960 matches
-
Dumnezeu este autorul unei Împărății incoruptibile, cu ceruri proprii, cu Soarele, Luna, stelele și cele patru elemente ale ei. Ființele umane cerești - ale acestei Împărății - au, ca și noi, trup, suflet și spirit, Însă spiritul lor nu sălășluiește În interiorul trupului. Satan, „iconomul cel nedrept”, a urcat la cer, i-a sedus pe Îngeri, a fost Înfrînt de arhanghelul Mihail, a fost alungat și s-a reîntors În Împărăția sa, luînd cu sine a treia parte din Îngerii Domnului (o aluzie la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viața socială și În vederile sale religioase, care au fost făcute publice abia la o sută cincizeci de ani după moartea sa, Milton a respectat, cu toate acestea, limitele stricte ale ortodoxiei În marele său poem. În ciuda măreției lui dramatice, Satan - eroul poemului - rămîne adversarul invidios al unui Dumnezeu atotputernic. În ceea ce Îi privește pe Adam și Eva, ei păcătuiesc În buna tradiție augustiniană, dintr-un liber arbitru care nu este, totuși, definit În termeni sexuali, pînă și În rîndul Îngerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
asupra căreia nu putem zăbovi 4. Chinurile nașterii nihilismului se fac auzite pe tonuri gnostice În Prometeu descătușat al lui Shelley (1818-1819), scriere aparținînd de asemenea tradiției post-miltoniene. În Prefața sa, Shelly mărturisește că nu și 1-a ales pe Satan ca personaj principal, În locul lui Prometeu, deoarece cel din urmă poate fi descris ca „nepătat de ambiție, invidie, răzbunare și dorință de mărire personală, defecte ce fac să scadă interesul nostru pentru Eroul Paradisului pierdut”5. Exegeza nihilistă se găsește
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
personală, defecte ce fac să scadă interesul nostru pentru Eroul Paradisului pierdut”5. Exegeza nihilistă se găsește Încă În faza copilăriei, iar umbra lui Milton se bucură de prea mare autoritate ca să poată fi depășită. În loc de a-1 reînvia pe Satan - operație Înfăptuită de Byron, cîțiva ani mai tîrziu -, Shelley preferă să rămînă În cadrul mitologiei grecești, nu a celei biblice, și se pierd astfel multe prilejuri de exegeză inversă a Genezei. Cu toate acestea, În drama lui Shelley lumea este Înfățișată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist 10. Acest lucru ar fi valabil pentru poemul lui Lamartine (1790-1869) Căderea unui Înger (La Chute d’un ange, 1837-1838)11, precum și pentru La Fin de Satan al lui Victor Hugo. Observația nu-i chiar adevărată În privința poemului lui Lamartine, În care un Înger, Îndrăgostit de frumoasa tînără Daïdha, este proiectat din dimensiunea lui spirituală Într-un corp material, trece prin nenumărate umilințe și maltratări În diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dispozitive science-fiction și se complac În acțiuni sadice. Poemul lui Lamartine nu reprezintă o moștenire a maniheismului, ci este un precursor pesimist al romanului de consum de la Începutul secolului XX. Altfel stau lucrurile În privința poemului lui Victor Hugo Sfîrșitul lui Satan (din 1854-57, publicat postum În 1886)12, care este o narațiune originală, aparținînd tradiției postmiltoniene. În 1854 Hugo se afla În exil la Jersey, practica spiritismul și primea vizitele nocturne ale unei fantome credincioase, acea „Dame blanche” care s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Isus Cristos se repeta. Mai spusese același lucru și cu șaizeci de ani În urmă, Într-un poem al romanticului Jean Paul. Pe 8 martie Isus Cristos conversează cu Hugo pe tema iertării, iar acesta notează: „Scriu un poem intitulat Satan pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un poem al romanticului Jean Paul. Pe 8 martie Isus Cristos conversează cu Hugo pe tema iertării, iar acesta notează: „Scriu un poem intitulat Satan pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pardonné”, adăugînd că Îl Începuse În luna martie 1854. Continuă Dieu și La Fin de Satan la Guernsey, unde nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nopțile Îi sînt populate de prezențe stranii. Cele două poeme poartă amprenta acestei perioade agitate din viața sa. La Fin de Satan nu are complexitatea mitului gnostic, reușind totuși să aducă o intrigă originală, În cadrul căreia Dumnezeu este prins de Satan În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă Adversarul său nu-1 poate detrona dintr-un motiv neașteptat: ca fost Înger de odinioară
