1,253 matches
-
străzile, cum se întunecau în ciuda strălucirii soarelui, a aerului umed, a purității albastre de deasupra. Cu trei străzi în urmă existau alei boltite care duceau la ușa de la intrare, portari în livrele și perspectivele cu clădiri îmbrăcate în gresie. Acum străduțele erau pustii, legea nu mai exista Am trecut pe lângă saltele sfâșiate care își rânjeau buretele ieșit din măruntaiele de pânză și valize rupte de colții câinilor, zvârlite pe lângă rigole, am văzut siluetele întunecate din spatele ferestrelor, ale celor refuzați de societate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
liniștindu-i, așa că lucrurile se potoleau încet-încet. Eu, totuși, nu eram câtuși de puțin liniștit. Era încă devreme pentru întâlnirea cu Martina, așa că mă plimbam prin Times Square de pe la începutul numerelor cu patruzeci, până la capătul celor cu treizeci. Pe o străduță perpendiculară întunecoasă am văzut o copertină neagră de forma unei marchize, pe care picioarele mele și-au amintit-o înaintea mea, pentru că la început m-am clătinat, după care am luat-o drept înainte, cu umerii strânși, ca un soldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
era zero. O microsecundă sau două am simțit zvâcnetul de satisfacție că Fiasco-ul era, în cele din urmă, în formă. Împinși pe un plan cu adevărat ideal pentru rulare, o sanie pe roți blocate, ne-am început alunecarea pe străduță, - Uiii, mi-am zis eu. Și cum o să se termine povestea asta? Cineva a căzut de pe bicicletă. Mașina care ducea laptele s-a cutremurat și a rămas locului. Fiasco-ul, pe jumătate răsucit pe patinele lui, și-a continuat alunecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și ură, se desprind din trupuri de blană, ce se agață cu ghearele de balustradele de piatră și urmăresc victimele condamnate deja la sfâșiere. O ființă meditativă cu trup de maimuță, cu coarne și aripi, își împrătie gândurile otrăvite spre străduțele înguste ale Parisului. În altă parte, un monstru devorează fără milă o figură ce aduce cu o ființă umană. O himeră cu trup de leu, cap de maimuță și aripi de liliac își așteaptă neputincioasele victime. Un balaur cu limba
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
de gând. M-am întors și am început să urc treptele clădirii Herald, fără să îmi pot da seama ce simt. Ceea ce e neobișnuit pentru mine. Tim mă aștepta deja la Capacul și Butoiul,un pub anonim la intersecția unor străduțe situate între clădirea Herald și strada Clerkenwell. Datorită așezării pe colț, fațada era puternic ieșită în față, ca maxilarul unui luptător, un aspect ilustrativ pentru atmosfera generală dinăuntru. Exista un pub mult mai interesant, chiar lângă Herald, cu podea neacoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul unor inși fără Dumnezeu, al unor suflete fără cruce și al unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe acele străduțe de lângă fosta Operetă. Priveam, proptit în înalta masă cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva, de pe la etajul patru sau cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo, la subsolu’ cu tivitoare. Nu le-avea deloc cu morala de societate Riki. Am plecat împreună. Am mers mult prin ploaie, ocolind pe străduțele din spatele Muzeului, amânând parcă să ajung la stația tramvaiului de pe chei. Cât am așteptat, s-a răzgândit. Nu mai avea chef să vină la mine. Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mult, cu atât sunt, simt, mai adevărat. Poate, între multe altele, și aceasta este o „lecție“ pe care, de dincolo de moartea sa, fostul meu șef a ținut să mi-o dea. Aproape zilnic, venind sau plecând de la Bibliotecă, trec pe străduța coborând spre Cișmigiu. Lângă intrarea în parc, pe stânga este blocul în care a locuit Victor Eftimiu, pe dreapta un altul, în care stătea Bătrâna cu trabucul. Am fost, într-o după-amiază de noiembrie sau început de decembrie, la venerabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Esterei. Sau să nu mă mai duc deloc. Să las povestea oprită așa, în vagonul acela. Știam însă că nu astfel trebuia să se întâmple. Ceva mai puternic decât mine îmi hotăra parcă pașii, lăsându-mă să merg alandala pe străduțele din spatele Operei, să mă împleticesc în zăpada care se așeza. Ningea liniștit, cu o Lună imensă, urmându-mă parcă în hălăduirea mea pe acele străzi pustii. Mergeam în neștire. Trecând pe lângă o biserică, mi-am amintit cum, într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să fac. Imaginându-mi în fel și chip întâlnirea cu Ester, încercam să mă birui, neputând crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au... Ninge și io stau aci... M-au jicnit... Aproape în șuturi... N-auzi, de ce nu zici nimic?... Am... De ce nu vii să mă iei. Ninge și io...“. Am găsit-o chircită, pe vine, lângă o coloană dintre acelea de pe străduța care ducea din Bulevard spre Bancă. Spunea că intrase în restaurantul acela căruia pe vremuri îi spunea „La Țiganu“. I-a supărat, că nu mai voia să plece, și au dat-o afară. Când m-a văzut, a dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezvăluise locul În care mama ei, o evlavioasă de ispravă, ascundea un teanc de scrisori primite de la un Înflăcărat student la medicină, posesor al unor slabe resurse financiare, Însă al unor solide cunoștințe de anatomie, În al cărui dormitor de pe străduța Santa María descoperise cu anticipație porțile raiului. O anunțase că exista ceva rău pironit În măruntaiele ei, un spirit mort care Îi voia răul, și că nu avea să cunoască decît dragostea unui singur bărbat, o iubire pustie și egoistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
poate că n-a fost decît un minut. Nu știu. Dar, pînă la urmă, am dat nume, prenume, ba chiar și numărul de la cămașă al tuturor superiorilor mei și chiar al altora, care nu erau. M-au abandonat pe-o străduță din Pueblo Seco, despuiat și cu pielea arsă. O femeie cumsecade m-a băgat În casă și m-a Îngrijit timp de două luni. Comuniștii Îi uciseseră soțul și cei doi copii, Împușcîndu-i la intrarea În casă. Nu știa de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
urmărești? Am Încuviințat, aproape În transă. — Don Manuel Își amintește amănuntele acelei zile fiindcă, după cîte mi-a zis, a fost una din puținele ocazii În care a Încălcat regulamentul. Poliția Îi spusese că trupul neînsuflețit fusese găsit pe o străduță din Raval cu puțin Înaintea zorilor. Trupul a ajuns la morgă În toiul dimineții. Avea asupra sa doar o carte și un pașaport care Îl identifica drept Julián Fortuny Carax, născut la Barcelona În 1900. Pașaportul avea o ștampilă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la poartă. O alee străjuită de chiparoși se ridica În ceață. Chiar și de acolo, la poalele muntelui, se zărea infinita cetate a morților, care escaladase colina pînă ce trecuse dincolo de culme. Alei de morminte, promenade de pietre funerare și străduțe de mausolee, turnuri surmontate de Îngeri de foc și păduri de cavouri se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
agenților morți și i-au sugerat barmanului să uite de cele Întîmplate, sau avea să Întîmpine probleme serioase. Să nu subestimezi niciodată talentul de a uita pe care Îl deșteaptă războaiele, Daniel. Cadavrul lui Miquel a fost abandonat pe o străduță din Raval, douăsprezece ore mai tîrziu, pentru ca moartea lui să nu poată fi pusă În legătură cu a celor doi agenți. CÎnd trupul a ajuns, În cele din urmă, la morgă, era mort de două zile. Miquel Își lăsase toate actele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
