582 matches
-
undele alfa pe cortex, accelerează bătăile inimii și ritmul respirației, sporește presiunea sangvină și temperatura corpului, generând o stare generală de alertare a psihicului uman, începând cu „ascuțirea auzului” și continuând cu procesarea specifică a informației primite de la decodare, interpretare, semnificare până la selecție, retenție și acceptare (Hybels și Weaver, 1986). Ascultarea este așadar un demers deosebit de complex, polimodal și polivalent (activitate psihică, neurolingvistică, semantică etc.), implicând plenar creierul, trimițându-i pe căi aferente specifice impulsuri lingvistice adecvate/corecte (auzul fonematic), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
undele alfa pe cortex, accelerează bătăile inimii și ritmul respirației, sporește presiunea sangvină și temperatura corpului, generând o stare generală de alertare a psihicului uman, începând cu „ascuțirea auzului” și continuând cu procesarea specifică a informației primite de la decodare, interpretare, semnificare până la selecție, retenție și acceptare (Hybels și Weaver, 1986). Ascultarea este așadar un demers deosebit de complex, polimodal și polivalent (activitate psihică, neurolingvistică, semantică etc.), implicând plenar creierul, trimițându-i pe căi aferente specifice impulsuri lingvistice adecvate/corecte (auzul fonematic), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
trecutului și/sau a viitorului, printr-o durată scenică a cărei comprimare atinge limitele imploziei. Ca gest reglator în actul creației, aceasta va impuneo mișcare în afară, dinamitarea "centrului fix" al spectacolului și partajarea unor spații de conduită și de semnificare mobile, în care cuvântul (fiecare cuvânt!) vanăzui să închidă în sine un sens deplin al vieții, o semnificație majoră a existenței. Cuvântul controlează mișcarea de du-te-vino între semnificații dintre cele mai diverse, contradictorii chiar, pe care abia gestul actorului le
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fetei e nou în familia eroinelor mele. Inocența și viciul, candoarea și prostia, viețuiesc în această fată care mai are doar spovedania ca identitate... Biserica este o structură sufletească și înălțarea ei o cuprinde. Am incercat un sens împătrit, o semnificare cvadruplă... Poate candva textualul și tropologicul, escathologicul și alegoricul, vor destăinui plenar și unitar filmul ANA. (Alexa Visarion) Am convingerea că Ana reprezintă pentru Alexa Visarion, autorul filmului, o eliberare și o izbândă. Nu cunosc printre regizorii noștri un altul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
orice tip de identitate este o identitate socială. Într-o minimă accepțiune, aceasta se referă la "modurile / felurile în care indivizii și colectivitățile se disting în relațiile sociale de alți indivizi și alte colectivități. E un mod de stabilire și semnificare între indivizi / colectivități a relațiilor de simililitudine și diferențiere" (Jenkins, 1996:3). El face distincție între definirea externă și cea internă a identității. Dacă definirea e internă, vorbim mai mult de identitate de grup, iar dacă e externă vorbim mai
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
dacă "obiectul luat în considerație [în cazul de față, imaginea, n.n.] este raportat la un sistem de valori subiacent, istoric sau ideatic" (Le Goff 6). În consecință, și o imagine artistică (nu numai o reprezentare mentală) are această relație de semnificare cu sistemele de valori (deși ei nu îi este subordonat simbolicul, în perspectiva lui Le Goff, cel puțin nu explicit). Dacă e așa cum apreciez, atunci ar trebui să obținem două ierarhii: sisteme de valori − simbol(ic) − imagine (semnificantă) și realitate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pe care, în realitatea imediată, socio-culturile par a le separa și diferenția. Studiile asupra imaginarului, la această nouă școală franceză, sunt interesate de intersecția proceselor de realizare de imagine (pe schema reprezentării) și de realizare de sens (pe cea a semnificării). Imaginea stă în raport direct cu toate activitățile de redare: duplicarea, dedublarea și redublarea (și, ca o consecință a acestora, cu dualitatea și duplicitatea, cu similitudinea și autenticitatea, cu aparențele și realitatea), raport definit în relație cu un model referențial
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
raportul dintre un substrat material și conținutul său reprezentabil sau imaginabil. Cele două procese numite anterior (de realizare a imaginii și de realizare a sensului) sunt însă diferite de tehnicile de reprezentare specifice artelor plastice sau de analiza modurilor de semnificare, specifice științelor limbajului. Ele se "traduc" pentru imaginar prin activitatea de simbolizare, care ține în același timp de mímēsis și de sēmeiōsis. Ca să închidă cercul conceptualizării acestei structuri, Thomas adaugă o accepțiune a simbolului ce servește afirmației anterioare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
