1,195 matches
-
completăm telefonic) sau să perseverăm la masa de scris, în speranța că vom suplini informația lacunară prin scriitură, prin modificarea unghiului de atac etc. Dacă, în ciuda eforturilor, rezultatul nu vă satisface, amânați articolul pentru a doua zi. Noaptea este un sfetnic bun. În somn, subconștientul lucrează, cu condiția să te culci cu gândul la ce ai de scris a doua zi. Rezultatul poate fi miraculos. Brusc, fraza mult dorită va țâșni pe pagină ca dictată de altcineva. Este deosebit de important să
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
început să rătăcim pe un drum greșit sau nu. Dacă totuși păstrăm secvența respectivă, cu siguranță o vom îndepărta ulterior, la relectură. Iată de ce, ziaristul are nevoie de măcar o zi ca să se detașeze de textul scris. Noaptea este un sfetnic bun, iar minima distanțare activează salutar simțul critic. Nu trebuie deci să scriem excesiv de crispați, suspectându-ne mereu: Dacă greșesc? Dacă intru în fundătură? Scrisul e o chestiune de încredere în forțele proprii. Una este neliniștea și alta este teama
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Șerban Cantacuzino, C. a hotărât să devină el unul dintre cei care, stăpânind cunoștințe științifice moderne pentru vremea lui, să rostească adevărul și în același timp să organizeze relațiile politice cu străinătatea ale nepotului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu (al cărui sfetnic a fost timp de mai bine de un sfert de veac), precum și pe ale propriului fiu, Ștefan. Poate că și acest statut, dar și jocul de interese au fost resorturi pentru tensiunile care au culminat cu uciderea lui C. la
CANTACUZINO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286066_a_287395]
-
a masei de carne. Formam un tot. Îmi era, într-o oarecare măsură, frică de ei, dar parcă îi știam de undeva... Și unde eram totuși? În întunericul peșterii bătrânului? Sau în propria mea minte? Noi, răspunse prima femeie, suntem sfetnici. Așa-i, răspunse un altul pe care nu-l auzisem până atunci. Am remarcat ceva... ecourile... nu erau cuvintele lor, ci adevărul din spatele lor. Nu existau șoapte la urechile mele acum, ci cuvinte. Și nu lângă urechile mele, ci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe care nu-l auzisem până atunci. Am remarcat ceva... ecourile... nu erau cuvintele lor, ci adevărul din spatele lor. Nu existau șoapte la urechile mele acum, ci cuvinte. Și nu lângă urechile mele, ci în ele, în mintea mea! Înnebunisem? "Sfetnicii tăi, proprii noștri stăpâni." Vom avea mare grijă de tine, tinere, "tânărul meu", zise o voce mieroasă în spatele căreia se ascundea un caracter fără scrupule. Ești esențial în planul nostru. "Al meu." Cercul care mă strângea tăia din ce în ce mai adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
eram închisoarea lor. De ucis... cum poți ucide o amintire? Erau aici și trebuiau să stea. Așa că mi i-am apropiat. Le-am dat voie să fie părtași, să simtă, să mă ajute când voi avea nevoie. Puteau fi niște sfetnici buni sau puteau da piept cu uitarea, felul lor de a muri. Fiecare a ales ce dorea și toți au ales să-mi fie sfetnici. Baronul a ezitat, dar a realizat că o viață ce putea fi trăită în corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să fie părtași, să simtă, să mă ajute când voi avea nevoie. Puteau fi niște sfetnici buni sau puteau da piept cu uitarea, felul lor de a muri. Fiecare a ales ce dorea și toți au ales să-mi fie sfetnici. Baronul a ezitat, dar a realizat că o viață ce putea fi trăită în corpul altcuiva e mai bună decât una izolată într-un colț pustiu al minții în care să se descompună încet, devenind, după secole, nimic mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
protejat. Așa a început domnia lui Corvium! Împăratul a murit! șopti Vladimir. Trăiască Împăratul! Deschisesem ochii. Vălul negru se risipi, dar nu și prezența celorlalți. Mă incomoda într-un fel abstract. Simțeam propriile mele trăiri, dar și gândurile celorlalți, ale Sfetnicilor. Simțeam, pe lângă pulsul vieții mele, ritmul existenței celorlalți. Eram pe acoperișul școlii. Nori negri se adunau la marginile orizontului, iar soarele știa că apusul din această zi va fi cel din urmă. Lumina cu putere, încercând, parcă, să se bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