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În capcana propriei sale creații, pe care Dumnezeu Încearcă de mai multe ori, fără succes, s-o distrugă. Este limpede că Dumnezeu nu este atotputernic, Însă Adversarul său nu-1 poate detrona dintr-un motiv neașteptat: ca fost Înger de odinioară, Satan Îl iubește cu disperare pe Dumnezeu și detestă Întunericul fetid În care este obligat să viețuiască, ceea ce echivalează cu a spune că se detestă pe sine la fel de mult pe cît Își iubește vrăjmașul. În cele din urmă cei doi trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viețuiască, ceea ce echivalează cu a spune că se detestă pe sine la fel de mult pe cît Își iubește vrăjmașul. În cele din urmă cei doi trebuie să ajungă la o Înțelegere, pentru ca opera lui Dumnezeu să nu fie definitiv compromisă, iar Satan - dezgustat cu totul de sine și de lumea lui deplorabilă. În mod destul de ciudat, condiția reconcilierii finale a celor doi adversari va fi distrugerea lumii, privită ca un rezultat pozitiv. 3. Gnosticismul ca model analog Filozofia, spunea unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
meu „Les Fantasmes du nihilisme”, Romanistische Zeitschrift für Literaturgeschichte 4 (1980), p. 423. 11. Lamartine, Oeuvres poétiques complètes, ed. F. -M. Guyard (Pléiade 65), Gallimard, Paris, 1963, pp. 803 sq. 12. Victor Hugo, La Légende des Siècles. La Fin de Satan, ed. J. Truchet (Pléiade 82), Gallimard, Paris, 1950. În legătură cu redactarea acestei opere, vezi Jean Gaudon, Victor Hugo: Le Temps de la contemplation. L’Oeuvre poétique de Victor Hugo des „Misères” au „Seuil du gouffre” (1845-1856), Flammarion, Paris, 1969; și Hubert Juin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
New York, 1986. R. Joseph Hoffmann, Marcion: On the Restitution of Christianity. An Essay on the Development of Radical Paulinist Theology in the Second Century (AAR 46), Scholars Press, Chico, CA, 1982. Victor Hugo, La Légende des Siècles. La Fin de Satan, ed. J. Trunchet, Pléiade 82, Gallimard, Paris, 1950. L’Hypostase des Archontes, ed. și trad. Bernard Barc (BCNH 5), 1980. Moshe Idel, „Jewish Reactions to the Expulsion from Spain,” in The Expulsion from Spain and the Holocaust: The Jewish Community
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mascat; om cu mască; oameni; oportunist; opunere; pagubă; Păcală; păcat; păcătui; păgîn; periculos; persoană; pierdut; politic; politicieni; polițai; poliția; polițist; și polițist; portmoneu; portofel; precauție; preot; primejdie; fără principii; prinde; profesional; puradel; răpitor; răutate; relativ; roată; Robin Hood; Românii; sac; satan; său; fără scrupule; slab; soț; sparge; spargere; sperietură; spion; străin; străzi; tablă; thier; ticălos; tîlhari; tristețe; tulburare; țeapă; țigani; țop; ucigaș; urăsc; vinovat; vis urît; vrăjmaș; zîmbet; Zorro (1); 767/275/91/184/0 iarbă: verde (398); verdeață (36); natură
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
ninja; obiceiuri; om al lui Dumnezeu; Paște; păcătos; pedeapsă; peiorativ; piept; plictiseală; poker; pomană; pompă; Popa Tanda; popă; cam toți popii; poveste; predică; prefăcut; preoteasă; preotul; profit; prostul; rabă; rang; rasă; răzătoare; rea; reprezentant; repulsie; respect; roabă; rochie; sacru; sat; satan; satană; sceptru; sfătuitor; sfinte; sfințenie; sfințire; slujitor; slujitor domnului; slujnic; smerenie; spaimă; spirit; spovedire; straie; sur; șarlatan; șmecher; Teodosie; teolog; veselă; veșminte; vot; :) (1); 786/175/49/126/0 porni: începe (68); pleca (63); merge (50); drum (48); mașina (47
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
nou; nouă; nu; oameni; om din popor; om mai puțin învățat; om simplu; om urît; orgolios; Ovidiu; păcat; păcălici; pămpălău; pierdere; poet; președinte; mai prost; prostănac; prostie; puțină știință; rahat; răceală; rămas; răutate; rece; reptile; retard; reținere; ridicol; a rîde; satan; sărac cu totul; schematic; simplu; se simte; singur; sistem; situație; slab inteligent; slab la minte; slăbiciune; societate; speranță; studii; subdotat intelectual; Ștefan; nu știe; nu știu; tăntălău; timid; timp; tocilar; traiul; trist; turbat; urma; ușuratic; varză; viață; viețuitor; vulgar (1
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
sodomia, poziția clerului a fost intransigenta și, în același timp, ambigua. Într-adevăr, în clasificarea lui Dante, sodomiții se află în al nouălea cerc, cel mai de jos, laolaltă cu Cain, cu Iuda, cu trădătorii, cu ucigașii etc., foarte aproape de Satan. Dar, în același al nouălea cerc, Dante îl întâlnește și pe bătrânul și preaiubitul sau magistru Brunetto Latini, care, evocându-i pe sodomiți, îi declară: "Toți aceștia au fost clerici și literați de mare notorietate, și totuși, întinați pe pamant