timp de mímēsis și de sēmeiōsis. Ca să închidă cercul conceptualizării acestei structuri, Thomas adaugă o accepțiune a simbolului ce servește afirmației anterioare: el este, în funcție de "limbaj", imagine sau cuvânt, derivat dintr-un proces complex de reprezentare și de semnificare (21). Programul cercetătorilor coordonați de Thomas nu se oprește însă la structură și la semnificație, ci se deschide metodologic și spre o altă dezbatere; surprinzător, în alt palier, fenomenologic, datorită relevanței majore a problematicii identității. Tipul de analiză și demersul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginar, tocmai în acest fel marcând distanța și făcând posibilă conștientizarea unor medii de existență atât de diferite ca substanță și ca formă. Utilizarea curentă a termenului de simbolul duce în mod comun la confundarea lui cu un mod de semnificare - în acest caz, e suficient să se vorbească de "semn" - sau cu un mod de reprezentare - și e suficient conceptul de "imagine". Thomas precizează că simbolizarea este un mod de desemnare, ce acoperă simultan atât procesul de reprezentare, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
e suficient să se vorbească de "semn" - sau cu un mod de reprezentare - și e suficient conceptul de "imagine". Thomas precizează că simbolizarea este un mod de desemnare, ce acoperă simultan atât procesul de reprezentare, cât și pe cel de semnificare. Pe schema procesului semiotic, simbolul se comportă precum o construcție convențională, compusă dintr-un simbolizant − o bază materială complexă, de genul unei micro-narațiuni (spre exemplu, vânătoarea), al unui "complex" verbo-iconic corelativ (numele și însemnele heraldice), al unei imagini enigmatice (un
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Modul de simbolizare este polisemic, este o răscruce a sensurilor multiple; el solicită un efort de interpretare (Thomas 25), într-o înlănțuire, posibil infinită, de structuri și de nivele optime pentru crearea simbolului. Raportul de simbolizare, opus față de modul de semnificare, operează prin discontinuitate, pentru că nu se trece direct de la simbolizant la totalitatea sensurilor care îl reprezintă: între cele două planuri intervine o fractură, din care rezultă că o parte a sensurilor rămâne ascunsă, cu toate că activă în memoria utilizatorului − el însuși
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de la Tismana. Imaginarul puterii a absorbit în final atât modelele populare, cât și realitatea istoriei, căreia i-a conferit dimensiuni mitice (fondatoare pentru vechea cultură "națională"). Încadrarea obligatorie a fenomenelor vieții în câmpurile semantice ale simbolurilor arhetipale coincide cu procesul semnificării acestora, iar la nivelul ontologic, cu luarea în posesie a tuturor circumstanțelor realului, prin logos-ul culturii. Unui astfel de tratament mental i s-a inserat ... întreaga și arborescenta problematică a întemeierii. (Vasile Tudor Crețu 68) Domnitorul cruciat Auzind și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
într-o interpretare "istorică", deodată și "fenomenologică" în intenție, pentru că toate instanțele semnalate unele cu semnificații ontice, altele lingvistice, logice, ontologice reprezintă sensuri ale reconstrucției fenomenului de-naturării logos-ului sau formalizării sale, sensuri posibile printr-o conștiință a "relației de semnificare", cum ar spune Husserl, pe care o presupune fenomenul în cauză. Prin urmare, deși aici este încă vorba despre refacerea unui fapt istoric, ținta demersului o reprezintă reconstrucția (constituirea) unui fenomen a cărui interpretare nu se poate limita la reiterarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
existențial al Dasein-ului etc.). Fiecare ființare vizată de enunț corespunde unei intenționalități a acestuia; de fapt, ea capătă, fără putință de tăgadă, un sens "obiectual". Desigur, intenționalitatea Dasein-ului se manifestă întâi în privința ustensilității ființării, apoi, corespunzător însuși nivelului puterii de semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă sens, iar orizontul ontologic de constituire este deschis; și chiar către sensul de adevăr. Enunțul, așadar, poate fi tocmai acest topos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la conceptele semnificative din istoria filosofiei, o construcție lingvistică ad hoc, potrivită doar pentru a exprima câteva sensuri proprii unui context cu totul particular. Totuși, expresia în cauză trimite de la bun început către un sens fenomenologic-existențial încărcat cu o funcție de semnificare clar determinată: utilizată de autor pentru a desemna un existențial foarte important în constituția ontologică a Dasein-ului, ea ține în semantica sa câteva sensuri fundamentale ale intenționalității (factice a) acestuia. Contextual, expresia desemnează un fenomen cerut de constituirea "fenomenului ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de semnificare, fie prin relații de sens; se reflectă pe el însuși în adevărul său singular. Iluzia că prin limbaj, prin acel "cine vorbește?", omul se află în instanța adevărului a generat un relativism în gândire, în cunoaștere, manifestat printr-o "distribuție
