" (ibidem). Acest "timp turmentat" nu e decît eternitatea care i-
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]