50,569 matches
-
mai puțin decît autori virtuali ai textului pe care-l parcurg. Ei se simt liberi, în imaginația lor, să rescrie acel text altfel, atunci cînd văd în el posibilități nefructificate, zone deschise, fascinante, dar lăsate neexplorate. Poate nu fără un sentiment de vinovăție (tot virtuală) de a fi "violentat", prin lectură scormonitoare, textul în chestiune, acești cititori-scriitori devin membri de drept ai așa-numitei "republici a literelor". Aș ilustra aceste afirmații printr-un citat dintr-o scrisoare a lui Henry James
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
1934? în chip ciudat, aș spune, viața literară românească din 2007, cel puțin ca atmosferă, nu se deosebește radical de cea din 1934; ba chiar, în anume privințe (mă gîndesc la conflictele ideologice de fond), asemănările sînt izbitoare, producînd un sentiment neliniștitor, de déjŕ vu. Dar în chip și mai ciudat, Itaca lingvistică din care am scris cîteva cărți și din care scriu chiar aceste rînduri, nu are legătură, sau are doar o legătură superficială, cu ceea ce se înțelege prin noțiunea
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
memoriale, sunt cumva ale unei fantome care-și face periodic apariția, o fantomă inofensivă, de care nu-i prea pasă nimănui. Mă întreb: dacă m-aș fi stabilit definitiv acolo, existența mea ar fi fost mai puțin fantomatică? Oare acest sentiment nedefinit, de a nu fi acolo mai mult decît o fantomă, a fost cel care m-a determinat în ultimă instanță să părăsesc din nou și mereu Itaca? Chiar și cu prețul de a-mi lăsa umbra acolo, ca-ntr
Fragment de jurnal by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/7761_a_9086]
-
o să-mi placă și că e spre binele meu. Îmi dădea cu lingurița în gură, iar eu îmi țineam buzele încleștate și refuzam să înghit. Până la urmă, impresionat de lacrimile ei (o, de atunci o iubeam pe mama amețitor și sentimentul acesta în timp nu s-a tocit ci a sporit...), cedam și înghițeam cu noduri acele triste-mbucături pe care le uram și de care eram sigur că nu-mi folosesc la nimic. Dar oamenii mari au o viclenie pe
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
ea, începusem să cred că îmi aparțin, că mie îmi trecuseră prin cap, că le grăisem chiar eu. În schimb ei, de la un moment dat, fraza acesta i s-a potrivit și nu prea. Oricum, seninătatea, împăcarea și acel special sentiment de fericire s-au spulberat brusc, s-au dus pe apa sâmbetei. Era chiar într-o sâmbătă când s-a întâmplat. Au năvălit niște gealați peste ea, trăia singură, ăia au tunat și au fulgerat: Gata, așa nu mai merge
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
ostașilor. Urmărindu-l cu luare aminte dintr-un colț al platoului, generalul de arme părăsi cabina rulantă venind către el. Ca în toate momentele cruciale pe care le ținuse sub control, Stănchescu nu-și exterioriză nici de această dată vreun sentiment pe chipul grav, sobru, de nepătruns. Cuvintele-i veniră glaciale, cu o abia simțită ironie: - Iată oastea ta, sub regresia timpului! Etnologul simțea că i se pregătise ceva, dar nu bănuia ce anume. La apariția zorilor, putu să deslușească muntele
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
se pune. Unicul lucru care se schimbă radical este decorul: Bucureștiul în locul Parisului. Într-o piesă de teatru schimbarea de decor este spectaculoasă, plăcută sau supărătoare, dar nu traumatizantă, nu creează doar prin ea însăși drame puternice. Așadar față de celelalte "sentimente ale exilului", Ionescu îl trăiește pe cel mai puțin grav. Mai mult, dacă în Franța copilul era considerat român ba chiar romanichel, așadar străin, acum nimeni nu-l socotește pe Ionescu francez, așadar străin. Pentru colegii de clasă, Eugen este
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
complet în cetatea Luteției, vioi, clipind vertiginos pe ochii verzi spălăciți, sub turla unei frunți avîntate, nu ascundea, cred, un poet, ci o formație de intelectual în condiții excepționale" (Simion Stolnicu, Printre scriitori și artiști, Minerva, București, 1988, pp.30-31). Sentimentul de exil pe care-l va fi simțit la început devine, în aceste condiții, de-a dreptul consolator, iar problema identității e fericit rezolvată. Liceul era propice literaturii: avea o revistă a elevilor, între colegi erau Petru Comarnescu, Dan Botta
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
