806 matches
-
mă iertați... și uite-așa. Înaintează fără putere, amețită. N-ar fi trebuit să se culce așa târziu. De-atâtea ori își propune ca duminică seara să adoarmă devreme, dar totdeauna se ivește ceva, dimineața de luni o găsește anchilozată, sfârșită. Îl zărește pe inginerul-șef, ieșind de la poștă. Grăbește pasul : i-ar plăcea să-l audă în fața ei, brusc, nu mai apare decât la mari intervale prin ateliere și doar în fugă. Din emoțiile de-acum zece ani, când nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe sfârșite. Auta nu mai dormea de mult. Stătea în picioare și, sprijinit de gardul țarcului, privea în sus spre miazăzi steaua necunoscută pe care n-o slăbise din ochi de-a lungul drumului prin deșert. Din cort, venise după el și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de vacă sau un ochi de zeu pentru că altceva nu știm despre ea. Iahuben îi aruncă o privire, apoi se încruntă, îngîndurat. Intrară în tabără, fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și plantele erau atunci veștede. Iar când pășiră întîia oară în valea marelui fluviu, apele lui, din anotimpul ahet, tocmai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bună, nu mai avea același gust. Se culcă gîndindu-se la Hapi. A doua zi îl căută pe Auta, în ceasurile când avu răgaz, și-l rugă să se ducă împreună spre malul râului. Vremea era plăcută. Anotimpul ahet era pe sfârșite și se apropia anotimpul pert. Apele lui Hapi se retrăgeau între maluri. Țăranii și robii se grăbeau acum să are și să semene ogoarele umede și negre, și după ei păstorii mânau peste semănături turmele de oi, ca să intre sămânța
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dă Întreaga valoare a poemului. Nu contează cui Îi sînt adresate spusele, poate e doar un monolog concluziv la spartul nunții, În cămară. Primul vers evocă vara și, prin urmare, la impactul cu cele ce urmează, arșița, ardoarea - acum Însă sfîrșite. Ultimul, lipsa firească a cămășii În asemenea Împrejurări. Versul din mijloc, care tăgăduiește, se leapădă, abjură, este de fapt o surdină, poate pudică, dar care reușește acea performanță exemplară de a amplifica ceea ce vrea să tăinuiască. Frumusețea poemului ține de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
se graveze tablourile. Iar Mantegna, Dürer, Rubens fondează ateliere de gravură. În afara Chinei, unde imprimarea pe hârtie este la fel de veche ca scrisul, stampa pe lemn datează și chiar este semnată din anii 1410. Xilografia prospera într-un Ev Mediu pe sfârșite care avea pasiunea imaginilor pioase pentru a memoriza predicile călugărilor cerșetori, a ilustra Bibliile manuscrise, a-i învăța pe credincioși litaniile și rugăciunile. Gravura în taille-douce pe cupru, fără folosirea presei cu cilindru, ține, ca și tiparul, de artele metalului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
puțin același stoc de resurse la îndemână, același potențial productiv, un echilibru cât mai stabil între elementele naturale și cele antropice. Devine tot mai clar, pe măsura semnelor pe care le avem, că un anumit tip de creștere e pe sfârșite și trebuie inventat altul. Baza unei democrații veritabile este solidă și durabilă atunci când aceia care trăiesc în ea sunt solidari cu natura, sunt responsabili de ceea ce fac și ce li se întâmplă. Diminuarea decalajelor și a sărăciei este problemă majoră
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
cu scândură de stejar, în capătul ei un iatac cu geam ce da înspre pădure. Un șir de copaci înalți și rămuroși, străjuiesc de jur împrejur ograda. În spatele dâmbului și dilavale de gard, de jur împrejur, începe pădurea, adâncă, fară sfârșit, în mare parte necălcată de picior omenesc. De-a lungul gardului , bătrânii copaci își foșnesc frunzele ca un cântec de șoapte, neauzit. Un gorun rămuros, în partea stângă a casei, adăpostește o fântână cu ciutură... ... În ceardac, lângă dereg, bătrânul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
linia vieții se frânje, aici...gata!.. O vezi? Țiganca îi arătă o linie imaginară. Ochii ei negri îl înțepau în inimă, ca două pumnale... Contemplație și groază Soarele aluneca încet spre asfințit... Marea sărbătoare a Sfintei Măria Mare, era pe sfârșite... Când Anuca cu Sultan la pas și Pârvu, ținând aproape, se îndepărta de sat, de horă... de zgomotul infernal făcut de oameni, de alămuri și tobe, pășea în altă lume... într-o lume unde se simțea în largul ei. Soarele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