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
2)Grație și merit / 230 3)Responsabilitatea esențială și responsabilitatea socială / 234 2.JUSTIȚIA IMANENTĂ ȘI INJUSTIȚIA IMANENTĂ / 238 1)Justiția imanentă și sanctificarea / 238 2)Mitul mîntuirii / 251 3)Falsa sfințenie / 265 4)Actualitatea problemei esențiale / 271 5)Anticristul: "Satan" / 273 3.VALORI ȘI NON-VALORI / 280 1)Sfințenia și sănătatea psihică / 280 2)Scara valorilor și imanența sa biogenetică / 284 PAUL DIEL / 293 Prefață MITOLOGIA ȘI SIMBOLISTICA DIVINITĂȚII O INTERPRETARE PSIHOLOGICĂ 1. Paul Diel și critica metafizicii speculative Paul Diel
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
divinității: monoteismul. Asupra lui insistă în mod special Paul Diel în această carte. Cele două testamente de bază ale monoteismului creștin sînt interpretate psihologic, ca realități ce "condensează conflictele în legea armoniei supraconștiente (Dumnezeul unic) și în legea dizarmoniei subconștiente (Satan)".6 Dumnezeu însuși ar fi, în opinia lui Paul Diel, un simbol al unei realități psihice: armonia supraconștientă, iar figura negativă a lui Satan ar semnifica dizarmonia sub-conștientă. Incontestabil, Paul Diel ilustrează în știința religiilor teza psihologistă, cea conform căreia
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ca realități ce "condensează conflictele în legea armoniei supraconștiente (Dumnezeul unic) și în legea dizarmoniei subconștiente (Satan)".6 Dumnezeu însuși ar fi, în opinia lui Paul Diel, un simbol al unei realități psihice: armonia supraconștientă, iar figura negativă a lui Satan ar semnifica dizarmonia sub-conștientă. Incontestabil, Paul Diel ilustrează în știința religiilor teza psihologistă, cea conform căreia "Dumnezeu nu este o iluzie, dar nici o realitate, ci un simbol mitic" al unor realități psihice. Printre acestea din urma s-ar afla supra-conștientul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decît vanitate".20 Nu întîmplător la vechii greci, șarpele îmblînzit și chiar mort simboliza înfrîngerea vanității. Oprindu-se apoi în exclusivitate la creștinism, Paul Diel interpretează mitul șarpelui ipostaziat în figura lui Satan. Acesta ar traduce pe plan pur psihic "forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pă-mîntești (reprezentate de măr, simbol al pămîntului)"21. Faptul cred că este salutar, cu condiția de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de ea), înțeleasă în sensul ei profund: vanitas, deșertăciunea, vidul, vanitatea este cauza primară a distrugerii psihice: principiul răului. În mitul biblic al Genezei, reprezentarea pierzaniei la care este expusă natura umană, cauza esențială a pervertirii, vanitatea este personificată de Satan, "prințul răului", prezentat sub forma șarpelui. El este spiritul sub forma sa negativă, spiritul căzut, "îngerul decăzut" din pricina propriei lui vanități vinovate: vanitatea spiritului uman (demonul ispitei) care a vrut și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și continuă să vrea să elimine principiul suprem al vieții, spaima sacră față de mister. Conform mitului Genezei, forța motivantă a vanității este cauza esențială a tuturor eșecurilor: spiritul decăzut. Ipostaziat în idol (vrînd să se substituie forței motivante asupra conștiinței), Satan este izgonit din sfera sublimă. El devine seducătorul omului, forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pămîntești (reprezentate de măr, simbol al pămîn-tului). Satan-șarpele (simbol al seductibilității vanitoase a omului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și involuțiile vieții psihice devenite semi-conștiente: victoriile și înfrîngerile din cadrul conflictelor deliberării intime motivante, temă comună animismului, politeismului și monoteismului. Diferența radicală constă în faptul că monoteismul condensează conflictele în legea armoniei supraconștiente (Dumnezeul unic) și în legea dizarmoniei subconștiente (Satan). Vechiul Testament relatează istoria poporului ales simbolic de Dumnezeul unic (realmente ales, deoarece acesta a fost primul care a conceput viziunea monoteistă). Textul prezintă istoria reală presărată cu simbolisme: alianța cu Cel Veșnic (viziunea adevărului etern) și neîncetatele decăderi. Noul Testament demonstrează
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]