590 matches
-
și totuși peste aceste zgomote încă mă aud vorbind, pentru că repet o propoziție, fie doar pentru mine însumi fie pentru vreun ascultător neatent, clar și fără emfază, repet aceste cuvinte: „Mă prăbușesc. Mă prăbușesc. Mă prăbușesc“. Și apoi se aude scrâșnetul final de metal sfâșiat, în timp ce bucăți din fuzelaj încep să se desprindă, până când dintr-o dată avionul se rupe și se împrăștie într-un milion de direcții diferite și eu sunt în cădere liberă, mă prăbușesc, descătușat, doar cerul albastru este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ce era înăuntrul lui este lăsat în urmă, sus pe cer... Mă prăbușesc, mă prăbușesc, mă prăbușesc. În noaptea aceasta, când soldații noștri luptă și pomenim familiile lor în rugăciunile noastre. Vâslește, vâslește, blând, barcă, pe râu. Zgomotul e asurzitor,scrâșnetul oribil al motorului și al curentului de aer și totuși, acoperind totul, se aude încă râsul dement al Tabithei; nesfârșitul, hidosul râs al irecuperabilei nebune... Vesel, vesel, vesel Nici un președinte nu poate trimite cu ușurință în război pe fiii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și fiicele noastre. Mă prăbușesc, mă prăbușesc. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți. Mă prăbușesc... E un moment istoric. Până când vine un moment... Vesel, vesel Vine un moment când lăcomia... Vesel, vesel Un moment când lăcomia și nebunia... Apoi ultimul scrâșnet metalic, sfâșierea cumplită, când bucăți de fuzelaj încep să se desprindă, până ce tot avionul se rupe în bucăți și țâșnește într-un milion de direcții și el e în cădere liberă, plonjează, descătușat, doar cerul albastru între Michael și pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri fără capăt de bărbați și femei în halate albastre, fiecare la freza, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
național și care, așa cum susține guvernul, pot conduce la ceva neașteptat chiar de către guvern. Adică ceva extraordinar de tot și alte tâmpenii care se poartă bine prin presa neimplicată politic ci numai financiar. Brusc, în tăcerea profundă, s-a auzit scrâșnetul scurt al lamelor casabile aruncate spre vorbitor de privirile asistenței. Mă iertați, mai adăugă domnul Cognac, dar am să mă retrag la toaletă. Se pare că m-am ras prea tare. Și se pierdu pe prima ușă spre stânga, că
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
părul fetei și m-au hotărât pe mine s-o fac. Chabù nu-și dădea seama de nimic. Am mîngîiat-o pe frunte, o priveam în ochi și am lăsat foarfecele să taie în voie, în timp ce îi vorbeam ca să nu audă scrâșnetul metalului, iar Maitreyi, din spatele patului, primea șuvițele în mâini și le ascundea într-o năframă, ca nu cumva să le observe Chabù. Mi-a trebuit vreun sfert de ceas până să izbutesc să-i las creștetul gol, și atunci, d-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vântul, trecând prin beldiile și păișul de pe marginea cărării, a făcut ca saboții de frână? Hai să ascultăm cu toții ș-om vedea...” Am rămas nemișcați vreme de câteva clipe. Vântul venit În valuri fluiera prin beldii, dar nu semăna cu scrâșnetul de frână. „Ți s-a părut, Petrică. Da’ mai știi?” Tocmai atunci a ajuns la noi zgomot clar de locomotivă, care pleacă de pe loc cu greutate În spate. Zgomotul a venit de undeva din stânga. Tensiunea pe care o strecura Petrică
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
către ușă, dusese mâna câtre buzunarul de la piept al impermeabilului și pregătise (tot ca în filmele de la Hollywood) legitimația. Totul decursese firesc, iar el - stând în continuare lângă benzinărie, în timp ce scriitorul se îndepărta, încetul cu încetul - revăzu întreaga scenă. Un scrâșnet, apoi ușa se întredeschide. - Da, vă rog? - De la poliție, îmi cer scuze (legitimația fluturată prin fața ochilor surprinși, o privire pătrunzătoare care face interlocutorul să o ferească pe a sa, nori mohorâți pe umeri și, inevitabil, un alt tunet, ca un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la Disneyland, poate mai au nevoie de saltimbanci... Magicianul râse în hohote. Instantaneu, oamenii prinseră viață și își continuară drumul, ploaia începu să curgă firesc, de sus în jos, focurile de artificii dispărură și, după câteva secunde, se auzi un scrâșnet de frâne și o bufnitură. Scriitorul simți un nod în gât, dar merse mai departe... 