1,868 matches
-
iubește pe Hristos! A o iubi pentru plăcerea sexuală pe care ne-o procură nu înseamnă a iubi. Adevărata plăcere constă în viața comună trăită sub semnul unui partaj armonios al acelorași valori. în virtutea acestei idei, cu cât scade dragostea senzuală, cu atât crește iubirea adevărată... 5. O horticultură transcendentală. Erasmus consacră un alt colocviu imaginării posibilităților unui creștinism epicurian. Fără a o spune în acești termeni, fără a milita pentru conciliere sinceră și deschisă a celor două lumi, dar realizând
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pretinde că spune întreg adevărul pentru a ne imagina cam ce era viața lui amoroasă, afectivă și sexuală. „Gustul săruturilor rămas agățat în mustață” o dovedește: pentru el, voluptatea n-a fost doar un concept vag, ci o realitate tangibilă, senzuală. O va fi sărutat cu lăcomie pe Marie de Gournay, desemnată în carte ca fiica sa adoptivă - niște cuvinte scrise probabil de doamna în chestiune pentru a-și grava astfel imaginea în marmura unei ediții definitive? Nu se știe... A
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cea de-a doua este punctuală, locală și izolată; particulară, este aleasă de dragul ei înseși; corporală, se exprimă și se desfășoară într-un moment; presupune practica exersată a kairos-ului; dimensiunea ei este subiectivă, personală, activă și instantanee; fabricarea ei este senzuală, în sensul originar al termenului; nomadă, arbitrară și subtilă, ea cere și necesită partea fină a rațiunii; măsurată, anarhică, eumetrică, în sfârșit, ea presupune o densitate, un fel de arc electric, o iluminare a cărnii. în schimb, fericirea este constituită
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
scenă. Și nimic altceva. Pentru că tezele cirenaice merită o analiză, o critică, o examinare demnă de acest nume. Corpusul aristipean permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitate - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține puterea -, precum și alte chestiuni referitor la care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxiu a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
niște idei-forță? Una, Virtutea, are o alură semeață: ținută nobilă, o reală grație, ten de o mare puritate, privire plină de pudoare, atitudine rezervată și veșminte albe, bineînțeles... Cealaltă, Fericirea, nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești, senzuală, voluptoasă și marcată de moliciune, machiată ca să pară mai albă, mai trandafirie, ea își forțează atitudinea ca să dea impresia unei rezistențe pe punctul de a ceda; ochii ei au luciri provocatoare, îmbrăcămintea sa descoperă mai multe decât ascunde și, asemeni
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fericirea ți-o afli lesne, cu mijloace foarte la îndemână; problemele nu au nicio importanță; nimic nu contează în afara satisfacției imediate. Și urmează niște rețete simpliste: caută felurile de mâncare cele mai elaborate, vinurile cele mai fine, voluptățile cele mai senzuale, spectacolele și concertele cele mai încântătoare, parfumurile cele mai îmbătătoare, senzațiile cele mai tari, băieții cei mai excitanți, paturile cele mai potrivite pentru exercțiile presupuse a se desfășura acolo... Fericirea propune să se ocupe dânsa de toate astea, numai să
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
n-ar fi fost satisfăcute. Efort zadarnic, asemenea umplerii butoiului Danaidelor, faptl de a răspunde la aceste dorințe induce permanent reiterarea negativității. Nenaturale și nenecesare sunt vinurile scumpe, mesele bogate, casele costisitoare, hainele de lux, erotica elaborată, pasiunea amoroasă, rafinamentele senzuale, care țin de vârful culturii și al civilizației, în vreme ce epicurismul rămâne pe cât se poate un naturalism - de care Rousseau își va reaminti. Pentru că dorința legată de aceste obiecte inutile și găunoase alienează, îngrădește spiritul, stă în calea libertății, a autonomiei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ortodox și celebrează muzica pentru că ea poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu încoace, puterile ei sunt cunoscute; Ulise însuși încearcă pe pielea lui puterea vocilor seducătoare ale Sirenelor; Platon condamnă anumite moduri muzicale - dorianul? - pentru că ar moleși, ar fi senzuale și contrare legilor unei cetăți ideale: din aceleași motive, Philodemos examinează problema plăcerii acustice. El este primul care instalează estetica pe terenul jubilărilor pe care le poate produce. Philodemos îi dă muzicii titlurile ei de noblețe: muzica servește la a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
