1,505 matches
-
în fiecare por. Se spune că asta ar putea fi dragoste. Drumul de la Kilcreggan până la Cove mi-a luat ceva timp astăzi, dar am vorbit mereu cu tine în gând și m-am uitat la copacii contorsionați și la malurile stâncoase din aceste locuri. Dintr-o curte, un câine gras s-a repezit înspre mine, a lătrat furios, apoi s-a oprit în spatele gardului și a început să privească cum mă îndepărtez gânditor pe drumul pustiu. Tu pulsezi în sângele meu
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8673_a_9998]
-
Ovidiu în exil (1915). Pictorul subliniază atitudinea melancolic-reflexivă a poetului aflat pe țărm, în timp ce nu departe de el, bărbați și femei participă la rutina cotidiană. Adâncit în propriile gânduri, solitar, poetul se profilează statuar pe un fundal deopotrivă marin și stâncos, un fundal care exclude deopotrivă detaliul sau ornamentul, dar și efectele de lumină și culoare ale impresioniștilor. De altfel, pictorul nici nu finisează trăsăturile personajului, focalizând dimensiunea meditativă pe care o revendică postura poetului. Freud compară genul proxim al melancoliei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
orice rațiune de a exista. Totodată, Orfeu apare ca un efeb, frumusețea fizică, cât și extraordinara sa înzestrare artistică Orfeu reprezintă artistul prin excelență -, devin complementul nefericirii și chiar al damnării. Pictorul revine cu un alt tablou în același decor stâncos al unui țărm, unde Orfeu, ținându-și lira la piept și cu o coaroană de lauri pe cap, zace abandonat. Alt tablou, Lira lui Orfeu (1898), se încadrează în tema decapitării poetului, capul său find așezat pe lira sa; de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu lira în mână, stă rezemat de o piatră la marginea unui lac. În fața sa se deschide un peisaj straniu, văzut prin fanta unei mici liziere, luminat artificial asemeni unei scene pe fundalul mov-lila a ceea ce pare un imens perete stâncos. Personajul deschide o perspectivă poetică asupra peisajului fantast, mirific, oniric. Asistăm la o epifanie a poeziei, suferința poetului-cântăreț realizează această deschidere inițiatică către ceea ce pare a fi un copleșitor peisaj-viziune. Există un centru auratic al tabloului, lumina apare de undeva
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
frontiera dintre lumi, călătorind în zonele infernale. Kimon Loghi a împărțit tabloul în câteva planuri orizontale, prim planul al cărui decupaj este dat de marginea apei, un al doilea nivel delimitat de lizieră și un al treilea blocat de peretele stâncos, care convertește orizontalul în verticală printr-o ruptură de nivel reprezentată de efectul luminos care desemnează un spațiu incert, între lizieră și peretele de stâncă, un spațiu nimbat, ireal. Orfeu apare redus la proporțiile unui copil, insignifiant în raport cu proporțiile viziunii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
peisajului. Într-un tablou precum Idilă antică este poate cel mai bine precizată influența böckliniană, pornind de la rama aurită a tabloului, rama cu decorații în stil Secession, la expresia hieratică a atmosferei accentuată de verticalitatea stilizată a chiparoșilor pe fundalul stâncos și costumația antică în roșu și alb a celor doi îndrăgostiți. Teatralizarea scenei nu scapă unei priviri atente, gesticulația are amplitudine dramatică, o expresivitate distinctă. De asemenea, o pictură precum Peisaj ideal recuperează cronotopul arcadic, cu un templu în fundal
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o atitudine meditativă, cu o mână dusă la frunte. Avem, prin intermediul acestor trei femei îmbrăcate aproape la fel, trei atitudini: rugăciunea, suferința sau priveghiul și meditația. Pentru a accentua tensiunea gesturilor, pictorul a plasat acest grup într-un peisaj arid, stâncos, unde în fundalul cel mai îndepărtat se poate vedea marea, contribuind astfel la izolarea în atemporal a acestor gesturi-atitudini a căror semnificație este eliberată astfel de imediatul contingențelor. Putem așeza această potențare a gestualității și sub influența picturii prerafaelite care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lac, în munții Făgăraș. Ați rătăcit drumul din cauza stratului gros de noroi și, după estimările noastre sunteți la aproximativ 5 km distanță de cel mai apropiat refugiu. Zona este împădurită cu pini de înălțime mică, însă împrejurimile sunt în general stâncoase și abrupte. Temperatura este in jur de -2 grade C dar uneori noaptea ajunge și la -18 grade C. Stratul de zăpadă poate fi între 13-20 cm, iar viteza vântului între 6575 km/ h în general dinspre NV spre SE
