4,646 matches
-
traiectoria și viteza, în funcție de masa corpului și de forța de impact, îmi dau seama că ar ateriza exact sub calorifer. Cum are servieta burdușită și pântecele cam mare, n-ar apuca să întindă mâinile bondoace să amortizeze căderea, poate ar schița un gest atât cât să-și zdrelească degetele, s-ar duce drept în fund, capul i-ar zvâcni în spate când ar încerca să se redreseze, ar aluneca și-ar da cu moalele de elemenți și imediat i-ar țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
atinge perlele de la gâtul ei. — Aceasta..., mâna enormă se ridică pentru a atinge buclele umflate de păr roșcat. — Și aceasta..., mâna atinge buzele groase și umede. — Aceasta, zice Brandy, este prințesa Brandy Alexander. Agenta imobiliară se lasă într-un genunchi, schițând ceva care aduce și cu reverență, și cu gestul pe care l-ai face dinaintea unui altar. Face o genuflexiune. — E-o mare onoare, zice ea. Sunt sigură că aceasta e casa care vi se potrivește. E-o casă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai mănîncă țînțarii, dar nici tu nu mai mănînci pește. Asta-i. Turcul nu mănîncă porc și de aceea trebuie să mănînce pește." Și, mulțumit de cele ce spusese, Ali Mehmet s-a retras din cameră cu fața către el, schițând un fel de temenea. Era un hotelier care știa să-și facă meseria. Din păcate trăia într-un loc care nu prea avea clienți care să-și dea seama de calitățile lui. A dormit neîntors și a doua zi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era ales, iar despre el, adjutantul Popianu, nu știe nimeni. Și nici nu va ști vreodată, iar dacă cumva, prin cine știe ce minune, vor afla că și el există, nu se va întîmpla nimic. Vor ridica din umeri, cel mult vor schița un zîmbet cît se poate de strîmb și-și vor vedea de treburile lor. Așa era făcută lumea ori așa era destinul său. Se obișnuise cu ideea asta, că nimic nu poate fi schimbat în viața nimănui pentru că fiecare om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ciubotele în cele mai delicate planuri ale sale. Cu obișnuința unui vechi și experimentat detectiv și-a pus prima întrebare firească, dar a pus-o cu voce tare: "De unde știți că sînt interesat în chestiunea asta, a fericirii?" K.F. a schițat un fel de zîmbet, foarte îngrijit, încît să nu modifice armonia încremenită a obrazului său. "Ar fi mai bine să luați loc, domnule adjutant, doar știți bine că nu veți cîștiga absolut nimic dacă veți încerca să mă dominați, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
răbdător, privindu-l drept în ochi. Nu avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai pe prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de aceeași rasă." Inginerul Corvino schiță un zîmbet strîmb, se lămurise. Leonard Bîlbîie nu era un entuziast. Unul asemenea celor care se îmbulzeau în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se apropie cineva important și făcură loc, fiecare îndreptîndu-și tunicile, aranjîndu-și un firet ori un nasture pe jumătate ieșit din butonieră. Deși era un "civil", domnul Popa avea pretențiile unui general de modă veche, instruit sub răposatul Carol. Italo Balbo schiță un gest de surprindere, desigur se mai întâlnise cu ministrul, scriseseră toate gazetele de întîlnirea lor protocolară de la Constanța, "ahime, signor ministro!" aproape că trîmbiță pe un ton strangulat de emoție, și spre surpriza tuturor Coriolan Popa se opri și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era Coriolan Popa. "Signor Balbo își exprimă încîntarea de a vă avea din nou în, hm, apropierea, preajma sa. Întotdeauna cavalerii războiului trebuie să fie în apropierea slujitorilor lui, a celor ce sînt reprezentanții zeului Vulcan pe pămînt." Coriolan Popa schiță un zîmbet amuzat, ceea ce permise tuturor să rîdă în hohote, Balbo își roti privirea încîntat și apoi rosti fraze scurte, ca un răpăit de mitralieră: Pacea poate fi garantată numai pe această cale! Înarmați-vă, fiți stăpînii cerului, ai apelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu s-a aflat niciodată pe lista invitaților. Nu era imposibil. Chiar dacă nu era așa, ar fi fost mai bine să se asigure. Trebuia să se agite, să intre în vorbă cu unul, cu altul, să zîmbeasca și chiar să schițeze cîteva gesturi