582 matches
-
la comandă, ridică și coboară scaune, le adună laolaltă, răstoarnă apoi tot ce a clădit până atunci cu atâta grijă numai fiindcă‑l înjură unul că ar fi făcut ceva anapoda, întreabă cât durează până înveți să cânți la flaut, saxofon, trombon, fagot etc. Pianul durează cu siguranță cel mai mult, la fel ca cinstea, căreia Rainer ăsta vrea să‑i pună capăt. Poate c‑odată aș vrea și eu să fac așa ceva! Trebuie să fie frumos să știi să cânți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Leac a rămas lângă canapea, cu Pârvu alături, În fund pe covor, cu mâna ridicată Încă, săltând moale prin aer. Dirijează, mă gândesc eu și pentru prima oară ascult și muzica. Nu-mi dau seama ce e, ceva cu mult saxofon În orice caz. Mă chinui degeaba să recunosc, până la urmă renunț, Încerc să m-adun, să mă concentrez. Mă uit la Leac, ăla se uită la Pârvu, e palid și Încremenit, crunt. Pârvu n-are nici o grijă, Îmi zâmbește blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
un fel de prevestire rea, care o înfricoșa. — Dacă ar fi avut un copil, poate... încerc, iarăși, să murmur. Dar nu mai aude nimeni, au început pregătirile orchestrei, tavanul se clatină sub tam- tamul tobei, două ghitare schelălăie, să acopere saxofonul. Poetul își aranjează cravata, împinge la o parte scaunul, repede ocupat de-un mops mexican, elegant, răgușit, o frunte ridată, doi canini lungi de aur. — Tovarășe, stimabile, aș publica la dumneata un articol despre un romancier de mare eleganță stilistică
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
munții din zare. O Alfa-Romeo neagră ne face semn cu farurile și oprește zece metri mai încolo. Alergăm. Suntem niște norocoși. Sabina urcă lângă șoferul blondin, la vreo patruzeci de ani. În mașină se aude un jazz stilat, cu mult saxofon și puțină trompetă. Șoferul îi spune Sabinei că face afaceri în Italia, că e după un divorț care îi luase jumătate din avere, că merge în capitală la o întrunire importantă, că afară secretul e să știi să dai încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu căutatul prin baie, și să-și taie rapid venele pe Hey, that’s No Way To Say Goodbye În loc de-a se arunca, negăsind lamă, de la etajul 68 făcîndu-și praf urechea muzicală. Asta povestesc ei făcîndu-se pulbere pe tînguirea saxofonului din dreapta Cesariei ale cărei morgandinho, atunci cînd plouă și devin și ele insuportabile pentru cei de vîrsta a doua, pot fi Însoțite de lama lui Cohen, acasă, la Boa Vista, În Capul Verde al păsărilor colorate tăcut, nod muzical al unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
neobosită a sufletului, cordul, hașurat de by-pass-urile diferitelor lumi, dovada vie a intersectărilor armonice fiind mai ales aranjamentul orchestral, unde, pe lîngă inevitabilele ghitare și mandoline portugheze se aud, În mod neobișnuit, instrumente care nu cîntă aproape niciodată Împreună, trompetă, saxofon sopran și alto, c-un sunet răgușit, descompus, clarinet, oboi, muzicuță, pian, acordeon, vioară În solo-uri amintind de Grappelli, maracase și inedite ustensile de percuție, de Petit pays, unele refrene se fluieră, și cele mai impresionante piese au inflexiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui incontrolabilă de-a nu lua o viroză În restaurant mă calmează, alină, Împrospătează. Eu sînt un artist Înglodat În munca editorială. Probabil că asta se numește frustrare, valuri de sifon turnate peste o tot mai slabă dar autentică disperare, saxofon pe malul oceanului, sunete În formă de cochilie, de molie, pe insulele Capului Verde, acolo unde zboară papagali În criză existențială În fîlfîiri prelungi pe deasupra literaturii, semnul sub care stau, semnul Întrebării, dacă ascult acum și arpegiile pianului mă gîndesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
peninsula iberică desprinzîndu-se de Europa Într-o tăcută fractură continentală provocată de sunetul unui fluier și navigînd pe ocean cu doi centimetri pe oră, cutreieră cîteva localuri ghidat de o muzică care te seacă la inimă, o combinație de blues (saxofon) și fado (ghitară electrică!) și, intrînd În cele din urmă Într-o clădire, se izbește de-un adolescent ce coboară treptele-n goană, același adolescent care, cu numai cîteva clipe mai devreme Îl lovise În repetate rînduri violent În stomac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un combustibil pentru zborul său planat prin Ateneu, pe străzile orașului. Apoi fotograme fluide cu Charles Lloyd (care l-a lansat