12 Secția de poliție i se păru neospitalieră, ca de fiecare dată, de altfel. Ideea în sine îl făcu să zâmbească și efectuă pentru câteva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Lex, am trecut ca-n zbor de semafoare, toate pe verde, până pe 59 Street, de unde am luat-o spre vest pe Madison. După exact șase minute, dat fiind că la ora aceea nu prea era trafic, a oprit cu un scrâșnet În fața monolitului Înalt, suplu și elegant, care dădea un exemplu atât de bun din punct de vedere fizic celor dinăuntru. Costul călătoriei a fost de șase dolari și patruzeci de cenți, ca În fiecare dimineață, și i-am Înmânat taximetristului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și‑a pus o mână pe mâna mea, așezată pe banchetă, Între noi, și mi‑a spus: — Îmi amintești de mine la vârsta ta. Și, Înainte ca eu să pot articula o singură silabă din răspuns, șoferul a oprit cu scrâșnet mașina În fața clădirii Carrousel du Louvre și a sărit afară ca să deschidă portiera. Mi‑am Înhățat poșeta - și pe a ei - și m‑am Întrebat dacă acesta era momentul cel mai falnic sau cel mai umilitor din viața mea. ↔ Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
dar, cum nu se Întâmplă acest lucru, se ridică furioasă, se Îmbracă și iese trântind un cuvânt nou În relațiile dintre noi: mârșav; mă opresc din lectură, simt că roata ce ne târa Întâmplător Împreună s-a blocat cu un scrâșnet sec de fierărie veche ce se freacă de altă fierărie veche; las cartea lui Melville, mă ridic, ies, mă plimb Încordat pe sub teii Încărcați de mirosul acesta neverosimil. (luni) Azi, În fața anticariatului, mi-am Încrucișat ochii În vitrina (mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu întunericul, dar nu-l văzu. Înțelese însă că fusese acolo cu puțin înainte de venirea ei. Se apropie de poartă, punga era atârnată de unul dintre țepii metalici ai gardului. Împinse cu degetul, înăuntru se auzi un zgomot ca un scrâșnet din dinți. Dar, cum știa că bărbatul acela n-ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău, desfăcu nodul și privi înăuntru. Zâmbi cu tristețe, erau fărâme de pâine uscată. Uitase cu totul de porumbei. Mai privi o dată în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e mai greu să faci linii curbe pe un spațiu așa de mic. Ar trebui să exerseze întâi cu literele de tipar. Și poate că, într-o bună zi, ar putea atinge sublimul, scriindu-și de la cap la coadă, din scrâșnete și pocnete, numele întreg din care, la repezeală, prietenii foloseau doar o prescurtare ce te îndepărta, în mod nedrept, de original. Căci Maca nu era doar, așa cum îi arătau statura înaltă și părul sârmos unindu-se cu barba într-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plumburie. Nu mai știau de unde porniseră. Bătrânul, părăsit de toți, dârdâia și clănțănea din dinți, strângând cearșaful în pumni, cu ochii-n tavan. Din când în când, cei doi copii se apropiau de patul lui, privindu-l curioși și ascultând scrâșnetul dinților sfărâmați. Apoi, cu răsuflările năclăite, își ștergeau mucii într-un colț de cearșaf și o zbugheau pe scări. Bărbații și femeile, aplecați peste ferestre, uitaseră de rață, își fixaseră acum ținte imaginare împotriva cărora urlau din rărunchi. Nu-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spre cer ca o nebună timp de douăzeci de minute, fără nici un folos, când un taxi singuratic trase În sfârșit pe dreapta. Răspunsul șoferului, la cererea mea de a merge spre centru, a fost: „Prea aglomerat!“, Înainte de a dispărea În scrâșnet de roți. Când un al doilea taxi liber m-a luat În sfârșit, m-am pomenit că-i dau un bacșiș de cincizeci la sută, atât de ușurată și recunoscătoare eram. —Hei, Bettina, pari tristă. Ești bine? Insistasem ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
a da foc bibliotecii mânăstirii: ajunsese chiar să îmbibe câteva cârpe în chiupuri de ulei, dar ceva îl oprise: un impuls contradictoriu îl împiedicase să-și ducă la bun sfârșit gestul nebunesc. Își închipuia flăcările înalte și necruțătoare devastând cu scrâșnetul lor vechile pagini manuscrise și primele ediții tipărite. Voia să lecuiască omenirea de frământări și probleme? Nu era altă cale decât să devină piromanul tuturor bibliotecilor, readucând lumea la începuturile sale, când gândurile, ideile, proiectele, sentimentele erau transmise prin viu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
