1,572 matches
-
a luptătorilor și e la fel de nemărginită. Totul e dus de râpă. Abisul abisurilor! Vera își vede de treburile ei, mai tot timpul e ocupată, nici nu cred că m-a văzut. * * * Simt cum moartea mă urmărește... Pașii ei se aud... scârțâind în urma mea precum dinții câinilor înfometați și suferinzi de oftică, din curtea așa-zisului sanatoriu. Înțepături usturătoare simt în tot corpul atingeri mișelești cu vârful coasei înveninate, precum ochiul înțepător și de sticlă al diavolului. De multe ori, după masa
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
ai dat jos." 17 E tonul oricărei mame nemulțumite de neascultarea odraslei, iar Hristos cel înviat îi răspunde docil, ca un copil mustrat: "A, maică, măicuța mea, / Mi-a fost drag / S'aud vântul bătând, / Iarba fâșâind, / Boii mugind, / Plugurile scârțâind, / Voinicii șuierând."18 În alt loc, Fecioara Maria îi spune: "mare putere ți-am dat eu (subl.n.) ție".19 Într-o Poveste a lui Dumnezeu culeasă din Botoșani, ea suflă peste rănile lui Hristos cu Duhul Sfânt este, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
timbrează [suplimentar C: [da +A: cererea de tra- cererea! C: da [v-am A: [încheierea tranzacției. C: da↓ da↓ A: NU. AMbele părți prezente personal cu buletinu n mână↑ C: da↓ A: [în sală și-a C: [și să (xxx) ((ușa scîrțîie)) C: da. A: aceasta este↓ C: <R da da da. mulțumesc mult [de tot> A: [finalizarea dosa[rului. C: [da. [...] D: ((tace)) A: spuneți CE doriți cu cererea asta. D: asta: am avut MIERcurea trecută <R uitați am avut procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
era plin. Cât vedeai cu ochii, pe sub toate tufișurile cete așezate jos, pe iarbă, fie pe haine ori fuste așternute. Și veselia era pretutindeni. Unii de-abia începeau, alții erau în toi, alții chiar făcuți. Câte unul sau doi lăutari scârțâiau și oftau în ahturi desperate cântecele populare ale epocii. Apoi danțuri; femei aprinse de băutură și cu poalele suflecate se prindeau în hore ori în brâuri. Și tot astfel până ce începea să se însereze. addenda 399 3. Circul Kremsler a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
se poate preface în orice fiară sau dobitoc, numai în oaie și-n albină ba. Necuratul nu se poate preface în oaie, pentru că oaia e blagoslovită, și cînd se culcă își face cruce cu piciorul. Cînd auzi în miezul nopții scîrțîind cumpăna de la fîntînă, să știi că dracul scoate apă. Să nu-ți faci cruce, nici să grăiești ceva de rău, că atunci piere. Un astfel de drac, dacă bea din fîntînă sfințită de om de nouăzeci și nouă de ori
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
la acele cununi și află dacă are fata noroc la oi, păr de oaie; dacă are noroc la vite cornute, păr de vită; iară aceea care nu are noroc defel află pe cunună păr de mîță sau cîne. Cînd îți scîrțîie ușa dimineața, îți intră norocul în casă. Copilul cu fire de păr alb va fi norocos. Copiii născuți dumineca se țin de norocoși, iară cei născuți vinerea, de fără noroc. Copiii născuți după miezul nopții sînt mai norocoși. Dacă un
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cântece, mugetele și behăiturile animalelor din turmele de oi sau cirezile de vaci. Tablourile din pastelurile lui I. H. Rădulescu sau G. Coșbuc se potriveau exact perfect înserărilor din Giurgioana și Răcușana: Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plină (George Coșbuc, Noapte de vară) Era în murgul serii și soarele sfințise; A puțurilor cumpeni țipând parcă
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
pe Felicia 10. Ultima evocare a imaginii lui Janssens justifică o comparație între camera unde Felicia doarme și încăperea figurată în pictura flamandă: Și acum începe veghea. Lunga noapte a solstițiului în care nu dormi. Antipa umblă prin odaie. Parchetul scârțâie ușor. El pășește în vârful picioarelor. Stinge becul din lustră, aprinde mica instalație din brad. Privește îndelung la Pieter Janssens. În lumina idilică, dar prietenoasă, odaia în care femeia citește îi este la fel de apropiată și familiară ca și odaia în
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă este prezența negresei în diferite locuri, și-n diferite ipostaze. Zâmbetul ei „inventează jocuri bizare...” Sărutul ei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
