717 matches
-
că n-ai să vii“, mi-a spus, părea speriată. Am trecut prin vreo două-trei încăperi până în camera ei, n-am s-o descriu. Am să spun doar că acolo se aflau, printre altele, două fotolii, o măsuță și o sofa. Ar fi putut să mi placă dacă în lumina crepusculară n-aș fi văzut zvârcolindu-se jos, pe covor, o fetiță de șase-șapte ani. Deși atât de mică, fetița mi-a amintit în mod ciudat de fata singuratică întâlnită spre
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și eu. Stăteam liniștit în fotoliu, mă uitam spre ea, eram singuri în cameră, dar mai simțeam o prezență, bănuiam că așa are să fie, așteptam să-mi spună ce avea de spus. „Te superi dacă mă culc un pic pe sofa ?“, m a întrebat după un timp Maria. „Mi-ar fi mult mai ușor...“ „Fă cum vrei“, i-am răspuns. Ea s-a întins pe sofa, o vedeam ca pe o formă oarecare, nedefinită. Apoi, pe neașteptate, forma aceea a mormăit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să-mi spună ce avea de spus. „Te superi dacă mă culc un pic pe sofa ?“, m a întrebat după un timp Maria. „Mi-ar fi mult mai ușor...“ „Fă cum vrei“, i-am răspuns. Ea s-a întins pe sofa, o vedeam ca pe o formă oarecare, nedefinită. Apoi, pe neașteptate, forma aceea a mormăit : „Ce ai cu mine ? De ce ești împotriva mea ?...“. Poate vorbise Maria, dar vocea, groasă și brutală, nu era a ei. 14. Totul devenise idiot și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Ce ai cu mine ? De ce ești împotriva mea ?...“. Poate vorbise Maria, dar vocea, groasă și brutală, nu era a ei. 14. Totul devenise idiot și comic, dar n aveam chef de râs. Îmi era milă de Maria, forma întinsă pe sofa putea să fie a ei sau a altcuiva, dar vocea, în orice caz, era a lui Iason. „De ce nu-mi răspunzi ?“, m-a întrebat. „Ești nebun“, am spus, „ce să am cu tine ? Aproape uitasem că exiști...“. O vrabie s-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a oftat... * Nouă tineri speologi originari din Dijon și dispăruți în peștera Glaz din Alpi au fost regăsiți într-o galerie situată la o sută de metri de suprafață. 15. După un timp Maria s-a trezit, stătea pe marginea sofalei. Poate era o favorabilă, n am să explic ce înțeleg prin asta, am să spun doar că e vorba de ceva în afara iubirii cu care e mai totdeauna confundată. „Ar fi bine să aprinzi lumina“, am spus. „Acum cred că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Am urcat scările în goană. Pe coridor m-am oprit să respir. Gâfâiam. Petru plecase, pesemne, de mult. Lumina galbenă a becului se împletea cu cenușiul zorilor. Ușa camerei noastre era deschisă, vedeam clar scaunul încărcat de hârtii prăfuite și sofaua goală. Simțeam în aer un pustiu, adăugându-se pustiului din mine. „Zenobia“, strigam, „unde ești ?“. Mă cuprinsese panica, deși mai speram, vag, să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe coridor. Fereastra
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Mariei. „Dumneata ești Naum ?“, m-a întrebat. Aș fi putut să-i spun că nu și să scap, dar, fiindcă nu obișnuiam să mint, i-am spus că da și m-am ridicat în picioare, abia încăpeam între perete și sofa. „Aici nu prea e loc“, i-am explicat (mă bâlbâiam), „dar am să scot scaunul afară...“. Am golit scaunul de câte se aflau pe el, l-am șters frumos de praf, cu mâneca, l-am scos pe coridor. Era cald
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Când am terminat, s-a dus la fereastra luminatorului să vadă. S-a reîntors curând. Părea obosită și tristă. „Liniștește-te“, mi-a spus. „Nu s-a întâmplat încă nimic...“ Apoi s-a culcat. M-am întins lângă ea, pe sofa. Nu puteam să adorm. Nu-mi puteam lua gândul de la Petru. Târziu, mi s-a părut că aud ceva ca o bufnitură sau ca un geamăt înfundat. M-am ridicat și m-am dus din nou la fereastra luminatorului. O
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
