658 matches
-
postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se întâmplase. Renunțase oare Hingherul la planul său? Se scârbise să mai stea în bălării și plecase în lume? Într-o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-am zis atunci că manechinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prieteni, la venire sau la plecare, erau, bineînțeles, absolut naturale și deplângea prejudecata rigidă anglo-saxonă care se Împotrivea unor asemenea demonstrații de afecțiune - sau de dragoste, de ce să nu i se spună dragoste? - Între bărbați. Dar ceva mai ușor de scârbit din el refuza gândul contactului sexual apropiat, care presupunea goliciune, pipăieli și Împletirea părților intime, sau consumarea sămânței. Era adevărat (dar și aceasta recunoștea numai față de sine Însuși, În cele mai tainice gânduri) că Îi venea mai ușor să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
tineri poeți sâcâitori și necredincioși, Fiorosule? - Cum să vă explic? coborî complice vocea Fiorosul, ca și cum s-ar fi pregătit să le împărtășească proștilor ăstora un secret. Dușmanii aceștia înrăiți ai patriei noastre - despre care nu sânt îndeajuns de scârbit că vorbim - sânt mai puțin poeți... chiar decât fundul meu... atunci când intră sub duș!... Posteriorul meu, atunci când intră sub duș, e de o sută de ori mai talentat și bineintenționat 29 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI cîte-un milițian
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Negriciosul își târâse botul lui, ca de escavator, pe ciment și încărcase cam jumătate din ei. Curând, i-am zărit pe cei mai marcanți scriitori ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând pe limba și pe buzele atacatorului. Asistam neputincioși. Scârbiți. Înțepeniți... Cum începuseră să fie dizolvați atâția desăvârșiți inițiați în pasta cafenie. Cum se treziseră împărțiți, ca niște cărți de joc, printre picăturile de fiere, firele de tutun și chiar și la acesta, ce se lăudase a nu consuma, firimituri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
baza diferitelor experiențe mistice orientale, că trupul, de fapt, este o închisoare pentru spirit. Și că, o dată spiritul eliberat, el capătă o libertate binecuvântată și că devine, la o scară redusă, nemuritor, asemeni lui Dumnezeu. - Bunică-mea, curălăreasa - catadicsi Genel scârbit să-i descurce - zicea că toți oamenii, când moare, se transformă în niște gândaci. - E discutabil, înlătură spectrul politicos ipoteza. Însă nu această chestiune pe care ați ridicat-o a fost așezată sub contro- 156 DANIEL BĂNULESCU Dinspre restaurantul Berlin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un telefon public la altul, a unor domni foarte în vârstă, asfixiați de propria lor morgă, pentru a lua la cunoștință în comun, dacă miercurea lui Pinky îi ajungeau măcar banii de țigări ori dacă, în general, pe Andra o scârbeau lonjeroanele. 253 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Abandonă, nervos, tot ceea ce deja meșterise în culise și reluă pregătirile din punctul lor zero. Pentru început, distribui într-un semicerc luminile, improviză o scenă, cără instrumentele, calibră instalațiile de efecte și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
revine. Acesta este testamentul lui Pink Robin Floyd și foarte probabil, îți este adresat! - Mie? - Da, Așa cred. Așa credem. Floyd primi caseta și îi pivotă, cu îndemînare, capacul. Era din jad. 249 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Îl scârbiseră, îl încîntaseră și acum, din nou, îl scârbiseră. Urmărea doar cum să le bage adresa sa sub nas, pentru a-și încasa cândva onorariul, și apoi s-o întindă. Probabil că profesia lui Cocondy era totuși aceea de a rămâne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și foarte probabil, îți este adresat! - Mie? - Da, Așa cred. Așa credem. Floyd primi caseta și îi pivotă, cu îndemînare, capacul. Era din jad. 249 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Îl scârbiseră, îl încîntaseră și acum, din nou, îl scârbiseră. Urmărea doar cum să le bage adresa sa sub nas, pentru a-și încasa cândva onorariul, și apoi s-o întindă. Probabil că profesia lui Cocondy era totuși aceea de a rămâne imperturbabilă. - Și ați stat mult în Marea Britanie? - Da
