935 matches
-
o moștenire de 200.000 lei, cifră medio între corectitudinea profesională și beneficiile meseriei. La început Rim declarase că va lăsa acești bani mamei sărace și văduve. Era o revanșă, pe care vrea să o dea Linei pentru incorigibilul ei sentimentalism familial, deși, în afară de ciupiturile-lui Lică, acea predilecție era gratuită. Rim însă, care nu profesa, deci nu producea în afară de leafă, avea multă aviditate pentru câștigul Linei. Credea că, dacă ar fi fost mai destoinică, ar fi putut stoarce ceva ele la
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
magice”, comportându-se cu fiul exact ca și cu subalternii. Fără să-și dea seama, generalul făcuse din fiul său un cățeluș obedient, gata orișicând să-l servească. Mama, la rândul ei, o fire foarte drăgăstoasă, îi cultivase un anume sentimentalism, o generozitate rară și mai ales îi impusese o politețe delicată, crescându-l în spiritual tradiției ortodoxe foarte dragă familiei sale, strămoșii ei fiind mari preoți în zona Ardealului. Se succedeseră în familia lor generații de preoți, ofițeri, învățători, dar
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
cețos, ca un film la proiecția căruia am asistat zâmbind. Da, am zâmbit mereu, am fost de o liniște extraordinară, adică cel mai neașteptat lucru din partea unui om plin de angoase ca mine. Trebuie să recunosc, deși nu cred în sentimentalismul care înconjoară momentul, că ceva magic s-a întâmplat. Să-ți povestesc. Miercuri seara, știind că a doua zi urma să mă duc la ultima consultație dinainte de cezariana programată, mi-am dat seama că era imperios să-mi fac unghiile
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
amestecate relatarea directorului. Întreaga întâmplare începuse să se estompeze, pierzându-se parcă, treptat, în neant. Nimeni nu avea să-și mai amintească exact cum se petrecuseră lucrurile. Pericolul era acum de domeniul trecutului. Grosvenor auzi deodată vocea lui Kent: - Fără sentimentalisme! Avem de îndeplinit o misiune: să exterminăm toate felinele din lumea asta blestemată! - Ar fi foarte simplu, murmură Korita. E vorba de niște ființe primitive. Dacă ne-ar vedea că descindem, s-ar apropia, cu gândul să ne păcălească. Întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
socoată ce parte a corpului să-și mai găurească. — Între timp, pot să se și Îndrăgostească, ca și mine. SÎnt nebun după Frumoasa Barmaniță! mormăie Ivan, sărutîndu-și vîrfurile degetelor și aruncîndu-i fetei o bezea. — Oameni ai lumii, dezbărați-vă de sentimentalisme. Wakefield bănuiește că „dragostea“ este periculoasă. Îi face pe oameni euforici și le produce halucinații. Herman Melville a scris ceva despre universul care a fost zămislit de frică, dintr-o sferă invizibilă de teamă. Apoi a venit Walt Whitman care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
vremea aceea, oricine, de la hipnotizatori la spiritiști și scriitori precum Mark Twain, se scălda În bănet. Tot la vremea aceea, Wakefield al lui Hawthorne se hotărîse să se dea la fund. America anilor 1990 era tot atît de Înamorată de sentimentalism și fantezie precum fusese, la vremea ei, și America Jacksoniană. Asta Îl făcea pe Wakefield să se simtă Încă și mai mult un șarlatan. Așa că a Încetat să mai accepte comenzi de articole și a Început să se gîndească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ticăloasă fără inimă, dar tind să simpatizez mai degrabă cu Ralph. El e cel al cărui creier e afectat. Brutalitatea cuvintelor pluti un timp în aer. — Stevie, vrea să-l ducă la un azil. Stevie cea dură și lipsită de sentimentalisme, al cărei pulover fusese îmbibat de râurile de lacrimi vărsate de alții pe umărul ei, dar niciodată de propriile ei lacrimi, se trânti pe scaun și începu să plângă cu suspine. Priveliștea era șocantă. — Nu l-a apreciat niciodată, darămite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a „cîtorva din trăsăturile caracteristice ale poeziei franceze contimporane”, pornind de la articolul „Poezia epocei“ al lui Nicolas Beaudouin, „unul din reprezentanții curentului paroxist anunțat acum doi ani cu mare tămbălău de dl Jean de Thogorma”: „Poezia nouă e tocmai opusă sentimentalismului, scepticismului, diletantismului elegant și altor anchiloze decadente tour d’ivoire. (...) Artei pentru artă (...) ea opune arta pentru viață”. Este semnalată, cam confuz, influența democratismului whitmanian asupra lui Zola, Paul Adam, Verhaeren, Dehmel, Nicolas Beaudouin, Henry Guilbeaux, Canudo, Paul Friederich, Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
