828 matches
-
de neam prin sîngele ei, iar biserica te leagă de Dumnezeu prin mîntuirea ei. Într-un cuvînt, Nae Ionescu face apologia rădăcinii ancestrale, repudiind spiritul etosului democrat. Democrația ar fi un cadru gol pe care fiecare îl umple cu acele stihii organice cărora le aparține, cînd însă democrația devine unealtă de propagandă împotriva organicităților, ea și-ar dezvălui latura faustică și implicit diabolică. La o așa erezie a ideii, cea mai potrivită, dar nu și cea mai completă încheiere o găsim
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
poezia, și recentul roman reprezintă erupția aceluiași vulcan clocotitor și exploziv. Din lavă fierbinte și vălătuci de cenușă se încheagă și Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, o narațiune confesivă, la persoana întâi, străbătută de suflul poetic sanguinar, arzător și aspru, de stihie întunecată, al autoarei Cărții mâniei. Citit în paralelă anamnetică - inevitabilă, de altfel, datorită identității de imaginar și de stil - cu volumele de poeme, debutul în proză al Martei Petreu pare un roman de inspirație autobiografică. Însă acest lucru e nesemnificativ
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
ale contemplării monarhice, cum îi spune G. Bachelard; la Cassian Maria Spiridon, pasărea e un simbol al căderii, e îngerul căzut. Calul, fixat de Nichita Stănescu între figurile lirice înalt semnificative e un animal solar și htonian, fiind legat de stihia apei și a focului, invocat în mitologie, mai ales, în riturile fertilității și în cele de trecere spre lumea de dincolo; în lirica lui Cassian Maria Spiridon, calul e un simbol al transferului ființei în marea lumină. Simbolul tutelar al
Cum ai șterge din viață neantul by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2832_a_4157]
-
materia, ca o probă liminară a existenței, ca o patetică aproximare a unei identități. În acest context golul nu e antitetic materiei, n-o neagă, ci o confirmă așa cum excepția confirmă regula. Un gol împărtășit ar înscrie o depășire a stihiei materiale, o transcendență care aici lipsește. Drept care autoarea se dedă unor exerciții pe trama palpabilului, a realității proxime, consemnate cu o frenezie rece, cu paradoxalul elan al dezabuzării: „deci să începem /prin zăpada care nu se-așază / printre resturi de
Nostalgia concretului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6376_a_7701]
-
spectrală e făptura femeii care imploră iubirea: Acum neclintit rămîi și strig,/ Doamne, de ce nu ai făcut atunci/ Să vină cineva să-i dea de veste/ Să se apropie cu ochii-nchiși/ Că trupul meu asemenea ielelor este?" (Asemenea ielelor). Stihia morții suflă cu putere, împietrind alaiul nupțial: " Să bem vinul, de nuntă, mirele a murit,/ Mireasa a murit și ea,/ Nuntașii toți sînt morți și în pămînt am simțit/ Cum hora miresei se învîrtea" (Taci, mireasă, nu mai plînge). Viziunea
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
a o reduce printr-o retorică facilă, o așează pe talgerele sufletești care-i pot regla ponderea, o pot echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia cată a deveni meditativă pentru a face față impactului cu stihia existențială din care-și extrage sevele. Cel mai amenințător factor care planează asupră-i e socotit a fi incognoscibilul, echivalat cu Infernul. Destinul nostru pare a fi astfel oniric, realitatea însăși are o înfățișare onirică, „În care visează fiecare un
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
Visul" gratuit, "copil al suferinței", e rodul de vîrf, de ordin spiritual, al decantării suferințelor colective, precum expresia estetică vizată în Testamentul arghezian, acea "odraslă vie-a crimei tuturor"... Dar Octavian Goga s-a îndepărtat de poezie, lăsîndu-se absorbit de stihia politicianistă. înaintea "realist-socialiștilor", e cea dintîi jertfă notabilă a poeziei noastre pe altarul politicii, deși cu o remarcabilă diferență față de proletcultiști, pe cînd M. Beniuc, E. Jebeleanu, Maria Banuș, Nina Cassian etc. au trădat lira, tîrînd-o în mistificarea propagandistică, transformînd-o
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
foarte grav, pentru că știam, chiar dinaintea filozofilor creștini, că noi nu căutăm decît ce am găsit demult. Apoi, pentru că s-ar putea ca toată căutarea să fie menită a ne arăta, precum micuței Dorothy, pe care o sperie vrăjitorii și stihiile, că nicăieri nu e mai bine ca acasă. De regulă, așa se și întîmplă și e bine că e așa. Dar trebuie să mergi în cele patru vînturi și mai ales să-ți fie bine în lumea largă, ca să afli
Don Quijote, frescele și labirintul by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16831_a_18156]
-
