649 matches
-
margini. Aveau pace, dar erau cu gândul la un viitor război. Apoi, după un ritual obișnuit - în cea mai profundă liniște -, s-au adus sigiliile. Fiecare exemplar al tratatului a fost răsucit cu grijă și vârât în câte un tub stacojiu din piele. Urma doar să se aplice pecețile celor două cetăți: un coif și o lance, respectiv un scut și o spadă. Venise, în sfârșit, clipa mult așteptată, așa că am strigat: — Dați-mi un pergament, să vă citesc doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
-se batjoco ritoare din bot se umflară brusc, și Victor ținea acum în mâini cel mai mare diavol de hârtie pe care-l făcuse vreodată. Deschise trusa de acuarele și, cu o răbdare maniacală, se apucă să-l picteze în stacojiu, să-i facă ochi negri, hipnotici și interiorul gurii de purpură. Coarnele i le vopsi în negru stră lucitor. Un strop de lacrimă atinse însă una dintre ele, decolo rând-o. Băiatul scoase din sertar punga de hârtie cu mărunții
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
noi, în boxe, corpul uriaș, mânjit cu ulei al unui bărbat în jachetă cu ținte argintii era prins în scaunul șoferului al unei mașini fără uși. Părul lung până la umeri, vopsit blond, îi era legat la spate cu o batistă stacojie. Fața lui dură avea expresia palidă și înfometată a unui lucrător la circ fără ocupație. L-am recunoscut a fi unul dintre cascadorii de la studiouri, un fost șofer de curse pe nume Seagrave. La reconstituirea accidentului (un carambol multiplu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
facă o violentă întoarcere cu o sută optzeci de grade. Cu roțile scrâșnind, acesta viră pe după rondurile ornamentale cu flori în ghivece smălțuite, însă i-am blocat drumul cu propria-mi mașină. Surescitată de toate acestea, Catherine stătea între pompele stacojii de benzină, scăpărând din ochi spre Vaughan. Rănile de la picioare și piept mă dureau din pricina efortului de-a ține pasul cu ei. Am coborât din mașină și-am traversat către Vaughan. El mă privi cum mă apropii de parcă nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de medicină legală și din manuale de chirurgie plastică, fotocopii după monografe pentru uz spitalicesc intern, extrase din rapoartele de sală operatorie furate de Vaughan în cursul vizitelor sale la spitalul Ashford. Când Vaughan intră în curtea unei benzinării, lumina stacojie a firmelor cu neon de deasupra porticului scăpără peste fotografiile acelea granulate cu răni oribile: sânii adolescentelor deformați de carcasele consolelor de bord, mamoplastiile parțiale ale gospodinelor în vârstă executate de supapele cromate de aerisire ale parbrizului, sfârcuri secționate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
hoit putred în niște zdrențe de blană. Bărbatul era tânăr, blond, cu plete blonde fluturând în rafalele stârnite de mașinile care vâjâiau pe lângă ei. Avea o țăcălie roșcată și cicatrice care îi brăzdau amândoi obrajii, chiar sub ochi. Cicatricele erau stacojii, iar tânărul a băgat mâna în sacul de gunoi unde era câinele mort și le-a zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au aruncat lopata în camion. Și din sac s-a auzit un scheunat. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prin apartamentul nupțial cînd se deschise ușa. Se Întoarse brusc. Era doar recepționera, o fată slabă cu ochi de mioapă, care aducea un plic lăsat la hotel pentru Marie. Văzînd expresia de vie nedumerire zugrăvită pe chipul skipperului, se făcu stacojie și se pierdu În scuze bîlbîite În legătură cu intrarea ei intempestivă. El Întrerupse cu o mișcare seacă valul de scuze, smulgîndu-i plicul din mîini. Fata bătu În retragere. Enervat, Christian azvîrli plicul pe pat, unde acesta se deschise, revărsîndu-și conținutul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fu momentul În care Își făcu apariția pe neașteptate Stéphane Morineau. Panica lui se transformă În mînie În fața rîsetelor lor tot mai puternice. - De ore Întregi Încerc să vă găsesc pentru a vă da vestea, iar voi, voi... TÎnărul jandarm stacojiu la față Începu să se bîlbîie. Apoi se Întrerupse, dîndu-și seama că erau uzi și că veșmintele lor erau pe alocuri sfîșiate. - De unde ați ieșit? - Din grotă, zise Lucas strecurîndu-i un zîmbet Mariei, pe drumul Jefuitorilor de corăbii. Se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
