1,573 matches
-
su!”, izbucnește de la locul său Sporici, văzînd în ziarul local, imprimate cu roșu, în chenar șerpuit, pe pagina întîi, versurile lui Ovidiu Genaru, intitulate „Patria, Partidul Comunist”. Îmi întinde ziarul, ca să mă conving. Are fața crispată și buzele strînse a scîrbă. Pentru mine, faptul că O.G., poet talentat, ocupă din cînd în cînd, de bunăvoie, poziția unui versificator ocazional, nu constituie o surpriză. Cîndva am fost contrariat de lipsa lui de stimă față de sine, acum nu mai sînt. Îi înapoiez
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
altul care vrea să trăiască. De acesta din urmă mi i silă!” Stă la masă și scrie, scrie mereu. Ce fel de lucrare face?, l-am întrebat. „Un fel de schițe din care eu lipsesc”, mi-a răspuns. Își toarce scîrba de care e impregnat pînă la ultima celulă. „N-ar fi mai potrivită memorialistica?”, am reluat eu. „Nu, pentru că în memorialistică prea se simte sudoarea personală”. Hîrtia în care i-am adus niște japoneze nu-i dă pace. O pliază
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-i ascultam, am fost frapat de contrazicerile față de opiniile exprimate în particular. A. mi-a spus de zeci de ori pînă acum că-l consideră un „nebun” care „ne îmbolnăvește de inimă”, iar Sp. că se „lovește de el cu scîrbă” etc. Văzînd că (unul mai mult ca altul) cei doi colegi sînt binevoitori, F. a plusat, afirmînd că omologul său de la revistă e „o personalitate puternică, un om de acțiune” etc. Cînd i s-a dat cuvîntul, G., mimînd faptul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
scurs vreo zece ore din momentul visului, însă spaima nu mi-a trecut nici acum. * Descopăr cu încîntare, în Memoriile lui Iorga, această însemnare din 29 mai 1918 despre demnitatea sucevenilor: „Țeranii de la Suceava l-au ales pe Averescu de scîrbă pentru pacea ce s-a încheiat, de mînie pentru sfîșierea județului lor. Li s a oferit pîne, și ei au întrebat dacă e de vînzare. - Nu, v-o dăm. - De pomană nu luăm”. Așa erau încă, în vremea copilăriei mele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de mînie pentru sfîșierea județului lor. Li s a oferit pîne, și ei au întrebat dacă e de vînzare. - Nu, v-o dăm. - De pomană nu luăm”. Așa erau încă, în vremea copilăriei mele, și cei mai mulți dintre udeșteni: tari în scîrbă, tari în refuzuri. *La întoarcerea din „evacuare”, mama s-a văzut păgubită nu numai de o parte din bunurile casnice, ci și de oile pe care le dase în pază fraților săi, Gavril și Costică. Zilele trecute m-am întîlnit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe pămînt flămînzi și cumplit apăsați, și în vremea foametei își vor arăta colții și vor huli pe regele lor și pe Dumnezeul lor. Apoi își vor întoarce privirea spre pămînt și iată că acolo va fi strîmtorare, întuneric și scîrbă și nevoie! Dar noaptea va fi alungată” (VIII, 21-22). Același pattern se regăsește la Apostolul Pavel, în Epistola către Romani (13, 12): „Noaptea e pe sfîrșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
amîndoi în dreptul ceasului de la Policlinica Veche. Atunci mi-a mărturisit că simpla vedere a lui G. Îl convulsionează și că abia așteaptă să plece în vacanță pentru a nu mai da ochii zilnic cu el. Acum, iată, i-a trecut „scîrba”, e satisfăcut la modul plenar, nu mai poate de plăcere! Contrariat, mă întreb cum e posibilă, într-un timp atît de scurt, o atare schimbare de atitudine? Inconsecvențele sale mă ofensează, pur și simplu, pentru că, de-a lungul anilor, m-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Un anumit politicianism împru- mută aparent ludic masca caragialescă fără să realizeze riscul de a o integra. „Ei bine, modelul Caragiale constituie astăzi în România alibiul unui anume tembelism care frizează iresponsabilitatea : grotescul stârnește veselia, în loc să provoace actul reflex al scârbei. Există, așadar, un risc, un imens risc, al supunerii la modelul Caragiale : un risc al proastei lui înțelegeri și utilizări, ca să folosesc niște termeni pragmatici. Riscul acesta este generat de inteli- gența lui Caragiale - o inteligență sarcastică și narcisiacă - pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cuvinte, propoziții, fraze și chiar capitole Întregi, lui P. Necula i-a venit la mână numărul 2 al revistei „Zorile” a Liceului „Cuza Vodă” din Huși pe care a făcut-o parțial harcea-parcea eliminând sau completând Într-o veselie. Iată scârbele cenzorului: „Articolul <<Istoricul Liceului Cuza Vodă din Huși>> cuprinde numeroase formulări depășite și informații nepertinente precum: funcționarea, tot acolo, a unui seminar teologic; activitatea acestuia; informații despre unele societăți ale elevilor din trecut, evident, cu caracter reacționar; <<...țara noastră a
