1,861 matches
-
Audbert încuviință frenetic. — Da... da. El e, da, bâigui. Gualfard păru jignit. — Bineînțeles că e Waldomar! Ce-ți închipuiai, hunule? Că-ți pun în brațe un mort oarecare? — Vrei să-l vezi mai bine? spuse Geremar și, imediat, luând o secure de la unul din oamenii săi, dădu să reteze capul cadavrului. Gualfard îl opri cu mâna: — Stai! îi porunci. Trebuie să pară o cursă întinsă de un grup de bagauzi, de tâlhari. Balamber îl fixa încruntat. Pe chipul său nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aproape poruncitor strigăt de ajutor. Totul dură doar un moment, căci privirea aceea, disperată acum, se îndreptă în altă parte; însă acel moment fu de ajuns pentru ca în sufletul lui să se miște ceva. Se scutură: luase hotărârea. își desprinse securea de la șa, sări agil de pe cal și, cu pas iute, se apropie de cei doi. Frediana, din nou imobilizată, se lăsase în voia burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și un gest cu mâna, cu intenția să-l îndepărteze. — Tu mai așteaptă! La urmă, o să-ți rămână și ție. Deja se întorcea către victima sa, când Balamber îl izbi cu toată forța în cap; o singură dată, cu latul securii - nu voia să sară prea mult sânge împrejur. 15 Balamber înșfăcă trupul lui Rutger de o gleznă și-l târî la câțiva pași mai încolo, eliberând astfel fata de povara lui. Rece, hotărât, îi aranjă sumar pantalonii, amânând momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la fel, dar între ei se interpuseră fulgerător gărzile lui Gundovek. și câțeva iliri de-ai lui Mataurus. Chiar și soldații ce-l escortau pe Gualfard își trăseseră armele și câteva minute mulțimea se frământă precum o mare tumultoasă, în vreme ce securi și săbii se ridicau amenințătoare, gata să lovească. Puternică, vocea lui Gundovek se ridică, impunând liniște, dar avu nevoie de ceva timp până să poată vorbi. Ridicând brațele, strigă: Liniște! Tăceți acum! Se adresă apoi romanului. Acuzațiile tale sunt grave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l cunosc m-aș afla în dezavantaj. — Arme scurte, firește. Ai preferințe? — Nu, sabia mea îmi convine de minune. El să-și aleagă arma pe care o dorește. Pătrunzând cu forța printre gărzile lui Gundovek, Gualfard se apropie: — Atunci, aleg securea și scutul. Sebastianus îi susținu ferm, liniștit, privirea încărcată de ură. — Mie îmi convine. Gundovek încuviință; după aceea, desfăcând brațele, porunci oamenilor săi: — Faceți loc! Faceți loc pentru ordalie! 23 Cu gesturi rapide și eficiente, dictate amândurora de obișnuința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe a sa, el își luase în plus un coif de fier și un scut mare, rotund, și aștepta cu nerăbdare sfârșitul pregătirilor romanului, plimbându-se în sus și în jos, ca o fiară în Circ, acum cântărind în mână securea cu două tăișuri, acum rotind-o, sub privirile admirative ale spectatorilor. Sebastianus nici măcar nu se uita la el. — Fii atent, Eminentissime, îl preveni Mataurus, dându-i coiful. Tu ești foarte dibaci în mânuirea săbiei, dar barbarul acela îmi pare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirile admirative ale spectatorilor. Sebastianus nici măcar nu se uita la el. — Fii atent, Eminentissime, îl preveni Mataurus, dându-i coiful. Tu ești foarte dibaci în mânuirea săbiei, dar barbarul acela îmi pare a fi deosebit de puternic. Iar dacă a ales securea, a făcut-o desigur fiindcă știe să o folosească cel mai bine. Scutul meu e solid, dar nu știu cât o să-i poată rezista. — Rămâne de văzut, se mulțumi să răspundă Sebastianus, în vreme ce își trăgea mănușile întărite cu metal. Deodată, se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strigăt, dădu prima lovitură, spărgând întăritura de fier din marginea scutului - robust, totuși - al romanului; acesta preferă, însă, să nu răspundă. Și dacă Sebastianus mai avusese până atunci vreo îndoială în ceea ce privea vigoarea adversarului său, forța acelei lovituri de secure ar fi fost suficientă ca să i-o risipească: îi fu imediat limpede că în duelul acela ar fi fost periculos pentru el să coboare pe terenul unei confruntări pur fizice și că, de aceea, ar fi trebuit să