1,724 matches
-
a împrospătat,/luna, fostă floare-a-soarelui, se pleacă.// Pe urmă un fluier se îngână cu pitpalacul,/ dar un greier îi întrece întruna.../ Ce e mai frumos e spanacul./ Și pe urmă luna...” Anticipând pictura lui Ion Țuculescu, poetul se entuziasma de simbolistica și cromatica scoarțelor țărănești, diversificate după provincii și relief, în scrisul lor intrând „ un văz gândit”, „basm sau cântec” (Covorul românesc). Plastic vorbind, citadinul M. știa să piardă o nuanță, un detaliu, pentru a face loc altora, în percepții fluid
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
narativă, stimulează lirismul funciar, confesionalitatea, autobiografismul. Sentimentul valorilor vieții, concentrat în simbolul-cheie al pomului vieții, rămâne axul structurant al poeziei și prozei lui M., ca și al dramaturgiei pe care o cultivă. Piesele lui sunt, în majoritate, poeme dramatice, preluând simbolistica permanenței și a continuității, a trăirii demne, în spiritul firescului și al codului axiologic al neamului. Deficitul de substanță dramatică și stângăciile bat însă la ochi. Având o structură și o atmosferă baladescă și mizând pe naturalismul scenelor și al
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
colaborare cu George Almosnino); Elfriede Jelinek, Pianista, București, 1994; Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, București, 1995, Animalul inimii, București, 1997; Dieter Weller Schoff, Câștigătorul ia tot, București, 1995 (în colaborare cu George Almosnino); Gershom Scholem, Cabala și simbolistica ei, București, 1996; Günter Grass, Toba de tinichea,București, 1997; Herma Köpernik Kennel, Jogging cu Securitatea, pref. Ana Blandiana, București, 1998; Michael Ende, Iordan Chimet, Împreună cu Elli în Imaginaria, pref. Mircea Horia Simionescu, București, 1999; Frank Geerk, Trandafirii dictatorului, București
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
originare, care să favorizeze declanșarea imemorialului edenic al copilăriei”, iar pe de altă parte, „interiorizarea spațiului contemplației poetice”. L. argumentează, prin analiza poemelor, metamorfozarea operei lui Pillat într-o „mitologie poetică” și încearcă să aducă în prim-plan arhetipurile și simbolistica unei poezii aflate într-o permanentă mișcare și transformare, ca o substanță proteică, sesizabilă doar prin fixarea și interpretarea fiecărui detaliu în parte. În Voluptatea labirintului (1995) autorul va aplica același tip de critică pe o arie de cercetare lărgită
LIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287843_a_289172]
-
mai târziu al portretului craiului „cu barba-n noduri” din poemul eminescian Călin (File din poveste). „Gadinile” unui bestiar fabulos, vasiliscul și inorogul, „leul și zmăul”, chiți, bouri și coluni, vipere și aspide, cerbi, iepuri și „hulpi”, revin adesea în simbolistica psalmilor lui D. - care încearcă, în câteva rânduri, s-o descifreze, cu stângăcie, pentru cititor - ca reprezentări alegorice, într-o viziune căreia i se subsumează, succesiv, metafora vânătorului sau a „gonaciului”, a „izvoarălor părăsite” și a „câmpiilor de dumbravă”, a
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
un fel de horror al realității spirituale. Acestei adevărate estetici a urâtului îi poate fi clarificată intenționalitatea numai prin referirea la teoriile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul despre încă și mai vechile „comparații contradictorii”, „asemănări neasemenea”, „figuri nepotrivite (rușinoase)”. Paradoxul înșelător al simbolisticii Fiziologului, aparența de juxtapunere ilogică, de relații asimetrice, de labirint provin nu doar dintr-o căutare voită a „asemănărilor nepotrivite” (căutare pornită din motive similare cu cele invocate de Pseudo-Areopagit pentru descrierea ierarhiei cerești), ci și din eliminarea premeditată a
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
cărora trăiseră evreii până în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică care a durat alte trei secole, până când imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazându-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentând Cartea lui Daniel în jurul anului 407, a considerat că cele patru imperii erau cel babilonian, cel medo-persan, cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-adevăr, cunoaște bine cele trei niveluri de semnificație, istorică, morală și tipică). Interesul pentru interpretarea spirituală este preponderent pentru că numai câteva pasaje sunt efectiv parafrazate; altele sunt omise, rezumate sau amintite, poetul insistând asupra alegoriei și, mai ales, asupra simbolisticii numerelor. Surprinzătoare este structura poemului lui Arator. Poetul a împărțit în pericope textul lui Luca și le-a rezumat în proză; apoi a compus parafrazele în versuri ale acestor rezumate. În acest fel, narațiunea neîntreruptă din Fapte a devenit o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sensuri ce-l transcend. Maniera frecventă este aceea prezentă în Efemeridă (din Stampe fragile, 1970), unde notației îi urmează, în finalul poemului, transferul în irealitatea senzorială: „O mână plăpândă / adună gândurile / la colț de stradă.” Temperament solar, G. cultivă abundent simbolistica focului, cartea sa cea mai reprezentativă în acest sens fiind Arșița stelelor (1983), unde apar frecvent imagini ca fulger, soare, văpaie, auroră, foc, asociate unor figuri ale imaculării: zăpada, azurul, gerul, ploaia, ochii. Lebăda e „beată de azur”, „cerul sparge
GHIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287273_a_288602]
-
Danemarcii. Zoosophia (1967) întreprinde o incursiune în istorie și cultură pentru a reconstitui procesul de formare și cristalizare a unor mentalități și tradiții care s-au păstrat în memoria colectivă prin legende, ritualuri, patronime și toponime. Evocarea unor personalități, interpretarea simbolisticii animaliere autohtone, reconstituirea motivelor biblice, invențiile lingvistice oferă un spectacol miraculos-fantastic ce stă sub semnul unei naivități simulate: „Una, / due, / trema / pana / trage un poștalion / la mănăstirea Tismana. // Talion / fecior de domn,/ cu ochii cârpiți de somn,/ cu tichie/ de
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
examinate și prezentate statuetele din betoane arhaice descoperite la Istrița, în vecinătatea necropolei de la Monteoru (județul Prahova). Eseistul vede în aceste obiecte niște reprezentări ale mitologiei românești, opere de artă magică și, în același timp, „hieroglife de piatră” a căror simbolistică e corelată cu motive din basme și descântece din folclorul literar autohton. Ca și în interpretările versificate ale monedelor geto-dacice din Scripturile, fascinația provocată de vârstele primordiale încinge imaginația artistului, care, la rândul ei, provoacă speculația eseistului, atractivă prin ea
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
poet. Fiu al unui avocat, H. își termină studiile liceale la Craiova, înscriindu-se apoi la Facultatea de Construcții din București, fără a o absolvi. Începând cu volumul de debut, Sămânța, apărut în 1969, obsesia evidentă a poetului va fi simbolistica albului; gama metaforică este extrem de extinsă, dar conține întotdeauna acest „miez” de potențialitate a culorii: copilăria este „o rufă albă”, zidurile inaccesibile sunt și ele albe: „Dacă voi fi învins, vreau nisip alb / Pentru leșul meu” (Trântă). Varietatea de semnificații
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
pastișe. Ciclurile de poeme se centrează pe o imagine sau pe un simbol. În Sărbători trupești laitmotivul este dansul, și titlurile sunt sugestive: Danț pe aproape de păcat, Melodie pentru dansul pântecului. În Vedenii sălbatice poetul recurge la imagini a căror simbolistică trimite spre peisajul autohton, ca fundal al unor ocupații ancestrale: culesul viei, poveștile ce „curg în ulcele”, „raiul turnat într-un picior de plai”, „câmpuri împușcate cu flori neîncepute”, iezii, alături de care cerul paște în ochii uzi, într-o figurație
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
totul înăbușite de această înrâurire. Două ar fi supratemele din volumul Soare, fântâni, trandafiri...(1972), derivate și ele din textele avute de model: mirajul transparenței, ca montaj metaforic al utopiei, și „lauda somnului”, ca purificare prin revenire la esențele primordiale. Simbolistica transparentului presupune un univers al pendulării serafice sau al imaculării, precum în Năluca („Ca voaloarea mâinilor pe albeața clapelor/ Trupul tău transparent a trecut/ Zdrumicând egala ardere a lumânării în oglinda plină/ de vis/ Și odaia pulsa dureros în penumbra
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
până recunoaște fiecare/ Pe celălalt în sine, rămânând el însuși. / Dar tu, cel ce pătrunzi, ești cel ce poartă-n el/ Sâmburul sfânt?/ [...] Sorbind pământu-n sine-l face viu. E totul mumă, totul e sicriu”). Începută încă de pe acum, adaptarea simbolisticii „laudei somnului” e continuată în Inscripții (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu). Somnia-regenerare e protagonista „imperiului întunecat”, a „pădurii străbătute de iluminări” și cu cărările șterse, poetul fiind și de astă dată în căutarea „sensurilor graalice ale unor eterne semne
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
a mărginit să vorbească mereu de stratul ezoteric al Crailor de Curtea-Veche, dar n-a explicat niciodată în ce constă el. Unele ipoteze sunt verosimile prin coerența lor interioară (Curtea-Veche ca o Cetate Primordială sub masca unei «cetăți a Smintelii», simbolistica multiplă a Crailor...) și deschid o cale de analiză ce duce spre subsolurile textului matein. EUGEN SIMION SCRIERI: Al patrulea hagialâc. Exegeză nocturnă a „Crailor de Curtea-Veche”, București, 1981; La Dacie hyperboreénne, Puisseaux (Franța), 1987; Creangă și Creanga de aur
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]
-