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
culmea crudei ironii!) trăiește acum, În anul de grație 2013: „Mai puțin a fost oglindită lupta permanentă care se desfășoară Împotriva rămășițelor concepțiilor burgheze și obscurantiste din minte unora, a acțiunii de ridicare a nivelului general al cunoașterii”. Iacătă că scârba imensă a poporului Îndreptată spre cizmarul din Scornicești care a reinventat cartelele și bătaia pentru o Încărcătură de gaz lichefiat au făcut ca astăzi țara noastră să fie condusă tot de „concepțiile burgheze retrograde și Învechite” iar tov. Necula să
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
legionar dar Îi Închidem dosarul, măi dragă tovărășele...! Asta a fost Golgota pe care a fost forțat să urce părintele Cheorghe I. Sofianu (24 februarie 1940 - 5 iulie 2006). „Notă informativă” Întocmită de lt.col./ Toma EU ȘI SECURITATEA Greață, repulsie, scârbă, oroare... Sinonime care mi-au ocupat creierul din cauza unui „lucrător” al mult temutei Securități comuniste, poliția politică de tip gestapovist care a promovat teroare și vorbe spuse-n șoaptă Între cetățenii acestei țări timp de 42 de ani (1948-1990). Cine
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
zilele lunii mai a anului evocat mai sus, a venit În biroul meu de la parterul Căminului 1 un individ cu aer de James Bond care, după prima propoziție rostită („Sunt locotenentul Ionescu Constantin de la Securitate”) mi-a provocat o mare scârbă, făcându-mă să mă-ntreb: „Cine naiba m-a turnat la Secu’ după ce am spus bancurile alea porcoase cu nea Nicu și țața Leana?!”. Nu, nu era vorba despre bancuri, fie ele și politice ci, de altceva: colaborare cu respectiva
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
evanghelistul Luca la sărutat pe Isus ca săl vândă. La fel, lunga listă de citate «mizerabile» dintro carte a mea, de pe Internet, cuprinde de fapt spusele unor personaje cu care eu, autorul, nu mă identific, dimpotrivă, pentru care am doar scârbă și dispreț.“ Textul lui Cărtărescu mi sa părut dea dreptul sfâșietor. Sfâșietor, pentru că un om de valoarea lui este pus în situația să se explice, în felul acesta, în fața proștilor. Și cu atât mai sfâșietor, cu cât cei de la Antena
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de ce-ați pățit, că eu am 100 de prăjini cu acte pe numele meu, și vă dau vouă 50 de prăjini cu acte, după cum a și făcut. Am avut mamă cu suflet de înger. Și s-a mai potolit scârba și supărarea cea mare. Și în primăvara 1911, Eugenia a săpat și pus cu mâna ei 30 de straturi cu hagimă-ceapă39 și toamna a scos-o și în primăvara 1912 a vândut un țuhal de hagimă cu 800 de lei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
a se autodefăima atât de mult, încât să nu mai fie posibilă revenirea sufletească. D.B. a inventat că în libertate făcea sex în fiecare seară cu nevasta lui și că înainte de asta 'îi trăgeam o limbă. Ca să nu-mi fie scârbă îi puneam înghețată pe clitoris. Puneam și puțină frișcă'. Exagerări bolnăvicioase de acest gen au fost extrem de multe, spre amuzamentul agresorilor, care găseau o plăcere perversă în a forța deținuții să inventeze absurdități înjositoare. Efectul, în acest caz, a fost
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
și se întorc inițiați de pe tărâmul soarelui. Un basm din colecția Ispirescu sintetizează perfect funcția de călător total a soarelui: „el dimineața stă în poarta raiului, și atunci este vesel, vesel și râde la toată lumea. Peste zi este plin de scârbă, fiindcă vede toate necurățiile oamenilor și daia își lasă arșița așa de cu zăpușeală; iară seara este mâhnit și supărat, fiindcă stă în poarta iadului; acesta este drumul lui obicinuit, de unde apoi vine acasă”. Liantul dintre sacru și profan, dintre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ce curge, e drept, din cel schopenhauerian, dar și din radicalitatea nietzscheniană, adesea insuportabilă, scepticism agravat printr-o amărăciune și un inconfort care uneori seamănă cu ura față de existență - cea proprie, dar și cea generală, a noastră! -, o ură, o scârbă, un dispreț față de valorile care se nasc din această existență, toate exprimate cu o vigoare postadolescentină unică În secolul În care a trăit „eroul” și autorul nostru. Secol „obișnuit” a fi molestat, „călcat În picioare” de răzvrătiții carbonari sau anarhiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Eu veneam cu plăcere la revistă, dar - ca și azi! - îmi displace și refuz orice obligație jurnalieră de a mă așeza în spatele unui birou, oricare ar fi el și, mai ales, în cazul despre care vorbim, aveam oroare și chiar scârbă de a sta la târguieli, adesea mizere, cu „tovarășii de la secție”! La reproșul lui Geo, ce luase subit aerul și tonul de „șef”, cum că Dimi (Dimisianu!