3,238 matches
-
diabolic ar fi lucrat. În această nouă lumină, vedem expresia umorului specific lui Culianu. Totodată, înțelegem că I.P. Culianu era, constitutiv, un om de știință, fiindcă toată această tevatură în jurul tabloului obscurizează tocmai statutul său de capodoperă, legat de misterele subiectivității creatoare, socotită aici ca element secund, ancilar față de mișcările de idei din epoca istorică respectivă. Indescifrabila esență a divinului face, în viziunea lui IPC, ca relativismul și polimorfismul să fie de neocolit: îl descoperim pe autorul însuși, camuflat în diverse
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
rînd o carte de poetică a confesiunii, deși se vrea a fi și asta. Problema abordată nu e deloc lipsită de dificultăți conceptuale, dacă ne gîndim doar la raporturile în care se află confesiunea cu noțiuni disputate ca obiectivitatea și subiectivitatea narativă, psihologismul și introspecția, autenticismul „experiențialist” sau ionicul thibaudetiano-manolescian. Studiul lui Hergyan le subsumează, diferențiat, caracterului confesiv comun, întemeindu-se pe cîteva observații de ansamblu, convingător sintetizate întrun capitol final cu conotații de manifest (Încheiere: dreptul la individual): dacă există
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
stupidă, grotescă ceremonie. Abundență care se sfârșește în extincție :semnele înghit semnele. Buruieniș transformat în deșert, gălăgie în liniște; nisipuri de litere.[...] În asemenea romane, în care actul scrierii este frecvent simbolizat de nucleul imagistic drum-călătoriecă utare, iar scriitura ca „subiectivitate scriindă” se reflectă în spațiul textual ca într-o oglindă, cu unicul scop de a marca „urma” traseului parcurs concomitent cu producerea ei, într-o perpetuă revenire la ea însăși, Eduardo Becerra recunoaște confluența miturilor protagonizate de Narcis -autoreflectarea-, Odiseu-reîntoarcerea-
Scriitura narcisistă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3677_a_5002]
-
dincolo de prezent, ceea ce dă sens existențelor individuale, valorile perpetuate de tradiție („subiectivizate”, asumate individual), punând în loc un hedonism frenetic, consumerist și fantasmatic: „Dumnezeu, lumea de dincolo, cultul strămoșilor, frica de moarte sunt valori care ar trebui să se afle în subiectivitatea noastră cea mai intimă. (...) Viteza, diversitatea, produsul, consumul, cu toată cohorta lor de idealisme, sunt fantasme care ocupă acest loc lăsat liber, dar îl ocupă prin presiune, prin miraj, prin control și direcționare subliminală”. Trebuie să recunoaștem că eseurile din
Despre viciile lumii postmoderne by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3516_a_4841]
-
Obiectivul final este profilul personalității creatoare, unde detaliile sunt adesea hotărâtoare; III. Valoarea unei reprezentări de imagine este cu atât mai distinctă, cu cât generează o mai mare vivacitate ficțională. De altfel, se poate spune că orice interpretare eșuează în subiectivitate narativă; IV. Modul de reprezentare inițial, ca limbaj-obiect (Roland Barthes), incită unul sau mai multe valuri de individualizare a imaginii, ducând la configurarea mitului unui autor. Este pragul de omologare a identității, într-un imaginar nelimitat; V. În sfârșit, memoria
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
a identității, într-un imaginar nelimitat; V. În sfârșit, memoria se lasă cuprinsă de imaginar, prin implicarea personală a comunicatorului de imagine, ceea ce sporește aura semnifică rii (Paul Ricoeur) și, implicit, mitul autorului. Acesta se întâlnește cu mereu mai multe subiectivități care îi pun la încercare forța de noutate. De la „scriitorul popular”, așa cum l-au considerat pe Creangă primii săi comentatori, până la „incomodul inefabil” (G. Călinescu), „homericul”, trăind în atmosfera proprie pentru „o seminție omenească începătoare” (G. Ibrăileanu, Vladimir Streinu), omul
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
de desprins sublinierea anumitor paralelisme și echivalențe între cele două Testamente, ba chiar construirea paralelismelor acolo unde acestea erau inexistente” (p. 12). Este, probabil, cea mai surprinzătoare observație dintr-o carte care, și așa, abundă în surprize. Îmi recunosc, aici, subiectivitatea și nu-i condamn pe colegii care nu mi-o împărtășesc: citesc oricând cu un interes irepresibil eseuri de și despre etimologie. Nu cred, ca atâția alți critici de azi, că lingvistica e un domeniu inutil în interpretare. Dimpotrivă. Ce
Țal !... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3599_a_4924]
-
înfățișează azi două aspecte contrastante, care denotă însă deopotrivă un dezechilibru. Mai întîi o decomprimare ce se manifestă prin duritatea unor negații de-a valma, fie în perspectiva radicală a demontării unor „iluzii” ale literaturii române, fie în planul unei subiectivități înverșunate de tipul prin care bunăoară un teoretician al „ideilor literare” nu ezita a se răfui cu toți cei ce i se părea că i-ar sta în cale. Curios, reprezentanților unor atari atitudini le stă adesea în gît Istoria
Observații de bun-simț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3831_a_5156]
-
Livius Ciocarlie Persoană de bună credință, Nicole Parfait greșește refăcând începuturile lui Cioran după declarațiile lui, și greșește a doua oară apreciindu-i opera după idei. Dacă n-ar fi stilul, prin care înțeleg felul de a-și exprima subiectivitatea, ideile n-ar face din el mai mult decât un eseist interesant. Ea le analizează cu atâta acribie, încât decid că am citit destul. Nu vreau deloc să spun că ideile lui Cioran ar trebui neglijate, ca fiind numai pretexte
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3781_a_5106]