personală a lui Eugen Ionescu, ci și întreaga noastră istorie (inclusiv culturală) modernă. Românul e "născut" francez. Nimic mai firesc pentru biografia unui român decît un episod mai lung sau mai scurt la Paris, decît pendularea între exilul francez și sentimentul exilului în propria țară. De la generația pașoptistă pînă la contemporanii noștri, de pildă personajul Adrianei Bittel din Întîlnire la Paris, legăturile între București și Paris se fac firesc. E adevărat că fiecare etapă implică nuanțe: pașoptiștii își afirmau orgolios identitatea
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
Goluri Celui ce trece frate îi spui și nu știi de ce somnul casei vine din adâncuri prăpăstioase în ferestre înserarea scrutează nori păguboși adevăruri lipsite de consistență te separă de lume ca într-o oglindă secată privești în golul de sentimente ceașca și cartea ușor se destramă nu le mai poți mângâia Luminî de toamnî în cicatricele ploii nu deslușesc decât semne din veri anonime rămase ca într-o linie a vieții căreia nu-i dau crezare îmi spui că digul
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/8396_a_9721]
-
cam mocirlos al pixului albastru. Iar când soarele ajunse la ferestrele înalte ale amfiteatrului, băiatul fu deja învăluit în pături fierbinți, ca în anii copilăriei, când, gripat, aștepta cu-nsuflețire mâna mamei sale, care era o femeie foarte progresistă. Și sentimentul ăla de întâlnire fericită, când mâna ei îl ridica deasupra bolii, ca pe un egal, îi umflă dintr-odată nările, făcându-l să-și ridice ochii din foaia albăstrită de litere mărunte. E cald și în aerul mișcător al sălii
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
Tudorel Urian Mulțumesc lui dumnezeu (sic!) pentru trei lucruri: că sînt o româncă nenorocită pentru că, de aici, de la marginea Europei (in)diferența și repetiția mea au forță, că sînt bolnavă și nu sănătoasă pentru că numai astfel am reușit să cunosc sentimentul integrității mele corporale și că aparțin sexului slab și nu puternic pentru a putea să fiu motivată să lupt”, scrie Angela Marinescu la pagina 218 a cărții sale de însemnări autobiografice, Jurnal scris în a treia parte a zilei. Luate
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
troienele creșteau văzând cu ochiul camerei de filmat; oamenii aveau fețe și vorbe disperate... Era Urgia începutului de secol! Ei, și în asemenea condiții atmosferice de comă și de groază, marii și vitejii noștri oameni politici, sub impulsul unor înălțătoare sentimente și simțind sângele dacilor clocotind-le prin vene, au purces spre Iași pentru a se prinde în Hora Unirii... Desigur că, în prealabil, au făcut chiar declarații în fața camerelor de filmat - unele cam năstrușnice, însă, pe-o așa vreme, cine
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
plictisit de meciurile și berile de la cămin, de barurile ceva mai stilate unde cafeaua caldă, țigara și banalizatul Sinatra dădeau iluzia melancoliei citadine, singurătății boeme, a unui decadentism cu ceva stil. (Depășirea etapei estetice a vieții, ar spune Kerkegaard). Prieteniile, sentimentele intense ale tinereții se estompează, se cern, se răcesc. Unii pleacă definitiv în provincie. Valurile vieții. Momentul când nu mai e o traiectorie comunică, scopuri asimilabile. „Nu mai ai ce-i spune.“ Sau senzația că totul se spune, nimic nu
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
urbanistic de modernizarea Romaniei și de palida ei ochiadă spre Occident. Însă concomitent cu primenirea instituțională și cu o oarecare structurare a activităților, apar și personaje noi, cu alte exigențe, cu o altă conștiință de sine și cu un alt sentiment al istoriei. Omul public, fie el politician sau doar o variantă tîrzie de erou civilizator, iese din fumul lumînărilor și din aerul greu de tămîe, lasă icoana în funcția ei strict liturgică și își secularizează prezența, imaginea și memoria. În
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
exacte alternează cu ani trunchiați, unele nume de personaje sau de localități apar consemnate doar cu inițiale. Fără nici un sens. De fapt, romanului îi poate fi adusă o singură și mare obiecție: seamănă prea mult cu romanele de dinainte de’89. Sentimentul de déjà-vu e puternic din mai multe puncte de vedere. Primul ar fi pretenția - ce-i drept, nu asumată integral - de a face puțină istorie, de a completa, nu neapărat de a se substitui, documentelor oficiale. Apoi, ca tipuri de
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
