54,049 matches
-
pentru caii verzi de pe pereți. Constatările întristate cu privire la absența dramaturgiei românești contemporane de pe scenă - volumele cu piese tipărite, destinate posterității, în prezent par niște fete bătrâne la nunțile altora - sunt înlocuite de dorința tinerilor artiști de a verifica textul prin scenă. Oricât de valoros ar fi premiul sponsorizat de Fundația Rațiu (atrasă în acest proiect), cea mai prețioasă promisiune mi se pare a fi anunțul că "E pe bune! Piesa (premiată) chiar se va juca. Scrie despre ce vrei, cum vrei
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
le citim și, dacă ne place, te și montăm". Tutuiala face parte din proiect: limita de vârstă concurenților a fost de 26 ani (s-au admis excepțiile). Nu a fost impusă finalizarea piesei: au fost suficiente un sinopsis și câteva scene. O altă secțiune a proiectului privea dramaturgia scrisă în limbi cu mică răspândire: se caută - și după data limită - piese de prin vecini, există dorința de a afla cum au fost sintetizate în teatru experiențele politice și sociale similare, se
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
fost festivă. Cei cinci inițiatori - profesorul Nicu Mandea, studenții Andreea Vălean, Alexandru Berceanu, Gianina Cărbunaru și Radu Apostol - au reușit să ne convingă că sunt sinceri și disponibili, că deși unii dintre ei scriu, ei toți vor să pună în scenă și scrierile altora, că talentul și generozitatea pot conviețui, măcar în speranța succesului.
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
Eminescu. Poetul este văzut în două ipostaze, cea complet deformată și agresivă a "poetului național" și "poetul" pur și simplu. Cu studii precum "Insula lui Euthanasius", Eliade a descris excelent opera "poetului". însă în articole din anii '30 intră în scenă acel Eminescu desfigurat, "poetul nației" etc. Cartea se încheie cu o Addenda în care apar cîteva studii la "Noaptea de Sînziene" sau "La țigănci". Deși ingenioase și pline de interes științific, aceste texte vin într-un puternic contrast cu restul
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
a textului creează, atunci cînd nu eșuează lamentabil în listă de expresii fixe sau aluzii obscene, impresia unei lumi fără comunicare, un Babel al replicilor de toate felurile. Interjecțiile, fragmentele de conversație, repetările, forțează implicaturile și adunarea cioburilor într-o scenă cît mai unitară. Unele poeme par monologuri dramatice descompletate, altele aduc a frînturi de dialoguri: "Doamne Sfinte/ puii mei hai mă of Doamne/ sunteți dacă sunteți/ că nu că ce că ah/ o sărbătoare în capul meu/ în mine"; "bineînțeles
O carte care se vrea șocantă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15166_a_16491]
-
I. Caragiale trecuseră cam vreo 120 de ani. Ce țară fusese acea Românie în care o familie de artiști de neam străin, împămînteniți aici, apucase să întemeieze, în timp puțin, o lume atît de vie și cuprinzătoare, de la strălucirea primei scene pînă la tumultul aevea al străzii caragialești și la paloarea de vis otrăvit al Bucureștilor mateini? Acum, la despărțirea de fiica lui Caragiale, lumea aceea mai avea puțini martori, doamne în vîrstă în special. Recunoșteam cîteva dintre ele: pe fosta
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
o întîlnire cu personalități atît de "parfumată", de exotică. De obicei autorii noștri cad hipnotizați de mărimea partenerului. Georgică este omul care notează lucrurile simple, cu un ochi crud și umoristic, în același timp. Sadoveanu apare în carte într-o scenă memorabilă. Păstorel Teodoreanu îi spune lui Georgică povestea cu pricina. Marele prozator vine să ceară niște fonduri pentru o revistă, "Comoara". "Zis și făcut a apărut Comoara. Tot ce România de atunci avea mai cu renume a contribuit la ea
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
ere tîrzii care succede celei mitice, este eironul, omul ironic, așa cum îl înfățișează, între alții, Northrop Frye, făptură inferioară sub raportul posibilităților de cunoaștere, de ilustrare a omului-tip. În concordanță cu dispoziția sa postmitologică, George Vulturescu își pune în scenă "ochiul orb", stigmat al mutilării gnoseologice. Ține să ne apară drept un damnat aidoma prezicătorilor antici a căror infirmitate constituia o pedeapsă a zeilor ofensați pentru că li s-au divulgat secretele ori pentru că li s-a violat intimitatea. Exemplu: Tiresias
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
desfac asemeni unei cortine, iar trupul decapitat, cu un singur braț, tocmai cel ce arăta viitorul radios al omenirii, anevoie de smuls, ca orice iluzie, se arată... de fapt mi se arată, doar mie, numai mie, singurul narator posibil de pe scena măturată de vântul turbat... Stau și mă gândesc cu ce-o fi semănând ce văd... ce sens are tot ce contemplu eu, ce operă ar fi în stare să exprime... să ofere vreun înțeles... și, în loc de asta, îmi șoptesc, eu