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aflate atunci (secolele XVII-XIX) în formare. Vom înțelege de ce logica și gramatica au fost gândite de călugării-cărturari de la Port-Royal pe baza raționamentelor din matematică, conferindu-le astfel valoare de metodă universală. În opinia lui Foucault, relația de reprezentare și de semnificare a limbajului cu lucrurile a fost readusă în atenție de către literatura secolului al XIX-lea180, mutație epistemică ce a făcut posibilă întemeierea semioticii de către Saussure. Ar fi bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lucru ca și ritualul, privit ca o declarație prin acțiune” (E. Leach, apud G.S. Kirk, 1970, p. 23). În prelungirea acestei dihotomii, Claude Lévi-Strauss (1973, p. 84) traduce acțiunea rituală prin prelimbaj și gândirea din mit prin metalimbaj: Valoarea de semnificare a ritualului pare a fi fixată În instrumente și gesturi: este un prelimbaj. În schimb, mitul se manifestă ca un metalimbal: el se folosește de discurs În mod plenar, dar situează opozițiile semnificative specifice lui la un nivel de complexitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și, mai ales, schimbare a practicilor și ierarhiilor sociale existente: Acest proces este unul care nu se subordonează niciunui sistem rațional și niciunor reguli: mai degrabă el devine un proces În momentul de fuziune sau intersectare a diferitelor registre de semnificare sau de raționare. Am sugerat șîn alte studii - n. M.C.ț că magia și vrăjitoria pot fi simbolizări ale proceselor și dinamicilor care, Într-adevăr, trec dincolo de limitele rațiunii (B. Kapferer, p. 2002, 22). În dezbaterile antropologice recente, relația dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
separare și integrare) apare ca o configurație ceremonială mult mai complexă, care implică, pe de o parte, procesele sociale și culturale de dezmembrare și reconstituire și, pe de altă parte, sistemele mitice și rituale care asigură funcționarea și mecanismele de semnificare specifice stării de communitas. În felul acesta, esența ritului constă În faptul că el reprezintă un construct cultural ce creează și legitimează momente de interstițiu, radical diferite de formele strict organizate și rigide ale vieții uzuale. Altfel spus, ritul (nu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caracteristice societății organizate” (1982, p. 41). În numeroase lucrări, Victor Turner a adâncit și nuanțat conceptul de liminalitate. În esență, pentru antropologul englez liminalitatea este sinonimă, funcțional, cu antistructura și communitas: ea circumscrie modurile alternative de organizare socială și de semnificare culturală. Aplicat inițial pentru a descrie funcționarea specifică riturilor de trecere, În analizele consacrate vieții ceremoniale a populației Ndembu din Zambia, unde Turner a efectuat cercetări de teren (1967), conceptul de liminalitate a fost apoi extins pentru a explica mecanismele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să genereze ritualuri, adică să transforme actele uzuale În acte simbolice, semnificative În plan cultural, prin tehnici de „dislocare” a unui element din contextul său firesc și de transformare a lui În simbol. În acest scop, oamenii folosesc mecanisme de semnificare precum inversiunea, accentuarea sau neutralizarea. În consecință, carnavalul apare ca un tip distinct de ritualizare, cu ajutorul căruia sunt amestecate ierarhiile și regulile sociale: „Astfel, noi creăm un spațiu social aparte, unde unde rutinele lumii de zi cu zi sunt sfărâmate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mitologice, concretizate În figuri și narațiuni fabuloase. Recursul la istorie și la substratul arhaic devine acum secundar, fiindcă mitologia există și se individualizează nu ca o relicvă a unor forme străvechi, ci ca un sistem mereu viu de ordonare și semnificare a realității Înconjurătoare, cu ajutorul unor unități simbolice luate din toate subsistemele culturii populare (de la datini la cântece lirice, de la ghicitori la legende etc.). În felul acesta, perspectiva propusă de mine conduce nu atât la definirea și descrierea unei mitologii populare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
seducător de transmitere a informației calibrată consumului de masă. Ne vom Îndrepta atenția În continuare, asupra mizelor contracarării critice ale acestor realități fundamental incompatibile arhitecturii. Prin opoziție caracterului spectaculos, identificăm o miză a fotografiei de arhitectură În profunzimea actului de semnificare. O discuție despre acesta trebuie să Înceapă reflecția asupra adevărului fotografic situat Între realism și manipulare, pentru a demonstra complexitatea relaționară a ultimelor două calități și dificultatea de ale atribui a priori o valoare pozitivă sau negativă. Dezvăluirea adevărului Între
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]