năucit, Că nicicând n-o să poată, Ieși afară din groapă, În absolut nici-un fel, Săpătorul de gropi ! El, Bursucul pizmaș și mișel ! Groapa era prea adâncă, Mai mare ca lupul și încă Doi metri în adâncime, În fine : Cu glas sfârșit, subțiat, Toată noaptea bursucu-a strigat, Fără să aibă vreun spor, După un eventual ajutor ! Conștient c-o să moară, Și oarecum împăcat, Cu o moarte nu tocmai...ușoară, Aștepta! Când deodat’ Zări hăt’ sus, pe malul de-afară, Ceva ciudat ca
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
toți. După ce am mai vizitat mănăstirea și împrejurimile, admirăm natura care este îmbrăcată în haina ei de sărbătoare, o prea frumoasă haină lucrată de Dumnezeu. De acum era spre seară și ne retragem să ne cazăm. Pelerinajul nostru era spre sfârșite. Noi parcă eram alții încărcați duhovnicește și o energie pozitivă acumulată. Aveam o stare bună, veselă, mulțumitoare și într-un cuvânt, fericiți. La hotel, camera era luminoasă și primitoare. Un Duh cald și bun, parcă ne îmbrățișa, urându-ne bun
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
alt orfelinat, de unde o înfiase o familie înstărită din Coarnele Caprei. Războiul se sfârșise. România devenise sclava Rusiei, datorând uriașe despăgubiri de război. Foametea se instalase în satele Moldovei. Nici o bucurie nu se întrezărea pe fațele bieților oameni. Cu trupurile sfârșite, implorau pomană în fața comandamentelor militare. Unii comandanți, mai miloși, rupeau de la gura soldaților, oferindule o gamelă de zeamă acră, care nu reușea să le potolească foamea. Era o zi de duminică. Cerul plumburiu se pregătea să cearnă picuri de ploaie
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
și difuzoare, de aceea se auzea, se face și sfințirea unui preot, povestește o femeie din fața mea unei alteia, detaliile oferite din abundență se pierd în tumultul de voci care urcă până la mine ca o grindină nedorită, slujba e pe sfârșite, și parcă au trecut sute de ani peste aceste locuri, soarele sclipește viu în auriul hainelor preoțești, cel cu barbă albă e episcopul, spune o voce în spatele meu, dar cel din dreapta lui? Frumos bărbat, e tot de la episcopie! Care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cer dispar rând pe rând stelele și nu-mi mai dezlipesc ochii de bolta cerească, am sentimentul confuz că ceva se întâmplă pe cer sub ochii mei, șapte stele au mai rămas și undeva departe, luna, ospățul nopții e pe sfârșite, au mai rămas la masă ultimele stele, șase acum, e-o tăcere tulburătoare la masa zeilor, ultimii rămași, cei ce rămân până la urmă, până când se sparge ospățul, un moment teribil de greu, celelalte stele s-au stins pe rând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
-l domine, el cu pretorienii, iar soția lui cu hârjonelile acelea de bordel. În schimb, încheie în gând, cuprins de o ură violentă, amândoi erau instrumentele lui josnice, oarbe, demne de dispreț, dar indispensabile. Îi zâmbi. Misenum Iarna era pe sfârșite. — Oamenii mei stau de veghe, spuse Sertorius Macro, care venea de la Roma și pleca înapoi la orele cele mai neașteptate. Peste o zi și o noapte, toate legiunile vor trebui să știe că tu stăpânești imperiul. Pe întregul teritoriu, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
priciul ei. Jim lăsă broasca țestoasă să se tîrască pe salteaua de paie. Dacă ar fi purtat-o cu el, soldatul Kimura sau unul dintre paznici și-ar fi dat seama că ieșise din lagăr. Acum că războiul era pe sfîrșite, paznicii japonezi erau convinși că prizonierii englezi și americani Încercau mereu să fugă, cu toate că, de fapt, asta era ultima idee ce le-ar fi trecut prin minte. În 1943, cîțiva britanici fugiseră, sperînd să găsească adăpost la prietenii lor neutri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ca sergentul Nagata să facă apelul, se uită pe furiș În salonul alăturat, unde cei treizeci de pacienți stăteau culcați pe priciurile lor. După fiecare raid aerian, erau cîțiva morți din cauza șocului și a epuizării. Ideea că războiul era pe sfîrșite părea să-i Încurajeze pe unii să dea ortul popii. Totuși, pentru cei Încă dornici să rămînă În viață, o moarte era o veste bună. Pentru Jim Însemna o curea veche sau o pereche de bretele, un stilou, iar odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