despre un alt tip de relație, una mult mai amplă, și despre o luptă mult mai profundă - acelea care privesc existența însăși, abisurile ființei, viața ca stare de levitație între vedere și clarviziune, între veghe și vis, între conștiință și stihia non-raționalului. Dacă la primul nivel gesturile de libertate sunt nenumărate, dacă o curiozitate neostenită se manifestă simultan cu o enormă voluptate a experimentului, în planul celălalt, cel secund, artistul oferă un șir de observații fundamentale. Tot ceea ce pare un simplu
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
cea creaționistă depășește regnurile inferioare și se purifică formal conform unui program dinainte stabilit, lumea lui Victor Brauner este permanent mutidirecțională, mereu ambiguă și polimorfă pînă în pragul coșmarului. Simultaneitatea umanului cu zoologicul, a grației cu teratologicul, a frumuseții cu stihia și a codului de comunicare cu propria sa disoluție, constituie un alt tip de înțelegere a lumii decît acela narcisiac și confortabil pe care ni l-am creat singuri și în a cărui realitate exclusivă am crezut cu o naivitate
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
minți fabuloase și energii mitice, și nu să produci în serie statisticieni ai reveriei, contabili scrupuloși care se ocupă cu emisia de simțăminte și ingineri hotarnici special amenajați pentru a parcela și a gospodări insomniile naționale. Aceste făpturi cumulative, adevărate stihii prin irepresibila lor forță de erupție, au tot ritmat juna istorie a culturii naționale de la Cantemir pînă la Iorga și Călinescu, ori de la Hașdeu pînă la Eliade. Numite în diverse feluri, dar întotdeauna în sfera de semnificație a enciclopedismului și
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
dată cînd se referă la intervențiile chirurgicale menite a-i extirpa tumorile vezicale, autorul vorbește despre „mușcătura bursucului", sensul expresiei avîndu-și originea în etosul copilăriei. În mitologia primilor ani, copilul Mirel Cană fusese educat să-i fie teamă de două stihii: de Dumnezeu și de bursucul care, în imaginația țîncului, sărea din tufiș ca să-i smulgă mațele și organele sexuale. „Dacă primul personaj era o creație personală, în baza datelor la care poate avea acces un copil, al doilea era o
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
Anii trecînd, adultul Mirel Cană se reîntîlnește cu mușcătura bursucului, dar de data aceasta sub forma repetatelor operații. Concluzia autorului, la capătul calvarului trăit, este că pînă la urmă bursucul a dispărut și a fost înlocuit de Dumnezeul copilăriei, acea stihie fără de care, pentru Mirel Cană, clipa cea repede a vieții s-ar fi curmat demult. O carte ca un îndreptar, pe care sper ca cititorii s-o citească din îndemn estetic, iar nu din acea îngrozitoare afinitate care îi leagă
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
leu ar devora puii din specia să, care nu-i aparțin, spre a procrea alții (Ortega y Gasset: "sufletul liric atacă lucrurile naturale, le hrănește sau le ucide"). "Ucigaș" al lucrurilor naturale, poetul nostru propune neistovit altele, cu forța unei stihii în suflul căreia amănuntele nu se mai disting cu ușurință. Fluidul e copleșitor, absorbant și vuitor că o cascadă, ale cărei mici șuvițe se succed, se împletesc și se substituie atît de iute, încît n-ai timp a le analiza
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
Noica, părintele Galeriu sau Î.P.S. Serafim al Germaniei. Va muri pe 6 decembrie 1995, încredințat că a dus o viață fericită. A avut cîteva certitudini de care nu s-a îndoit defel: 1) dacă îți privești suferința ca o stihie venind de la Hristos, atunci crucea vieții e curată bucurie; 2) orice piedică poate fi înfrîntă cu rugăciune și post; 3) cele mai fericite clipe și le-a petrecut în închisoare. Bejan se exprimă clar, fățiș, fără pudori ideologice. Și cum
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
a face cu un suflet rural ce-și eliberează hiperbolic energiile comprimate, ieșind din secularul tipar folcloric, contactînd instinctualitatea. O agresivitate lăuntrică se întrevede în această ostentativă aglomerare de grandori naturale, o superbie biologică ce dorește a se acorda cu stihiile. Paradoxala „eliberare" se produce într-o lume deconvenționalizată în rău, „beată de fericire" deoarece „sălbăticia pieilor roșii însuflețește codul moral" iar „micile cioburi colorate" se află „în mîinile antropofage". Spre a ne îngrozi și mai mult, apare evocată ipostaza unui
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
unui „ventriloc al lui Dumnezeu“, după fericita expresie a lui Nietzsche. Replica lui Thomas Mann: la Wagner perseverența lucidă a elaborării depășește spontaneitatea obscură a inspirației, autorul lui Tristan și Isoldafiind un creator cult, nu un posedat mefistofelic, măcinat de stihii oculte. Creația și filosofia. Ce definește posteritatea lui Wagner e că lumea muzicală îi venerează opera și îi respinge viziunea filosofică. Cu alte cuvinte, creatorul e admirat și teoreticianul e repudiat, ideea wagneriană a „operei de artă totale“ (Gesamtkunstwerk), în