torțele scăpate de soldați. Își acoperi fața cu vălul beretei, pentru a-și proteja nasul și gura de miasme, și ilumină iarăși mortul. Încetul cu Încetul, inima Începea să Îi bată regulat. Varul săpase răni În carne, producând niște brazde stacojii, iar când fusese Înlăturat smulsese fâșii de piele și de peri de pe față, devastându-i trăsăturile și făcând-o se semene cu chipul acoperit de plăgi al unui bolnav. Dar mâinile și gâtul păreau neatinse, lipsite de ulcerații. Făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iadului Însuși, se căscase asupra camerei sale. O figură Întunecată, care se contura În contra luminii, se apropie cu pași lenți de patul pe care Dante era Întins. Era o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că o flacără Îi țâșnește din piept, urcându-i pe gâtlej Într-o vâlvătaie sinuoasă. Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale trupului ei, ajungând În cele din urmă să Îi strângă sânul. Văzu capul unui șarpe stacojiu Împodobit cu o creastă stranie, probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul. Atracția ce-l stăpânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însemnele pe care le purta. — Dă-mi un braț de postav, de care o fi, Îi ceru imperios unui negustor care Își expunea stofele pe o bancă, undeva În zonă. Omul se zori să Îi ofere o bucată de postav stacojie care Încă mai mirosea a vopsea, speriat de tonul său imperios și de veșmintele sale. Parcă nu se aștepta nici la plată, dar Dante i-o azvârli grăbit pe bancă, Îndepărtându-se. De cum dădu colțul, poetul Își lepădă bereta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou pe Dante cu suficiență. — Doriți să Îmi propuneți un gaj, messere? Poetul Își mușcă limba pentru a și-o ține În frâu. Nu o putea rupe cu Domenico. Nu acum, cel puțin. Câinele acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor măști grotești și Înarmați cu niște furci de care atârnau niște fâșii de pânză stacojie. La dreapta, sobri În tunicile lor albe Împodobite cu aripi mari din pânză aurie, tot atâția Îngeri, cu fețele prostite Într-o beatitudine idioată, psalmodiau laude Într-o latină anapoda. — Îngerii Încearcă să le smulgă diavolilor sufletul mortului. Ia te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crește romanița Și în potecă, rar, mai trece câte un pas. Caisul de la poartă zadarnic înflorește, în curte, morus nigra a-mbătrânit și el, Molatică mireasmă în beznă m-adâncește, Căci din zambile-albastre nu-i nici un fir rebel; Chiar și vița stacojie smerită a rămas, Aracii se înalță spre cer ca așchii seci, Trifoiul pentru sfini nu mai ține azi taifas, Pătule-s ponosite, iar vin nu este-n beci. Regina nopții, draga, era semnalul nostru Să mergem la culcare, întâi să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
au lipsit de la nici un Crăciun. Mai bine mai târziu decât niciodată, Își spuse ea, ștergându-și pe furiș câteva lacrimi. Terminase de tăiat cozonacul cu stafide dar rămase În picioare lângă soba Înaltă de teracotă, mai aproape astfel de nufărul stacojiu al arzătorului de „o mie”, zgribulită de frig sau speriată pur și simplu de mărturisirea lui neașteptată. Domnul Moduna Își privea mulțumit soția din scaunul său de stejar cu spătar Înalt și brațe viguroase. Harnică, modestă și Încă frumoasă cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