limba, înghițindu-și cu greutate saliva și repetându-și în gând că trebuie să primească cu răbdare mustrările și speculațiile acelui bătrân care de-acum era plecat mai mult spre groapă decât spre viață. Starețul ridică tonul vocii într-un scrâșnet horcăit: Mărturisește, fra' Tommaso, mărturisește-ți păcatele. Cugetul și inima ta îți sunt putrede de minciuni, dacă o să continui în halul ăsta o să devii un neom, numai bun pentru a ți se strecura în suflet Diavolul și a te spulbera
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i dibui secretele felului ei de a fi. Nu prea avea încredere și mirosea îndelung frimiturile pe care i le păstram. Puțin, îmi spuneam, căci nu-mi permiteam să risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nu fi prost... Hai că spun și eu... Gh. P. unu: (desfăcîndu-se din strînsoare) Lasă-mă...!, eu încă mai cred că toată chestia asta e un joc... Gh. P. doi: Bine, fie și un joc..., un joc dureros, știu..., cu scrîșnete..., în genunchi..., dar dacă-l jucăm de-adevăratelea, cinstit, cu curaj, vom fi în picioare..., liberi, înțelegi, liberi față de dosar, față de ceilalți, față de noi... Gh. P. unu: Liniștește-te... și hai să ne bem vinișorul...! Gh. P. doi: Dacă ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
decât supraaprecierea forțelor individualului, noua religie a umanului din actualitatea noastră imediată: "Eu, Împăratul,/ vă dăruiesc pielea mea de felină/ și aurul din copitele cailor/ ce m-au adus până la voi./ Carul negru al copilăriei,/ crucifixul, urechile de cristal,/ cu scrâșnet, perfect vertical,/ în după-amiaza Mesiei,/ care suntem noi". Cum nici reproșul cu mult mai direct dintr-o narcisiacă Întrupare nu se adresează, în subtext, decât umanului care, grație cuceririlor hipertehnicii, se crede semizeu: "Boala, necuviința,/ v-au îngropat până la genunchi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
du-te-vino fără sfîrșit de trăsuri, de șarete, de tomberoane, de calești, de cabriolete și de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte, se încîlcesc și se fac grămezi, de unde se aud înjurături, amenințări și lovituri de bici. Și această mizerie, acest noroi care mustește peste tot de cum dă ploaia, făcînd
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
inocente (1969), care probează frecventarea intensă a expresionismului german. Imaginea se desfășoară acum tentacular, discursul devine din liniar bidimensional, iar instantaneele fotografice se transformă în viziuni tenebroase: „se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori / au sânge de zgomote Doamne, scrâșnetul ușii / este un geamăt al lumii - / nemărturisit și ascuns în pietre spălate de foc // și când se scoală cu toții iar clopotul anunță nașterea luminoasă a graiului / și satul plutește în aburul laptelui fiert / plec în somn și purificat mă închid
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
coborârea ochilor ca rupere a contactului cu interlocutorul, îndepărtarea de acesta), gesturilor de neînțelegere și nedumerire (ridicarea umerilor) etc. b) originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutul nostru primitiv. În acest sens, Allan Pease remarcă faptul că ,,scrâșnetul dinților provine din actul atacului și este folosit și astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile"43. Un alt susținător al acestei accepțiuni este Desmond Morris care apreciază faptul că ,,avem în comun cu celelalte
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
limba-soacrei uscate și smochini morți, ca niște limbi de lavă solidificată și veche. Pare un vulcan rece, murmurase Olvido, uimită, când Faulques oprise mașina, luase geanta cu camerele foto, și merseseră amândoi prin acel peisaj de o frumusețe sumbră, ascultând scrâșnetul pietrelor sub pașii lor, În tăcerea absolută a imensității pustii, părăsită de mâinile omului de aproape un secol, dar pe care vântul și ploaia continuaseră s-o erodeze În forme capricioase, născătoare de torente, brazde Împletite, prăbușiri. S-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]