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
cărții, cu nuanțele și paradoxurile născocite de Ionesco, cu întoarcerea lor, ca o mănușă, pe partea cealaltă. Pari mereu învins tu, cititorul și, totuși, învingător față de cei din jurul tău. I-am invidiat mereu pe regizorii care i-au pus în scenă piesele. Mai mult decît un armistițiu, spectacolul (provocator) este o formă, una dintre cele posibile și probabile, a unei armonii cu autorul, a unei înțelegeri tacite în urma căreia textul se lasă analizat, cercetat, interogat și, de ce nu, posedat. Nu de
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
armonii cu autorul, a unei înțelegeri tacite în urma căreia textul se lasă analizat, cercetat, interogat și, de ce nu, posedat. Nu de mult, am văzut la Teatrul Maghiar din Timișoara consecința tipului de înțelegere mai sus evocat: Lecția în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în spațiul scenografic gîndit memorabil de Adriana Grand. Doar după cîteva luni, am plecat într-o seară, din nou, către o altă întîlnire cu Ionesco, intermediată de aceeași echipă de artiști. Este vorba despre Regele
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
de scenografa Lia Manțoc. Nu mai există nici o urmă. Totul a dispărut, ca și cînd n-ar fi fost). Scenografia și, mai mult decît atît, amplasarea specială a unui text fundamental poate fixa definitiv, în conștiința privitorului, o punere în scenă, imaginea imprimîndu-se cea dintîi în memorie. Așadar, ne aflăm în sala tronului majestății sale, Bérenger I. O "sală oarecum ruinată, oarecum gotică", indică autorul. Nimic nu e prea vesel pe-aici. Mai degrabă straniu. Oricum, auster. Pereții vopsiți în negru
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
auster. Pereții vopsiți în negru, cu golurile pentru ferești zidite. Spectatorii, distribuiți neregulat, printre coloane, în șiruri scurte sau lungi, cocoțați la balcon pot fi oricînd asimilați ca făcînd parte din Curtea lui Bérenger I. Undeva în spate, sus, pe scena propriu-zisă, o mică orchestră cîntă live "o muzică regală derizorie", compusă de Marius Leau, avînd-o ca solistă pe Ligia Dună (alți colaboratori fideli și importanți ai regizorului). Spectacolul a început. În acordurile acestui prolog. Ne aflăm cu o oră și
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Eugène Ionesco este una din probele importante pentru un actor. Chiar și din Franța. Topica, filosofia ce circulă în voie prin spatele replicilor, tipul de imagini pe care acestea le adună abrupt sau elaborat, frazarea sînt dificile. Nici experiență de scenă nu prea există în sensul acesta, avînd în vedere că artiștii (mă gîndesc în primul rînd la regizori) nu se dau în vînt după piesele dramaturgului. Tipologiile clare din piesă - Béranger și Marguerite - au fost urmărite cu precădere de Victor
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
putem explica interesul susținut al autoarei Logodnicului pentru încălcările eugeniei, pentru exemplarele umane tarate ca urmare a unei eredități nefavorabile. Nu este oare aceasta o răsfrîngere a păcatului originar? Transcendența exclusă se răzbună parcă, modelînd teze medicale și aducînd în scenă eroii meniți a le proba: "Statutul de bastard, rod al păcatului, al legăturii nelegiuite sau al plăcerii interzise, cristalizează o întreagă mentalitate retrogradă, dar neîndoielnic prolifică, ilustrată de numărul mare și varietatea exemplarelor. Soarta bastardului și a copilului neiubit, în
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
ea. Aceasta explică de ce prima chestiune este cea a selecției. La școala de teatru din Malmö ne-am confruntat în permanență cu această dificultate. Cu vreo zece ani în urmă, concursul de admitere consta într-o selecție bazată pe scurte scene sau monoloage "reușite" (de câte ori n-am descoperit cu tristețe că scena aceea "reușită" era de fapt pentru tânărul candidat expresia actorului care vroia el să devină). Acest tip de selecție îi face pe candidați să arate în ce măsură sunt ei actori
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
școala de teatru din Malmö ne-am confruntat în permanență cu această dificultate. Cu vreo zece ani în urmă, concursul de admitere consta într-o selecție bazată pe scurte scene sau monoloage "reușite" (de câte ori n-am descoperit cu tristețe că scena aceea "reușită" era de fapt pentru tânărul candidat expresia actorului care vroia el să devină). Acest tip de selecție îi face pe candidați să arate în ce măsură sunt ei actori, actori gata formați. Or, într-o școală trebuie să încerci să