amicale, semne de recunoaștere, chiar dacă n-ar fi primit nici un răspuns. Era o tehnică simplă, o stăpînea destul de bine, era chiar pe la începutul alfabetului unui angajat al Serviciului. Totul era să fie dezinvolt și să stea în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de nici unul dintre cei pe care îi cunosc." Atunci sări peste cal și cu o naivitate prefăcută întrebă: "Să înțeleg că nici în mine nu aveți încredere, domnule Mihail, cu toate că îmi încredințați misiunea, totuși nu aveți încredere în mine?" Mihail schiță un zîmbet în colțul gurii "sincer să fiu, nici în dumneata. Nu știu cum vei reacționa cînd vei fi înăuntru. N-am cum să te controlez, ai autonomie totali poți să-mi spui adevărul, o parte din el sau să nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cârciumii lui Bercu i-a luat la fix: "Hei, hei, ce mai face excelența-sa, ne-a uitat, ne-a uitat de tot?" Ofițerii, se vedea de la o poștă că sînt militari și nici nu se gândeau să ascundă asta, schițară ca la comandă un zâmbet, mai mult o strâmbătură din care puteai înțelege orice, și că nu le place că s-au întâlnit cu el, și că nu prea aveau chef să stea la pălăvrăgeală despre prinț. Oricum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se răcește și îngheață nu mai poți face nimic cu ea dacă n-ai avut grijă să-i dai la timp forma convenabilă. "Vă ascult, domnule Mihail, vă ascult. Un ceai, o cafea, dacă nu e prea tîrziu?" Mihai Mihail schiță un gest evaziv, n-avea chef de așa ceva, un ceai, o cafea însemna un început de conviețuire. "O vișinată, o vișinată de casă, domnule director. În zilele noastre e ghreu să mai găsești așa ceva, o băutuhră bună făcută în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a lui Mihai Mihail, și el era omul care putea să o exploateze fără să dîrdîie de frică la rîndul său. Șerban Pangrătty își mută privirea, Mihail era în continuare întunecat, din ce în ce mai pămîntiu, cu sprîncenele încruntate, cu toate că se străduia să schițeze cu buzele vineții, crăpate de o febră apărută din senin, un zîmbet-rînjet. Sigur că nu-i venea ușor, trebuia să-și apere și morții, nu doar pe cei vii, contrazicîndu-se, încălcînd principiul vechi ,,dă vina pe mort" care funcționase întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cele șapte luni În cazarmă, din perspectiva realizatorilor Enciclopediei, reprezintă un eveniment unic: nicicând, niciodată, un oarecare G.M., geometru, nu‑și va mai petrece, În a doua jumătate a anului 1935, stagiul În cazarma din Požarevac, și nu va mai schița planuri la gura sobei, gândindu‑se cum În urmă cu două‑trei luni, după un mărșăluit de‑o noapte, văzuse marea. Marea pe care el a văzut‑o de pe padina Velebitului, În douăzeci și opt aprilie 1935, pentru prima oară În cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în Marae, unde erau strânși adulții, si depuseră la picioarele lor corpul bestiei și armă lui ceaneobișnuită, acoperită cu desene. Majoritatea celor de față nu-și puteau crede ochilor, iar chipul lui Roonuí-Roonuí se umbri, în timp ce buzele lui Hiro Tavaeárii schițau un zâmbet. Văd că aveai dreptate, spuse el, clătinând de mai multe ori din cap. Îți cer scuze pentru atitudinea mea de ieri. Acesta e omul pe care l-ai înfruntat? — Nu l-am înfruntat nici o clipă, recunoscu Tapú Tetuanúi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fapt dincolo de capătul universului, întrucat concepția lor despre lume și despre distanțe era foarte diferită de cea pe care o aveau, și încă o mai au, celelalte popoare ale planetei. Din perioada când asirienii, egiptenii și grecii au început să schițeze hărți timide ale împrejurimilor lor, oamenii din Europa, Asia și Africa, si mai tarziu cei din America, și-au format, puțin câte puțin, o idee despre lumea în care trăiau, raportându-se mereu la restul acesteia, care devenea astfel ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o mănânci, iar mie îmi place la nebunie s-o mănânc! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din dinți de rechin, însă nici el nu fu în stare să schițeze cel mai mic gest, pana cand adorabila ființă se trânti lângă ei, dăruindu-le cel mai fermecător zâmbet: Tocmai am aflat, spuse. Sunteți incredibili! Ridică mâna, cerându-le parcă să nu zică nimic și, cu un ton care se voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