-
Stoian G. Bogdan, Robert Șerban. Aceștia acoperă patru decenii de poezie, cu poeme scrise, cum se precizează pe coperta a patra, atât în ultimii ani ai dictaturii comuniste, cât și în timpul „confuzei democrații” românești. Selecția poate fi acuzată, desigur, de subiectivitate, dar e de recunoscut imediat că alegerea s-a operat exclusiv pe raftul întâi al literaturii noastre și că avem de-a face cu nume care vorbesc, într-adevăr, despre o „Românie în plină efervescență culturală și artistică”. Lăsând în
Antologie de poezie română contemporană în limba spaniolă Miniaturas de tiempos venideros by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3147_a_4472]
-
români din Timișoara, Petru Ilieșu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. În anexa antologiei li se adaugă un poem din 1984 al Marianei Marin. Primele versuri ale poemului sună acuzator (și restaurator) și azi: „Fără prietenii mei - tineri poeți germani din România -/ subiectivitatea și-ar mai fi supt și acum degetul/ în fața realității.” Mircea Dinescu, prieten al unora dintre cei prezenți aici, scria și el prin 1976 versuri „brechtiene”, ca acestea: „Să-ți tragi realitatea pe piept ca o cămașă/ până-au s-asude-n
„În fața realității” by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3124_a_4449]
-
-l facă, reluând fotogramele, de acum un veac și jumătate, etnografului și scriitorului Orban Balazs și ale inventatorului și fotografului Veress Ferenc, a căror identificare în timpul prezent o face cu propriul aparat. Aproape că nu se pune problema identificării vreunei subiectivități, pentru că fotografiile sunt neutre, golite de orice intenție plastică, în afară de aceea de a produce dovada acelui loc și nimic mai mult. Ce face, însă, Fekete Zsolt, aducând fotografiile de demult la dimensiunile unui tablou și alăturându-le propriile fotografii, este
Timp fotografiat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/2943_a_4268]
-
și creație cât mai mult, dar tocmai pentru a le deosebi.” Poziția sa apare diferită, o remarcă singur, de a lui G. Călinescu. Acesta le apropie, critică și creație, și le identifică în mod ambiguu. Nu are așteptata obiectivitate a subiectivității, căutată de Al. George la sine și la ceilalți. G. Călinescu este o natură „subiectivistă” (nu subiectivă?, atunci e vorba de o teribilă și injustă înfundare a autorului Principiilor de estetică, poate prin confuzie, din partea urmașului literar), de aceea el
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]
-
înalte sau dacă urmărește un interes pur personal”. DW face o paralelă între Traian Băsescu și predesorul său, Ion Iliescu. Spre deosebire de fostul președinte al PSD, care ”stătea prea mult în spatele funcției”, Băsescu lasă impresia că ”tot ce face e pură subiectivitate”. ”E un exces de ”eu” în toată această argumentare instituțională. Iliescu pretindea că ceva se impune prin puterea conjuncturilor, Traian Băsescu pretinde că fără el nu se poate. Chiar și modul în care vorbește despre el însuși la persoana a
DW: Băsescu prezintă semnele unei vanități hipertrofiate by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/33755_a_35080]
-
Din punctul de vedere al tehnicii narative folosite, romanele sale se constituie ca niște cronici care consemnează evenimentele atât prin intermediul vocilor din text, ale personajelor, cât și prin intervenția naratorului omniscient: cronica se scrie singură, evenimentele se produc dincolo de voința subiectivității, iar personajul este prins în acest vârtej al istoriei. Secvența care deschide textul Galeriei plasează timpul narațiunii pe dimensiunea coordonatei istorice: „Prin anii cincizeci, Chiril începuse să se refere din ce în ce mai des, în discuțiile lui, la Hary Brummer, un bătrân evreu
Constantin Țoiu, o retrospectivă critică by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3205_a_4530]
-
mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noțiune goală, un compromis indus de nevoia noastră de stabilitate într-o lume profund incertă. Felul în care interacționăm cu alteritatea rămîne distorsionat, grefat pe subiectivitatea noastră individuală -, nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm „adevărul”, adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, „inventîndune” o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede
Americani în Europa by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/3019_a_4344]
-
capul de afiș al problematicii legate de antagonismul dintre Europa și America în proza jamesiană. Tehnicile de relativizare a adevărului (prin perspectiva limitată a diverșilor naratori) apar pe parcursul întregii intrigi. Fiecare „reflector” vede și înțelege doar ceea ce corespunde propriei lui subiectivități și, ca atare, pentru cititor, universul epic devine mai degrabă confuz. În centrul acțiunii se află tînăra americancă Daisy Miller care, alături de mama și de fratele său de nouă ani (Randolph), își petrece vacanța în Europa (cu peregrinări ample, ce
Americani în Europa by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/3019_a_4344]
-
proiectului autobiografic. Nicio regulă nu este până la urmă unica posibilă, soluțiile adoptate de diverșii autobiografi sunt, toate, valabile în ordine artistică, reprezentând tot atâtea mărturii despre natura umană. Cartea lasă, așadar, în suspensie orice formulare definitivă, proclamând misterul infinit al subiectivității creatoare. Ea oglindește fascinația inepuizabilității eului autobiografic, apt să ofere nenumărate modele, nuanțate în funcție de reactivitatea individului față de o realitate mereu nouă, dar și față de lărgirea dimensiunii interioare, activată de o evoluție a prospectărilor psihologice și spirituale.