A fost numai o zi proastă? Am dat din nou din cap, zîmbind. — Nu s-a Întîmplat nimic, don Federico. Aveți grijă de dumneavoastră. — Și tu la fel, Daniel. CÎnd am ajuns acasă, l-am găsit pe tata adormit pe sofa, cu ziarul pe piept. Am lăsat deșteptătorul pe masă, cu un bilet pe care scria „din partea lui don Federico: aruncă-l pe cel vechi“, și m-am prelins pe furiș spre camera mea. M-am Întins pe pat În semiîntuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Întreprinzi ceva. — Cum porunciți dumneavoastră, domnule Sempere. — Dar Pepita cum a suportat? — Cu o prezență de spirit exemplară. Vecinele o țin dopată pe bază de duști de brandy, iar cînd am văzut-o eu căzuse răpusă de toropeală pe o sofa, unde sforăria ca un ciocan pneumatic și Împrăștia niște bășini care perforau tapițeria. — Năravul din născare... Fermín, am să te rog să rămîi dumneata astăzi În prăvălie, că eu mă duc să-l văd puțin pe don Federico. Mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
grad înalt de turmentare, se buluciră după magnatul complexului de la Sans-Souci, urcând de îndată scările de marmură în urma lui și năvălind în sala imensă, plină de candelabre aprinse. Se răspândiră pe nenumăratele scaune tapițate cu piele de marochin și pe sofalele îmbrăcate în mătase de culoarea castanelor, ademenind, pe grupuri, lângă ei, câte o măsuță lăcuită, cu tacâmuri pentru servire din bucatele bufetului suedez. Amfitrionul, animat de un chef nebun și de o simpatie de nedescris la adresa lui Vladimir, necunoscutul din nordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de ea. — Să nu pui mâna pe nimic, zise tuciuria. Îi voi spune că ai venit. După care, bombănind și mormăind de parcă o întrerupsesem când se afla la baie, se îndepărtă alene după stăpâna ei. M-am așezat pe o sofa din mahon, cu delfini sculptați pe brațe. Lângă ea se găsea o măsuță asortată, a cărei tăblie se sprijinea pe cozi de delfini. Delfinii reprezentau un efect comic întotdeauna popular printre confecționerii de mobilă germani, numai că eu, unul, văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
afaceri, afaceri urgente, și doamna va vrea să mă vadă sau să știe motivul pentru care nu am fost primit înăuntru. Așa că de ce nu te duci tu fuguța să-i spui că sunt aici? Am așteptat în aceeași cameră pe sofaua cu delfini sculptați pe brațe. Nu mi-a plăcut mai mult a două oară, mai ales că acum era acoperită cu păr de la o pisică enormă care dormea întinsă pe o pernă sub o comodă lungă de stejar. Încă îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fost nevoie să mi se forțeze mîna ca să accept băutura pe care mi-a oferit-o ca să sărbătorim. Era un brandy excelent care trebuia savurat nițel. Dar eram obosit și atunci când ea și monstrul marin mi s-au alăturat pe sofa am simțit că era timpul să plec. Pe vremea aia locuiam într-un apartament mare de pe Fasanenstrasse, un pic mai la sud de Kurfürstendamm și la o aruncătură de băț de toate teatrele și restaurantele mai bune în care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mi-a dat paharul, degetele ei reci le-au atins pe-ale mele. Luă o gură din propria-i băutură, ca și cum ar fi fost un medicament cu gust neplăcut, care trebuia dat repede pe gât, și mă așeză pe o sofa mare din piele. Becker chicoti și luă loc pe fotoliul de lângă noi. — Și vechiul meu prieten, Arthur Nebe, ce mai face? întrebă ea. Observând surprinderea mea, adăugă: A, da, eu și Arthur ne cunoaștem de mulți ani, de fapt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vin, pe un cordon pe care îl aruncase peste umăr, astfel încât arăta ca un corn de suflat la șoldul lui. Numai că el a zis că era plin cu șnaps. Am dat din cap satisfăcut, și m-am rezemat de sofa, întrebându-mă cum ar fi fost să mi-o fi pus totuși cu ea. Am observat pentru prima dată pielea decolorată și gălbuie a mâinilor ei, care nu era nicotină, icter sau trăsătura ei naturală, ci un indiciu că lucrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
este soția mea, Hildegard. Vogelmann arătă înspre două fotolii aranjate în fața unei mese mari de birou și i-am auzit pantofii scârțâind în timp ce pășea pe covor în urma noastră. Nu era prea multă mobilă. Un cuier, un cărucior pentru băuturi, o sofa lungă, cu aspect uzat, și, în spatele ei, o masă lipită de perete pe care erau două veioze și câteva teancuri de cărți. — Ce amabilitate din partea dumneavoastră să ne primiți atât de repede, zise Hildegard cu grație. Vogelmann se așeză în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
