1,598 matches
-
fapt, puterea radiată "exact" pe o anumită lungime de undă este nulă; ceea ce specifică funcția de distribuție spectrală a puterii este puterea radiată într-un interval de lungimi de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
lungimi de undă sau de frecvențe, raportată la lățimea intervalului. Ca atare, distribuția spectrală a puterii luminoase poate fi dată sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
sub două forme, după lungimea de undă, formula 2, sau după frecvență, formula 3. Între cele două exprimări există relația: formula 4. Descompunerea spectrală a luminii constă în izolarea radiațiilor de diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală (fiecare frecvență sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
diferite lungimi de undă, adică separarea individuală a fiecărei componente monocromatice. Descompunerea spectrală poate fi realizată: Rezultatul acestei descompuneri este spectrul, numit astfel de către Isaac Newton de la cuvântul latin pentru "apariție". O suprafață care reflectă lumina reflectă independent fiecare componentă spectrală (fiecare frecvență sau, echivalent, fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii unui obiect se face printr-o funcție care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fiecare lungime de undă). Astfel, caracterizarea fizică a culorii unui obiect se face printr-o funcție care dă, pentru fiecare lungime de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă radiația incidentă are distribuția spectrală a puterii formula 5 și suprafața are funcția coeficient de reflexie pe lungime de undă formula 6, lumina reflectată va avea distribuția spectrală a puterii dată de formula 7. O suprafață care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
de undă (sau frecvență), raportul dintre puterea radiației reflectate și puterea radiației incidente. Astfel, dacă radiația incidentă are distribuția spectrală a puterii formula 5 și suprafața are funcția coeficient de reflexie pe lungime de undă formula 6, lumina reflectată va avea distribuția spectrală a puterii dată de formula 7. O suprafață care reflectă difuz toate lungimile de undă în mod egal este percepută ca albă, în timp ce una neagră absoarbe toate lungimile de undă, fără a reflecta nici una. Similar, se poate caracteriza culoarea în transparență
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
undă, fără a reflecta nici una. Similar, se poate caracteriza culoarea în transparență a unui corp printr-o funcție care asociază fiecărei lungimi de undă un coeficient de transmisie. Ochiul nu distinge, ca având culori diferite, orice surse luminoase cu distribuții spectrale diferite. Explicația este că pe retină se găsesc trei tipuri de receptori, receptorii din fiecare tip fiind sensibili în mod diferit la diferitele componente din spectrul luminii. Răspunsul fiecărui senzor este un nivel de excitație, care poate fi reprezentat ca
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
ca un număr real. Două culori sunt percepute identic dacă oricare dintre ele declanșează același răspuns din partea fiecărui tip de receptor. Matematic, cele de mai sus se formalizează astfel. Fiecare tip de celule se caracterizează printr-o "curbă de sensibilitate spectrală" — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
tip de celule se caracterizează printr-o "curbă de sensibilitate spectrală" — o funcție definită pe intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile și cu valori reale pozitive. Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv: formula 8 formula 9 formula 10 unde "I" este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, formula 11 este distribuția spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 12, formula 13 și formula 14 sunt curbele de
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
Răspunsul fiecărui tip de receptor este dat de produsul scalar al distribuției spectrale a luminii incidente cu curba de sensibilitate a receptorului respectiv: formula 8 formula 9 formula 10 unde "I" este intervalul de lungimi de undă ale luminii vizibile, formula 11 este distribuția spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 12, formula 13 și formula 14 sunt curbele de sensibilitate ale celor trei tipuri de receptori, reprezentate în figura alăturată. Două culori sunt percepute identic dacă răspunsul la ele, pentru fiecare tip de receptori, (r, r și
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
din mediu. Astfel, o coală albă (care reflectă în mod egal toate culorile spectrului) apare albă și dacă este iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescență), și dacă este iluminată cu lumină albă (de la Soare), deși distribuția spectrală a puterii luminii reflectate în cele două cazuri este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul „compensează” culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, „calibrându-se” după culorile luminii ambiante. Invers, aceeași culoare văzută în condiții diferite este
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
cele mai multe fiind bazat pe standardul de reprezentare "XYZ" definit de Commission internationale de l'éclairage în 1931. Reprezentarea "XYZ" constă în trei numere reale pozitive, notațe "X", "Y" și "Z", fiecare dintre ei fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate” standardizată: formula 15 formula 16 formula 17 unde "I" este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm - 700 nm), formula 11 este funcția de distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 19, formula 20 și formula 21 sunt
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fiecare dintre ei fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate” standardizată: formula 15 formula 16 formula 17 unde "I" este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm - 700 nm), formula 11 este funcția de distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 19, formula 20 și formula 21 sunt curbele de sensibilitate ale receptorilor din ochi, reprezentate grafic în figura alăturată. Dacă se dorește separarea intensității luminii de culoarea ei, intensitatea este reprezentată de componenta "Y", iar culoarea se
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fixate, numite "culori primare". Sinteza aditivă se realizează, de exemplu, în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de calculator, precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