identifică o „simplitate patriarhală”, care însă „nu are nimic comun cu liniștea și calmul lui Francis Jammes sau Thomas Braun”, ci mai degrabă cu Tristan Corbiére, avînd „ceva separat și rupt parcă în poeziile lui, mult dispreț pentru oameni și sentimentalism, dar mai multă ironie și sarcasm” (în Facla, anul V, nr. 129, 16 februarie 1914, semnat Crișan). Fără a vorbi în textele sale antebelice despre expresionism, Vinea comentează cu subtilitate volumul Plumb al lui Bacovia, făcînd o apropiere fugară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pot îngădui obstacolele sociale ce stăvilesc pornirea lor nervoasă de a vagabonda în libertate (...); e frate cu D’Annunzio în ceea ce privește disprețul societății și trebuința de a trăi în plăcere și frumusețe. Tustrei sînt însuflețiți de o adiere romantică, de un sentimentalism fără frîu, de un cult excesiv al individului. Cugetul lui Nietzsche îi robește. Toți pregătesc și anunță mesiile de mîine: supraoameni”. Textul exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia lirică, refuzul „anecdoticului” tradițional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru experiențele extreme și extremiste sînt elemente constitutive ale discursului acestor intelectuali. Într-un articol intitulat „Recunoștință futurismului“, în Cuvîntul din 7 august 1928, tînărul furios Mircea Eliade își asumă un „futurism personal”, înțeles în sens larg ca revoltă împotriva sentimentalismului, slăbiciunii și conformismului. Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Revista Chemarea (1915) Prima revistă condusă de Ion Vinea, un preludiu al avangardismului autohton, a apărut în două numere, între 4 și 11 octombrie 1915. Efemera publicație s-a bucurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cea mai deplorabilă secrețiune a creierului meu este domnul Habacuc”) și, după grotești peregrinări prin universul prostituatelor, agrementate cu episoade narcomane, își abandonează eroul într-un „sfîrșit de roman” bombastic. Gustul futurist - șarjat și mecanicist prin excelență - pentru compromiterea sentimentalismului, paseismului, individualismului romantic îi răspunde un „danț buf, cu reverențe și mecanice cadențe”, prin care grotescul schemei „ascunse” este scos la lumină. Comicul, ludicul au rolul de a compromite speciile canonice. O proză a lui Romulus Dianu, „De inimă albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cultură „clasică”, de care încearcă să se rupă... În unele cazuri, referențialul/realul apare supralicitat în direcție „reportericească” sau pamfletară. Scrisoare disperată de Felix Aderca, de pildă, mixează comic un episod de amor provincial cu fragmente de romanță (parodie a sentimentalismului minor), făcînd considerații exasperate la adresa condiției periferice: „Dulce Românie! Provincie integrală! Patrie în care e sortit să pregătim cu o sută de ani mai înainte cărțile și legile, pentru ca atunci, la vremea potrivită, nevoile și gusturile să fie altele!” (nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
totul rare în expozițiile Warșoviene. (...) Ei au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de ordine și de moderație, lipsa unui program clar și hotărît, și prea mult loc sentimentalismului. Cu alte cuvinte, mai degrabă expresioniști”. Deosebirea față de avangarda românească a anilor ’20 stă, din nou, în asumarea fermă, „angajată” a poziției politice, inseparabilă de cea artistică: „Meritul celor dela Blok este o definiție precisă și clară a postulatelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Însemnări despre arta mută”, apărut în numărul 5 al revistei, pune alături imaginile a doi actori reprezentativi: Fairbanks („cavalerul romantic al vremii”, apreciat și de Meyerhold) și Chaplin („vagabondul sentimental prin excelență”). Ambii eroi moderni „luptă” și „corectează viața”, refuză sentimentalismul și visează la o schimbare (în sens poetic) a vieții utilitariste americane. Autorul face o distincție tranșantă între romantismul „activist”, „optimist”, „progresist” al american way of life și cel „feminin”, epuizat al culturii europene: „Activismul și optimismul care se degajează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ciudat. Ieri ai avut destule ocazii să scapi de mine dacă voiai. De ce n-ai făcut-o? Gaston ridică din umeri. Zâmbi deschis, prietenos. — Dar să nu mă-nțelegi greșit. Oricum sunt cu ochii de tine. Nu pot să sufăr sentimentalismul. Cred că-ți imaginezi de ce te vreau. Cum te cheamă? — Gas. — Gas? Vocea lui Endō se înăspri și deveni iar distant. Adevărul e, Gas, că am de gând să ucid... un bărbat. Ochii lui Endō se umplură de ură. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că ceva din ce încerca Gaston cu atâta disperare să-l facă să înțeleagă a atins și coarda sensibilă a lui Endō. În cele din urmă, și-a întors privirea și și-a smuls mâna de sub mâna lui Gaston. — Urăsc sentimentalismul. Parcă vorbise pentru sine. Hai, dă-i drumu’ mai repede. — Străzile sunt alunecoase. E cea mai idioată ploaie pentru șofat. Nu-i nimic. Calcă pe accelerație! Tipul vrea să sară din mașină și s-o întindă... Îi citesc intențiile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