recurgă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișcară o vreme cu precauție,ținându-se sub ochi unul pe celălalt, apoi burgundul se năpusti, cu o serie de lovituri, într-un atac de fond lung și teribil, având, totuși, grijă să nu îngăduie adversarului să-l prindă descoperit. Securea cu două tăișuri pe care o strângea în mână era, poate, o armă grea, dar îi permitea să aplice lovituri la fel de eficiente și cu dosul ei, nelăsându-i lui Sebastianus răgazul să răsufle; șuieratul pe care-l scotea, tăind aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu din alt motiv, atunci din orgoliul neamului - cei care îl susțineau pe roman nu puteau fi prea numeroși. Cei doi adversari se despărțiră pentru o clipă; o sclipire de cruzime apăru în ochii lui Gualfard, care frământa nervos mânerul securii, nerăbdător să pună capăt acelei înfruntări ce-i părea mai ușoară decât își închipuise. Când, însă, după o altă scurtă pauză, porni din nou la asalt, Sebastianus reacționă în sfârșit: devie din nou lovitura, dar cu o mișcare către exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la rândul său, aplicând apoi o nouă lovitură de sus. Romanul, cu cea mai mare rapiditate, în loc să pareze, își dezechilibră adversarul trăgându-se îndărăt, pentru ca, la întoarcere, printr-o lovitură violentă în diagonală, să lovească imediat, cu mare putere, mânerul securii. Dezarmat, Gualfard făcu un salt înapoi. Urletul de spaimă și dezaprobare ce se auzi în marea piață fu atât de puternic, încât câteva păsări părăsiră în mare grabă acoperișul Pretoriului. Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu greșeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
război: zi de zi, de prin sate, veneau către punctele de adunare sute de războinici burgunzi, fiecare din ei însoțit nu numai de scutierul său și de servitori helveți înarmați, ci și de o mică trupă de țărani înarmați cu securi și sulițe. Cu surprindere, Sebastianus costată că, deși nu trecuseră nici zece ani de când burgunzii, așezându-se în Sapaudia, își luaseră, aproape în toate zonele, două părți din pământuri, jumătate din pășuni și o treime din sclavi și, în ciuda faimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor mare le compensa în parte inferioritatea. Stând pe un loc ceva mai înalt decât punctul în care se desfășura confruntarea, Sebastianus își putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fecioria, iar acum își reproșa că intervenise prea târziu; însă avea impresia, în același timp, că în acele momente dramatice se instaurase între ei, independent de voința fiecăruia, un fel de nemărturisită, secretă complicitate. Era ca și cum, din momentul în care securea sa lovise craniul lui Rutger, Frediana începuse să-i aparțină. Ori poate că el era acela care, cu acel gest, lăsase cale liberă propriei supuneri? Și se întreba dacă ochii scânteietori ai tinerei și gura sa mândră, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi căutat ceva. Apoi arătă spre un mic pâlc de stejari ce îmbrăca un pisc ceva mai îndepărtat. — Acolo e bine? — E foarte bine. îndemnați de ordinele scurte ale războinicului, câțiva burgunzi târâră prizonierul spre locul indicat, în vreme ce alții, cu securile pregătite, se răspândiră repede prin pădure. — Ce soartă te-ai gândit să-i rezervi? o întrebă Sebastianus pe Frediana, făcând semn către prizonier. Vrei să-l tragi în țeapă? Sau ce? — O să vezi imediat, răspunse ea simplu. După un scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prin iarbă, iar unii dintre ei - cu răni înfiorătoare, încât era o minune că mai trăiau - alergau pe câmpul de luptă. Balamber evita să-și înfrunte dușmanii ce i se vârau în față ca să-l atace, eschiva teribilele lovituri de secure și de sabie și mergea mereu mai în adâncime, căutându-l, în confuzia care de acum nu mai era decât un masacru, numai și numai pe comandantul dușman. Când îl află prins în luptă, apărându-se cu vigoare de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu vigoare de doi războinici hiung-nu, care îl prinseseră ca într-un clește, se năpusti, la rândul său, într-acolo. îi tăie drumul un bărbat blond și corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul, ca