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
medicinală. Sub privirile de pește fiert ale celui de-al doilea bărbat, ce se văzu că îl însoțea pe borțos, care se ivi și dânsul din gang, și care, după ce îi transformă în patru imbecile stane de piatră, se întoarse scârbit de la ei, sprijinindu-se neglijent de balustrada depărtată a unui gărduleț, hîțînîndu-și genunchiul și mâzgălind, pe niște hârtii murdare, niște calcule întortocheate. - Păsărica! le comandă grăsanul, ca la fotograf, celor patru aliniați, în vreme ce le modela, cu degete de caltaboș, trăsăturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să curgă tot felul de ațișoare. Rămâne scheletul de lemn, vulnerabil În toată goliciunea lui, cu rândurile de scânduri albe, ca niște coaste uriașe. Mă-ncearcă un fel de compasiune, dar apoi mi se face rușine si Înghit În sec, scârbit de clipa mea de slăbiciune. Scot un urlet Înfiorător și mă arunc În luptă, zburlind liniștea ce mă Înconjura. După izbituri puternice, repetate În valuri, iar și iar, patul trosnește din toate Încheieturile și geme adânc. Forța e stăpâna mea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tenis să descopere acest adevăr nou-nouț? — Nu l-a descoperit. Disperarea l-a făcut să dea peste el. Îmi amintesc cum măsura cu pasul terenurile alea goale și juca la nesfîrșit cu mașina de tenis. Într-o după-amiază a plecat scîrbit de la club și și-a petrecut ore-n șir furînd mașini și mărfuri din magazine. O fi fost o coincidență, dar În dimineața următoare avea deja doi cursanți la tenis. — Una decurge din cealaltă? Nu cred una ca asta. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Erau de asemenea dresori de maimuțe care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de un orb al cărui toiag dănțuia în ritmul isprăvilor lui Hellul, erou al războaielor din Andaluzia, sau ale faimosului Antar Ibn Șaddad, cel mai viteaz dintre arabi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu ochii! ARTUR: Unde să plec? COLONELUL: Unde știi! Am hotărât să-ți dăm drumul. ARTUR: Da’ ce, voi hotărâți aici? CĂLĂUL: Nu pricepi? Ne-ai scârbit de tot. Ne-a ajuns până-n gât. Ia-ți boarfele și pleacă. ARTUR: Nu plec eu... Eu vreau să mor cum se cuvine... GARDIANUL: Cară-te! Ne-ai întors mațele pe dos. COLONELUL: Porcule! Îți dăm viața! Ești liber! ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ține de amândouă capetele! (I se mai vede creștetul.) Gata! (Către acel ceva din adâncul gropii.) Marș! Marș! GRUBI (Aplecat mult peste groapă.): Iar mușcă? BRUNO (Din adânc.): Ce? GRUBI: Iar mușcă? BRUNO: Îl găuresc eu. GRUBI: Să nu se scârbească, nene... BRUNO: Îi crăp capul! (Agitație în adânc.) Marș! (Funia se mișcă amenințător; BRUNO se luptă cu cineva în adâncul gropii, creștetul îi apare și-i dispare în ritm alert.) Ha! Prostuțule! Stai cum trebuie... (Cârâituri, țipete subțiri de animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
altfel n-are haz... înțelegi? Eu vreau să fie cu haz... MACABEUS (Icnește); Nu... nu vreau să te mai aud.... PARASCHIV: De ce să nu mă mai auzi... MACABEUS: Taci măcar zece minute... Măcar un minut... PARASCHIV: Ce? Gata? Te-ai scârbit de mine? Nu-ți mai place cu mine? Vrei să te pocnesc? Vrei să-ți dau pantalonii jos? MACABEUS (Urlă dement, se clatină.): Nu mai pot... Crede-mă că nu mai pot. Du-mă afară și lasă-mă afară... Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Cu ce am greșit? În fața cui am greșit? Cred că am dreptul să știu cu ce am greșit. HAMALUL (Către BRUNO.): Cred că are dreptul. Nu? Oricum o să afle... CASIERUL: Poate că are... (Dintr-o dată furios.) Grubi, povestea asta mă scârbește. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu înțeleg nimic. Eu nu înțeleg nimic. Trebuie să nu înțeleg nimic? HAMALUL (Fără să-l ia în seamă pe CĂLĂTOR.): Până la urmă tot o să afle... CASIERUL: Nu e numaidecât să afle de la noi. HAMALUL: Eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce, crezi că n-am să pot să-i spun? CASIERUL: Ba nu. Spune-i! HAMALUL: Îi spun! CASIERUL (Către CĂLĂTOR.): Domnule, prietenul meu vrea să vă spună ceva... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vreau să vă mai ascult... M-ați scârbit de tot. HAMALUL: Trebuie să ne ascultați. Mai târziu... va fi cu atât mai rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Oarecum aerian, pierdut.): Nu. Nu mai vreau să știu nimic. Aștept să înceapă ploaia și plac. Plec! Plec! Plec! Ticăiților! CASIERUL (Deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tovarăși de călătorie, mai cu seamă dacă e vorba despre dame. Am văzut scene penibile, cu tot soiul de obsedați sexuali care, profitând de aglomerație, se lipesc de anatomiile femeilor din fața lor, ba chiar le pipăie măgărește, și am fost scârbit ca om și umilit ca bărbat. Decât așa, mai bine o ședință de lucru manual singur sub duș, e mai demn. O să vedeți de ce fac această precizare privind conduita mea În metrou, În tramvaie și autobuze. La Unirii, au coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
misterioase, garoafe roșii și cruci răspândite peste tot. 3 Carl Heinrich Graun avusese În tinerețe o voce frumoasă de tenor; Într-o noapte, când trebuia să cânte Într-o operă compusă de Schurmann, capelmaistrul de la Brunswick a fost atât de scârbit de câteva arii, Încât le-a Înlocuit cu altele compuse de el. Acest gest m-a șocat, făcându-mă să mă bucur că am un asemenea strămoș; și totuși prefer doi alți strămoși, tânărul explorator deja menționat și acel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Ca În toate școlile, băieții Îi tolerau pe unii profesori și Îi detestau pe alții și, la fel ca În toate școlile, se făcea permanent schimb de replici obscene și informații erotice. Fiind bun la jocuri, nu m-ar fi scârbit prea mult toată treaba asta, dacă profesorii mei nu s-ar fi străduit atât să-mi mântuiască sufletul. Mă acuzau că nu mă adaptez mediului Înconjurător; că „bravez“ (Îndeosebi presărând tezele mele de rusă cu termeni englezești și franțuzești, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scriind, de a descoperi, în acel timp de care mă îndepărtez acum, când s-a răsturnat clepsidra, câtă minciună, câtă iluzie și cât adevăr am trăit. N-o întreb. Nu am aceleași drepturi, știu, asupra ei, cea din fața mea, bolnavă, scârbită de viață, speriată, poate, pe care cred că le am scriind despre ea. Pur și simplu ne mai leagă aceste întâlniri întâmplătoare în stație, aceste vorbe schimbate în răspăr și, în pagina pe care o scriu, răsfățul de a crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ascuns al înțelegerii cu Domnul. El mă vede, îmi cunoaște și judecă păcatele și, îmbunat de rugăciunea mea, îmi iartă unele, arătându-mi calea mântuirii. Nu mint când mă rog. Pornirea mi-i sinceră, firească, aproape instinctivă acum. Acum, când, scârbit de mizeriile Lumii care mi se relevă, întristat de orbirea în care am trăit între oameni, acum, când am gândul permanent al apropiatului sfârșit, îmi este împăcată liniștea, rugăciunile mele vin nechemate anume de mine. Vin, parcă, odată cu sângele clipelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
problemă de morală practică, de civilizație și de o anume educație - cât, mai ales, din păcătoasa noastră mentalitate că „merge și așa“. Ne facem că nu observăm mizeria în care suntem siliți să săvârșim cele mai intime acte fiziologice, strâmbăm scârbiți din nas, înjurăm sau drăcuim, blestemăm îngrijitorul că nu-și face datoria și, împinși de nevoie, ne ușurăm în împuțeală. Nu este un secret pentru nimeni că ne ducem viața într-o cloacă. Imaginea reală a mentalității românești, a gradului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
își vorbesc aproape de la sine, ele între ele, ca și cum nici nu ar mai fi necesară prezența noastră. Scriam atât de diferit unul de altul și, totuși, textele noastre parcă veneau din același suflet, din aceleași simțiri. Eu eram ironic, sceptic, scârbit de mai toate idealismele omului. El, dimpotrivă, era înclinat spre reverie, spre melancolii de timp neaflat, spre smerenie și spre o blândețe a firii pe care, poate, în poveștile copilăriei o mai găseam. O ciudățenie a anilor acelora de căutări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
voiam să-mi deschid cartea. Nu eram sigur că acela-i totuși Marele Cenzor. Simțeam doar că ar putea fi. Prea bine însă putea fi și un simplu chingar, întorcându-se acasă după o zi de hamalâc în Piață. Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]