menținut opțiunea pentru pozitivismul intransigent și ar fi aderat la școala de la Copenhaga. Totuși, insistența cu care filozoful francez afirma realitatea stărilor sociale În raport cu ficțiunea existențelor individuale, interesul reînnoit constant pentru procesele istorice și curentele de conștiință, dar mai ales sentimentalismul său exacerbat lăsau să se creadă că poate nu ar fi respins un proiect de revizuire ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek, Zeh și Hardcastle: Înlocuirea unei ontologii a obiectelor cu o ontologie a stărilor. Într-adevăr, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu mă crezi, a spus agentul F.B.I. — Ei știu? întrebă Kraft. — Până la urmă au descoperit, a spus agentul F.B.I. Erai în drum spre casă unde te aștepta un glonț în ceafă. De ce m-ați salvat? a întrebat Kraft. — Spune-i sentimentalism, a zis șeful. Kraft a considerat situația încheiată și schizofrenia l-a salvat foarte frumos. — De fapt pe mine nu mă privește nimic din toate acestea, a declarat el redobândindu-și urbanitatea. — De ce nu? întrebă șeful. — Fiindcă eu sunt pictor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dar mie îmi plăcea; când cineva arată impecabil, aceste mici imperfecțiuni te fac să ți se umple inima de o căldură care te lasă fără cuvinte. Am clipit și am înghițit în sec, în încercarea de a stăvili valul de sentimentalism exagerat care amenința să mă năpădească. — Te simți bine? mă întrebă Hugo, înțelegător. Te întreb pentru că ești gata să te apuce o criză. — Sunt bine, zisei eu, revenindu-mi. Mă gândeam doar la ce pantofi să-mi pun. Sandalele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu ne ascundem după degete, nu e cazul, e ca și cum ne-am scărpina în fund fără să ne mănânce) ale gardienilor - va veni din ce în ce mai rar, iar într-un târziu îl va informa printr-o scrisoare scrisă fără vreo urmă de sentimentalism că a început o nouă viață, alături de un alt bărbat și că îi dorește să aibă curaj și să fie puternic ca un adevărat mascul până la ispășirea condamnării. Se văzu în celulă, chinuit de o tuse rebelă, nebărbierit și încercănat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
suplicii maxime a tăriei caracteriale, proces În urma căruia oamenii slabi se transformă În iude, În bestii și În călăi, iar cei incoruptibili ating măreția muceniciei, a sfințeniei. Cităm din Prefață: „Grigore Caraza a rezistat fără compromis violenței, perfidiei, promisiunilor, tentației sentimentalismului. Nimic nu l-a mișcat, nimic nu l-a Îndoit, nimic nu l-a Înfrânt. Cartea lui pare uneori o Înșiruire de evenimente expuse Într-un stil direct, fără a căuta efecte literare, fără subtilități simbolice, de parcă și-ar povesti
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
îndrăzneț, nerușinat, știe, ca orice avocat, toate șicanele. - Nu-mi vine să cred, mai rezistă conștiința Otiliei, cătanti Aglae ar fi în stare să ajungă până la mârșăvia asta, măcar de rușinea lumii, fiindcă, altfel, este într-adevăr lipsită de orice sentimentalisme. De ce ar da de bănuit? O cred mai ipocrită. - Dacă nu s-au gândit la asta, atunci au vrut să știe, emise Pascalopol altă ipoteză, dacă Costache o mai duce mult. Să vadă cum merge inima, dacă n-are vreo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și neglijat, de oameni care nu fac gospodărie. Nici o mobilă nu se potrivea cu alta. Olimpia își scosese și rochia și, rămasă în jupon, își înnoda părul în jurul capului. Pieptul și spatele rămăsese goale, viguroase. Stănică, într-un elan de sentimentalism, veni tiptil și o sărută apăsat pe umăr. - Ah, protestă Olimpia, lasă-mă, sunt foarte obosită.Stănică, contrariat, dădu altă ieșire sentimentelor lui. - Olimpia, comoara mea, poate nu mă mai iubești.( Olimpia își aruncă ghetele din picioare, după ce desfăcuse nasturii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aur și pocnindu-l iarăși la loc. XVI Oroarea lui Stănică împotriva studentelor nu era chiar în totul simulată. În fond, el era un sentimental cu instincte casnice, bucuros de a se vedea înconjurat de o numeroasă familie. Din păcate, sentimentalismul lui familial se complica cu o mare lăcomie de a-și face o situație prin familie, de a moșteni, de a căpăta. În ascendența lui se aflau, pe cât se putea ghici, albanezi veniți de-a dreptul de peste Dunăre și numiți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]