pe Petrucciani În America, așa cum o făcuse și cu Keith Jarrett, cu 25 de ani În urmă) cîntînd la saxofon pe o faleză de o frumusețe neverosimilă la marginea căreia izbucnea Pacificul sub un apus de soare delirant, cu Michel undeva mai În spate, ascultînd apusul și saxofonul, urmate de o suită de imagini cu Michel discutînd prin studiouri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și cu Keith Jarrett, cu 25 de ani În urmă) cîntînd la saxofon pe o faleză de o frumusețe neverosimilă la marginea căreia izbucnea Pacificul sub un apus de soare delirant, cu Michel undeva mai În spate, ascultînd apusul și saxofonul, urmate de o suită de imagini cu Michel discutînd prin studiouri de Înregistrare, bătut pe spate de ingineri de sunet, rîzÎnd Împreună cu mari muzicieni, apoi așezîndu-se la pian cu firescul unei respirații și devenind muzică, jucîndu-se pe clape senin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aspect demn de reținut, m-a privit patru secunde c-o mină impenetrabilă și mi-a făcut cu ochiul. Am reținut figurile nuntașilor În clipa magică În care, pregătindu-se să danseze grecește cu mîinile ridicate-n aer, au auzit saxofonul lui Parker. Într-un film foarte lung, Bird, Clint Eastwood, un regizor surprinzător și mai Înalt decît actorul cu același nume, mai ridat, demonstrează ca la tablă cît de puțin pricepe din ce se-ntîmplă cu artiștii, mai ales dacă sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atunci bea apă de colonie, se dezbracă, intră În cadă și Începe să cînte, gol, cu fața la perete, o muzică năucitoare. Întorcînd spatele nu numai spectatorilor, ci lumii Întregi, ajungînd În cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat pentru un concert. Oprit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Încetul cu Încetul, acolo, pe scaun, Începe să-l audă pe Sașa, pentru prima dată, să-l audă vorbind pe Sașa care, pe scenă, cîntă devastator, cu mușchii gîtului Încordați, venele gata să plesnească și ochii strîns Închiși, improvizînd la saxofon Întreaga lui viață improvizată, muzica e țipăt, spaimă, furie, cutremur, și atunci, pe neașteptate, apar cîteva lacrimi În ochii taximetristului. Insurmontabilul baraj dintre cei doi se fisurează cu zgomot de lacrimi, apoi se surpă și este pulverizat de forța uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
improvizată, muzica e țipăt, spaimă, furie, cutremur, și atunci, pe neașteptate, apar cîteva lacrimi În ochii taximetristului. Insurmontabilul baraj dintre cei doi se fisurează cu zgomot de lacrimi, apoi se surpă și este pulverizat de forța uriașă și tragică a saxofonului care nu mai e doar un instrument, e Sașa, și, pentru o clipă de o inimaginabilă frumusețe, șoferul sare fără să-și dea seama-n gol, Întrezărește În sfîrșit acel ceva pînă atunci inaccesibil, nu mai are Încotro și Înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
alte date reale a determinat o altă realitate. Pentru că e prevăzut pînă și episodul oral al lui Clinton, cu morala c-ar fi bine să nu i se mai uite nimeni În gura cu care Împarte dreptatea mondială ca la saxofon, caleidoscopic, În aceeași unitate temporală-n care o imbecilă devenită uluitor de repede celebră și obeză Îi sărută simbolul național practic În văzul Întregii lumi, prin satelit, iar pe urmă-și cere scuze, el, Îi pare rău, n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
destinate (neapărat) unor sărutări nesfârșite, în timpul cărora exista riscul să fie zdrobite de alte buze, bărbătești. Își imagină, pentru câteva secunde, un astfel de sărut sălbatic, cu o astfel de femeie, sub ploaia fină a unor acorduri revărsate din acel saxofon. Nu putea să se gândească la o muzică oferită de niște boxe, indiferent de fidelitatea lor sau de firma producătoare. Nu. Saxofonul era esențial. Saxofonistul putea fi eliminat extrem de ușor din scenariu (în consecință, bărbatul scoase un burete din propriile
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
astfel de sărut sălbatic, cu o astfel de femeie, sub ploaia fină a unor acorduri revărsate din acel saxofon. Nu putea să se gândească la o muzică oferită de niște boxe, indiferent de fidelitatea lor sau de firma producătoare. Nu. Saxofonul era esențial. Saxofonistul putea fi eliminat extrem de ușor din scenariu (în consecință, bărbatul scoase un burete din propriile gânduri, șterse personajul, fără regrete, iar pe scenă continuă să se miște, într-o parte și în alta, doar saxofonul, ca într-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