trăiseră evreii pînă în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică, care s-a menținut alte trei secole, pînă cînd imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazîndu-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentînd Cartea lui Daniel în jurul anului 407, a considerat că cele patru imperii erau cel babilonian, cel medo-persan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spirituală (într-adevăr, cunoaște bine cele trei niveluri de semnificație: istorică, morală și tipică). Interesul pentru interpretarea spirituală predomină, deoarece numai cîteva pasaje sînt efectiv parafrazate; altele sînt omise, rezumate sau amintite, poetul insistînd asupra alegoriei și, mai ales, asupra simbolisticii numerelor. Surprinzătoare este structura poemului lui Arator. Poetul a împărțit textul lui Luca în pericope pe care le-a rezumat în proză; apoi a compus parafrazele în versuri ale acestor rezumate. Astfel, narațiunea neîntreruptă din Fapte a devenit o înșiruire
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Comentariile la Psalmi (Commenta Psalterii), compuse în 554-555. Acestea au la bază mai ales - însă nu în mod absolut - Explicațiile la Psalmi (Enarrationes in Psalmos) ale lui Augustin (p. 000); interpretarea este exclusiv alegorică și spirituală, bogată în elemente de simbolistică și de aritmologie; o serie de divagații cu conținut teologic sînt sugerate chiar de unii Psalmi; se observă că autorul cunoaște bine teoriile retorice, pe care le adaptează la interpretarea textului. Noutatea scrierii constă în această atitudine, deoarece pentru Cassiodor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
examinează minuțios piesele de teatru Zamolxe și Meșterul Manole, analizează deosebit de pătrunzător „trilogiile” și celelalte scrieri filosofice, recurgând, pentru aprofundarea unor chestiuni, și la exegeza eliadescă din domeniul istoriei religiilor. Capitolul final relevă similitudini între vizionarismul lui Lucian Blaga și simbolistica prozei lui Kafka. Cea mai substanțială contribuție e cea din capitolele dedicate filosofiei, unde gândirea lui Blaga e considerată din interior, cercetată, cu ochi de expert, în principalele ei articulații. Modul de abordare dezvăluie o vibrație simpatetică, o iubire intelectuală
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
la Bizanț și are un caracter inițiatic, trădând preocupările autorului pe acest tărâm. Pattern-ul care regizează subteran textul e mitul amneziei și al recâștigării memoriei pierdute. Protagonistul romanului, Kesarion Breb, un preot dac, după ce primește o inițiere egipteană în simbolistica religioasă, se oprește la Bizanț ca să studieze noua credință (creștinismul) „comparativ” cu învățătura lui Zamolxis, conform misiunii primite. Încercând să o protejeze pe nevinovata împărătiță Maria de intrigile sângeroase care se țes în jurul tronului, începe să simtă o atracție amoroasă
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
pronunțat caracterul literaturii „vizionare”, așa cum o înțelegea C. G. Jung. Are o mereu sporită tangență cu mituri și figuri arhetipale, transcende experiența individuală, deschizând porți către cea a subconștientului comunităților umane, împrumută comportărilor senzația străvechimii, prin încetinire ceremonială și prelungire simbolistică. În cărțile târzii, Valea Frumoasei, Poveștile de la Bradu-Strâmb, expedițiile cinegetice își pierd finalitatea practică, devin doar prilejuri de a conduce pașii vânătorului pe meleaguri vrăjite, cum e dumbrava cocoșilor sălbatici, veritabilă mandala, din povestirea Raiul. În Ostrovul Lupilor și în
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Dicționar al limbii franceze 118, opusă albului și care a fost în chip firesc - ca „anticuloare” - însoțită cu noaptea, cu Negativul, cu tenebrele și suferința, cu misterul și moartea 119. Neavând nimic activ în esența sa120 (un specialist francez în simbolistică îl găsea chiar „onest”121, acordându-i o funcție fundamentală într-o organizare cromatică bipolară), negrul a fost socotit culoarea care semnifică îndepărtarea de lume, refuzul oricărei deșertăciuni. Călugării se îmbrăcă în negru, fiindcă negrul este (și pentru Apus, începând
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de lume, refuzul oricărei deșertăciuni. Călugării se îmbrăcă în negru, fiindcă negrul este (și pentru Apus, începând din veacul al XII-lea, dar și pentru Răsărit) „culoarea umilinței, și a penitenței”122, a căinței, culoarea monastică - adică - prin excelență 123. Simbolistica 124 acestei culori, a lucrurilor „ascunse” (Ivan Evescev) definește răul, nenorocirea, moartea (sensurile funerare întovărășesc obiectele și ființele care au această culoare) ce anulează viața. Folcloriștii și etnologii spun că „culoarea neagră este a tristeții, a mâhnirii, a inimii rele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
izolând un simbol al „osteninței” continue, chemat să sugereze în context hărnicia, mobilitatea, mișcarea fără răgaz, efortul neîntrerupt. „întruchiparea” îi stătea la îndemână - albina. O culege din Fiziolog și o clasifică, asemenea acestui manual medieval de zoologie, dar și de simbolistică, între „păsări”. Nu este exclus ca până la autorul român al învățăturilor să fi ajuns câte ceva din înțelesurile acelei sacralități puse de antici pe seama albinelor (consacrate Muzelor - zice Proklos, comentând Republica lui Platon), gâze înzestrate cu o „divina mens” (Vergilius) și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]