știindu-se unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
marginalizării ei sociale și se evidențiază mai ales atunci când este coroborată și cu problematica violului, deoarece, adeseori, nu li se conferă personajelor feminine posibilitatea de a opune rezistență și de a protesta, se minimalizează gravitatea vinovăției masculine, accentuându-se latura senzuală, de atracție irezistibilă pe care femeile o exercită. 84 Uneori violul este perceput mai mult ca o modalitate de răzbunare, cum se întâmplă cu cei doi tineri ce uneltesc, pe drept, împotriva avariției unui morar, în Povestirea logofătului, impietatea care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
145 Desigur că au fost oferite, în critica literară, și alte explicații etimologice: „Pampinea (al cărei nume semnifică <<cea viguroasă>>) este autoritară și are mult simț practic; ea reprezintă puterea ordinii. Dioneo, etimologic în legătură cu Venus, fiica lui Dione, este cel senzual, care cere și primește privilegiul de a nu se supune nici unei teme a istorisirilor, având dreptul să spună povestiri care sunt amuzante și licențioase. Ca și autorul din Proem, el apără drepturile femeilor și le îndeamnă să încerce să se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nicio remarcă ironică la adresa femeilor, și guvernează ultima și cea mai morală zi. Aceste personaje pot fi interpretate și ca diferite măști ale autorului și ale noastre, ale tuturor: latura noastră rațională, care încearcă să confere o ordine existenței; latura senzuală, care afirmă tot ce este viu; și latura melancolică, suferindă a naturii umane, incapabilă de a face față realității. Decameronul descrie ființe umane în momente de criză. Brigata știe să se descurce în acestă situație dificilă, deși se bazează pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
baie” în limba engleză) amintind de acele băi publice în care se practica prostituția, un fel de temple închinate zeiței Venus.278 Apa din fântână și apa vieții oferită de divinitate reprezintă două noțiuni distincte: „Apa din fântână este plăcerea senzuală care însă nu poate aduce o bucurie permanentă și se opune astfel harului pe care apa dătătoare de viață a lui Hristos îl oferă.”279 Târgoveața, ni se spune în Prologul general, nu este din Bath, ci de lângă această localitate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
o reîntâlnește în limbaj, substitutul ei. Târgoveața participă la o erotizare a literelor” 355 , găsește o satisfacție nebănuită în acest joc de cuvinte licențioase. „Mai mult chiar, atrăgând atenția asupra apetitului propriu, târgoveața reliefează dorință ei de a consuma fie senzual soții, fie textele sau orice altceva. De fapt, în timp ce <<interpretează>>, ea devorează atât partenerii, cât și sursele scrise sau orale, apropriindu-și-le pentru a le folosi după bunul plac și trăgând de la ele orice satisfacție putea găsi.”356 Pentru târgoveață „a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
n.) 356 Ibidem, p. 212. (trad. n.) 109 investi cu o coloratură sexuală, și textul astfel transformat provoacă o excitare erotică. [...] Melanjul dintre citatele patristice și descrierile experiențelor proprii dă un fel de erotică sanctificată, o exegeză biblică destinată plăcerii senzuale..” 357 Retorică sexuală este termenul propus de critica literară pentru a caracteriza tipul de discurs folosit de personajul feminin. „Erotica” reprezintă o împreunare între două registre distincte, cel teologic și cel senzual, o îmbinare a textualității și a sexualității, deoarece
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de erotică sanctificată, o exegeză biblică destinată plăcerii senzuale..” 357 Retorică sexuală este termenul propus de critica literară pentru a caracteriza tipul de discurs folosit de personajul feminin. „Erotica” reprezintă o împreunare între două registre distincte, cel teologic și cel senzual, o îmbinare a textualității și a sexualității, deoarece sexualizează textul și textualizează sexul. „A interpreta Biblia și scrierile patristice reprezintă pentru târgoveață un act erotic”358, care îi conferă o plăcere certă, mai ales atunci când trebuie să expună acestă paradă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a judeca și de a expune faptele, experiența îi este fragmentată și divizată, este chiar în luptă cu propria persoană, și chiar dacă obține ceva într-un domeniu, pierde în altul. Situația ei nu este lipsită de patos, deoarece pentru o senzuală și o materialistă, este condamnată la o viață cu experiențe trecătoare, care nu ajung la dimensiunea reală și care sunt astfel interpretabile numai în cadrul restrâns, impus de trecerea timpului și a materiei.381 Târgoveța se lamentează în legătură cu primii trei soți