oră, Jim rămase lîngă văduvele misionare, sub ochii santinelelor. Doctorul Ransome și doctorul Bowen plecaseră cu sergentul Nagata la biroul comandantului, poate ca să fie interogați. Paznicii se Învîrteau prin lagărul tăcut cu cataloagele lor, făcînd apeluri repetate. Războiul era pe sfîrșite și totuși japonezii erau obsedați să știe exact cîți deținuți aveau. Jim Închise ochii ca să-și limpezească gîndurile, dar santinela lătră la el, suspectîndu-l că era gata să joace vreun joc anume pe care sergentul Nagata nu l-ar aproba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Arșița coborând după dealul viilor. Fecioara aruncându-se În fântână. Laptele fierbând singur pe vatră. Casa pustie. Bivolii pe la porți. Un măr se desprinde de ram, zdrobindu-se În râpa adâncă, cu viermele În el. Lângă șură parastasul e pe sfârșite. Popa e roșu În obraji. În pomul mortului nu mai sunt mere și nici colăcei. Se aprind stelele, aceleași semne ale unui cataclism revolut. Sunt toate. Nici una lipsă. Nimeni murind. Totul ca o constatare. Ca ceva de dincolo de ușă. Cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
FRANCE Draga mea, Am primit Întâia scrisoare de la tine ieri seară În timp ce făceam ultimele aranjamente În vederea zugrăvitului. Nu am mai plecat la Weimar din motive lesne de Înțeles. E Îndeajuns că am văzut Bulgaria. Concediul meu de odihnă este pe sfârșite. Aseară m-a sunat Mihai, care astăzi pleacă la Sorento, și l-am rugat să te sune ca să faceți cumva să vă vedeți și să apuci să vezi și Roma Împreună cu el Înainte de a te Întoarce la București. Nu uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
câteva zile În urmă veniseră și canapelele maro din piele odată cu jaluzelele. Acum mai avea nevoie să se gândească doar la perne, covoare și lămpi. Adică partea mișto. Îi plăcea la nebunie apartamentul ei - mai ales de când renovările erau pe sfârșite - pentru că era confortabil și te simțeai protejat ca Într-un pântec. Era refugiul ei, adăpostul ei când trecea prin vremuri grele. Știa, desigur, că era prea mic. Avea nevoie neapărat de un spațiu de birou unde să-și pună computerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
prietenii mei. Ne cunoșteam din timpurile fragile ale idealurilor, ale bărbițelor de țap. Ce se schimbase? Spațiul din jurul nostru, vântul care ne bătea peste tot, atunci când eram locuitorii unor zone deschise. Într-o dimineață am închis ferestrele, primăvara era pe sfârșite, corpul unei rândunele plutea în streașină. Brusc, ne-am retras în noi înșine. Ne-am ras în fața oglinzii și sub lamă era chipul taților noștri, chipul de care râsesem. Ajunsesem să fim cravate în lume, onorarii, contabili și discuții ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos, umbrele lungi ale etajelor, totul tăcea, în afara inimii mele de lup. Noaptea înghițise scara de fier din exterior, m-am repezit în întunericul ei, într-o învăluire tot mai ademenitoare. Ultima etapă, șanțul de sub viaduct. Nemișcat, ca o mare sfârșită. Apoi, ultimii pași către palafita sa, către mica metresă a Saigonului meu. La fereastra de la balcon nu se vedea nici o lumină. Cu mâna strânsă am bătut la ușa verde. Mă împiedicasem pe trepte, mă durea glezna. Am întors pumnul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nouă, îmi dă instrumentele fără vlagă. Mă supăr. O pensă îi cade din mână. Cu un șut o arunc în cealaltă parte a sălii de operații. În casa de la mare mama ta începe să-și strângă lucrurile, vara e pe sfârșite. Stau în grădină, mă uit la Carul Mare și la Carul Mic, la Steaua Polară. Vine lângă mine, are un pulover pe umeri și un pahar în mână. Vrei să bei ceva? Dau din cap. — Ce ai? zice. — Nimic. — Ești sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Au trecut treizeci de ani și mai există încă, la fel ca atunci. Mai există și fâșia de curte, înconjurată de gardul negru din fier forjat și până și culoarea tencuielii a rămas aceeași nuanță de galben. Ziua este pe sfârșite, lumina devine tot mai slabă, dar rezistă încă pentru noi doi, care de o bună bucată de vreme stăm afară și ne vedem încă, doar culorile hainelor și mâinile înlănțuite sunt puțin mai întunecate. Vroiam să spun ceva, dar tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]