calcula temperatura, privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți dintre ceilalți îl auziră și ei: —Taifun. —Taifun? repeta, alarmata, Vahíne Auté, ridicându-se dintr-un salt. Unde? Când? Navigatorul-Căpitan clatină din cap și schița un zâmbet, cu intenția clară de a o liniști. —Nicăieri... Deocamdată! — Atunci ce vrei? Să ne sperii? interveni imediat Omul-Memorie, căruia începuse să-i tremure carnea fleșcăita. Nicidecum, răspunse. Dar daca marea se-ncălzește în continuare, este posibil să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-mi iau, atâta vreme cât de mine depind peste treizeci de vieți, observă căpitanul Mararei. Însă atunci când sunt acasă, îi dedic tot timpul meu. Trebuie să înțelegi că, atunci când navighezi, esti căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare calmă și inofensiva, dar mă tem că încearcă să ne joace o festă. Tapú Tetuanúi cerceta îndelung oceanul, care părea o oglindă, si cerul, care nu se diferenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-ar fi eliberat de o povară insuportabila. Vahíne Tiaré lua copilul, inca plin de sânge și cu cordonul ombilical atârnându-i, si se prezenta cu el în fața căpitanului navei, care privea în continuare orizontul. Nu pronunțară nici un cuvânt. Femeia schița un gest prin care întreba ce să facă cu chestia aia, iar Navigatorul Căpitan se mulțumi să-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se auzi un plescăit, un plâns de câteva secunde și, imediat, un rechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le sufereau carenele Peștelui Zburător. — Chila nu mă-ngrijorează, îi explică elevului sau, în timpul unei asemenea inspecții. E groasă și perfect îmbinata. În schimb, pereții laterali au doar două degete grosime, iar legăturile trebuie să fie deja înmuiate de apă. Schița un zâmbet, nu lipsit de amărăciune. Ar fi foarte trist că, după ce i-am învins pe Te-Onó, un rechin alb și un taifun îngrozitor, să fim înfrânți de niște viermi hidoși, care ar putea fi striviți cu degetul. Tané nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
lungul unor pajiști verzi, unduitoare; scriitori luându-și prânzul la pachet în cutii de carton, fiecare în căsuța lui. Livezi de caiși într-o furtună de petale albe. Somn de după-amiază sub castani. Croquet. Chiar înainte să înceapă să-și schițeze scenariul, capodopera vieții ei, Miss America a spus că nu era în stare. Sânii o dureau prea tare ca să poată scrie. Brațele-i erau prea obosite. Cum mirosea cotletele de vită de azi, cum voma câte puțin din pateurile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care se dezlipește. Sub care e un strat de lipici făcut să adere la orice, pe vecie. Ăsta e și farmecul lor. Tinerii artiști - niște neica nimeni, de fapt - stau la ei în studio și pictează o miniatură perfectă. Sau schițează un studiu în cărbune, după ce-au dat eticheta cu un strat alb, de bază. Apoi, cu eticheta în palmă, se duc să-și expună mica lor operă. În vagoanele de tren. Pe banchetele din spate ale taxiurilor. Și operele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în Vatican... Ca să vezi, zice Webber. Privind pe fereastră, lăsat pe spate în fotoliul de piele albă, Flint zice: — Avem musafiri. În partea aia se văd două avioane de vânătoare. Flint le face cu mâna. Profilurile micuțe ale piloților nu schițează nici nu gest de răspuns. Și Webber se uită la gheața care se topește în paharul gol și zice: — Unde mergem? Din carlingă, Sheila spune: — Sunt după noi de când am luat spre interior, la Jedda. Își pune din nou căștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
panta prea mică. O dureau ochii tot săgetând întunericul și nu-și dorea altceva decât să ajungă acolo unde el pierea. În aceeași zi, cu hainele șifonate și privirea pierdută, de om nebun, Radu Noia intră în salon. Ștefan nu schiță nici un gest. Continuă să vorbească, ca și cum numai el și Luana s-ar fi aflat acolo. O ținea strâns de mână, privindu-i chipul liniștit. Tânărul Noia se așteptase la o altă reacție din partea acestui individ puternic. Indiferența și detașarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]