Ă făcuse „treaba” în locul meu, am replicat, poate un pic cam iritat sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să avem acolo un fotograf, care să ne facă fotografii sau un tablou. Cu cele mai frățești salutări, Iov I. Gheorghe. Mult prețuit prieten, Se întâmplă, spre durerea multora, că de unde nu te aștepți, de acolo vine câte o mare scârbă sufletească. Nu mă așteptam ca în sufletul unui prieten să aștern un necaz, acum, când zic eu, că sunt călit și prea călit de viață, maică-mea își trăiește ultimele zile și de mine întreabă mereu. Sunt pe locul și
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
despre ce scriam. Poate că de aceea regimul vedea în prietenia noastră doar o treabă muierească nepolitică. și totuși prietena mea era o ființă eminamente politică din cauza naturii ei imprevizibile, a felului în care respingea servilismul pentru că-i provoca o scârbă fizică și a faptului că era de o mai mare consecvență morală decât unii dintre cei care vânturau diverse teorii politice și vorbărie subversivă. Aveam nevoie de această prietenă: acolo unde din mine nu mai rămăseseră decât cioburi și fărâme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cuiva: ah, râul Lahn, ce locuri frumoase! Dar nu vei sufla nimănui o vorbă despre aurul rațelor când mănâncă și mestecă apa, și nici despre cât ești de sastisit normal nebună. Nu vei povesti niciodată nimic despre Marburg și despre scârba pe care tu singură ți-ai fabricat-o pe malul râului Lahn. Vei tăcea și atunci când, într-o băcănie, prietena ta, oprindu-se în fața sticlelor cu apă gazoasă de Lahn, va spune: doar ai fost și tu acolo, pe malul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Buchenwald. Semprun e scriitor, femeia, nu - asta-i deosebirea. Dar Privirea Străină o au în comun. Încă de copil, pe când nu aveam Privirea Străină, observam pofta bolnavă a mamei după cartofi. Când îi mânca, era în ea un amestec de scârbă și lăcomie, de frică și febrilitate. Învățase deopotrivă să-i urască și să-i iubească de la nouăsprezece ani, din 1945, când fusese deportată pe cinci ani la muncă silnică în bazinul Donețului din actuala Ucraină. A blestemat și a adorat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
zburătăcește și pulsează neîncetat. Continua percepție de sine e incestuoasă cu mediul exterior și adulteră în raporturile cu propria ta persoană. Îți simți în trup nervii suprasolicitați ca pe niște ațe de care nu te poți descotorosi. Ți se face scârbă de tine și ești nevoit să te iubești. În anii când mă încerca această stare mi-am dorit adeseori să înnebunesc ca să scap de mine însămi fără să-mi iau viața. Nebunia, așa speram, ar fi putut conferi lucrurilor un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pășind indiferent pe lângă ei. și am văzut cortegiile de mare pompă ale unor funeralii de stat, cu sicriul deschis purtat de camioane îmbrăcate în catifea, și mulțimea de gură-cască cu ochii sticloși. În privirile lor se citea un amestec de scârbă înăbușită în fața pompei risipite pe-un porc de câine mort, dar și de invidie nestăpânită, de regret că ei înșiși nu vor avea parte de o înmormântare atât de aleasă. Firește că nici unul n-ar fi cutezat să-și exprime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
deseori și una, și alta. Pe Dunăre pluteau ciozvârte de cadavre, cei ce fugeau erau vânați cu șalupe și sfârtecați de elicea lor. și totuși, dorința de a fugi sporea,întețindu-se până la a deveni o isterie a fugii. Căci scârba de viața cotidiană, urâtul ce-l copleșea pe om în fața existenței lipsite de valoare se transformau subit într-o psihoză a speranței - speranța în viața ce-o puteai dobândi doar înfruntând primejdia, dar totuși posibilă pe meleaguri străine. Instinctul fugii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]