producătoare. Nu. Saxofonul era esențial. Saxofonistul putea fi eliminat extrem de ușor din scenariu (în consecință, bărbatul scoase un burete din propriile gânduri, șterse personajul, fără regrete, iar pe scenă continuă să se miște, într-o parte și în alta, doar saxofonul, ca într-un film abstract sau absurd sau...), însă instrumentul nu. Ar fi fost o... blasfemie? Substantiv pretențios, dar exprima cel mai bine ceea ce gândea el în acele momente... Și totuși (continua să o privească, tocmai sorbise din pahar, buzele
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Substantiv pretențios, dar exprima cel mai bine ceea ce gândea el în acele momente... Și totuși (continua să o privească, tocmai sorbise din pahar, buzele acelea îl fascinau, apoi scosese o altă țigară dintr-o tabacheră argintie), cum să lași un saxofon fără cel care îi atinge clapetele? Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei și ce (hohoti în gând, atmosfera era improprie unei astfel de exprimări zgomotoase, iar saxofonul...), doar discutăm prin reducere la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
argintie), cum să lași un saxofon fără cel care îi atinge clapetele? Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei și ce (hohoti în gând, atmosfera era improprie unei astfel de exprimări zgomotoase, iar saxofonul...), doar discutăm prin reducere la absurd, așa că totul este posibil. Un saxofon care cântă singur, frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector stingher și o femeie îmbrăcată în rochie verde. Pentru câteva minute, se văzu în postura unui
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei și ce (hohoti în gând, atmosfera era improprie unei astfel de exprimări zgomotoase, iar saxofonul...), doar discutăm prin reducere la absurd, așa că totul este posibil. Un saxofon care cântă singur, frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector stingher și o femeie îmbrăcată în rochie verde. Pentru câteva minute, se văzu în postura unui pictor (un inevitabil barbișon, perciuni stufoși, o bască pleoștită într-o parte
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să-și strecoare nurii sub așternuturile patului imens, fixat chiar - o, da! - în mijlocul atelierului) așezat în fața șevaletului, la doi pași de scenă. Mâna dreaptă ridică pensula, seamănă cu bagheta unui dirijor aflat la pupitru, trage câteva tușe, iată cum apare saxofonul, se construiește sub privirile atente ale artistului concentrat, ar trebui mai mult galben, totuși, atenție la contrast, nici nu avem nevoie de saxofonist, un joc de umbre este tot ceea ce ar trebui... Apariția chelnerului îl luă pe nepregătite și îl
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fu greu să se acomodeze cu ideea că nu mai fuma, cel puțin deocamdată), și se simți acaparat de un ciudat sentiment (gelozie?), însă i se păru de-a dreptul o absurditate. Dar se vizualiză pe scenă, în locul aceluia, cu saxofonul între mâini, cântând numai pentru ea, o seară întreagă, o viață întreagă, o eră... Observă paharul plin. Nici nu sesizase revenirea chelnerului, firesc, de altfel, era acum un saxofonist transfigurat, aplecat deasupra instrumentului, pe scena luminată de un singur proiector
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Brave, spune: "Bun venit în spațiul artei dificile" și apoi interpretează piesa "Language is a Virus From Outer Space" ("Limba este un virus din spațiul cosmic"). Acompaniamentul muzical amestecă voci de cîntăreți de blues, cu ritmurile de jazz produse de saxofon, percuție, chitară și pian, cu ritmuri rock, toate formînd, în final, un hibrid cu sound pop. Imaginile și cuvintele fulgeră pe ecran, într-un stil multimedia caracteristic lui Anderson, iar ea încheie piesa emițînd sunete electronice, scrîșnind din dinți sau
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
asortează“ muzica cu starea lor de spirit, pentru că, de cele mai multe ori, muzica este abrevierea emoției pe care o simțim. La rândul ei, muzica influențează stările noastre sufletești. Astfel, sunetul unui flaut se insinuează durabil în inima ascultătorului, cel al unui saxofon dintrun blues „vorbește“ minții acestuia, în timp ce tonul, când tandru, când alert al viorilor poate stârni dorința de exprimare prin dans. În concluzie, este evident faptul că muzica este parte integrantă din viața noastră; ea este o necesitate, o oglindă a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]