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
ori a lui Bourdieu despre Flaubert. Îi urez Andreei Răsuceanu bunvenit în prim-planul criticii tinere, europene. (fragment din prefața lui Sorin Alexandrescu) Imaginea orașului, arată Kevin Lynch în cartea sa, The Image of the City1, este întotdeauna marcată de subiectivitate și presupune relația de interdependență dintre o serie de factori care condiționează percepția umană. Experiența contemplării peisajului urban stimulează percepția, oricât de familiar ar fi spațiul pentru privitor, angrenând o serie de factori (memoria, emoția, capacitatea asociativă etc.) care conduc
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
de pionierat pentru literatura europeană a secolului al XIX-lea) între doi dintre protagoniștii poveștii - Pip și Jaggers. Dacă Pip, ca narator, se zbate acolo, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează întro obiectivitate sarcastică. Pip „narează” iluzii, în vreme ce Jaggers „studiază” realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest
Treptele lumii by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2972_a_4297]
-
și toți absolvenții din cei 150 de ani ci de aceia considerați de autori „figuri luminoase din istoria liceului“ , deveniți peste ani personalități în variate domenii, oameni de știință, oameni politici și de cultură, scriitori. Sigur că intervin aici criteiile subiectivității, cine să intre și cine să nu intre în dicționar, dar autorii și le asumă venind cu soluțiile lor în urma cărora rezultă o carte extrem de atractivă. Ești emoționat , ca brăilean, să dai acolo peste nume de scriitori ca Petre Andrei
Vești culturale brăilene by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3003_a_4328]
-
care macină energii, ci dovezile unei etici exigente, mărturiile scrisului văzut drept conștiință a unei misiuni. De altfel, gravitatea raportării la un text (văzut întotdeauna ca semn al unei ființe) este consecința acestei etici, care înseamnă și refuz al acelei subiectivități ce deviază spre pamflet sau hagiografie. În centrul întregului său demers constructiv, Ion Pop situează adevărul: apelul la memorie înseamnă o pîrghie de certificare a lui. În această primă parte, pagini despre I. D. Sârbu, Mircea Zaciu,. Nicolae Balotă, D. Țepeneag
Ion Pop și spiritul Școlii ardelene by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/15373_a_16698]
-
dintr-o odaie goală și un foarte albastru cer, ca un șiș lucitor simțit de retină prin crăpătura peretelui. Nici unul, nici măcar unul stigmatizat, să-l întrerupă. Praf, pustiu și obiectivitate *** (pentru Andreea Brumaru) Ce trist e azi nimicitorul, a întîlnit subiectivitatea scrum, nu te iubesc, i-a strigat, nu te iubesc, și nu i-a răspuns nimeni, chiar nimeni, absolut nimeni, era începutul unei incomparabile iubiri *** Am starea cînd aș inventa o limbă atroce, un idiom ce ar numi cu săruturi
Poezii by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/2829_a_4154]
-
W. Reymont. Putem numi mai bine acest front drept rezistență a realismului clasic. E vorba de un realism fundamentat pe cel puțin trei credințe comune: 1) preferința pentru narațiunea lineară, derivată din concepția clasică asupra timpului obiectiv, ireversibil și fără subiectivitate psihologică; 2) construirea personajului pe axul esențial al voinței și integrarea unui caracter într-un context funciarmente social; 3) fundamentarea unei viziuni epice omnisciente, demiurgice, bazate pe obiectivitatea reflectării. Pentru fiecare dintre prozatorii realiști, la modul clasic, din secolul XX
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
alegere intelectuală a unui anumit mod de a scrie. Însă avem bănuiala că o astfel de opțiune este motivabilă și psihologic, este cerută de un anumit fond moral și afectiv al romancierului. Obiectivitatea este, de fapt, sinonimă cu fuga de subiectivitate, dacă e să o definim prin raportare la contrariul ei. De ce această evitare a subiectivității, de unde vine această reticență programatică sau de unde ar veni, cum se exprimă autorul însuși, sfiala de a scrie la persoana întâi? La originea primelor sale
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]