să se protejeze de alte lovituri. în momentul acela, comandantul dușman îi zvâcni pe dinainte, căutând să-și facă loc printre combatanți și să cucerească spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cât să-i îngăduie s-o recunoască pe Frediana. Dacă acel moment de distragere nu-i fu fatal, aceasta se datoră calului său, care se prăvăli dintr-odată cu craniul spart de o nouă, formidabilă lovitură aplicată de adversarul său cu securea. El și războinicul totuși căzură împreună, aproape unul peste celălalt, fiindcă acela fusese la rândul său doborât de un hun cu o lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împrumutat de la un țăran. L-am lăsat pe cărare și am intrat în pădure și îmi amintesc că el, care era mai robust, dar mai puțin priceput, se muncea mult și fără prea mari rezultate ca să doboare un arțar cu securea. Eu, în schimb, culegeam de pe acolo crengile uscate, căci pentru foc merg bine și ele. Mă îndepărtasem puțin, știți, și la un moment dat aud un câine lătrând și strigăte, ca la vânătoare, pe urmă un trosnet de crengi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grabă și cu furie, i-am făcut un pic de loc în mulțimea de butuci pe care-i încărcaserăm, iar deasupra lui am pus alții, cât am putut de iute, ca să-l pot ascunde. Confratele meu, care se întorcea cu securea sa fără să fi încheiat treaba, mă văzu și se opri, peste măsură de uimit; dar eu, acum nici nu știu cum, din doar câteva cuvinte spuse cu furie, l-am convins să mă ajute. După ce l-am acoperit bine pe băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era nimic de făcut: băiatul strigă, are deja toată fața plină de sânge, se acoperă cu brațele deja pline de răni. Atunci, mă întorc și îl văd pe confratele meu împietrit, privind cu gura căscată scena aceea oribilă; are încă securea în mână. I-o iau și-i ard una câinelui, pe urmă încă una, cu toată puterea. înfierbântat de povestea sa, cu ochii aprinși de emoție, își însoțise ultimele cuvinte dând agitat din mâini, de parcă ar fi lovit chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mână. I-o iau și-i ard una câinelui, pe urmă încă una, cu toată puterea. înfierbântat de povestea sa, cu ochii aprinși de emoție, își însoțise ultimele cuvinte dând agitat din mâini, de parcă ar fi lovit chiar atunci cu securea. Apoi iarăși tăcu, uitându-se în jur cu o privire rătăcită, copleșit de dramatismul amintirilor, dar Metronius, care îl ascultase atent cu degetele încrucișate pe masă, îl îndemnă din nou să continue: — Și atunci?... Cum se termină? Tensiunea care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de tovarășii săi, în afara lui Divicone, care rămase pe loc. Cei trei agresori încă în picioare nu-și dădură imediat seama de ce li se întâmpla. De îndată ce Metronius ajunse la ostrov, unul dintre ei încercă să i se opună cu o secure, însă romanul îl mătură cu puternică lovitură oblică înainte să-și repeadă arma. Un altul, după o clipă de șovăială, lăsă să-i cadă sabia scurtă pe care o strângea în mână și căută să se facă nevăzut, dar fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rămăsese la ambrazură, nu le dădea mare atenție, fiind foarte preocupată în acel moment să observe mișcările barbarilor. Cu spaimă, văzu o jumătate de duzină dintre ei cum se adună și se pun în mișcare pentru a ataca poarta. Imediat ce securile se abătură, cu un bubuit cumplit, asupra plăcii groase de fier, din mulțimea adunată înăuntru se ridicară strigăte de groază. De la ambrazură nu se putea vedea bine tot ce se întâmpla în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împrejurările dramatice. — Acoperișul de la aripa servilor a căzut, domina! — Nu se poate! Hippolita se repezi să-și facă loc și o apucă pe scara ce ducea sus. în timp ce urca, întâlni doi servi înspăimântați ce coborau furioși, ducând în brațe multe securi și alte arme tăietoare de diferite mărimi, dar toate la fel de ruginite. într-unul dintre ei îl recunoscu pe tânărul ce fusese lângă ea în grădină. Băiatul se opri brusc și o privi înspăimântat, evident, rușinându-se fiindcă o abandonase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]