KorAP: Find »[drukola/base=scula & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...244 >

6,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907

Hood, vrei să-mi spui și mie de ce până acum ai iubit-o atât de mult pe Nand, iar acum v-ați declarat frați? De ce nu te-ai căsătorit cu ea? Pentru că... Ceasul suna. Este ora șapte dimineața. Roxana, hai scoală! strigă mama. Off!!! și eu care credeam că este adevărat; era prea frumos să fie adevărat! Roxana-Mihaela Sîrghea, clasa a IV-a C Meșterul Manole (Caracterizarea personajuluiă Meșterul Manole este protagonistul mitului Mănăstirea Argeșului, mit care stă la baza creației

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
unui marțian) A fost odată, prin anul 2000, pe planeta Pluto, un moș și o babă. Și ei aveau o navă. Lucru foarte obișnuit pe Pluto. Este ca și când pe Pământ ai avea o mașină. Și, într-o dimineață, s-au sculat ca de obicei, au mâncat, au urcat pe navă și au plecat pe Marte. Ambii erau ziariști. Au călătorit multă, multă vreme, dar în cele din urmă au ajuns. Au văzut mai întâi o piramidă. Au ciocănit și le-a

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
deosebit. Jaluzelele fumurii luminate de soare trimit lumina nedescifrată spre fascinații ochi, care visează blând, închiși, fără a da de seamă minții că este acum o nouă zi; dar într-un timp, un stres îmi doborî tot visul și mă sculă apoi și pe mine. Neînchipuita lumina solară mă fascinase atât de mult încât îmi uitasem tot visul. Puțina gimnastică m-a înviorat. Treptat, apa și săpunul mi-alungă somnul, iar periuța și pasta îmi trezesc dinții amorțiți peste noapte. Pielea

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

acestea, venea unificator geamătul prelung, ațâțător și Înfricoșător al unei ființe misterioase care Îi tăia respirația și-i accelera pulsul. Se făcea ghem și Își trăgea pătura peste cap invocând În ajutorul său somnul. Dar somnul Îl ocolea. Atunci se scula și izbea furios În perete, cu pumnii. Liniștea revenea treptat, iar el adormea istovit. Dimineața, privea lumea ca pe un lan de porumb devastat de mistreți. Conversația la masă se lega greu. Era ursuz. Socotea vinovată tandrețea părinților și refuza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Ascultă Încordat vrând parcă să audă mai mult decât vocea și respirația celuilalt. Sabina, mă auzi? Sabina, fata mea dragă... Vorbele sale, abia șoptite de această dată, abia auzite, păreau spuse la urechea unui copil pe care trebuie să-l scoli din somn. Pistruiata Începu să se smiorcăie: Io nu mai suport, fetelor! Cine dracu mai suportă? scăpă Sușu printre dinți. Petru simți nevoia să se Îndrepte. Stătuse prea mult sprijinit pe același picior și Îi amorțise. Tocmai când credea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
cu un fel de jenă, ca și cum lectura ar fi o sursă ilicită de bucurie. Își croise de timpuriu reputația de ins de care era bine să te ferești. Lucru relativ ușor, dat fiind faptul că era un ins singuratic. Se scula În fiecare dimineață la ora șase. În drum spre școală ducea laptele unor pensionari abonați la Alimentara de pe Calvaria. Cu banii astfel câștigați Își Înjghebase un atelier foto Într-o fostă afumătorie. Din această pricină nu doar hainele sale miroseau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

o manifestam deschis: Nu vreau nici tuslama, nici fondue, nici cocque au vin, Iordan. Vinul e amar, nu simți?" În drum spre bucătărie sper să fi rămas un rest de cafea în filtru îl calc pe Tano pe labă. Se scoală atît de mahmur de la nesomnul de az'noapte, că și Mișu Negrițoiu i-ar părea că tropăie. După cum schelălăiai, l-ai visat pe motan. No'p, își rotunjește el botucul. Eram la Aspen, în Colorado. Tu un' te duci? Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ivise un înger ciudat, cu ochi mulți, mulți. Ce ochi mulți ai, îngere. Ca la Țuculescu. N-ai putea face și pentru Rusalin ceva? Mi-a arătat o cheie cu capătul triunghiular. În triunghi era un ochi. S-a dus. Scoală-te, m-a trezit Tano, lăsîndu-și laba, moale, pe pieptul meu. Hai și te scoală, scriitoreasa mea iubită. Nu-i locul nostru aici. E timpul să punem punct stării de necesitate. S-a potolit tărăboiul de pe "Trompeta". Știu io. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Țuculescu. N-ai putea face și pentru Rusalin ceva? Mi-a arătat o cheie cu capătul triunghiular. În triunghi era un ochi. S-a dus. Scoală-te, m-a trezit Tano, lăsîndu-și laba, moale, pe pieptul meu. Hai și te scoală, scriitoreasa mea iubită. Nu-i locul nostru aici. E timpul să punem punct stării de necesitate. S-a potolit tărăboiul de pe "Trompeta". Știu io. Nu vrusese să vină încoace Tano. Cînd mergem cu vreo mașină, comentează tot ce mișcă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