shqiperise - iliră sau nu, nu seamănă, ca sonoritate, cu nici o limbă pe care s-o fi auzit vreodată (și probabil n-aș recunoaște-o altundeva decît în Albania), țara ca atare îți dă, ca pașnic cetățean est-european postcomunist, un îngrijorător sentiment de familiaritate: aeroportul de la Rinas (vreo 30 km de Tirana), cu trei avioane pe pistă și dotări de securitate primitive, aduce cu un Berevoiești varianta internațională, drumurile n-au mai fost reparate din junețea lui Enver Hoxha (și a lui
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
fie cuprinsă într-o manieră completă și perfect echilibrată. - Poate că tocmai de aici pleacă reacțiile de care pomeneați. Din nevoia de manual, de rețetă. Schema dată simplifică lucrurile, iar pluralitatea naște, mai ales când nu ești obișnuit cu ea, sentimentul de insecuritate. Mulți caută rețete de trăit. De ce nu ar fi la mare căutare și manualele definitive de istorie ? - Nu vreau nici eu să exagerez. Sigur că avem nevoie de modele, uneori chiar și de rețete. Toți folosim rețete. Dacă
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Europei unificate. - Nu știu ce se va întâmpla cu istoria. Noi, istoricii, abia dacă reușim să cunoaștem câte ceva din trecut. Ce să mai vorbim despre viitor ? Sigur, e normal să ne pronunțăm și asupra viitorului, dar de cele mai multe ori greșim. Însă am sentimentul că istoria nu mai joacă în viața comunităților rolul pe care l-a jucat mai ales în secolul al XIX-lea, atunci când s-au constituit identitățile naționale și când s-a mizat foarte mult pe istorie. S-ar putea ca
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
după aceea. Tîrziu în noapte mi-am dat drumul. Și nu m-am oprit, ca Șeherezada, pînă nu s-au ivit zorii și am căzut ostenită într-un somn greu. Ce năuceală! Șuvoaie de cuvinte, de imagini, de emoții, de sentimente, de durere - mă durea, încă, tot corpul - de extaz plenar și profund în fața unei opere de artă cu totul și cu totul desăvîrșită. Pînă la cel mai mic și infinitezimal detaliu. Cine a văzut filmul mă înțelege. Cine nu a
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
superficialitatea și indiferența cele mai crase în relațiile umane, reale, concrete, palpabile, de zi cu zi, de noapte cu noapte, alienarea comunicării și, implicit, a valorilor ce mențin echilibrul societății. Vă sună cunoscut, nu? Părinții nu mai au de mult sentimente, sexul se întîmplă, cînd se întîmplă, ca o uzată bifare de acțiune. În rest, nimic. Tatăl devorează pur și simplu ziarele, aproape non-stop, ca o unică și supremă acțiune. Cititul îl scoate din realitate, din gesturile și grijile simple, în
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
să pună în evidență inadvertențele și verigile lipsă din judecata preopinentului său. O polemică în jurul căreia a curs multă cerneală este cea purtată cu Norman Manea și Andrei Cornea în jurul noțiunii de rasism. Acuzat, împreună cu Gabriel Liiceanu că ar nutri sentimente antisemite, Nicolae Manolescu denunță un mod de judecată care presupune discriminarea pozitivă și confundă spiritul critic cu discriminarea rasială: „Nu poate fi considerat antisemit cineva care batjocorește ori omoară un evreu decît dacă o face pentru că e vorba de un
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se uită la model - de cîte ori acesta îi pozează - ca și cum ar vedea deja pictura
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
umane, considerîndu-le, conform dictonului, firești, de fapt, însă, este vorba despre altceva sau, cel puțin există alte nuanțe în atitudinea sa. Barbu Cioculescu are un simț real al valorii - etice și artistice, dar înzestrarea sa nativă cu umor și ironie, sentimentul relativității tuturor lucrurilor și opiniilor, îl fac să fie în felul acesta un admirabil mînuitor al... floretei. Atingerea floretei! Și poate mai e încă ceva: neputința de a arunca el cu piatra, sau mai bine zis, conștiința imoralității acestui gest
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
este că imediat după ce trupul dictatorului a zăcut fără viață, senatorii au părăsit în panică sala de ședințe și s-au ascuns care pe unde a nimerit; chiar și Marcus Antonius, credinciosul și curajosul partizan al lui Caesar, a cedat sentimentului de frică și a dispărut fără urme pentru o vreme. Străzile Romei s-au golit, căci și plebea, deși dornică de spectacole inedite, s-a retras, neștiind ce “spectacole” aveau să urmeze pe scena romană. Strigătul conjuraților de revenire la
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]