858 matches
-
fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală și un cod protocol) al iubirii din care am citat pînă acum cîteva paragrafe. Nu trece, de pildă, neobservat faptul că bărbatul se plînge tot timpul și că virtutea lui cea mai aleasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
romanticii vor avea revelația acestei complicități. Văcăreștii, Conachi celebrează femeia amenințînd-o din cînd În cînd cu perspectiva sfîrșitului, Însă nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului, o atracție ce acționează dinafară noastră. Denis de Rougemont Îl definește (În L’amour et l
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ceruri”, cunoaște o anumită formă de extaz, Însă extazul lui are o sursă precisă și aceasta nu-i de origine divină. Nota de senzualitate, care este puternică În poezia acestor boieri petrecăreți, trage serios amorul spre formele lui terestre. Slăvita ibovnică nu-i cu totul străină de o anumită corporalitate. Am citat deja elanul sexual al jeluitorului Îndrăgostit, năvala pe care o proiectează În drum spre casă. Mai sînt și alte semne ale ispitei trupului. O poezie (Asară, de-un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care instaurează, cred, tirania ochilor În poezia română. Seducția Începe totdeauna cu o privire. O privire ce corupe și Înlănțuie. Efect dublu: subiectul și obiectul intră Într-o relație de dependență. Ochii, dar, dintre părțile corpului sînt mai des invocați, slăviți. Ei varsă foc, robesc, ucid. E suficientă o privire și poarta infernului se deschide: „căci mă perd cînd cat la tine Și-mi ies cu totul din sîne, Pentru că duh nu-mi rămîne. Au nu știi, dulce lumină, Ochii mei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să aibă o prezență terorizantă: e cauza unui veritabil sentiment al catastrofei. Barthes l-a introdus
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a scrie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii. 16. Celălalt univers, dinafară, este În schimb populat și puternic erotizat. Ochiul care golește iatacul pentru a nu lăsa decît imaginea slăvită a femeii descoperă, dincolo de cercul pasiunii lui, varietatea lumii. Un număr de obiecte sînt de ordinul astral. Conachi le trece și pe acestea În rîndul elementelor martori-complici. Luna, soarele, cerul cu toate stelele sînt convocate pentru a participa la evenimentele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reputație În literatură. Se impun mai degrabă cîteva tipuri de sensibilitate erotică. De la Zoica lui Ienăchiță, trecînd prin Lucsandra, Elenco ale lui Alecu Văcărescu, continuînd cu Zulnia, Caterinele, Smărăndițele lui Conachi se constituie o imagine specifică a feminității: o imagine slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un seducător care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se apără În stilul său de cei care născocesc „defaime” și-l ponegresc fără scrupule: e gata să-și desfacă pieptul și să-și arate inima lipsită de fățărnicie! Scopul dușmanilor e să-l răcească de ființa, de data aceasta, slăvită: „Să mir cu ce pîre să mă clevetească, Să te depărteze și să mă recească.” Însă adorația, Închinarea nu țin mult. Pann Împinge cîntecul spre obișnuita cîrtire Împotriva femeii care cheltuiește mult, trădează ușor și are gură rea. CÎntul al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului. Unii au stabilit o filiație cu spiritualitatea arabă, alții caută legăturile acestei retorici cu misticismul creștin. Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara. Că există o tendință de idealizare a femeii nu mai Încape discuție, Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd În cînd, duhul femeii. Însă duhul este o Însușire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
societate românească. Au Întemeiat, În mod sigur, o poezie care În galanteria ei desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
eroticăă (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte”. Sau „Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mila și credința. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilința, arma seducătorului moldo-valah. Impaciența năvălitorului erotic. Cele patru culori ale dragostei. 4. Imaginea obiectului erotic la primii noștri poeți. Nurul și duhul „ibovnicii slăvite”. Moartea, un șantaj sentimental. 5. Lirismul corporal. Tirania ochilor În poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminității după Anton Pann. 6. Chinurile amorului. „Un potop de tînguire”. Figura catastrofei. 7. Vasalitatea sentimentală. 8. Dreptul de a boci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
of University Press, vol. 32, nr. 2, 1997, p. 158. (trad. n.) 295 Geoffrey Chaucer, op. cit., pp. 279-280. 296 Ibidem, p. 280. 99 regretă cu adevărat pornirile, le acceptă și chiar e mândră de ele: „Eu nu-s dintre aleși, slăvite fețe,/ Ci vreau să-nchin a vieții mele floare/ Căsătoriei celei roditoare.”297 Adjectivul ultim se referă doar la propriile plăceri. Este cert faptul că înțelege greșit citatele biblice, cât și recomandările Fericitului Ieronim, deoarece acestea nu condamnă nimic, așa cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nestatornică, în permanentă căutare de satisfacere a dorințelor celor mai ascunse și mai vinovate. Se pledează mereu pentru înlăturarea inegalităților sociale, o femeie este la fel de vinovată atunci când trădează, indiferent de rangul purtat: „nicio osebire nu-i/ Între o soață din slăvită casă/ Ce e cu trupul însăși păcătoasă,/ și-o fitecine - de se-ntâmplă așa/ Că amândouă calcă-alături -/ Cât cea de neam, adică cea dintâi,/ Se va chema aleasă inimii,/ Iar celeilalte, fără cin și stare,/ Ibovnică îi zic sau țiitoare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