Ghidul Mentorului by Teodora Ruginosu, Angela Sava, Doina Buraga, Cezar Daniel Humelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/1288_a_2201]
-
lac, în munții Făgăraș. Ați rătăcit drumul din cauza stratului gros de noroi și, după estimările noastre sunteți la aproximativ 5 km distanță de cel mai apropiat refugiu. Zona este împădurită cu pini de înălțime mică, însă împrejurimile sunt în general stâncoase și abrupte. Temperatura este in jur de -2 grade C dar uneori noaptea ajunge și la -18 grade C. Stratul de zăpadă poate fi între 13-20 cm, iar viteza vântului între 6575 km/ h în general dinspre NV spre SE
Ghidul Mentorului by Teodora Ruginosu, Angela Sava, Doina Buraga, Cezar Daniel Humelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/1288_a_2202]
-
intermediere expresivă între personaj și sentimentele sale: Este necesar ca episoadele și peisajele să fie armonizate. Există analogii între situațiile pe care le trăim, stările noastre de spirit și locurile, fenomenele sau stările Naturii. Duceți un nefericit într-un loc stîncos, prin păduri întunecate, pe lîngă ape învolburate etc.; aceste ținuturi înspăimîntătoare îl vor copleși atît de mult, trezind în el un sentiment de pioșenie. Lăsați doi îndrăgostiți să stea în leagăne îmbietoare [...]. Saint-Lambert, Anotimpurile, Cuvînt înainte b) același peisaj e
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dinspre pantele abrupte de pe vîrful masivului de stînci cenușii care formau un lanț muntos sculptat destul de bizar. Se ridicară în picioare și zăriră un crater înspre care se și îndreptară. Pe măsură ce se apropiau, nisipul dispărea lăsînd loc unui peisaj sălbatic stîncos. Ici, colo șerpuiau, asemenea unor ape, faliile de plăci tectonice ale carapacei planetare. Skivah înțelese atunci că imensul crater era cauza acelor vibrații pe care le simțiră și a bucăților de piatră ce cădeau pe solul cenușiu... EXERCIȚIUL B.12
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ținută de către tunurile din port la distanță în larg. Akingiii și-au făcut conștiincios datoria până într-o zi, când, ca prin farmec, trei vase mari de luptă venețiene părăsiră pozițiile, ocoliră intrarea în port și se apropiară de partea stâncoasă a țărmului începând să tragă fără milă cu tunul în Acropole. Ghiulele mari începură să muște din templele zeiței Pallas, până când o bubuitură mare care cutremură pământul până departe, apoi altele mai mici în lanț puseră capăt canonadei. Explodase toată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
auzea și de falimentul vertiginos al casei sale, Rudolf se hotărî să-i facă o vizită vecinului său misteriosul viconte Henri. În drum spre palatul dintre munți, se rătăci cu toate că drumul îl cunoștea perfect. Nimerise cu calul pe un drum stâncos închis ca într-o platoșă de ziduri stâncoase și abrupte. Era un tărâm cumplit de înfiorător. Se auzeau zgomote și urlete sinistre. Lugubrul împrejurimilor îi transmiteau fiori și numai putea stăpâni calul care era teribil de speriat. Dar iată, în
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Rudolf se hotărî să-i facă o vizită vecinului său misteriosul viconte Henri. În drum spre palatul dintre munți, se rătăci cu toate că drumul îl cunoștea perfect. Nimerise cu calul pe un drum stâncos închis ca într-o platoșă de ziduri stâncoase și abrupte. Era un tărâm cumplit de înfiorător. Se auzeau zgomote și urlete sinistre. Lugubrul împrejurimilor îi transmiteau fiori și numai putea stăpâni calul care era teribil de speriat. Dar iată, în față îi apăru de parcă ar fi fost căzută
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
va avea încă foarte multe vieți viitoare, pentru a-și perfecționa credința, comportamentul și universul cunoașterii. Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Toți am trecut pe-aici efemer, uitându-ne adevărata origine. MIRACOL De pe platoul poienii așezate la poalele muntelui stâncos acoperit cu păduri, trebuia să parcurgi pe potecă distanța de o mie de metri pentru a ajunge la grota săpată în stânca de granit. Aici își petrecea viața călugărul pustnic Antim, despre care se duse vestea în toată țara că