degradat spre cenușiu). Care este simbolul memorabil, unde e marea poezie în aceste versuri care adună și învârt asemenea detalii?: „Dormeau adânc sicriele de plumb / Și flori de plumb și funerar vestmânt - / Stam singur în cavou... și era vânt... / Și scârțâiau coroanele de plumb. // Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, și-am început să-l strig - / Stam singur lângă mort... și era frig... / Și-i atârnau aripile de plumb.” Simbolul se vede cu ochiul liber: singurătatea individului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Zelinescu era să-și piardă dulcea și alba pâinică de lider, în acest punct vom vedea ce s-a mai întâmplat cu zurbagii ce s-au organizat în prima „celulă” a tineretului „revoluționar” de pe aceste meleaguri. Văzând că treaba cam scârțâie pe la Vaslui și, mai ales, fiind informați că la ședința din decembrie 1944 delegatul Bercovici de la Iași a remarcat existența a două tabere în organizația UTC, Comitetul Central al UTC a decis trimiterea la Vaslui a tov. Dimitrev pentru a
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
putere : trec coloane oficiale. Librăria Bizantină la ceas de pelerinaj. Unde sunt clienții ? Cerșetorii și atitudinea pelerinilor. Tinerii și călugărul predicator. Orele 09.00-15.30. Zona Pieței Unirii se prezintă ca un furnicar de oameni, mașini, forțe de ordine. Tramvaiele scârțâie, acolo este capăt de linie și o curbă extrem de strânsă, șoferii claxonează enervați de salturile de iepure, neatente, ale oamenilor ce se grăbesc să se înscrie în rândul de așteptare. Zeci de vânzători de flori de toamnă, crizanteme în cea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mașini să ajungă până la poarta construită în stil maramureșean a mănăstirii, evitând astfel blocarea completă a unui drum îngust, cu pantă accentuată, dotat în plus cu două curbe strașnice în ac de păr, care fac să urle motoarele și să scârțâie cumplit frânele celor care se aventurează să ajungă până sus. Strategiile folosite de cei care vor să depășească barajele de poliție sunt asemănătoare cu cele practicate la celebra Mănăstire Prislop : „Sunt avocata X, medicul Y sau soția colonelului Z”. Pe
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
comod, care să permită o mai bună vizibilitate asupra marelui eveniment religios ce va începe în curând. Nu toți pelerinii urcă pe jos, unii dintre ei folosesc microbuzele unei firme de transport local din Gherla. Cu ajutorul a trei microbuze care scârțâie din toate osiile, ca și cum ar suspina după tinerețea lor pierdută pe autostrăzile din Germania, pelerinii pot face continuu naveta între satul Nicula din vale și mănăstire. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, mă întreb cum fac șoferii lor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să mergi? întreabă unchiul Victor. Da... a, spun eu mai puțin hotărît. Am rămas doar patru, adică trei flăcăi voinici și eu drept... coadă. Se iscase un vînt rece care se strecura pervers prin toate neetanșeitățile bulendrelor de pe noi. Zăpada scîrțîia sub opincile mele și sub botinii celor trei flăcăi. Opincile erau înghețate bocnă, mîinile mă usturau și o fleandură de fular peste nas nu servea la cine știe ce. Unde ai luat dracu' ăsta? îl întreabă pe unchiul meu un flăcău. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Schimb discuția spre enigmatica și bătrîna casă ce străjuiește o bucățică din strada Sărăriei. Am îngrijit bătrîna și mi-a lăsat-o mie. Trebuie s-o refac, dar nu mă îndur. Ca să nu-i stric șarmul... Deschide ușa de la intrare. Scîrțîie, așa cum îi stă bine unei uși vechi. Se deschide pînă la un punct, apoi nu mai vrea, că se agață de dușumea. Spre deosebire de alte uși, aceasta se deschide spre interior. Holul de la intrare te întoarce în timp. Sculpturi vechi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