of University Press, vol. 32, nr. 2, 1997, p. 158. (trad. n.) 295 Geoffrey Chaucer, op. cit., pp. 279-280. 296 Ibidem, p. 280. 99 regretă cu adevărat pornirile, le acceptă și chiar e mândră de ele: „Eu nu-s dintre aleși, slăvite fețe,/ Ci vreau să-nchin a vieții mele floare/ Căsătoriei celei roditoare.”297 Adjectivul ultim se referă doar la propriile plăceri. Este cert faptul că înțelege greșit citatele biblice, cât și recomandările Fericitului Ieronim, deoarece acestea nu condamnă nimic, așa cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nestatornică, în permanentă căutare de satisfacere a dorințelor celor mai ascunse și mai vinovate. Se pledează mereu pentru înlăturarea inegalităților sociale, o femeie este la fel de vinovată atunci când trădează, indiferent de rangul purtat: „nicio osebire nu-i/ Între o soață din slăvită casă/ Ce e cu trupul însăși păcătoasă,/ și-o fitecine - de se-ntâmplă așa/ Că amândouă calcă-alături -/ Cât cea de neam, adică cea dintâi,/ Se va chema aleasă inimii,/ Iar celeilalte, fără cin și stare,/ Ibovnică îi zic sau țiitoare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tine Însuți și nu lăsa pasiunea să pună stăpânire pe sufletul tău. Potrivit unui vechi mit platonic, rațiunea e vizitiul unui car tras de cai neastâmpărați și dezlănțuiți - pasiunile. Spinoza, evreul cu suflet curat, șlefuitorul de lentile, e un alt slăvit predecesor al conceptului de inteligență emoțională. El considera că salvarea noastră constă În a face pasiunile să devină raționale. Nu mă miră că Freud se simțea fascinat de această teorie. Tot el credea că minele ascunse În inima noastră sunt
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
strai de raze ʹnvestmântate / Locașul sfintei mânăstiri. / Din larg de șesuri poposit‐au / Și de prin munți întunecoși, / În jurul zidurilor negre, / Talazuri albe de pioși... / Vrăjesc cântările de preoți / Întinsa mare de norod, / Și glasul clopotelor cheamă / Pe ʹn veci slăvitul voievod... / Dar când genunchele se pleacă, / Și‐atâtea gânduri înfloresc / Din vremi ce pururi lumina‐ vor / Întregul suflet românesc; / Un dor ascuns mă răzvrătește / Și nu‐mi dă pace să mă ʹnchin: / Părinte‐al neamului, stăpâne, / Tu știi că dormi
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Regimul român era naționalist (și drept consecință în politica externă promovată de Ceaușescu se tindea să se distingă de cea a blocului sovietic), iar naționalitatea, în acel model ideologic, tindea să fie un model de orgoliu așa cum erau și prea slăvitele rădăcini istorice latine ale poporului român. Nu avem nici cea mai mică intenție să apăram aici "să apăram" autoritară a lui Ceaușescu. Dar este suficient să evidențiem aceste elemente pentru a demonstra superficialitatea cu care s-au realizat anumite analize
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
Gusti. Ajuns pe culmea puterii, Carol al II-lea fusese copleșit cu osanalele „aplaudacilor” de serviciu ai momentului. Fără excepție, aceștia se reproduceau în discursurile lor, libere ori tipărite, printr-un veritabil cult al personalității, atribuind suveranului epitetele cele mai „slăvite” și selectate precum „salvatorul”, omul „providențial” și „depozitarul” idealurilor noastre naționale. Chiar și mesajele de deschidere a sesiunii noului Parlament au fost rostite în aceeași notă. Se afirma că întrunirea a fost făcută „sub semnul renașterii și a concordiei naționale
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
a sfârșit a ei menire Viața mea de-a lumina. Dar pe cer au rămas stele Mie lacrimile mele Ce pe lume le voi vărsa.” Versuri care vor continua când Eminescu avea să se îmbolnăvească: „O! Visul meu cel mai slăvit Frumos și cel din urmă Așa cum dulce te-ai ivit Te stinge și te curmă Căci e demult de când am pus Inimei mele pază Și-i mult mai mult de când i-am spus Iubirei să nu crează. Și-i prea
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
like an engine, wrenched my frame of nature From the fixed place; drew from my heart all love, Că-a noastră curte de ei pîngărita Arată-a han chefliu: epicurism, beții Îl fac mai mult taverna ori bordel, Decît palat slăvit. Rușinea însăși vrea Iute-ndreptare. Lasă-mă s-o cer, Eu, care pot să iau ce-acum implor, Să-ți micșorezi puțin alaiul tău, Iar servitorii care mai rămîn Să fie potriviți cu vîrsta ta, Știind ce sînt, ce ești
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
sape-i brazde în obraji, Tot chinul ei de mama și-al ei drag Prefă-l în rîs și în dispreț, să simtă Că-i mai cumplit că dinții-unei năpîrci Să ai copil ingrat. Afară,-afar'! (Iese) ALBANY: Dar, zei slăviți, din ce vin toate-aceste? GONERIL: Nu te-osteni să știi aici mai mult, Ci lasă-i toana liberă atît Cît ramoleala-i vrea. (Intra Lear) LEAR: Cum, cincizeci din suita dintr-odat? În paisprezece zile? ALBANY: Ce e, șir? LEAR: Ți-
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]