iese în fiecare dimineață înainte de arătarea soarelui, doar ce se crapă de ziuă, cu o crenguță de liliac sau de alte plante mirositoare. Oricine e atins de crenguța ei, se spune că întinerește cu un an. Condiția este să te scoli foarte devreme, să fii primul care i-a ieșit în cale. Cea mai veche creatură din rezervație, Iormorogul, trăiește într-un fel de culă înaltă, cu un acoperiș țuguiat ca o catedrală gotică. E o dată și jumătate mai înalt decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
capul patului, unde era străbunicul tânăr, înalt, bățos, în costum negru, alături de o mireasă tânără și subțire, triunghiulară datorită fustei așezată pe jupoane, cea de-a treia soție a lui, ce nu putea fi decât străbunica. Oglinzile. Femeile S-a sculat greoi, cu acea durere imposibilă scormonindu-i spatele ca un pumnal, și s-a îndreptat către baie. S-a oprit în fața oglinzii de pe hol. S-a privit îndelung din față, apoi din profil, apoi iar din față, ca și cum o figură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și bucurie îi acaparează întreaga ființă. Apoi își întoarce privirea cu teamă la pergamentele crâmpoțite pe care încă le mai atinge vag cu dosul palmei. Prin urmare nu mai e nicio soluție! îi spune distrat vizitatorului și dă să se scoale. Figura omului cu pălărie îl intrigă. Are nevoie de o confirmare. Se îndreaptă încet spre hol. Ia cu el Okurina, pe care o strânge puternic de data aceasta în pumn. Ca de obicei, se oprește la oglindă. Își privește îndelung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
din cap. Își pune căștile.) Judecătorul: Să divorțeze atunci! De ce să nu divorțeze? Să vină doamna Dora, că tot era rândul ei, să ne explice de ce nu divorțează, de ce se expune în continuare acestei dificile situații de trigamie. (Cleopatra se scoală cu greutate și se așază în primul rând lângă avocatul apărării. Dora vine și ia loc în scaunul inculpatului.) Dora: Mă numesc Dora și locuiesc la etajul șapte. Sunt căsătorită cu Philip care în ultima vreme s-a transformat într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și atunci pentru prima oară m-a frapat "M"-ul caligrafiat rotund în filigran pe spatele ei. Fotografia, ce știa să scrie bilețele, cu fata frumoasă și zâmbet straniu, a încetat să-mi mai rețină atenția. Sfârșitul călătoriei. Marny Mă scol rapid de la masă și ies din vagonul-restaurant pe urmele ei. Mă opresc la geamul de pe hol pe care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
admit, bineînțeles... Dintre toate relațiile pe care le-am avut, mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, niciuna nu a atins intensitatea și împlinirea pe care mi-a adus-o prezența Pulcheriei. În fapt, viața mea e foarte simplă. De când mă scol de dimineață, mă gândesc la Pulcheria. Obsesia mea este dacă voi nimeri sau nu în trenul cu care ea merge la serviciu. Ea mă așteaptă de obicei într-un anumit loc, căci se urcă cu o stație înaintea mea, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
e complet străină, ceva este nelalocul lui, ceva a luat-o razna. Tocmai acum, când eram atât de liniștit și împăcat cu singurătatea mea. Acest proces trebuie oprit, nu astfel este mersul lucrurilor, ceva este aici greșit. Azi-noapte m-am sculat să merg la baie. Nu e obiceiul meu să mă scol în timpul nopții, dar o presiune puternică în zona abdomenului m-a trezit. A fost poate primul semn elocvent al bolii. Un zgomot fojgăit se aude dinspre culoar. Caut febril