face ceva. Din cînd În cînd, sîmbăta, mă duceam Împreună cu Julián să privim marea. Urcam pe terasă și o traversam pînă la clădirea lipită de a noastră, ieșind apoi În strada Joaquín Costa. De acolo coboram pînă În port, pe străduțele din Raval. Nimeni nu ne ieșea În cale. Se temeau de Julián, chiar și de la distanță. Uneori, ajungeam pînă la digul spargeval. Lui Julián Îi plăcea să se așeze pe stînci și să se uite spre oraș. Astfel petreceam ceasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înceta să mă admire și va Începe să mă Înțeleagă. Cu un minut Înainte de final, Julián s-a ridicat și s-a Îndepărtat, la adăpostul umbrelor. Luni de zile ne-am văzut mereu așa, pe Întuneric, În cinematografe și pe străduțe, În miez de noapte. Julián mă găsea Întotdeauna. Eu Îi simțeam prezența tăcută, fără să-l văd, mereu de veghe. Uneori te pomenea și, cînd Îl auzeam vorbind despre tine, mi se părea că deslușesc În glasul lui o tandrețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Rociíto cu cîteva frecții bune cu penicilină. Am ajuns În strada Moncada după miezul nopții, escortînd trupul celest al lui Rociíto. Am strecurat-o În azilul Santa Lucía pe ușa din dos, care se folosea pentru scoaterea morților pe o străduță care strălucea și mirosea precum esofagul iadului. Odată ajunși În bezna Tenebrarium-ului, Fermín s-a apucat să-i dea ultimele instrucțiuni lui Rociíto, În timp ce eu Îl localizam pe bătrînelul căruia Îi promisesem un ultim dans cu Eros, Înainte ca Thanatos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
el trebui să se supună. Rătăci mai Întâi prin culoarele Întortocheate ale uriașului bloc, iar când În sfârșit ajunse În stradă Încercă să vadă din nou cerul cu nori zdrențuiți sub lumina roșietică a apusului. Rătăci deci și pe câteva străduțe printre blocurile vechi, cenușii și masive, până când avu În față o deschidere destul de largă spre cer. Totul era acum Întunecat, soarele scăpătase sub linia orizontului, dar reuși să recunoască spărtura rotundă din mijlocul uriaș și descoperi că aceasta rămăsese, inexplicabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută un sprijin În jur. Găsi brațul cerșetorului, care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre podul Galata. Pictorul rămase uluit, Încercând să Înțeleagă ceva din acea stranie Întâmplare. Dar, brusc, flacăra naghilelei sclipi la taverna din colț. Cu toate acestea, nimeni nu intra și nimeni nu ieșea pe poarta palatului. Pictorul privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
undă de forță malefică. Desenul se făcu În grabă și dispăru În mânecă. La doar câteva clipe, fumătorul de narghilea stinse pipa și o scutură Într-o farfurioară de pe masă. Alexandru strânse repede șevaletul și părăsi piața. De pe una din străduțe apăru o patrulă de gărzi ale sultanului, care trecută prin piața absolut pustie. Nici un pictor și nici un cerșetor nu se afla acolo. - Poate Întâiului Cuceritor i s-a părut doar... spuse, cu voce tare, comandatul patrulei, dând ordin de Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
simți tras cu putere În spate. Înțelegea că trebuie să respecte procedurile de evadare din Istanbul. Dar sufletul nu accepta această evadare. Porni, totuși, alături de Gabriel, fără să privească În jur. În urma lor, piața din fața palatului se golea. Parcurseră câteva străduțe Întortocheate și aglomerate, intrară În bazar, unde se Învârtiră printre tarabe pentru reperarea eventualilor urmăritori, apoi porniră pe alte străduțe, mai pustii de data aceasta, care coborau spre port. - Tu ești Îngerul? Întrebă deodată Alexandru. - Nu. Nu sunt eu Îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
această evadare. Porni, totuși, alături de Gabriel, fără să privească În jur. În urma lor, piața din fața palatului se golea. Parcurseră câteva străduțe Întortocheate și aglomerate, intrară În bazar, unde se Învârtiră printre tarabe pentru reperarea eventualilor urmăritori, apoi porniră pe alte străduțe, mai pustii de data aceasta, care coborau spre port. - Tu ești Îngerul? Întrebă deodată Alexandru. - Nu. Nu sunt eu Îngerul. Îngerul e aproape de noi și nu se va arăta decât dacă e nevoie. - Păcat... - Păcat? - Voiam să-l cunosc. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]