această zi va fi cel din urmă. Lumina cu putere, încercând, parcă, să se bată cu intrușii ce-i contestau autoritatea. Din vârtejul de emoții și dorințe, am reușit să mi le găsesc pe ale mele, nu pe cele ale Sfetnicilor din mintea mea. Explică-mi! Rămase uimit. Ceva era schimbat la mine. Tonul. Vocea mea îi poruncea, iar el realiza că în spatele ei se afla o voință mai puternică, care nu putea fi ignorată și care cu greu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
timp incredibil de scurt. "Continuă!" îl îndemnai foarte puțin în gândurile mele. Acum, acum! Ai răbdare! Deci gândurile mele, chiar și cele mai infime, erau îndeajuns de puternice ca să-i vorbească lui. Ce-am devenit? Ce mult m-au schimbat Sfetnicii într-un timp așa de scurt! Oare unei minți mai puțin antrenate ce sunt capabil să-i fac? Ai ajuns în stadiul în care acțiunea de manipulare a spațiului și a corpului tău este guvernată de subconștient. Trebuie să realizezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
părea deranjat de acest lucru, dar eu știam că, într-un fel sau altul, furtuna care va veni va avea legătură cu mine. Îi simțeam puterea care se acumula și care aștepta să fie dezlănțuită asupra lumii, și era copleșitoare. Sfetnicii erau tăcuți acum. Știau și ei ce gândeam, căci o parte din gândurile mele erau ale lor, și nu erau întocmai liniștiți. Am descoperit că și ei au sentimente și emoții, și că pot să le simt pe ale lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
el tot îmi azvârlea haine numindu-le: Ciorapi Kelarin! Mănuși Veraen! Cizme Poddieu! Și lista continua... După un sfert de oră, când reușii să mă îmbrac cu tot ce-mi dăduse, eram asortat în nuanțe de negru și gri. Prezențele, Sfetnicii, păreau a fi mulțumiți de felul în care arătam, chiar dacă pentru mine nu conta prea mult. Știam că acele denumiri însemnau ceva pentru ei. "Kelarin, Veraen, Forred'nin, Eoriyd..." pentru mine erau cuvinte goale. Atât timp cât nu mă răneau, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
foame de podul palmei mele și parcă-mi implora degetele să se închidă în jurul mânerului său și să o accepte. Eram cu totul absorbit de întâmplare. Simțeam, în sabia din mâna mea, o voință ce o depășea pe cea a Sfetnicilor. O voință egală cu a mea, una care nu dorea să pună stăpânire pe mine, ci doar să mă completeze. Această atitudine pe care o simțeam își avea sursa într-o loialitate și o iubire mai profundă decât una umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o limbă străveche, din care toate dialectele și limbile lumii ar fi provenit, pe care oricine ar fi înțeles-o. Se contopea cu mine. O simțeam pătrunzându-mi în suflet. Nu mă alarmam. Unirea era altfel decât fusese în cazul Sfetnicilor. Atunci, prezența lor a fost grefată în mine, pe când acum, fuziunea dintre noi era una cât se poate de naturală și plăcută. Știam, undeva în abisurile existenței mele, că era în ordine ca spiritul meu să se împletească cu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
două ore. Hai să coborâm! Trebuie să vedem subsolul. Subsolul? întrebă el nedumerit. Da, Vladimir, subsolul. Avem ceva de făcut sub laboratorul de biologie... Aaa! Păi, vezi că te căutau câțiva băieți acum câteva ore, când te chinuiai să controlezi Sfetnicii. Și unde sunt acum? Eram un pic furios că nu mi-a menționat acest lucru mai devreme. Nu știu. Poate lucrează la montarea tablelor pe ferestre, zise el defensiv. Într-adevăr, lucrau la montarea tablelor antiglonț. Pe unul din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mințile și amintirile recente ale altora. Ținea în mână un ciocan cât toate zilele și bătea cuie în tencuiala geamului pentru a fixa tabla neagră. Gălăgia și zgomotul erau infernale și nu eram singurul care credea același lucru. Mai mulți Sfetnici erau deranjați. S-au oprit cu toții când am cerut liniște, dar erau debusolați. Ce căutam așa departe de ei, în tocul ușii? Nu eram chiar lângă ei, lângă fiecare dintre ei? Cred că am vrut prea mult liniște și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întortocheate ale subsolului întrucâtva întunecat până când