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
razna. Tocmai acum, când eram atât de liniștit și împăcat cu singurătatea mea. Acest proces trebuie oprit, nu astfel este mersul lucrurilor, ceva este aici greșit. Azi-noapte m-am sculat să merg la baie. Nu e obiceiul meu să mă scol în timpul nopții, dar o presiune puternică în zona abdomenului m-a trezit. A fost poate primul semn elocvent al bolii. Un zgomot fojgăit se aude dinspre culoar. Caut febril comutatorul și holul puternic iluminat îmi dezvăluie un fund rotund, împodobit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
atent și prevenitor cu ea. Mai ales acum, în condiția ei, de ce-ar fi altfel? Nu vede niciun motiv ca s-o refuze. Nu trebuie să se teamă că o va refuza. Muntele vrăjit. Disertația lui Krokowski S-a sculat de dimineață cu dorința lăuntrică de-a reciti Muntele vrăjit de Thomas Mann. S-a dus calată spre raftul unde se odihnea cartea, nevizitată de nimeni de câteva decenii. De fapt, nu e tocmai adevărat, i-au căzut ochii peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lecturii. La capătul a numai câtorva ore de lectură febrilă și neîntreruptă, la pagina o sută cinzeci și trei, a știut imediat că a găsit fragmentul căutat. A recitit pasajul, de altfel foarte scurt, de câteva ori, apoi s-a sculat abătută, a pus cu ușurință cartea la loc în bibliotecă, exact la locul ei, înțesat de praf, de unde nu a dislocat-o nimeni timp de mai bine de douăzeci de ani. Celelalte cărți i-au făcut loc reverențios, semn că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în lumea ei de dincolo și se bucura că era înconjurată de obiectele ei dragi, că nu-i lipsește nimic. Nu-i mai rămânea decât să aștepte răbdătoare și pe alții să sosească, după cum le va sosi rândul. S-a sculat și s-a plimbat prin cameră ca și cum s-ar fi încredințat că i s-a înapoiat totul, că a reintrat în posesia obiectelor ei. Totuși, la o privire mai atentă, și-a dat seama că interiorul camerei ei era mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
oamenii pe care i-a ucis în biserică. De când eram mic, somnul meu a fost un calvar, cutreieram toată noaptea prin grădini și călcam peste garduri și acoperișuri cu aceeași precizie cu care poziționez acum bila de biliard. Dimineața mă sculam foarte odihnit după acest somn foarte activ. Toți ai mei dormeau, pe rând, epuizați de peregrinările mele, cu vremea însă s-au obișnuit și au renunțat să mă mai păzească. Și acum dorm toată ziua și mă trezesc între două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
față cu un amic al ei, pe care nu-l întâlnise de ani. Stăteau amândoi jos și ea a împins umbrela udă sub scaun într-un gest mecanic, stupid, nesăbuit, ea care n-o lăsa niciodată din mână. Deodată, se scoală să coboare, îl îmbrățișează pe prieten de câteva ori afectuos, schimbă telefoane, își iau din nou rămas-bun, apoi se apleacă încet și trage umbrela de sub scaun. O poartă oblic, cu vârful în jos și se sprijină în ea cu fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
din nou rămas-bun, apoi se apleacă încet și trage umbrela de sub scaun. O poartă oblic, cu vârful în jos și se sprijină în ea cu fiecare pas, în timp ce se îndreaptă spre ușa autobuzului. În alte variante, tocmai când ea se scula nepăsătoare să plece, amicul ei o atenționa în privința umbrelei, câteodată se apleca chiar el și o scotea de sub scaun, o întreba dacă îi aparține. Aproape în fiecare vis ea se vedea mereu înaintând spre ușă, cu umbrela udă în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
despre copilăria mea? Ești îngerul meu din copilărie? De ce ai sosit abia acum? Bunica mea spunea că fiecare copil are îngerul lui păzitor, târziu am înțeles că va trebui să ne împărțim îngerii așa cum împărțim locurile în autobuz: unul se scoală, altul se așază, trebuie să știi să aștepți. Cei ca mine, ce nu au niciodată răbdare, vor rămâne în picioare, profund nefericiți și abandonați. Mă surprinde că ai înțeles că totul în viață este o problemă de resurse, viața ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
când se roagă; nu pricepe că rugăciunea lui este bine ordonată în timpul său, și că Dumnezeu nu are noțiunea acestui timp, și că îi poate răspunde fie ieri, fie peste o mie de ani. De-aici pornesc toate confuziile... Mă scol de pe scaun și îndrept amenințător degetul către îngerul meu. De ce-ai mai venit, numai ca să-mi răscolești îndoielile? Nu cred o iotă din ce-mi spui! Am avut dreptate când am refuzat să discutăm despre operația mea. Recunosc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]