discuție despre ea. Era atât de furioasă încât aproape supse tutunul din învelișul de hîrtie al țigării. Dar chiar și așa, de data asta, când am ajuns la apartamentul ei de pe Lepsius Strasse, mă invită înăuntru. M-am așezat pe sofa și am ascultat sunetul care venea din baie în timp ce ea făcea pipi. Părea cu totul ieșit din comun pentru cineva ca ea să nu fie deloc conștientă în legătură cu un astfel de lucru. Poate că nu-i păsa dacă auzeam sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fiu de una singură acum. Unde este fiul dumneavoastră, Paul? — S-a dus înapoi la internat. Oricum, nu are decât 10 ani, așa că nu-l prea văd venind în ajutorul meu, nu credeți? Se lăsă să cadă lângă mine pe sofa. — Păi, nu mă deranjează să dorm în camera lui câteva nopți, i-am spus, dacă vă este cu adevărat teamă. — Ați vrea? spuse ea pe un ton bucuros. Sigur, i-am zis și m-am felicitat în sinea mea. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Dar știu ce-ți vor face ei. Gardianul deschise imensa cușcă și se dădu înapoi în timp ce Becker îl împinse pe Lange înăuntru. Țipetele lui încă îmi mai răsunau în urechi atunci când am ajuns înapoi în Steglitz. Hildegard adormise întinsă pe sofa, cu părul împrăștiat pe pernă precum aripioara dorsală a unui peștișor auriu exotic. M-am așezat, mi-am trecut mâna pe mătasea lui fină și apoi am sărutat-o pe frunte, iar când am făcut asta am simțit un iz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dracu’, răspunse Leigh fără nicio ezitare. Jesse începu să râdă și deschise ușa. — Bun venit în umila mea locuință. Leigh privi în jur. Măsură cu privirea podelele care scârțâiau, masa rustică imensă și veche, cuvertura croșetată aruncată la întâmplare pe sofa și, deși se îndrăgostise deja de toată casă doar văzând prima cameră, suspină impresionată și spuse: — Jesse, Jesse, Jesse...chiar ai cheltuit tot ce-ai câștigat pe cocaină și curve cum scriu ziarele? El clătină din cap. — Cocaină, băutură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bălăngănea din cap în ritm de bosa nova, muzică ce răsuna în permanență în apartament. În doar o săptămână, se metamorfozase din bestia agresivă, închisă în baie, într-un tovarăș de joacă simpatic căruia îi plăcea să se ghemuiască pe sofa. În această dimineață demonstrase cât de mult se schimbase când, în sfârșit, a dat răspunsul corect după câtă instrucție făcuse Adriana cu el. — OK, Otis, încearcă să te concentrezi, querido, gânguri ea scoțând o oglinjoară din măsuța ei de toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
niciodată și și-ar vedea de treabă. Problema a apărut când și-a dat seama că, deși ar putea, ea nu dorea să meargă mai departe.. Inspiră adânc. — Nu îl iubesc pe Russell, spuse ea. — Oh, Leigh. Emmy sări de pe sofa și se îndreptă spre canapeluță, dar Leigh o opri cu un gest al mâinii. Nu. Te rog, nu. Emmy se îndepărtă și se așeză la loc, punând mâna pe brațul lui Leigh. — Acum urmează să spun ceva absolut stupid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
argint. Având în vedere că nu mai era mult până la petrecere, Muffy era la fel de hiperactivă ca un turist japonez într-un magazin care vinde articole Louis Vuitton la preț redus. Își tot făcea de lucru cu ciucurii de la pernițele de pe sofa. —Dumnezeule mare! Petrecerea-i mâine! M-am asigurat că vin invitați de supermarcă, prinți, milionari, producători de filme, moștenitori, arhitecți, politicieni! S-ar putea să vină și Bill! exclamă ea. Toată lumea bună din New York va fi aici mâine seară. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ce îmi doream era să urc cu Zach în apartament și să-l conduc într-o călătorie sexuală undeva la sud de Ecuator. Apartamentul nostru era total decadent, în sensul bun al cuvântului. Sufrageria era imensă și avea două lungi sofale într-un capăt și pianul cu coadă în celălalt, o oglindă uriașă Art Deco și, în centrul camerei, o ingenioasă măsuță de cafea italienească din anii ’50. Și, de parcă toate astea nu erau de ajuns, în frapieră aveam o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]