Vladimir a găsit camera ce se afla exact sub laboratorul de biologie. Am ezitat în fața ușii, spre mirarea lui Vladimir. Oare ce voi găsi înăuntru? Cum puteam ști? Deși mintea îmi era ocupată de Sfetnici, eram întovărășit de un Cronicar ce "citise" din Cartea Anilor. Eu însumi treceam prin modificări imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la Vladimir, dar el se uită la mine întrebându-se oare ce aștept. Nu era el. Sfetnicii erau neobișnuit de tăcuți. Cine... ? Eterna. Îi apucasem mânerul cu sete și o trăsesem în afară atât cât să-i văd tăișul. În acea clipă, un alb strălucitor umplu coridorul. Eram printre prieteni, iar unul dintre ei, cel de lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vorbească în ureche. Nu le înțelegeam, căci limba lor îmi era străină și ostilă. Voci în spatele cărora se ascundeau motive și planuri. Se înălțau ca valurile, una după alta, fiecare stingând-o pe cea dinaintea ei. Mă bulversau. Până și Sfetnicii erau derutați și confuzi. Deveneam din ce în ce mai lipsit de apărare în fața lor, din ce în ce mai pierdut. O umbră îmi învăluia mintea năucind-o și nu dorea să plece cu nici un chip. Eram împietrit de groază. O mână m-a prins de umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
au și tu ți-i închipui. Nu te teme. Și vocile? Ce erau cu vocile, Vladimir? "Calmează-te! Pune stăpânire pe tine însuți! Nu te duce pe panta nebuniei, căci de acolo, noi n-avem cum să te salvăm!" ziseră Sfetnicii văzând că mă pierd. S-a scris despre așa ceva. Știi? făcu el visător. Sunt vocile celor care nu cuvântă, ale celor care nu trebuie să aibă un corp ca să se facă văzuți. Ei sunt cei de care trebuie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
spre interior, căci fusese o sală de clasă, dar ceea ce m-a impresionat era lungimea încăperii. Era de trei ori mai mare decât o sală obișnuită de clasă. Ana mă întâmpină zâmbind. Știam că ai să vii, zise ea bucuroasă. Sfetnicii începură să se agite, dar nu i-am băgat în seamă. De unde? spusei, răspunzându-i la zâmbet. Nu știu... așa simțeam eu. Ce s-a întâmplat aici? Eram uimit. Pe fiecare parte a infirmeriei erau paturi și între ele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
s-a retras onorabil în partea stângă și m-a invitat să-i iau locul. Nu, mulțumesc, Vladimir, spusei tăios. Întâlnirea asta nu va dura prea mult. Ochii Ministrului mă săgetară cu ură, dar eu rămăsesem impasibil. În mintea mea, Sfetnicii începură să se revolte. "ALLSTON!" "ALLSTON!" "Omoară-l, Împărate!" Nu trebuie să scape! Trădător împuțit!" "MOARTE!" Toți îl vroiau mort. Până și Eterna, pe care o simțeam ca o fărâmă din suflet, mă îndemna să-i curm zilele. Și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Revelația că Ana era fiica Ministrului, Ana era o Allston, Ana era fiica celui care l-a detronat pe Împărat, m-a lăsat ca trăsnit de fulger. Ochii ei m-au readus cu picioarele pe pământ... ochii ei și strigătele Sfetnicilor care mă îndemnau la precauție, ochii ei care mă implorau să n-o trimit de lângă mine. Ana, zisei calm Ministrului, deși în mine se dădea o bătălie de proporții inimaginabile între ceea ce știam, ceea ce simțeam și ceea ce eram sfătuit, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
m-ai protejat chiar dacă nu aveai nici un motiv s-o faci. Sinceritatea ei mă calmă. "Nu te înmuia, Împărate! Ea e o Allston. Neamul lor e trădare și nimic mai mult. Toată stirpea ei. Trimite-o de lângă tine! Te rugăm!" Sfetnicii erau tare încăpățânați. Am s-o trimit când va deveni, într-adevăr, o amenințare pentru mine, la fel cum am făcut și cu Govar." "Să nu zici că nu te-am avertizat!" Așa-i. Și ei m-au avertizat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
temându-mă de monștrii care s-ar fi putut desprinde de pereții din jurul meu și care s-ar fi aruncat asupra mea ucigându-mă, trimițându-mă în neființă. Cu cât aceste gânduri îmi înfășurau mintea din ce în ce mai mult, și cum nici un Sfetnic nu era de prea mult ajutor, Eterna era singura care nu mă părăsi. Cu cât eram mai înfricoșat, cu atât ea devenea mai caldă în mâna mea, răspândind în mine un sentiment de încredere și curaj. În curând, am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]