că am mai zburat cu un drăcușor de avion și în Algeria. Pilotul mai sorbea din cafeluță și din cînd în cînd mai butona cîte ceva la bord. Cînd treaba se îngroșa, trăgea de o manetă și bondarul sălta și scîrțîia ca naiba. Eu mă rugam la Dumnezeu și amicul meu, care mă însoțea, se ruga la Alah, iar pilotul se amuza ca prostul. Cînd avionașul chiar și-a pus în gînd să se sinucidă, atunci de-abia și pilotul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sociologie, care mă acuză că literaturizez, polemicile cu prozatorii care, dimpotrivă, consideră că teoretizez excesiv, că mă dau științific, iar ceea ce fac eu aduce a muncă de saltimbanc cultural. Că teoria nu se topește deloc în textul literar, iar reciproca scârțâie și ea. Unii profi mă consideră poet. Mucles, bă, poete! Prozatorii - infestat de teorie. Oricum, am un stil hibrid, cu aparențe parodice de text bășcălios. Textele mele nu sunt însă decât asumate, sincere. De fapt, scriu așa pentru că n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
desăvârșire în lumea asta ticăloșită, dând dovadă de un bun-simț de o măreție aristocratică, s-a prelins discret din căsuța lui săracă pentru ca bietului om flămând să-i tihnească mâncarea fără să-i stea bucătura în gât. S-a așezat scârțâind periculos din toată caroseria lui ciolănoasă și anchilozată pe minusculul trepied de vânătoare, în poziția gânditorului de la Hamangia, filozofând amar asupra nedreptei alcătuiri a acestei lumi. O, Boga, Boga! Zașto? Zașto? O Doamne, Doamne! De ce? De ce? Cinci copii cu mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în taină sau ținut doar ostatec. Din tren nu au coborât însă decât două femei grase, cu niște saci de usturoi. Nu aveau nimic deosebit, nu m-au privit deloc, nu erau deloc satanice. Fără nici un eveniment, acceleratul a pornit, scârțâind, spre Vatra Dornei. M-am întors la spital decepționat. Unde sunt gările de altă dată? Dar mai sunt trenuri, voi mai încerca... jocul a începui să-mi placă... voi aștepta... Nebunia se instalează insidios, mi-am spus. Ea începe prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
amețitoare, pe care nu o să le trăiesc niciodată. Sunt construit prost, nu suport nici măcar somnul, caut mereu altceva, găsit de obicei în cărți, în măsura în care, în aceste zile lâncede, am răbdarea de a citi. Nu-mi plac nici măcar plimbările, nici cum scârțâie nisipul pe alei, în parcuri, unde toată lumea se distrează plictisindu-se îngrozitor, ascultând o fanfară care cântă, cu întreruperi, aceleași melodii languroase. * Cu astfel de dispoziție sunt nesuferit, lumea mă ocolește și eu fug de lume. Și asta de când mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
am simțit-o din plin. Școala nu mi-a plăcut; și pentru un motiv care pare ciudat, dacă nu chiar ridicol. Pe acoperiș, fixat pe un turn țuguiat, foarte urât, era un cocoș de tablă care se fâțâia toată vremea, scârțâind strident ori de câte ori se apuca să se rotească într-o parte sau alta. Era o morișcă de vânt, o fantoșă care numai la locul ei nu era pe o școală. Nu cred că cineva, vreun alt copil, să fi dat vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dat vreo importanță acestei urâte creaturi. Eu însă, nu numai că am observat-o; am început să urăsc cu violență obiectul acela de prost gust, mai ales că eram convins că este un ceas și mă împiedica, cu învârtitul lui, scârțâind, să-mi dau seama de modul în care trece timpul, atribut pe care credeam a-i fi explicat rostul. Acest enervant cocoș mă făcea să-i doresc moartea, o moarte violentă, și dacă ar fi fost posibil l-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sine însuși, Ion, "pierzându-și mințile", lăsând în urmă mirosul de grătar și mireasma de liliac, a rătăcit în neștire până spre dimineață. A ajuns acasă în zori. "Se uita parcă uimit la gardul vopsit în verde. Deschise portița care scârțâi, trist." Ajuns în casă, tânărul bău cu sete apă sălcie dintr-o cană de pe lavoar, se spălă, tremurând, își scoase haina, uzată, o perie, în neștire, își scoase cravata și, tremurând, scrise cu febrilitate trei scrisori, scoase briciul, îl șterse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mari: "Nu meriți nici un rând". A mai fumat o țigară, apoi, legând o funie de cârligul lustrei din tavan, făcu un laț și-l fixă în jurul grumazului și se aruncă în gol cu o voluptate disperată. "De afară se auzi scârțâind portița". Repet, nu știu de ce am reținut atât de precis toate aceste amănunte. Probabil că mi s-a părut că această tragedie face parte din viață sau m-a impresionat amănuntul cu portița care a scârțâit trist. In fond, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]