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
iar lumina, ziua, strălucirea soarelui, care irita ceea ce trebuie să fi fost, în acele îndepărtate timpuri, una din primele forme ale trecerii de la materia neînsuflețită la cea vie. Se străduia încă să aprofundeze ideea când... Stătea ghemuit în spatele unei faleze stâncoase, având un sentiment puternic de emoție amestecată cu teamă. De cealaltă parte a falezei se afla ceva \ ceva uriaș, iar el era îngrozit și făcea eforturi disperate să nu îi atragă atenția. Cu o mișcare spasmodică își încleșta mâinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
privind cum cerul se întunecă treptat și ascultând tăcerea. În primele zile când venise aici, îndată după terminarea războiului, tăcerea aceasta îi păruse chinuitoare. Ceruse un post în orășelul de la poalele munților care despart deșertul de podișurile înalte. Acolo, pereții stâncoși, verzi și negri către miazănoapte, trandafirii sau violeți spre miazăzi, se înălțau la hotarul veșnicei veri. Îl numiseră într-un post aflat mai la nord, chiar pe podiș. La început îndurase cu greu pustietatea și tăcerea acestor pământuri sterpe, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în pilde, și le-a zis: "Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4. Pe cînd semăna el, o parte din sămînță a căzut lîngă drum, și au venit păsările și au mîncat-o. 5. O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n-avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pămînt adînc. 6. Dar, cînd a răsărit soarele, s-a pălit; și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. 7. O altă parte a căzut între spini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ce înseamnă pilda semănătorului. 19. Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăție, și nu-l înțelege, vine Cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămînța căzută lîngă drum. 20. Sămînța căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, și-l primește îndată cu bucurie; 21. dar n-are rădăcină în el, ci ține pînă la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. 22
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a cerut de la popoare iobăgie pentru zidirea piramidelor. Apăsarea - poate legendă. Pe vremea lui Cheops stare înflorită. Împrejurul mormântului lui Cheops morminte private. Afară de asta e puțin din vremea aceea (un inel de argint, dar foarte modern). Inscripții: pe drumuri stâncoase de Abdiramas*. Stânci cu inscripții ce ajung pân la vremea lui Huifu. Pe aceste stânci se găsesc încă Hun Huifu. Pare a fi o variantă a numelui. însă numele de botez e același], prin urmare nu era frate. Pe listele
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
acestui râu, unde oamenii n-au umbră la amiază, ar fi o mare întinsă cu apă dulce; dar cine putea ști dacă era adevărat sau nu... Localnicii din Ta Kemet ziceau că Hapi vine de foarte departe, din niște munți stâncoși și pustii, păziți de un șoim și un uliu. Într-o peșteră de sub munte șade veșnic zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte a Atlantidei, într-un șir de nouă munți, dintre care acesta era cel mai înalt. La stânga Muntelui Vulturilor, peste o vale nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau deasupra limanului Marelui Oraș. Corabia mare a regelui atlant se afla mai departe de celelalte, într-o scobitură deosebită a țărmului, unde se săpase în malul stâncos și înalt o uriașă firidă. Din fericire, corabia era afară și pe puntea ei se aflau câțiva corăbieri. - Să cobori deasupra firidei, zise Auta. Hor însă nu încuviință. - Atunci am să fac altfel! și Auta îl rugă pe cârmaci să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele. Insula lor era goală, stâncoasă, fără vietăți, fără copaci, fără ierburi. Numai un izvor avea. Câteva tufe sărace mai creșteau printre pietre și oamenii mâncară frunzele. Apoi din crengile tufelor își făcură undițe, înnodînd la capăt fire împletite din părul femeilor. Aprinseră câteva focuri cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]