în tuburile catodice ale televizoarelor și monitoarelor de calculator, precum și în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru într-un tub catodic este caracterizată
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
în monitoarele TFT și în videoproiectoare. În cadrul sintezei aditive, intensitatea fiecărei surse individuale poate fi variată, astfel că distribuția sa spectrală a puterii se înmulțește cu un factor, iar distribuția spectrală a puterii luminii rezultate este suma funcțiilor de distribuție spectrală a puterii ale surselor individuale. Sinteza aditivă este deci un proces liniar. De exemplu, culoarea rezultată prin sinteză aditivă din roșu, verde și albastru într-un tub catodic este caracterizată de valorile "XYZ": formula 30 "R", "G" și "B" fiind intensitățile
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
fost creat în întregime de opticianul Carl Zeiss de la institutul GmbH, Oberkochen, Germania. Categoria lungimii de unda a mid-IR va fi măsurată de MIRI (Instrument Infraroșu de mijloc), care conține o cameră mid-IR și un spectometru care are o categorie spectrala de la 5 până la 27 micrometri. MIDI a fost dezvoltat prin colaborarea dintre NAȘĂ și consorțiul european condus de George Rieke (Universitatea din Arizona) și Gillian Wright ( INstitutul de astronomie din MArea Britanie). FGS (senzor fin de ghidare) a fost construit
Telescopul spațial James Webb () [Corola-website/Science/315723_a_317052]
-
mai grele. Datorită acestei compoziții și a temperaturilor ridicate, pe Soare nu există o crustă (scoarță) solidă, și nici materie în stare lichidă, toată materia solară fiind în întregime în stare de plasmă și gazoasă. Soarele face parte din clasa spectrală G2V. "G2" înseamnă că: Sufixul "V" (citit 5) indică apartenența Soarelui la grupul majoritar al stelelor aflate în secvența principală. Aceasta înseamnă că își generează energia prin fuziunea nucleară a nucleelor de hidrogen în heliu, și că se află în
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
radiații provenind din atomi, pe care ei le-au numit radiații alfa, beta și gamma. Experimentele din 1911 ale lui Lise Meitner și Otto Hahn, și cele ale lui James Chadwick din 1914 au condus la descoperirea că interpretarea caracteristicilor spectrale ale dezintegrării beta ar presupune admiterea neconservării energiei. Această problemă a condus la descoperirea, mai târziu, a neutrinului. În aceeași perioadă Ernest Rutherford a realizat un experiment remarcabil în care Hans Geiger și Ernest Marsden, sub supravegherea lui Rutherford, au
Nucleu atomic () [Corola-website/Science/304258_a_305587]
-
de emisie de interes astronomic, și filtre de bandă largă utile pentru studiul culorilor stelelor și galaxiilor. Alegerea filtrelor de folosit pentru HDF depindea de eficiența fiecărui filtru— proporția totală de lumină pe care o lasă să treacă— și acoperirea spectrală disponibilă. Se dorea folosirea unor filtre ale căror benzi de trecere se suprapuneau cât mai puțin. În final, au fost alese patru filtre de bandă largă, centrate la lungimile de undă de 300 nm (aproape de ultraviolet), 450 nm (lumină albastră
Hubble Deep Field () [Corola-website/Science/311775_a_313104]
-
20 februarie 2009, Paris), a fost un compozitor, muzicolog și profesor universitar francez originar din România. A fost fiul actorilor Jules Cazaban și Irina Nădejde. Absolvent al Conservatorului Național Superior de Muzică din București. Critic muzical și compozitor de muzică spectrală (http://fr.wikipedia.org/wiki/Musique spectrale). Profesor de armonie și scriitură la Conservatorul George Enescu din București (1971-1983), bursier DAAD (1974-75, Germania), participant la cursurile de vară de la Darmstadt (1982-1983), laureat cu premiile I și II la concursurile de compoziție
Costin Cazaban () [Corola-website/Science/315139_a_316468]
-
autorități. Nevoit să-și reia studiile la Viena, el se stinge apoi în Italia. Ternă evocare biografică, pe un bogat fundal istoric. Interesante compozițiile plastice la care a colaborat Ovidiu Gologan: în jurul flăcării Putnei, tinerii patrioți apar ca niște distorsii spectrale. Dar emfaza dialogului explicativo-speculativ și a manierei declamatorii a actorilor curmă, curând, fiorul. Filmul devine o lungă înșiruire de festivități, discursuri, cântece patriotice și baluri, întreruptă, din când în când, de superbe piese folclorice în interpretarea Sofiei Vicoveanca. Protagonistul e
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
meritul lui Schrödinger de a fi pus în termeni matematici această presupunere; o versiune modernă a raționamentului său este reprodus în secțiunea următoare. Ecuația pe care a găsit-o, dată în unități naturale, este: Folosind această ecuație, Schrödinger calculează liniile spectrale ale hidrogenului, tratând ca o undă singurul electron încărcat negativ al atomul formula 13 mișcându-se într-o regiune cu un potențial inferior V, în comparație cu potențialul din jurul ei , creată de sarcina pozitivă a protonului. Acest calcul reproduce nivelele de energie ale
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
Arosa . Fiind acolo, Schrödinger se hotărăște să lase pe viitor problema corecției relativiste, considerând că acest calcul nerelativist, reprodus mai sus, era demn de a fi publicat. Astfel, în 1926 el a publicat în aceeași lucrare ecuația undelor și analiza spectrală a hidrogenului . Lucrarea a fost aprobată cu entuziasm de Einstein, care a văzut asocierea "corpuscul-undă" ca o contrapondere la ceea ce el considera a fi formalismul excesiv al mecanicii matriciale. Ecuația Schrödinger detaliază comportamentul undelor formula 15, dar nu spune nimic de
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
a potențialului central este o consecința a simetriei. Energia stărilor proprii formează o bază - și orice funcție de undă poate fi scrisă ca o sumă a tuturor stărilor discrete sau ca o integrală a tuturor stărilor energetice continue. Aceasta este teorema spectrală din matematică, iar într-un spațiu de stări finite este doar o exprimare completă a vectorilor proprii ai matricii Hermitiene. Probabilitatea densității unei particule este formula 105. Probabilitatea fluxului este definită ca: în unități de (probabilitate)/(area×time). Probabilitatea fluxului satisface
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]