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
omenirea, nu întâmplător era numit de contemporanii săi „Giovanni cel liniștit”. Aduce viața în prim plan, alungând departe extazul, cugetările melancolice. „Lumea spiritului dispare: apare lumea naturii.”569 Universul diegetic al lui Boccaccio și cel al lui Chaucer este pur senzual („lume a naturii și a simțurilor”570), încadrat în forme precise, bine definite; nimic din acest univers nu ne face să ne detașăm și să pătrundem într-o dimensiune elevată, a meditației gratuite sau a abstracțiunilor. Devine o lume a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și Dante sau Manzoni. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de faptul că povestirile lui ilustrează atât de multe adultere sau decepții, precum și un fel de superficialitate sau indiferență. O lectură atentă a Decameronului relevă cartea ca fiind doar moderat senzuală, și niciodată, sau aproape niciodată, concupiscența nu este tema centrală a unei nuvele. Cât despre superficialitate și indiferență, sunt numai defecte care pot fi receptate numai dacă opera e percepută extrinsec; pentru a te descurca întrun spațiu narativ atât de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
594 : prezența unui loc mirific, locus amoenus, a femeii misterioase și a nimfelor pe care le conduce, dar mai ales tema, dialectica Diana - Venus, opoziția între ceea ce am numi donna angelicata, castă, pură, eterică, și donna demonicata, carnală, pasională, nesupusă, senzuală, precum și impactul pe care femeile îl au asupra personajelor masculine. Inspirația vine și din literatura antică, mai ales de la Ovidiu, ale cărui metamorfoze sunt valorificate în acest poem, dar și de la Dante (poemul este scris în terține, portretizează femei frumoase
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
soluționată în operele lui Boccaccio.”606 Fiammetta distinsese trei tipuri de iubire: „iubirea onestă, cea care se regăsește între divinitate și creaturile sale, stăpânind cerul și pământul, și prin care accedem la celest; iubirea pentru plăcere, care este pasională sau senzuală; și dragostea pentru ceva util sau dragostea 605 Acesta se pare că este un anacronism voit din partea autorului, având în vedere că romanul îi este dedicat tot ei. Boccaccio vădește o preferință pentru anumite tipologii umane, dar mai ales pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ascetice medievale, ci, dimpotrivă, niște tinere vesele, vioaie, care încearcă, cu toate mijloacele să-i poarte spre ispită pe tinerii păstori florentini. Această narațiune, care caută să se găsească sub semnul mântuirii, al salvării sufletului, zugrăvește, într-o manieră foarte senzuală, foarte concretă, dragostea adevărată, dragostea naturală, freamătul plenar al simțurilor.”611 Din nou modelul pozitiv decade din grandoarea pe care ar fi trebuit să o 608 Giovanni Boccaccio, Comedia delle ninfe fiorentine, Edizione di riferimento: a cura di A. E.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
611 Alexandru Balaci, op. cit., p. 70. 168 păstreze, devine mult mai mundan, cu pasiuni și tentații firești umane, uitând de nobila sa misiune, aceea a exemplarității. Opera rămâne o parabolă, Ninfale d’Ameto devinind mai mult un exemplu de indulgență senzuală convertită, în ultimul moment, în acceptare a moralității, a salvării sufletului, în manieră creștină, decât o călătorie dinspre viciu spre virtute.612 Amorosa visione (1342-1343) este o replică la capodopera dantescă deoarece regăsim același vis alegoric: „Inspirația vine iar din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și altele, sunt meticulos ordonate diferite povestiri în care acestea apar, și care relatează despre originea sau realizările lor. Pentru Venus, de exemplu, preferă versiunea în care Adonis este primul ei soț, și după moartea lui, cade într-o frenezie senzuală, care duce chiar la distrugerea propriei frumuseți. Boccaccio neagă divinitatea zeităților păgâne, oferindu-le miturilor o interpretare 175 eufemistică: au fost oameni reali, ale căror identități și vieți au fost amplificate de-a lungul sutelor de ani până ce au devenit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]