i-am adus la tine pentru că umblau pe-aproape. De aici îi voi duce la Mai-Baka. Auta se uita curios la un rob voinic și mărunt la statură, cu fața albă gălbuie, și la altul, tot scund, dar cu pielea stacojie, aproape smolită. Îi întrebă din ce țări erau aduși. Cei doi robi vorbeau greu limba atlantă, unul aproape de loc. Cel cu pielea albă gălbuie putea fi din răsăritul îndepărtat, își zise Auta, poate din mica țară Sumer. Dar oameni de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
închină. - Zeul nostru știe toate limbile pământului... Mă cheamă Utnapiștim, și slăvit fie zeul care vrea să știe numele meu nemernic! - Dar tu de unde ești, care-i țara ta? îl întrebă pe celălalt, însă în limba atlantă. Robul cu fața stacojie întinse mâna spre apus. Auta ridică din umeri: - Acolo nu este nici o țară, numai câteva ostroave mici cu oameni sălbatici. De acolo ești? - Nu. Țară mare, frumoasă. Departe! răspunse omul. Auta știa că în unele povești se vorbea uneori de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se așază În jurul mesei și ridică paharele, iar Burgess rostește: — În sănătatea domnului James, fie ca Domnul să Îl aibă În pază. Minnie simte o lumină caldă răspândindu-i-se prin Întregul corp, În timp ce soarbe cu Înghițituri mici vinul gros, stacojiu. Relaxat de scotch, Burgess rememorează anii petrecuți În slujba dlui James, experiențele din America și de pe la conacele importante din Anglia. Chiar și Joan Anderson, de obicei taciturnă, devine aproape cochetă. — Pe vremea aia n-aveai mustață, Burgess, spune ea după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aventură decât dacă este un succes“ conchise el, „dar acum mă grăbesc să Îți expediez această notiță Înainte ca posibila dezonoare să devină fapt real“. Luă un plic mare și băgă, alături de scrisoare, unul din programele la Guy Domville, roșu stacojiu. Se gândi că și lui William și lui Alice le-ar fi plăcut să primească un astfel de suvenir de la eveniment și așternu grăbit un bilețel care să Îl Însoțească. „Pun acest «poster» țipător Într-un plic, În această după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
neocupate și pe o doamnă cu un copil de mână, izbită de o tânără care trecu În mare viteză, cărând iritată o cutie rotundă, din metal strălucitor. După ce se strânse mai bine În anteriul bleumarin șisi trase peste umeri pelerina stacojie, cu tiv aurit, bătrânul Își plimbă degetele peste barba mătăsoasă, făcu câțiva pași domoli și Împinse o ușă din apropiere. Vocea țâplită a unei femei uscățive Îl izgoni și de acolo. Aceasta Îi strigă să caște ochii mai bine al
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tot personalul plecase acasă, iar restaurantul și sălile de bridge rămăseseră În Întuneric; doar orga de lumini a discotecii baleia intrarea cu razele ei. Pe trepte așteptau trei tinere Îmbrăcate ca niște tîrfe amatoare, În fuste microscopice, ciorapi-plasă și bustiere stacojii. Am presupus că erau membre ale clubului costumate pentru o petrecere și eram tentat să le duc Într-acolo cu mașina, dar erau ocupate să consulte o listă cu numere de telefon. În parcare nu era lumină, așa că am bîjbîit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
unghiilor, udîndu-i părul blond. În vreme ce Laurie Fox țipa ca o dementă și tot scuipa sîngele care-i intrase În gură, Sanger o apucă de talie. În apa adîncă Îi scăpară pantofii din picioare și amîndoi se rostogoliră laolaltă În valurile stacojii. Sanger, cu părul argintiu strălucindu-i acum de sînge, o susținu pe tînăra femeie de subsuori și o cără pînă la apa mică. Toată lumea s-a dat la o parte din calea mea, făcîndu-mi loc să Îngenunchez și s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]