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
Or, într-o școală trebuie să încerci să primești studenți deschiși pentru o muncă viitoare. Actorul urmează să se nască, el nu există încă. De aceea, de o vreme, n-am mai făcut decât o primă selecție, pe bază de "scene", pentru a reține un număr cât mai mare de candidați cu care, apoi, profesorii școlii și elevii aflați la sfârșitul studiilor să lucreze timp de două săptămâni. După această perioadă, reținem doisprezece elevi, cu care începem munca pedagogică. Este important
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
uimitoare. După acest interval, începe faza a doua. Ea constă în lucrul asupra situației, ca material. Situația trebuie să fie "cărămida" clară pentru viitoarea construcție. Pentru aceasta, apelăm mai întâi la texte simple, apropiate de experiența cotidiană, apoi trecem la scene în aparență marginale, scene de "legătură" luate din Ibsen, din Wedekind. În ultima vreme, lucrez mai mult scene mici, care servesc ca articulații, ca punte între momentele importante. Aceasta îmi permite să-i pun pe elevi să joace momente de
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
începe faza a doua. Ea constă în lucrul asupra situației, ca material. Situația trebuie să fie "cărămida" clară pentru viitoarea construcție. Pentru aceasta, apelăm mai întâi la texte simple, apropiate de experiența cotidiană, apoi trecem la scene în aparență marginale, scene de "legătură" luate din Ibsen, din Wedekind. În ultima vreme, lucrez mai mult scene mici, care servesc ca articulații, ca punte între momentele importante. Aceasta îmi permite să-i pun pe elevi să joace momente de adevăr intermediare (ca, de
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
să fie "cărămida" clară pentru viitoarea construcție. Pentru aceasta, apelăm mai întâi la texte simple, apropiate de experiența cotidiană, apoi trecem la scene în aparență marginale, scene de "legătură" luate din Ibsen, din Wedekind. În ultima vreme, lucrez mai mult scene mici, care servesc ca articulații, ca punte între momentele importante. Aceasta îmi permite să-i pun pe elevi să joace momente de adevăr intermediare (ca, de exemplu, în Domnișoara Iulia, Jean în bucătărie) și să nu treacă direct la scena
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
scene mici, care servesc ca articulații, ca punte între momentele importante. Aceasta îmi permite să-i pun pe elevi să joace momente de adevăr intermediare (ca, de exemplu, în Domnișoara Iulia, Jean în bucătărie) și să nu treacă direct la scena finală. * Îmi place mult termenul lui Eugenio Barba: "actorul este omul dilatat". Asta trebuie să înțeleagă elevul: actorul face ceea ce oricine poate face, dar la un nivel superior de energie și de concentrare. * Școala e spațiul tuturor libertăților, dacă știm
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
ilustrului meu interlocutor, cel puțin la începutul dialogului nostru, care avea să dureze o oră, pe pozițiile nu prea avantajoase ale unei "specii dinainte clasate"... Rodica Binder: Domnule Alain Robbe-Grillet, ultimul dumneavoastră roman La Reprise trece drept un eveniment pe scena literară franceză și, iată, și pe cea germană, unde interesul față de această carte este aproape dublu: "acțiunea" se petrece la Berlin, în anul 1949, o capitală distrusă care poate fi și simbol al "deconstrucției și reconstrucției". Titlul romanului are mai
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
nostalgiile unui ex-filolog, am citit cu plăcere și interes romanul dumneavoastră. A fost o mare bucurie că pot citi din nou după atîta vreme un roman bun. Se scriu azi multe romane, dar prea puține cu adevărat bune. Dacă priviți scena literară actuală, pe care evoluează o generație relativ tînără de autori, ce impresie vă lasă spectacolul? A.R.-G.: Nu este vorba de scriitori răi ci pur și simplu lipsiți de ambiție. Această nouă generație de autori, chiar la Éditions
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
și repetiției obsedante a unor stiluri conservatoare, de succes pentru generațiile anterioare, dar prea puțin relevante pentru fenomenul literar actual. Criticii "bătrîni" în general s-au retras [...]. Generația optzeci, autoarea unei foarte eficiente critici de tip propagandistic, ajunsă acum pe scena principală, se lovește de o incapacitate critică serioasă." Etc. etc. Praful și pulberea, cum se zice, se aleg de toată critica noastră. Mai rămîne ca autorul acestei sumbre descrieri, dl Poenar, să ne ofere și soluția groaznicei situații în care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]