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
pietății, ci o existență autonomă, o "lume" ce-și are propriul statut, chiar dacă, în nucleul său, insondabil. E adevărat că Bacovia e comentat prin obiecția că universului său vizionar îi lipsește Templul, din care pricină în spațiul acestuia dau năvală stihiile, pustiul, amenințările teribile ale imensității ce se refuză oricărei ordonări: "Boala de nevindecat a lui Bacovia este groaza de pustiu. Sentimentul pustiului se ivește aproape în orice text al poetului". Altminteri este însă apreciat Ioan Alexandru. Acesta a suferit, într-
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
cere acuratețe filologică și o bună proprietate a termenilor, cînd de fapt scrisul cere un duh interior care precede filologia și care, cel mai adesea, nu e deloc sănătos. Sau, mai pe șleau, creația cere scrînteală, indisciplină, dezordine interioară - exact stihiile pe care medicul le respinge spontan. Adept al sănătății pe care a învățat să și-o întrețină în chip constant, medicul se privează astfel de catalizatorul talentului său, boala. Educat să lupte împotriva bolii, doctorul cu veleități scriitoricești își sterilizează
Între caduceu și liră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7148_a_8473]
-
sunt expresia negativării lumii, a sfârșitului de lume iminent, a îmbolnăvirii de moarte a creației, o dată cu drama personală (pierderea fiului Cătălin, la vârsta de 17 ani într-un 17 întunecat april). Parte integrantă a expresivității doliului sunt elementele naturii (flora, stihiile) peisajul cu metamorfoza și cromatica sa depresivă, în deplin acord cu cernirea sufletului și cugetului poetei, o cutie de rezonanță hipersensibilă la dinamica detaliilor de viață, odinioară trăite, acum resuscitate ca figuri și momente premonitorii. Asumându-și terifianta lovitură a
Mater dolorosa by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12733_a_14058]
-
variate, de interesante, care au fost aduse acum în discuție. Nu cred însă că putem ocoli, prin măsuri simplu tehnice sau prin angajamente simplu tehnice, teribilitatea unei atari perspective. Site-urile atracțioase nu vor putea îmblînzi pandemonia ce amenință în stihia dezlănțuită a crizei. Și despre asta este vorba în ideea de a învăța nu numai pașii curenți pe care-i putem face pentru a ieși mai bine sau mai repede din această încercare, dar și pentru a învăța ce se
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
dispersării, producând o permanentă încărcare energetică. Un corp fizic are o inerție a sa în fața coroziunii timpului. Scoarța pământului rezistă imploziei celor ce viețuiesc pe ea. O casă cu oamenii ei rezistă furtunii, în timp ce furtuna încearcă să îi transforme în stihie. Piatra vrea să rămână piatră, cu contururile și duritatea ei de piatră și cu măcinarea, lăuntrică, lentă și infinită; fluviul să fie curgere și aluviune; trupul să își forțeze celulele să producă etern ca el să poată fi în continuă
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
psyché -ul homeric are cu precădere sensul de alter ego spiritual, adică de dublură aeriană a trupului, un fel de instanță geamănă care se desprinde de corp în clipa morții, devenind ceea ce îndeobște numim un „strigoi“. Deci psyché e o stihie, în nici un caz un „suflet“ în accepția modernă a termenului. Walter Otto respinge interpretarea afirmînd că la Homer psyché are două sensuri: 1) suflarea, viața și 2) fantoma care se desparte de trup în clipa morții. Cît timp trăiește omul
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
obișnuințe? Rezumînd cartea lui Gabriel Petric, tragicul are o împătrită semnificație: 1) este o dimensiune a vieții omenești (piatra, planta sau animalul nu sunt ființe tragice); 2) este o relație între două forțe total inegale: omul e pus în fața unei stihii mult mai puternice decît el (un zeu, o putere oarbă, un destin care se desfășoară peste capul lui); 3) omul se revoltă împotriva stihiei opresive știind de la început că nu are șanse de izbîndă 4) revolta lui e conștientă, asumată
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
ființe tragice); 2) este o relație între două forțe total inegale: omul e pus în fața unei stihii mult mai puternice decît el (un zeu, o putere oarbă, un destin care se desfășoară peste capul lui); 3) omul se revoltă împotriva stihiei opresive știind de la început că nu are șanse de izbîndă 4) revolta lui e conștientă, asumată integral, fără ca vreo portiță de scăpare să-i apară în fața ochilor. Așadar, adevăratele situații tragice sunt fără de ieșire. Nu situațiile-limită din care scapi ca
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]